Secțiunea a doua Cerere nr. 29240/07 Zehra AYDIN împotriva Turciei introdusă la 25 iunie 2007 EXPOSAT DE FAPTE recurenta, dl Zehra Ayd.n, este un resortisant turc născut în 1958 și rezident în Hatay. Circumstanțele din acest caz Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează: În noaptea de 17 august 1999, regiunea Izmit, pe malul Mării Marmara, a fost lovită de un cutremur de o magnitudine de 7,4 grade pe scara Richter. Potrivit cifrelor oficiale, 17 840 de persoane au murit acolo și 43 953 au fost rănite. În total 13 600 de terenuri s-au prăbușit în regiune. În aceeași zi, fratele reclamantei, soția și cei doi copii ai săi au murit sub dărâmături din clădirea în care locuiau. Ca urmare a cutremurului, procurorul Republicii Kocaeli a inițiat o anchetă penală împotriva A.A., antreprenorul clădirii, precum și T.M.A., responsabilul tehnic pentru construirea acesteia. La 2 aprilie 2001, procurorul a emis un ordin de nejudiciare a suspecților pentru rețetă, considerând că clădirea în cauză era construită în 1979. La 12 iulie 2001, cu privire la opoziția recurentei, tribunalul din Sakarya a decis să retragă ordinul de nejudiciare. Aceasta a considerat că, după hotărârea din 21 martie 2001 pronunțată de Curtea de Casație, termenul de prescripție în acest caz se aplica de la data cutremurului. Printr-un act de acuzare din 12 aprilie 2002, procurorul l-a acuzat pe antreprenorul clădirii, precum și pe responsabilul tehnic al construcției că a pus în pericol viața din neglijență și neglijență și că a comis omucideri din neglijență și imprudență. La 19 septembrie 2002, recurenta a formulat o cerere de constituire a unei părți implicate în procedura penală. La o dată nespecificată, instanța de judecată din Kocaeli a emis un mandat de arestare împotriva contractantului imobilului. La 20 mai 2003, T.M.A. a fost auzit pentru prima dată de către instanța de judecată și a precizat că a demisionat din funcția sa din cauza neregulilor apărute în timpul construcției clădirii și că, printr-o scrisoare din 9 martie 1981, el a informat municipalitatea d'Izmit cu privire la neregulile menționate. La o dată necunoscută, municipalitatea a transmis scrisoarea în litigiu la instanța de judecată. La 12 martie 2005, s-a întocmit un raport de competență cu privire la distrugerea proprietății la cererea instanței de judecată și, potrivit acestui raport, expertul a constatat responsabilitatea celor doi inculpați, precum și a celor responsabili de municipalitate. În timpul procedurilor penale, mai multe audieri au avut loc în fața instanței de judecată, care va elibera, la sfârșitul fiecărei audieri, un mandat de arestare pe lângă DA.A. pentru neprezentare la audieri. Prin hotărârea din 14 septembrie 2006, Curtea a decis să disloce procedura celor doi inculpați și, având în vedere conținutul scrisorii din 9 martie 1981, l-a numit pe responsabilul tehnic al construcției, printr-o hotărâre din 5 februarie 2007, Curtea de Casație a confirmat această hotărâre. La 28 februarie 2007, instanța de judecată și-a dat sentința cu privire la A.A., în care a constatat că termenul de prescripție prevăzut în art. 102 alin. (4) și 104 alin. (2) din fostul Cod penal și pendinte la șapte ani și jumătate în speță a fost Ö era Õ și a declarat cauza stinsă. Recurenta nu s-a ocupat de casarea împotriva acestei hotărâri. Invocând articolele 6 și 13 din convenție, recurenta se plânge că persoanele care au cauzat, în opinia sa, moartea rudelor sale nu au fost sancționate în niciun fel în dreptul național, deoarece instanțele naționale nu au dat dovadă de celeritate în cadrul procedurilor penale inițiate împotriva acestor persoane, ceea ce a condus la prescrierea procedurilor penale. În ceea ce privește aprecierea probei, aceasta contestă, de asemenea, faptul că unul dintre inculpați a fost acuzat.
Requête n
o
29240/07
Zehra AYDIN contre la Turquie
introduite le 25 juin 2007
La requérante, M
me
Zehra Aydın, est une ressortissante turque née en 1958 et résidant à Hatay.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la requérante, peuvent se résumer comme suit.
Dans la nuit du 17 août 1999, la région d’Izmit, au bord de la mer de Marmara, fut touchée par un séisme d’une magnitude de 7,4 sur l’échelle de Richter. D’après les chiffres officiels, 17
840 personnes y trouvèrent la mort et 43
953 autres furent blessées. Au total 13
600 immeubles s’effondrèrent dans la région.
Le même jour, le frère de la requérante, sa femme et ses deux enfants décédèrent sous les décombres de l’immeuble où ils demeuraient.
A la suite du tremblement de terre, le procureur de la République de Kocaeli («
le procureur
») déclencha une enquête pénale contre A.A., l’entrepreneur de l’immeuble, ainsi que T.M.A., le responsable technique de la construction de celui-ci.
Le 2 avril 2001, le procureur rendit une ordonnance de non-lieu concernant les suspects pour prescription, considérant que l’immeuble en question était construit en 1979.
Le 12 juillet 2001, sur l’opposition de la requérante, la cour d’assises de Sakarya décida de lever l’ordonnance de non-lieu. Elle estima que d’après l’arrêt du 21 mars 2001 rendu par la Cour de cassation, le délai de prescription en l’occurrence courait à partir de la date du tremblement de terre.
Par un acte d’accusation du 12 avril 2002, le procureur accusa l’entrepreneur de l’immeuble ainsi que le responsable technique de la construction d’avoir mis en danger la vie d’autrui par négligence et imprudence et d’avoir commis homicides par négligence et imprudence.
La 19 septembre 2002, la requérante forma une demande tendant à constituer partie intervenante à la procédure pénale. A une date non précisée, la cour d’assises de Kocaeli («
la cour d’assises
») fit droit à la demande de la requérante.
Le 29 avril 2003, la cour d’assises délivra un mandat d’arrêt à l’encontre de l’entrepreneur de l’immeuble.
Le 20 mai 2003, T.M.A. fut entendu pour la première fois par la cour d’assises. Il précisa qu’il avait démissionné de son poste en raison des irrégularités survenues lors de la construction de l’immeuble et que, par une lettre du 9 mars 1981, il avait informé la municipalité d’Izmit concernant lesdites irrégularités. A une date inconnue, la municipalité transmit la lettre litigieuse à la cour d’assises.
Le 12 mars 2005, un rapport d’expertise concernant la destruction de l’immeuble fut établi à la demande de la cour d’assises. Aux termes de ce rapport, l’expert constata la responsabilité des deux accusés ainsi que des responsables de la municipalité.
Durant la procédure pénale, plusieurs audiences se tinrent devant la cour d’assises, laquelle délivra, à la fin de chaque audience, un mandat d’arrêt à l’encontre d’A.A. pour défaut de comparution aux audiences.
Par un jugement du 14 septembre 2006, la cour d’assises décida de disjoindre la procédure des deux accusés et considérant le contenu de la lettre du 9 mars 1981, elle acquitta le responsable technique de la construction.
Par un arrêt du 5 février 2007, la Cour de cassation confirma ce jugement.
Le 28 février 2007, la cour d’assises rendit son jugement concernant A.A., dans lequel il constata que le délai de prescription prévu par les articles 102 alinéa 4 et 104 alinéa 2 de l’ancien code pénal et s’élevant à sept ans et demi en l’espèce était échu, et déclara l’affaire éteinte.
La requérante ne se pourvut pas en cassation contre ce jugement.
Invoquant les articles 6 et 13 de la Convention, la requérante se plaint que les personnes qui ont, selon elle, causé la mort de ses proches n’ont aucunement été sanctionnées en droit national, du fait que les juridictions nationales n’ont pas fait preuve de célérité dans la procédure pénale engagée contre ces personnes, ce qui a entraîné la prescription des poursuites pénales.
Critiquant l’appréciation des preuves, elle conteste également l’acquittement de l’un des accusés.
Eu égard à la protection procédurale du droit à la vie, l’enquête menée en l’espèce par les autorités internes a-t-elle satisfait aux exigences de l’article
2 de la Convention
?