JAKOB'S CENTER D.O.O. v. SLOVENIA
JAKOB'S CENTER D.O.O. v. SLOVENIA (CtEDO, 2013)
CINKOB’S CENTER D.O.O. împotriva Sloveniei depusă la 10 aprilie 2007 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, JAKOB’S CENTER d.o.o., este o societate privată, a cărei sediul social se află în Zgornji Brnik. Este reprezentat în fața Curții de către dl I. Trebec, avocat practicant în Sežana. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de societatea reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează: în momentul evenimentelor în cauză, societatea reclamantă a fost o agenție de transport de marfă care acționează în calitate de agent vamal, care gestionează autorizarea mărfurilor pentru importatorii și exportatorii la o trecere de graniță de Italia și Slovenia. La 15 noiembrie 1997, societatea reclamantă a fost angajată de un operator de transport pentru a efectua procedura de tranzit vamal pentru importul de mărfuri provenind din Italia, care se presupune că era destinată exportului în Bosnia și Herțegovina. Mărfurile au fost însoțite de facturile emise de un traficant italian către client, o companie bosniacă. După depunerea declarației vamale de import, societatea reclamantă a asumat astfel răspunderea pentru plata taxelor vamale. Cu toate acestea, mărfurile, care au intrat în teritoriul slovenu la Krvavi potok – Croația de frontieră Kozina (oficiul vamal de plecare), nu au fost destinate să părăsească acest teritoriu la trecerea frontierei Obrežje (oficiul vamal de destinație), nici taxe vamale nu au fost impuse la momentul respectiv. În conformitate cu legislația aplicabilă, o copie a documentelor de tranzit și a unui bilet de transport, semnat și ștampilat de biroul vamal de destinație, a fost returnată biroului vamal de plecare în 48 de ore de la import. Într-un moment neespecificat, autoritățile naționale au detectat activitatea criminală a P.K., un oficial vamal, care, împreună cu complicii săi, achiziționa mărfuri în Italia în numele unei societăți bosniace fictive, aranjate pentru transportul acestor mărfuri în Slovenia și apoi le-a preluat după ce au intrat pe teritoriul sloven. P.K. a ordonat operatorilor de transport să declare mărfurile pentru procedura de tranzit, asigurându-le că taxele vamale vor fi plătite după descărcarea mărfurilor în Slovenia. a preluat documentele de tranzit și, asistate de complicii săi, a falsificat înregistrările în aceste documente, le-a semnat cu numele unei persoane fictive și le-a timbrat să arate ca fiind finalizate de biroul vamal de destinație. Această copie falsificată a documentelor a fost apoi returnată la biroul vamal de plecare. La 24 aprilie 1998 a fost deschisă o anchetă penală împotriva P.K. și complicii săi. ulterior, ocuparea sa la biroul vamal a fost încheiată și a fost condamnat pentru mai multe conturi de contrabandă. De asemenea, a fost deschisă o anchetă penală împotriva lui P.K. în Italia, în care autoritățile și-au inspectat cutia de siguranță și i-au confiscat conținutul, inclusiv trei timbre, 1.225 000 Schilling austriac (aproximativ 89.024 euro (EUR)) și 1.370.000 de marcă germană (aproximativ 700.470). Acuzațiile penale împotriva P.K. în ceea ce privește infracțiunile care au dus la impunerea datoriei vamale asupra societății reclamante au fost în cele din urmă respinse la 10 decembrie 2003, datorită expirării statutului de limitări. Între timp, la 2 martie 1998, Oficiul Vamal Sežana impus societății reclamante plata datoriei vamale în valoare de 2265.033 Tolari sloveni (aproximativ 9.452) datorită mărfurilor importate la 15 noiembrie 1997. În decizia că Oficiul vamal Obrežje a stabilit că, după ce procedura de tranzit privind aceste mărfuri a fost deja descărcată, documentele de tranzit cu numărul corect de control au fost semnate de o persoană care nu a fost niciodată angajată de biroul vamal respectiv. Autoritățile vamale au verificat atunci cu autoritățile vamale croate dacă mărfurile au fost declarate în Croația și s-au dovedit că, de fapt, nu au traversat granița. Societatea reclamantă a fost informată cu privire la aceasta și a solicitat să furnizeze dovezi privind completarea corectă a procedurii de tranzit; totuși, nu a reușit să facă acest lucru. Prin urmare, Oficiul vamal Sežana a concluzionat că, întrucât mărfurile au fost introduse ilegal pe teritoriul vamal, s-a suportat datoria vamală, iar societatea reclamantă ca principală în procedura de tranzit, după ce a prezentat declarația vamală de import, a fost responsabilă pentru plata sa (art. 144 din Legea vamală aplicabilă în timpul material). Societatea reclamantă a apelat împotriva deciziei, susținând că nu i s-a dat posibilitatea de a verifica dosarele și de a stabili faptele chestiunilor. Societatea reclamantă a susținut, de asemenea, că faptul că documentele de tranzit au fost returnate de la biroul vamal Obrežje la biroul vamal Sežana, în timp ce mărfurile nu au părăsit teritoriul sloven, nu au putut fi explicate decât prin acțiunile criminale ale funcționarilor vamali. La 20 octombrie 2000, administrația vamală a Republicii Slovenia a respins apelul societății reclamante, constatând că, în timp ce mărfurile în cauză au fost îndepărtate ilegal de la supravegherea vamală (art. 145 din Legea vamală aplicabilă în timp util) din cauza nici o vină a societății reclamante, aceasta din urmă, ca principală a fost totuși responsabilă pentru plata datoriei vamale. În plus, administrația vamală a remarcat că orice activitate ilegală a funcționarilor vamali nu are nicio relevanță pentru datoria societății reclamante de a plăti datoria. Reclamantul a depus o acțiune administrativă împotriva acestei decizii, susținând că mărfurile au fost îndepărtate ilegal din supravegherea vamală de către terți care, în conformitate cu dispozițiile articolului 145 din Legea vamală, ar fi trebuit să fie responsabilă pentru plata datoriei vamale. Societatea reclamantă a adăugat, de asemenea, că statul a evitat să furnizeze răspunsuri în ceea ce privește acțiunile penale comise de angajații săi, oficialii vamali, pentru a recupera datoria vamală de la societatea reclamantă. La 21 iunie 2002, Curtea Administrativă a respins acțiunea societății reclamante prin faptul că, întrucât datoria vamală a fost suportată, care nu a fost contestată de societatea reclamantă, societatea reclamantă fiind principalul responsabil pentru plata sa. În plus, instanța a susținut că societatea reclamantă nu ar putea să se lichideze de această răspundere din cauza potențialelor acțiuni ilegale comise de oficialii vamali. Societatea reclamantă a apelat, reprezentând argumentele pe care le-a formulat în cererile sale anterioare. La 10 martie 2005, Curtea Supremă a respins recursul, confirmand poziția celor mai mici cazuri că, acționând ca principal în procedura de tranzit, societatea reclamantă a asumat riscul de plată a datoriei vamale. Curtea a bazat impunerea plății pe încă o altă bază juridică, art. 146 din Legea vamală în conformitate cu care datoria vamală ar putea fi suportată, de asemenea, prin nerespectarea obligațiilor care decurg, în ceea ce privește mărfurile vizate de taxe de import, din stocarea lor temporară sau din utilizarea procedurii vamale în care au fost plasate. La 20 octombrie 2006, Curtea Constituțională a refuzat să accepte plângerea societății reclamante. Legea internă relevantă La momentul evenimentelor în cauză, taxele vamale au fost reglementate de Legea vamală, care, în măsura în care este cazul, prevede următoarele: „1. O datorie vamală la import se efectuează, de asemenea, prin: (a) introducerea ilegală în teritoriul vamal a mărfurilor vizate de taxe de import... 4. Debitorii vizavi de plata datoriei vamale menționate la alineatul (1) sunt: – persoana care a introdus mărfurile pe teritoriul vamal... ilegal, – orice persoană care a participat la introducerea ilegală a mărfurilor și care a fost conștientă sau ar fi trebuit să fi fost conștientă că această introducere este ilegală și – orice persoană care a achiziționează sau deține mărfurile în cauză și care a fost conștientă sau ar fi trebuit să fi fost conștientă în mod rezonabil la momentul achiziționării sau primirii mărfurilor care au fost introduse pe teritoriul vamal ilegal.” art. 145 „1. O datorie vamală la import se efectuează, de asemenea, prin îndepărtarea ilegală a supravegherii vamale a mărfurilor vizate de taxele de import. ... 3. Debitorii vizați de plata datoriei vamale menționate la alineatul (1) sunt: – persoana care îndepărtează mărfurile din supravegherea vamală; – orice persoană care a participat la o astfel de îndepărtare și care a fost conștientă sau ar fi trebuit să fi fost conștientă că mărfurile au fost îndepărtate de la supravegherea vamală, – orice persoană care a achiziționat sau deținea mărfurile în cauză și care a fost conștientă sau ar fi trebuit să fi fost conștientă la momentul în care achiziționarea sau primirea mărfurilor care au fost îndepărtate de supravegherea vamală, și – dacă este cazul, persoana cere să îndeplinească obligațiile de la depozitarea temporară a mărfurilor sau de la utilizarea procedurii vamale în temeiul cărora aceste mărfuri sunt plasate.” art. 146 „ (1) În cazurile altele decât cele menționate la art. 145, o datorie vamală la import se efectuează, de asemenea, prin: (a) nerespectarea unei obligații care decurg, în ceea ce privește mărfurile care pot fi importate, din depozitarea lor temporară sau din utilizarea procedurii vamale în temeiul cărora au fost plasate; ... (3) În cazurile menționate la alineatul (1) din prezentul articol, debitorul este persoana care este obligată, în funcție de circumstanțele cazului, să îndeplinească obligațiile care decurg, în ceea ce privește mărfurile care pot fi importate, din depozitarea lor temporară sau din utilizarea procedurii vamale în care au fost plasate, sau să respecte condițiile de punere a mărfurilor în cadrul acestei proceduri.” art. 150 „În cazul în care mai multe persoane sunt responsabile pentru plata unei datorii vamale, acestea sunt responsabile în comun și în mai multe rânduri pentru această datorie.” COMPLAINTE Societatea reclamantă se plâng, în temeiul articolului 6 din Convenție, că a suportat datoria vamală fără a-și examina răspunderea pentru actele de terțe persoane, în special pentru cele ale unui oficial vamal al cărui infracțiuni au dus la impunerea datoriei vamale. În plus, societatea reclamantă se plânge în temeiul aceluiași articol că, întrucât infracțiunile penale pe care le-a fost acuzat oficialul vamal au fost declarate în condiții de timp, nu a putut obține (a) o dovadă a falsificației documentelor vamale și a eliberării în cauză a mărfurilor în circulație pe teritoriul național, (b) să demonstreze că actele ilegale care rezultă în impunerea datoriei vamale au fost comise de către respectivul oficial și (c) să-și respecte drepturile ca parte civilă în cadrul procedurii. În sfârșit, societatea reclamantă, care invocă art. 1 din Protocolul nr. 1, se plânge că statul a impus să plătească datoria vamală pentru mărfuri contrabandă și vândute de un oficial vamal și că, indiferent de faptul că statul ar fi putut solicita datoria vamală de la respectivul oficial. Răspunsul societății reclamante pentru plata datoriei vamale suportate prin activități ilegale ale terțelor, printre care funcționarii vamali, a constituit un „echilibru echitabil” între dreptul societății la bucurarea pașnică a bunurilor sale și interesul general de a asigura respectarea dispozițiilor vamale?