SAMANTHA IMMOBILIARE S.R.L. ET AUTRES c. ITALIE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Radiation du rôle
SAMANTHA IMMOBILIARE S.R.L. ET AUTRES c. ITALIE (CtEDO, 2013)
SECȚIA A DOUA
DECIZIE
Cererea nr. 43041/02
SAMANTHA IMMOBILIARE S.R.L. împotriva Italiei
și alte 2 cereri
(a se vedea lista în anexă)
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secția a doua), reunită la 9 aprilie 2013 într-un comitet compus din:
Peer Lorenzen, președinte,
András Sajó,
Nebojša Vučinić, judecători,
și de Françoise Elens-Passos, grefieră adjunctă de secție i.f.,
Văzând cererile menționate mai sus introduse la 17 ianuarie 2000, 29 februarie 2000 și 20 mai 1999;
Văzând observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de părțile reclamante;
După deliberare, pronunță următoarea decizie:
PROCEDURĂ
La originea cauzelor se află trei cereri (nr. 43041/02, 43387/02 și 43440/02) introduse împotriva Republicii Italiene de M. Antonio Viola, lichidator și reprezentant legal al Samantha Immobiliare S.r.l. („reclamanta"), care a sesizat Curtea la 17 ianuarie 2000, 29 februarie 2000 și, respectiv, 20 mai 1999 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția"), plângându-se de durata nerezonabilă a trei proceduri civile la care societatea menționată a fost parte (articolul 6 § 1 din Convenție).
Reclamanta este reprezentată de avocatul S. Ferrara, din Benevento. Guvernul italian („Guvernul") a fost reprezentat de coagentul său adjunct, M. N. Lettieri.
La 2 septembrie 2004, președintele secției a doua a decis să comunice cererile Guvernului.
La 2 decembrie 2004, 15 februarie, 16 martie și 22 aprilie 2005, Curtea a primit observațiile părților cu privire la admisibilitatea și fondul cauzelor, precum și cererile de satisfacție echitabilă ale reclamantei și comentariile Guvernului.
La 3 august 2012, Curtea a solicitat societății reclamante informații cu privire la stadiul procedurii la care se referea cererea nr. 43387/02, precum și cu privire la situația lichidării sale. Reclamanta a fost invitată să furnizeze un extras din registrul comerțului, bilanțurile anuale de lichidare din ultimele cinci exerciții și eventualul bilanț final de lichidare.
La 19 octombrie 2012, Curtea a primit o scrisoare datată 15 octombrie 2012 și semnată de avocatul S. Ferrara, care arăta că procedura la care se referea cererea nr. 43387/02 fusese stinsă și solicita Curții să admită pretențiile reclamantei. Această scrisoare avea două anexe: procesul-verbal al ultimelor ședințe ale procedurii menționate mai sus și un extras din registrul comerțului datat 10 septembrie 2012.
FAPTE
A. Circumstanțele cauzei
Societate cu răspundere limitată având ca scop construcția și vânzarea de imobile, reclamanta a fost parte la trei proceduri civile a căror durată a contestat-o prin intermediul recursului „Pinto". Faptele esențiale ale cererilor pot fi rezumate după cum urmează.
Procedurile principale
a) Cererea nr. 43041/02
La 20 martie 1987, reclamanta a fost chemată în judecată în fața tribunalului din Benevento (R.G. nr. 635/87) de proprietarul unei case, situată într-un complex imobiliar denumit Parco Samantha, care cerea repararea viciilor de construcție ale imobilului, în plus față de daune-interese.
Cercetarea cauzei, care a antrenat audierea de martori, precum și trei expertize care vizau determinarea viciilor pretinse și evaluarea daunelor, s-a întins pe douăzeci și opt de ședințe, între 29 aprilie 1987 și 23 aprilie 1998. Trei ședințe au fost amânate la cererea comună a părților.
La ședința din 22 septembrie 2000, după doi ani de inactivitate datorați reorganizării tribunalului, s-a constatat că dosarul cauzei se pierduse.
Într-o scrisoare din 27 iunie 2004, reclamanta a informat Curtea că procedura se încheiase în 2001 din cauza stingerii instanței, datorate inactivității reclamantului.
b) Cererea nr. 43387/02
La 25 ianuarie 1987, reclamanta a chemat în judecată în fața tribunalului din Benevento (R.G. nr. 266/87) șapte proprietari de case din Parco Samantha pentru a se declara că aceștia erau titulari doar ai unei simple servituți de trecere pe strada de acces și de circulație a complexului imobiliar și că, în consecință, nu aveau dreptul să-și parcheze acolo automobilele. La această procedură au fost conexate alte două proceduri, pendinte ca urmare a ordonanțelor de urgență obținute de reclamantă și vizând îndepărtarea unui grilaj și a unei bariere care împiedicau trecerea vehiculelor sale, respectiv pe strada în cauză și pe un alt drum învecinat.
Din cele douăzeci de ședințe care au avut loc între 12 martie 1987 și 15 decembrie 1993, opt au fost amânate la cererea comună a părților. Din cele șaisprezece ședințe care au avut loc între 14 decembrie 1994 și 15 ianuarie 2002, una a fost amânată din cauza abținerii avocaților de la ședințe, iar nouă au fost amânate la cererea comună a părților.
La ședința din 16 martie 2004, pârâții au cerut judecătorului autorizația de a o chema în garanție pe societatea V.A., în faliment (punctul 26 de mai jos), având în vedere că la 14 iunie 1994 reclamanta îi vânduse acesteia strada litigioasă și că, prin urmare, o decizie pronunțată față de reclamantă ar fi putut fi practic ineficace. Judecătorul a admis această cerere și a amânat cauza la ședința din 21 septembrie 2004.
Părțile nu s-au mai prezentat la ședință. La 17 aprilie 2007, cauza a fost scoasă de pe rol.
c) Cererea nr. 43440/02
La 6 august 1987, reclamanta a chemat în judecată în fața tribunalului din Benevento (RG nr. 1670/87) cinci proprietari de case din Parco Samantha pentru a se declara că aceștia nu erau titulari decât ai unei servituți de trecere pe strada de acces și de circulație menționată mai sus a complexului imobiliar.
Din cele paisprezece ședințe care au avut loc între 5 noiembrie 1987 și 11 martie 1994, șapte au fost amânate la cererea comună a părților și una la cererea reclamantei. Din cele șase ședințe care au avut loc între 10 februarie 1995 și 3 aprilie 1998, două au fost amânate la cererea comună a părților și una din cauza absenței părților.
La 9 noiembrie 2000, cauza a fost scoasă de pe rol ca urmare a absenței părților pentru două ședințe consecutive.
Procedurile „Pinto"
La 17 ianuarie 2000, 29 februarie 2000 și, respectiv, 20 mai 1999, reclamanta a sesizat Curtea cu trei cereri denunțând încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție.
La 13 iulie 2001, ca urmare a intrării în vigoare a legii „Pinto", reclamanta a sesizat curtea de apel din Roma cu trei cereri, solicitând despăgubirea pentru prejudiciul, patrimonial și nepatrimonial, suferit din cauza duratei nerezonabile a procedurilor principale.
Prin deciziile nr. 47069, 47074 și 47075, depuse la grefă la 22 și, respectiv, 27 noiembrie 2011, curtea de apel, după ce a examinat durata procedurilor principale până la introducerea recursurilor „Pinto" și a dedus întârzierile imputabile reclamantei în fiecare dintre acestea (punctele 8-18 de mai sus), a constatat încălcarea termenului rezonabil, a respins cererea de despăgubire, în absența probei prejudiciului, și a compensat cheltuielile de judecată.
Sesizată la 16 ianuarie 2002 prin trei recursuri ale reclamantei, prin hotărârile nr. 11573, 11592 și 11600 din 2 august 2002, Curtea de Casație a confirmat deciziile curții de apel.
Alte informații
Conform unui extras din 8 aprilie 1999 din registrul comerțului, ținut la camera de comerț din Benevento, societatea reclamantă fusese constituită la 8 martie 1977 și trebuia să-și înceteze activitățile la 31 decembrie 1997. Dnii Raffaele și Augusto Viola erau singurii săi asociați, al doilea îndeplinind rolul de administrator unic.
La 15 septembrie 1977, aceștia au constituit o altă societate, denumită V.A., având de asemenea ca scop construcția de imobile și realizarea altor lucrări de renovare.
La 17 iunie 1994, aceștia au decis punerea în lichidare a societății reclamante, iar M. Antonio Viola, fiul lui Augusto Viola, a fost numit lichidator unic. Reiese dintr-un extras din registrul comerțului din 22 septembrie 2006 că, în 1994, societatea reclamantă nu avea niciun angajat.
Printr-o hotărâre depusă la 2 iunie 1997, tribunalul din Benevento a declarat falimentul societății V.A., precum și falimentul personal al dlor Augusto și Raffaele Viola în calitate de asociați ai acesteia. Durata acestei proceduri a fost examinată de Curte în hotărârea Viola și alții c. Italiei, nr. 7842/02, §§ 5-17 și 58-63, 8 ianuarie 2008.
Conform extrasului din registrul comerțului datat 10 septembrie 2012 (punctul 6 de mai sus), la 30 decembrie 2008, conservatorul registrului comerțului din Benevento a cerut judecătorului delegat la supravegherea registrului menționat să ordone radierea societății reclamante „în temeiul articolului 2490 din codul civil", adică din lipsa depunerii bilanțului anual de lichidare la registrul comerțului timp de trei ani consecutivi (punctul 30 de mai jos). Starea societății reclamante, astfel cum reiese din extrasul menționat, este de „radiată".
B. Dreptul și practica internă pertinente
Societatea cu răspundere limitată este reglementată de Capitolul VII din Titlul III al Cărții V din codul civil, astfel cum a fost modificat prin decretul legislativ nr. 6 din 17 ianuarie 2003, în vigoare de la 1 ianuarie 2004.
Aceasta este obligatoriu înscrisă în registrul comerțului, care este ținut la un oficiu ad hoc al camerei de comerț, în principiu în fiecare capitală de provincie, și la care este delegat un judecător desemnat de președintele tribunalului (a se vedea articolele 2188 din codul civil, precum și articolele 1 și 8 din legea nr. 580 din 29 decembrie 1993). Ca urmare a înscrierii în registrul comerțului, societatea cu răspundere limitată dobândește personalitatea juridică de plin drept (a se vedea articolele 2330 și 2463 din codul civil).
Conform articolului 2490 din codul civil, lichidatorii societății cu răspundere limitată trebuie să supună anual asociaților bilanțul de lichidare și trebuie să relateze perspectivele lichidării, precum și criteriile adoptate; dacă acest bilanț nu este depus la registrul comerțului timp de trei ani consecutivi, societatea este radiată din oficiu din registrul comerțului la finalul unei proceduri administrative contradictorii și sub controlul judecătorului delegat la registru. Astfel cum prevede paragraful 6 al articolului 2490, radierea antrenează „efectele prevăzute de articolul 2495" din codul civil.
Articolul 2495 din codul civil, astfel cum a fost modificat prin decretul legislativ nr. 6 din 17 ianuarie 2003, în vigoare de la 1 ianuarie 2004, prevede:
„1. După aprobarea bilanțului final de lichidare, lichidatorii trebuie să ceară radierea societății din registrul comerțului.
După stingerea societății, creditorii care nu au fost satisfăcuți pot să își valorifice creanțele împotriva asociaților, în limita sumelor pe care le-au obținut pe baza bilanțului final de lichidare, și împotriva lichidatorilor, dacă absența satisfacerii decurge din conduita lor culpabilă. Acțiunea în justiție, dacă este introdusă în anul următor radierii, poate fi notificată la ultimul sediu social".
Prin hotărârea nr. 4061 din 22 februarie 2010, Curtea de Casație în plen (Sezioni Unite) a afirmat că, ținând cont de modificările aduse celui de-al doilea alineat al articolului 2495 din codul civil, radierea unei societăți cu răspundere limitată din registrul comerțului antrenează de plin drept stingerea acesteia. Acest principiu a fost confirmat, în special, de prima cameră civilă a Curții de Casație (hotărârea nr. 5655 din 10 aprilie 2012) cu privire la o societate cu răspundere limitată care fusese radiată din registrul comerțului în temeiul articolului 2490 din codul civil. Prin urmare, lichidatorii nu mai au puterea de a sta în justiție în numele societății radiate (a se vedea, de asemenea, hotărârile nr. 3107 din 11 februarie 2010 și nr. 29242 din 12 decembrie 2008, tot cu privire la societățile cu răspundere limitată).
CAPETE DE CERERE
Invocând articolele 6 § 1, 13, 19 și 53 din Convenție, reclamanta se plânge de durata procedurilor principale, de absența despăgubirii în cadrul remediului „Pinto" și de ineficacitatea acestuia.
ÎN DREPT
A. Cu privire la conexarea cererilor
Ținând cont de similitudinea cererilor în ceea ce privește problemele pe care le pun, Curtea consideră necesar să le conexeze și decide să le examineze într-o singură decizie.
B. Cu privire la consecințele care decurg din radierea reclamantei din registrul comerțului
Reiese din extrasul din registrul comerțului din 10 septembrie 2012 (punctele 6 și 27 de mai sus) că societatea reclamantă a fost radiată din acest registru, în temeiul articolelor 2490 și 2495 din codul civil, ca urmare a unei cereri din 30 decembrie 2008 formulate de conservatorul registrului comerțului din Benevento.
Curtea observă că în dreptul italian, radierea din registrul comerțului a unei societăți cu răspundere limitată antrenează stingerea de plin drept a acesteia și pierderea, în privința lichidatorilor, a puterii de a sta în justiție în numele societății radiate (punctele 31-32 de mai sus).
Curtea reamintește că, în conformitate cu jurisprudența sa, stingerea unei societăți poate fi asimilată decesului unei persoane fizice parte la procedura în fața sa (SC Placebo Consult SRL c. României (revizuire), nr. 28529/04, §§ 22-23, 21 iunie 2011) și că reprezentantul unui reclamant, după ce a prezentat o procură sau o împuternicire scrisă (articolul 45 § 3 din regulament), nu trebuie să piardă orice contact cu persoana în cauză în cursul procedurii (a se vedea, mutatis mutandis, Ali c. Elveției, 5 august 1998, § 32, Culegere de hotărâri și decizii 1998-V și Hussun și alții c. Italiei (radiere), nr. 10171/05, 10601/05, 11593/05 și 17165/05, §§ 48-49, 19 ianuarie 2010). În plus, în principiu, atunci când o societate a fost parte la o procedură internă, doar ea se poate pretinde „victimă" a încălcărilor pertinente în sensul articolului 34 din Convenție (a se vedea Centro Europa 7 S.R.L. și di Stefano c. Italiei [MC], nr. 38433/09, § 92, CEDO 2012). În cele două ipoteze menționate mai sus, Curtea poate decide să radieze cererea de pe rol în temeiul articolului 37 § 1 c) din Convenție.
În speță, nu reiese din dosar care sunt sau ar putea fi persoanele interesate să continue procedura, dat fiind că lichidatorul și-a încetat funcțiile ca urmare a stingerii societății, că foștii asociați au fost puși în faliment în 1997 și că rezultatul procedurii de faliment este necunoscut.
De altfel, trebuie reamintit că, dacă noi evoluții importante survin în cursul procedurii în fața Curții și dacă – în pofida obligației exprese care îi revine în temeiul articolului 47 § 6 din regulament –, reclamantul nu o informează, împiedicând-o astfel să se pronunțe asupra cauzei în deplină cunoștință de cauză, cererea sa poate fi respinsă ca fiind abuzivă. Curtea subliniază în plus că, în conformitate cu articolul 44A din regulament, „[p]ărțile au obligația de a coopera pe deplin la desfășurarea procedurii..." (a se vedea Basileo și alții c. Italiei (dec.), nr. 11303/02, 23 august 2011; Simonetti (II) și Simonetti (III) c. Italiei, (dec.), nr. 50914/11 și 58323/11, 10 iulie 2012, §§ 19 și 21 și referințele care figurează acolo).
În acest context, avocații trebuie să dea dovadă de un nivel ridicat de diligență profesională și de cooperare activă cu Curtea, care este însărcinată cu numeroase cereri ce ridică probleme serioase de respectare a drepturilor omului: ei trebuie nu doar să evite să ridice capete de cerere lipsite de orice substanță, ci și, după ce au introdus cererea, să se conformeze oricăror reguli de deontologie și procedură (Petrović c. Serbiei (dec.), nr. 56551/11 și alte zece, 18 octombrie 2011; Simonetti (II) și Simonetti (III), citată mai sus, § 26 și referințele care figurează acolo).
În prezentele cauze, consilierul societății reclamante nu a informat Curtea despre radierea clientei sale din registrul comerțului, un fapt potențial decisiv pentru rezultatul cauzelor (SC Placebo Consult SRL, citată mai sus, §§ 17 și 20), decât la 15 octombrie 2012 și la cererea expresă a Curții. În plus, în scrisoarea sa din 19 octombrie 2012, nu a menționat nici radierea societății reclamante, care reiese doar din extrasul din registrul comerțului anexat, nici consecințele care decurg din aceasta în dreptul intern, limitându-se să invite Curtea să admită pretențiile clientei sale (punctul 6 de mai sus).
În lumina celor precedente, Curtea ar fi putut declara cererile abuzive în temeiul articolului 35 § 3 a). Totuși, ținând cont de stingerea societății reclamante și de absența oricărei informații cu privire la persoanele potențial interesate să continue procedura, Curtea consideră că, în conformitate cu articolul 37 § 1 c) din Convenție, nu se mai justifică continuarea examinării cererilor (mutatis mutandis, SC Placebo Consult SRL, citată mai sus, §§ 22-23).
De altfel, pe terenul articolului 37 § 1 in fine, Curtea consideră că nicio circumstanță particulară referitoare la respectarea drepturilor garantate de Convenție sau de Protocoalele acesteia nu cere continuarea examinării cererilor. În această privință, este suficient să se observe că problemele dreptului la un termen rezonabil în materie civilă și despăgubirii societăților comerciale în cadrul remediului „Pinto" și a eficacității acestuia în această materie au făcut obiectul unei jurisprudențe abundente a Curții (a se vedea, printre altele, Provide S.r.l. c. Italiei, nr. 62155/00, §§ 15-19, 5 iulie 2007; Delfa Montaggi Industriali S.r.l. și Nava S.n.c. c. Italiei, nr. 19875/03 și 30899/03, §§ 15-17 și 22, 19 octombrie 2010).
Trebuie deci să se radieze cererile de pe rol.
Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate,
Decide să conexeze cererile și să le examineze împreună într-o singură decizie;
Decide să radieze cererile de pe rol.
Françoise Elens-Passos Peer Lorenzen
Grefieră adjunctă i.f. Președinte
ANEXĂ
Nr. cererilor
Numele reclamantelor
43387/02 SAMANTHA IMMOBILIARE S.R.L. împotriva Italiei
43440/02 SAMANTHA IMMOBILIARE S.R.L. împotriva Italiei