POGHOSYAN v. ARMENIA

Cererea nr. 62356/09 Karen POGHOSYAN împotriva Armeniai depusă la 18 noiembrie 2009 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl Karen Poghosyan, este un național armenian născut în 1969 și trăiește în Erevan. El este reprezentat în fața Curții de către dl H. Alumyan, un avocat practicant în Erevan. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. În 1991, reclamantul a construit o clădire de 500 m mp pe o parcelă de teren de 1000 m mp situată în Yerevan, fără permisiunea. Potrivit reclamantului, nu au existat drepturi de proprietate înregistrate în ceea ce privește acest teren, nici nu a fost utilizată de nimeni. În 2001 reclamantul a depus o cerere de prescripție achizitivă la Curtea de district Shengavit, care solicită recunoașterea drepturilor sale de proprietate în ceea ce privește această clădire și dreptul său de utilizare în ceea ce privește plățile de teren. Prin hotărârea din 8 iunie 2001, Curtea de District a recunoscut dreptul de proprietate al reclamantului în ceea ce privește clădirea. Prin aceeași hotărâre, reclamantul a primit dreptul de a închiria terenurile timp de 99 de ani. Nu a fost interzis niciun recurs și hotărârea a devenit finală și ireversibilă, deoarece nu mai putea fi contestată de recursul obișnuit. La 20 mai 2005, în baza dispozițiilor relevante ale Codului de teren, reclamantul a plătit prețul pentru teren și, în cele din urmă, a câștigat drepturi de proprietate în ceea ce privește aceasta. Potrivit reclamantului, el a plătit toate taxele și taxele datorate clădirii și parcela de terenuri. În 2008 а examinarea topografică a terenului a fost efectuată de Comuna Erevan. Diagrama relevantă a menționat reclamantul ca proprietar al terenului în cauză. La 7 mai 2009, Procurorul General Adjunct a interzis un recurs împotriva hotărârii din 8 iunie 2001 care urmărește anularea drepturilor de proprietate ale reclamantului în ceea ce privește clădirea și terenul. Procurorul general adjunct a solicitat, de asemenea, Curtea de Apel să restaureze termenul pentru depunerea unui astfel de recurs. În acest sens, el a declarat că primarul Erevan nu a avut posibilitatea de a depune un astfel de recurs, deoarece nu a fost implicat în procedura civilă, nici nu a fost notificat de hotărârea din 8 iunie 2001. La 18 mai 2009, primarul Erevan însuși a depus un recurs împotriva hotărârii din 8 iunie 2001, în care el a solicitat restabilirea termenului pierdut pentru depunerea unui astfel de recurs, din cauza faptului că a fost notificat pentru prima dată a hotărârii Curții de District prin scrisoarea șefului sucursalei Erebuni a Agenției de Stat pentru imobiliare din 24 februarie 2009. Potrivit reclamantului, nici procurorul general adjunct, nici primarul Erevan nu au indicat în apelurile lor vreo circumstanță nouă care nu existase la 8 iunie 2001, atunci când hotărârea Curții de District a fost adoptată. La 18 iulie 2009, Curtea Civilă de Apel a acordat apelurile procurorului general adjunct și primarului Erevan și a anulat hotărârea din 8 iunie 2001. Curtea de Apel, în special, a respins cererea reclamantului de a achiziționa drepturi de proprietate în ceea ce privește construcția și dreptul de a utiliza terenurile. La 9 septembrie 2009, Curtea de Casație a hotărât să renunțe la recurs, adică să o declare inadmisibilă.Legea internă relevantă Codul Civil Conform articolului 178 alineatul (1), ca în vigoare la momentul material, proprietatea nu este proprietară dacă nu are un proprietar sau dacă proprietarul său este necunoscut sau dacă proprietarul său a renunțat la dreptul de proprietate pentru ea. În conformitate cu art. 178 alineatul (3), astfel cum este în vigoare la momentul material, dreptul de proprietate a bunurilor imobile fără proprietate poate fi achiziționat în temeiul prescripției acquisitive (art. 187). În conformitate cu art. 178 alineatul (4), ca în vigoare la momentul material, baza și procedura pentru declararea dreptului de proprietate la proprietatea proprietăților fără proprietate este stabilită prin Codul de Procedură Civilă al Republicii Armenia. În conformitate cu art. 187, un cetățean sau persoana juridică, care nu este proprietarul de bunuri imobile, ci care are în bună credință, în mod deschis și deținut neîntrerupt proprietatea sa timp de zece ani, își achiziționează proprietatea acestei proprietăți (recepție). Codul de procedură civil În conformitate cu art. 207 alineatul (5), persoanele care nu erau părți la proceduri, dar ale căror drepturi și obligații au fost afectate de actul judiciar cu privire la fondurile cauzei, pot prezenta un recurs în termen de trei luni începând de la ziua în care au știut sau ar fi trebuit să cunoască în legătură cu eliberarea hotărârii respective, cu excepția cazului în care au trecut douăzeci de ani de când hotărârea a devenit finală. În conformitate cu art. 207 alineatul (6), după expirarea termenelor prevăzute la alineatele (1), (2), (3) și (5), un recurs poate fi admis de către instanță în cazul în care o cerere de restabilire a termenului a fost depusă și, ulterior, acordată de către instanță. În conformitate cu art. 207 alineatul (7), apelurile împotriva hotărârilor de primă instanță care au intrat în vigoare pot fi admise pentru a fi luate în considerare în circumstanțe excepționale atunci când, în cursul examinării anterioare a cazului, au avut loc erori de fond sau de procedură din cauza căreia această hotărâre afectează însăși esența administrației justiției sau există circumstanțe noi descoperite. Reclamantul se plâng în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că decizia Curții Civile de Apel din 18 iulie 2009, care a respins o hotărâre finală în favoarea sa, a încălcat principiul certitudinei juridice. Reclamantul se plânge în cele din urmă în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 care, prin anularea hotărârii din 8 iunie 2001, instanțele interne l-au privat de proprietatea sa. Întrebarea părților a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție în acest caz, în cazul în care hotărârea din 8 iunie 2001 a fost anulată de Curtea de Apel la 18 iulie 2009? Curtea de Apel a furnizat motive suficiente pentru restabilirea termenului pentru depunerea unui recurs împotriva hotărârii din 8 iunie 2001? În cazul în care, în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 a fost justificată o astfel de interferență a hotărârii din 8 iunie 2001 constituie o ingerință în dreptul reclamantului la bucurarea pașnică a bunurilor sale?

THIRD SECTION

Application no. 62356/09

Karen POGHOSYAN against Armenia

lodged on 18 November 2009

STATEMENT OF FACTS

The applicant, Mr Karen Poghosyan, is an Armenian national who was born in 1969 and lives in Yerevan. He is represented before the Court by Mr

H. Alumyan, a lawyer practising in Yerevan.

A.

The circumstances of the case

The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.

In 1991 the applicant constructed a building measuring 500 sq. m on a 1000 sq. m plot of land situated in Yerevan, without permission. According to the applicant there were no property rights registered in respect of that land, nor was it being used by anyone.

In 2001 the applicant lodged an acquisitive prescription claim with the Shengavit District Court seeking recognition of his ownership rights in respect of that building and his right of use in respect of the plot of land.

By judgment of 8 June 2001 the District Court recognised the applicant’s ownership rights in respect of the building. By the same judgment the applicant was granted the right to lease the land for 99 years.

No appeal was lodged and the judgment became final and irreversible since it could no longer be challenged by ordinary appeal.

On 20 May 2005, relying on the relevant provisions of the Land Code, the applicant paid the price for the land and eventually gained ownership rights in respect of it as well.

According to the applicant, he paid all the taxes and duties due on the building and the plot of land.

In 2008 а topographic examination of the land was carried out by the Yerevan Municipality. The relevant diagram mentioned the applicant as the owner of the land in question.

On 7 May 2009 the Deputy Prosecutor General lodged an appeal against the judgment of 8 June 2001 seeking to annul the applicant’s ownership rights in respect of the building and the land. The Deputy Prosecutor General also requested the Court of Appeal to restore the time-limit for lodging such an appeal. In this respect, he stated that the Mayor of Yerevan had had no possibility to lodge such an appeal, since he had not been involved in the civil proceedings, nor had he been notified of the judgment of 8

June 2001.

On 18 May 2009 the Mayor of Yerevan himself also lodged an appeal against the judgment of 8 June 2001, in which he requested that the missed time limit for lodging such an appeal be restored, on the ground that he had been notified for the first time of the judgment of the District Court by letter of the head of the Erebuni branch of the State Real Estate Agency dated 24

February 2009.

According to the applicant, neither the Deputy Prosecutor General nor the Mayor of Yerevan indicated in their appeals any new circumstances that had not existed on 8 June 2001, when the judgment of the District Court had been adopted.

On 18 July 2009 the Civil Court of Appeal granted the appeals of the Deputy Prosecutor General and the Mayor of Yerevan and quashed the judgment of 8 June 2001. The Court of Appeal in particular dismissed the applicant’s claim to acquire ownership rights in respect of the construction and right to use the land.

The applicant lodged an appeal on points of law.

On 9 September 2009 the Court of Cassation decided to return the appeal, that is, to declare it inadmissible.

B.

Relevant domestic law

1.

The Civil Code

According to Article 178 (1), as in force at the material time, property is ownerless if it does not have an owner or if its owner is unknown or if its owner has renounced the right of ownership for it.

According to Article 178 (3), as in force at the material time, the right of ownership to ownerless immovable property may be acquired by virtue of acquisitive prescription (Article 187).

According to Article 178 (4), as in force at the material time, the basis and procedure for declaration of the right of ownership to ownerless property is established by the Civil Procedure Code of the Republic of Armenia.

According to Article 187, a citizen or legal person, who is not the owner of immovable property but who has in good faith, openly, and uninterruptedly possessed property as his own for ten years, shall acquire ownership of this property (acquisitive prescription).

2.

The Civil Code of Procedure

According to Article 207 (5), persons who were not parties to the proceedings but whose rights and obligations were affected by the judicial act on the merits of the case can bring an appeal within three months starting from the day they knew or should have known about the delivery of that judgment, except when twenty years have passed since the judgment became final.

According to Article 207 (6), an appeal after the expiry of time limits prescribed in paragraphs 1, 2, 3 and 5 can be admitted by the court if a request for restoration of term has been submitted and subsequently granted by the court.

According to Article 207 (7), appeals against judgments of first instance courts which have entered into force can be admitted for consideration in exceptional circumstances when, during the previous examination of the case, substantive or procedural errors have taken place because of which the given judgment impairs the very essence of administration of justice or there exist newly discovered or new circumstances.

COMPLAINTS

1.

The applicant complains under Article 6 § 1 of the Convention that the decision of the Civil Court of Appeal of 18 July 2009, which set aside a final judgment in his favour, violated the principle of legal certainty.

2.

The applicant lastly complains under Article 1 of Protocol No. 1 that by quashing the judgment of 8 June 2001 the domestic courts deprived him of his property.

QUESTIONS TO THE PARTIES

1.

Was there a violation of Article 6 § 1 of the Convention in the case, in that the judgment of 8 June 2001 was quashed by the Court of Appeal on 18

July 2009? Did the Court of Appeal provide sufficient reasons to restore the time-limit for lodging an appeal against the judgment of 8 June 2001?

2.

Did the quashing of the judgment of 8 June 2001constitute an interference with the applicant’s right to the peaceful enjoyment of his possessions? If so, was such interference justified in terms of Article 1 of Protocol No. 1?