CtEDO 15.11.2011 Auto

POGHOSYAN AND OTHERS v. ARMENIA

RESPONDENT
ARM
HOTĂRÂRE
15.11.2011
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Struck out of the list
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2011
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
POGHOSYAN AND OTHERS v. ARMENIA (CtEDO, 2011)
HUDOC · oficial

Decizia nr. 3310/06, de către Ashot POGHOSYAN și alții împotriva Armenia Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care așezează la 15 noiembrie 2011 ca Cameră compusă din: Josep Casadevell, Președintele, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis López Guerra, Mihai Poalelungi, Kristina Pardalos, judecători și Santiago Quesada, grefierul secțiunii, Având în vedere cererea depusă la 16 ianuarie 2006, având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 10 septembrie 2010, care solicită Curtea să elimine cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamanților la această declarație, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamanții, dl Ashot Poghosyan, dl Tigran Poghosyan, dna Marine Poghosyan și dna Anahit Melkonyan sunt cetățeni armeni născuți în 1951, 1974, 1976 și, respectiv, 1953 și locuiesc în Erevan. Ele au fost reprezentate în fața Curții de către dl Grigoryan, avocat practicant în Erevan. Guvernul armenian (“Guvernul”) au fost reprezentate de agentul lor, dl Kostanyan, reprezentant al Republicii Armenia la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamanții au deținut în comun un apartament care a măsurat 41.05 mp și a fost situat la 15 Byuzand Street, Yerevan. La 1 august 2002, Guvernul a adoptat Decretul nr. 1151-N, care aprobă zonele de expropriare ale imobilului situat în limitele administrative ale districtului Kentron din Yerevan care urmează să fie luate pentru nevoile de stat în scopuri de planificare a orașului, având o suprafață totală de 345 000 mp. m. Byuzand Street a fost listat ca una dintre străzile care se încadrează în aceste zone de expropriare. Prin scrisoarea din 25 ianuarie 2005, o societate privată care acționează în numele statului, Vizkon Ltd, a informat reclamantul Ashot Poghosyan (denumit în continuare primul reclamant) că casa sa era situată într-o zonă de expropriare și trebuia luată pentru nevoile de stat în scopul implementării proiectelor de planificare a orașului în temeiul decretului guvernamental nr. 1151-N. Vizkon Ltd a solicitat, de asemenea, primului reclamant să permită o evaluare a proprietății sale. La 8 februarie 2005, Vizkon Ltd a inițiat o procedură în numele statului împotriva primului reclamant, încercând să-l oblige să permită o evaluare a casei sale și să semneze un acord privind luarea proprietății sale pentru nevoile statului pe baza rezultatelor acestei evaluări și să-l expulze pe el și pe familia sa. Se pare că, la 21 februarie 2005, casa reclamanților a fost evaluată de o organizație de evaluare licențiată la 13,900 de dolari americani (USD). La o dată neespecificată, Vizkon Ltd și-a completat cererea inițială prin instituirea unei proceduri în numele statului împotriva tuturor reclamanților, încercând să le oblige să semneze un acord privind luarea proprietăților pentru nevoile statului și să le expulze. La 23 martie 2005, Curtea de District Kentron și Nork-Marash din Yerevan a acordat cererea, ordonând reclamanților să semneze acordul pentru suma totală de 13 900 USD și să fie evacuate. 10. La 6 aprilie 2005, reclamanții au depus un recurs pe care l-au completat la 25 aprilie 2005. 11. La 3 iunie 2005, Curtea Civilă de Apel a acordat cererea Vizkon Ltd la apel. 12. La 17 iunie 2005, reclamanții au depus un recurs asupra punctelor de drept pe care le-au completat într-o dată neespecificată. În apelul lor, au susținut, printre altele, că privarea proprietăților lor a fost încălcarea articolului 28 din Constituție. 13. La 18 iulie 2005, Curtea de Casație a respins apelul reclamanților. Legea internă relevantă 14. Pentru un rezumat al dispozițiilor interne relevante, consultați hotărârea în cazul Minasyan și Semerjyan c. Armenia (n. 27651/05, §§ 23-35, 23 iunie 2009). Reclamanții se plâng de privarea apartamentului lor și au invocat articolele 6 și 8 din Convenția și art. 1 din Protocolul nr. 1. Curtea consideră că plângerea lor este examinată în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1, care, în măsura în care este cazul, prevede următoarele: „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale, cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional.” 17. Guvernul a informat Curtea, prin scrisoarea din 10 septembrie 2010, că a propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de cererea, și a solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. „... Guvernul dorește să exprese, prin intermediul declarației unilaterale, recunoașterea privației de bunuri ale reclamanților care nu respectă cerințele articolului 1 din Protocolul nr. 1 [la] Convenția. În aceste circumstanțe și având în vedere faptele specifice ale cauzei, Guvernul declară că propune să plătească în comun 45 000 de euro reclamanților. Guvernul consideră această declarație rezonabilă în funcție de jurisprudența Curții. Suma menționată mai sus, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, vor fi eliberate de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Suma va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din [Convenție]. În cazul în care nu a plătit suma în termenul de trei luni, Guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadelor implicite plus trei puncte procentuale. ... În consecință, Guvernul consideră că circumstanțele cererii de mai sus pot duce la concluzia prevăzută la articolul § 1 litera (c) din Convenție, astfel că nu mai este justificat continuarea examinării cererii în lumina declarației unilaterale a Guvernului.” 19. Într-o scrisoare din 26 octombrie 2010, reclamanții au exprimat opinia că, în primul rând, suma menționată în declarația guvernului era neacceptabil de scăzută având în vedere locația apartamentului expropriat. În al doilea rând, deoarece apartamentul lor era o clădire separată de un etaj, ei au beneficiat de un drept nereglementat în temeiul Codului Civil pentru a utiliza parcela subjacente a terenurilor de măsurare a 60 mp. Cu toate acestea, suma oferită de Guvern nu a acoperit în niciun fel pierderea dreptului lor de a utiliza acest teren. Cantitatea acestei pierderi ar fi trebuit să fie calculată și adăugată la valoarea apartamentului lor. În al treilea rând, a existat o dezacord între părți cu privire la faptele cazului, mai specific, domeniul de aplicare al bunurilor lor. Potrivit Guvernului, bunurile lor includeau doar apartamentul expropriat, în timp ce au susținut că posesia lor includea, de asemenea, dreptul de a utiliza suprafața de teren menționată mai sus. 20. Curtea observă la început că părțile nu au putut conveni cu privire la termenii unei soluții prietenoase ale cauzei. Reafirmă că, în conformitate cu art. 38 § 2 din Convenție, negocierile de aprobare prietenoasă sunt confidențiale și că art. 62 § 2 din Regulamentul Curții prevede în continuare că nicio comunicare scrisă sau orală și nici o ofertă sau concesiune făcută în cadrul încercării de a asigura o soluție prietenoasă nu pot fi menționate sau invocate în proceduri litigioase (a se vedea Meriakri c. Moldova) (Striking out), nr. 53487/99, § 28, 1 martie 2005). Prin urmare, Curtea va continua pe baza declarației unilaterale a Guvernului și a observațiilor părților prezentate în afara cadrului negocierilor de soluționare prietenoasă și va lua în considerare declarațiile părților făcute în contextul explorării posibilităților de soluționare prietenoasă a cazului și motivele pentru care părțile nu au putut conveni cu privire la termenii unei soluții prietenoase (a se vedea Sediul Nitschke v. Suedia , nr. 6301/05, § 36, 27 septembrie 2007). 21. Curtea subliniază că art. 37 din Convenție prevede că poate în orice etapă a procedurii să decidă decizia de a elimina o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. (c) permite Curtea, în special, să scoată din listă un caz în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. 22. De asemenea, aceasta remarcă că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamanții doresc să continue examinarea cazului. 23. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (a se vedea Tahsin Acar c. Turcia, [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.) nr. 28953/03). 24. Curtea a stabilit deja, într-un caz împotriva Armeniai, natura și extinderea obligațiilor care i se impun statului contestat în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 în ceea ce privește privarea de proprietăți în centrul Erevan în scopul punerii în aplicare a proiectelor de planificare a orașului în temeiul decretului guvernamental nr. 1151-N (a se vedea Minasyan și Semerjyan, citat mai sus, §§ 69-72). Prin urmare, Curtea consideră că natura și valoarea soluției propuse, adică plata de 45.000 EUR în comun pentru solicitanți, este în conformitate cu principiile stabilite și cu suma atribuită în hotărârea justă a satisfacției în cazul În ceea ce privește apartamentul reclamanților, Minasyan și Semerjyan (și doar satisfacția), nr. 27651/05, § 17-21, 7 iunie 2011). 25. În ceea ce privește argumentele reclamanților privind parcela de teren subjacente, Curtea constată că reclamanții nu au susținut această chestiune nici în fața instanțelor interne, nici în cererea acestora în fața Curții. Astfel, parcela de teren în cauză nu a fost niciodată obiectul prezentului litigiu, fie la nivel intern, fie la nivelul Curții. Prima dată când reclamanții au solicitat orice drept, inclusiv compensare, în ceea ce privește această parcelă de teren a fost în observațiile lor și doar cererea de satisfacție prezentată la 16 noiembrie 2007. Prin urmare, Curtea consideră că presupusul dezacord cu privire la faptele depășește clar domeniul de aplicare al prezentei cereri și nu afectează principalele chestiuni examinate în ea. În plus, nu are competența de a examina această plângere pentru faptul că nu scapă de căile de recurs interne și pentru a respecta termenele de șase luni. 26. Având în vedere natura admiterilor care figurează în declarația guvernului, precum și cuantumul compensației propuse de Curtea consideră rezonabile în circumstanțele cauzei, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 litera (c)). 27. În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența existentă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (articolul § 1 din amenda 28. În ceea ce privește problema punerii în aplicare a declarației guvernamentale, Curtea subliniază că prezenta hotărâre nu aduce atingere unei decizii pe care le-ar putea lua, în caz de nerespectare de către Guvern a angajamentelor sale, pentru a restabili prezenta cerere la lista cazurilor în temeiul articolului 37 § 2 din Convenție (a se vedea E.G. c. Polonia (dec.), nr. 50425/99, § 29, CEDH 2008-... (extracte)). Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate de termenele declarației guvernului contestat în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în acest articol; de a elimina aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție. Santiago Quesada Josep Casadevell Președintele grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă