CtEDO 15.11.2011 Auto

GHARIBYAN AND OTHERS v. ARMENIA

RESPONDENT
ARM
HOTĂRÂRE
15.11.2011
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partly struck out of the list;Partly inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2011
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
GHARIBYAN AND OTHERS v. ARMENIA (CtEDO, 2011)
HUDOC · oficial

Decizia nr. 1994/05, de către Grigori GHARIBYAN și alții împotriva Armenia Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care așezează la 15 noiembrie 2011 ca Cameră compusă din: Josep Casadevall, Președintele, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis López Guerra, Mihai Poalelungi, Kristina Pardalos, judecători și Santiago Quesada, grefierul secțiunii, Având în vedere cererea depusă la 1 iunie 2005, având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 10 septembrie 2010, care solicită Curtea să elimine cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamanților la această declarație, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamanții, dl Grigori Gharibyan, dna Gohar Gharibyan și dna Anna Gharibian, sunt cetățeni armeni născuți în 1946, 1954 și, respectiv, 1985 și trăiesc în Erevan. Ele au fost reprezentate în fața Curții de către dl A. Grigoryan, un avocat practicant în Erevan. Guvernul armenian (“Guvernul”) au fost reprezentate de agentul lor, dl Kostanyan, reprezentant al Republicii Armenia la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamanții au deținut în comun un apartament care a măsurat 44.1 mp și a fost situat la 25 Byuzand Street, Erevan. Potrivit reclamanților, apartamentul în cauză a constituit o casă separată de un etaj. De asemenea, au susținut că au deținut subsolul și parcela de terenuri, chiar dacă dreptul lor de proprietate nu a fost oficial înregistrat. La 1 august 2002, Guvernul a adoptat Decretul nr. 1151-N, care aprobă zonele de expropiere ale imobilului situat în limitele administrative ale districtului Kentron din Yerevan care urmează să fie luate pentru nevoile de stat în scopuri de planificare a orașului, având o suprafață totală de 345 000 mp. M. Byuzand Street a fost listat ca una dintre străzile care se încadrează în aceste zone de expropiere. Un organism special, Agenția de Implementare a Proiectelor de Construcții și Investiții (de aici, Agenția) a fost înființat pentru a gestiona implementarea proiectelor de construcții. La 7 septembrie 2004, apartamentul reclamanților a fost evaluat la cererea Agenției de către o organizație de evaluare, Artin Enterprise Ltd. Valoarea de piață a apartamentului a fost estimată la 16,350 de dolari americani (USD). Prin scrisoarea din 14 ianuarie 2005, Agenția a informat reclamanții că apartamentul lor era expropiat și că a fost evaluat de o organizație independentă licențiată la 16,350 USD. O sumă suplimentară de USD 12.638.55 a fost oferită reclamanților ca stimulent financiar dacă au semnat un acord în termen de cinci zile. Se pare că reclamanții nu au acceptat oferta, nu fiind satisfăcuți de suma compensației oferite. La o dată neespecificată, Agenția a depus o cerere împotriva reclamanților, încercând să le oblige să semneze un acord privind luarea apartamentului pentru nevoile de stat și să le facă expulzate. La 1 martie 2005, Curtea de District Kentron și Nork-Marash din Yerevan a acordat cererea agenției, ordonând reclamanților să semneze acordul pentru suma totală de 16,350 USD. 10. La o dată neespecificată, o a treia persoană care deținea, de asemenea, o casă în curtea reclamanților a depus o cerere împotriva Oficiului primarului, în căutarea de a-și avea drepturile de proprietate în ceea ce privește parcela de teren subjacente recunoscute. 11. La 10 martie 2005, reclamantul Grigori Gharibyan (denumit în continuare primul reclamant) a aderat la această cerere. El a încercat, de asemenea, să aibă valoarea de piață a proprietății care îi aparțin și a altor solicitanți reevaluate, ținând seama de plățile de teren. 12. La 15 martie 2005, reclamanții au depus un recurs împotriva hotărârii Curții de District. 13. La 30 martie 2005, Curtea Civilă de Apel a acordat reclamația Agenției la apel. 14. La 13 aprilie 2005, reclamanții au depus un recurs asupra punctelor de drept care au completat la 2 mai 2005. În apelul lor, au susținut, printre altele, că privarea proprietăților lor nu a fost prescrisă prin lege, conform articolului 28 din Constituție. 15. La 5 mai 2005, Curtea de district Kentron și Nork-Marash din Yerevan a respins prima cerere a reclamantului din 10 martie 2005. Se pare că prima reclamantă a depus un recurs împotriva acestei hotărâri, dar nu a luat nicio altă acțiune în urma procedurii de recurs. 16. La 26 mai 2005, Curtea de casă a renunțat la hotărârea Curții de Apel din 30 martie 2005. Pentru un rezumat al dispozițiilor interne relevante, a se vedea hotărârea în cazul Minasyan și Semerjyan c. Armenia (n. 27651/05, §§ 23-35, 23 iunie 2009). Reclamanții s-au plâns în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 și al articolului 8 din Convenție că privarea apartamentului lor nu a fost prescrisă de lege. În continuare, s-au plâns în temeiul aceluiași articol că nu le-a fost acordată nicio compensație pentru partea rămasă a proprietății lor, și anume subsolurile și parcela terenurilor. 19. Reclamanții se plângeau în temeiul articolelor 6 și 13 din Convenție că instanța internă nu era independentă și că Curtea de Apel a refuzat să rămână în procedurile de expropriare. Reclamanții se plângeau de privarea apartamentului și au invocat art. 1 din Protocolul nr. 1 și art. 8 din Convenție. Curtea consideră că plângerea lor este examinată în conformitate cu art. 1 din Protocolul nr. 1, care, în măsura în care este cazul, prevede următoarele: „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu trebuie să fie privat de posesele sale, cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional.” 21. Guvernul a informat Curtea, prin scrisoarea din 10 septembrie 2010, că a propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de cererea, și a solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. 22. Declarația prevăzută după cum urmează: „... Guvernul dorește să exprese, prin intermediul declarației unilaterale, recunoașterea privației de bunuri ale reclamanților care nu respectă cerințele articolului 1 din Protocolul nr. 1 [la] Convenția. În aceste circumstanțe, și având în vedere faptele specifice ale cazului, Guvernul declară că se oferă de a acorda reclamanților în temeiul dreptului de proprietate un apartament de măsurare de 115,6 m mp și situată la strada 4/6 Amiryan, apt 63, Erevan. Certificatul de proprietate al apartamentului a fost deja depus Curții. Guvernul consideră această declarație rezonabilă în funcție de jurisprudența Curții. Oferta menționată mai sus este de a acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, vor fi eliberate de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Va fi finalizată în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din [Convenția]. ... În consecință, Guvernul consideră că circumstanțele cererii de mai sus pot duce la concluzia prevăzută la articolul § 1 litera (c) din Convenție, astfel că nu mai este justificat continuarea examinării cererii în lumina declarației unilaterale a Guvernului.” 23. Într-o scrisoare din 27 octombrie 2010, reclamanții au contestat declarația Guvernului referindu-se la diferite aspecte ale negocierilor prietenoase de decontare, susținând în continuare că apartamentul în cauză nu exista, deoarece a fost vândut unei terțe persoane. Ei au susținut că au fost informați cu privire la acest lucru atunci când au vizitat clădirea la 26 octombrie 2010, împreună cu un reprezentant al societății de construcții relevante. 24. Curtea observă, la început, că părțile nu au putut conveni cu privire la termenii unei soluționari prietenoase a cauzei. Aceasta subliniază faptul că, în conformitate cu art. 38 alineatul (2) din Convenție, negocierile de stabilire prietenoasă sunt confidențiale și că art. 62 § 2 din Regulamentul Curții prevede în continuare că nicio comunicare scrisă sau orală și nicio ofertă sau concesiune făcută în cadrul încercării de a asigura o soluționare prietenoasă nu pot fi menținute sau invocate în proceduri de litigiu (a se vedea Meriakri c. Moldova) (Striking out), nr. 53487/99, § 28, 1 martie 2005). Prin urmare, Curtea va continua pe baza declarației unilaterale a Guvernului și a observațiilor părților prezentate în afara cadrului negocierilor de soluționare prietenoasă și va lua în considerare declarațiile părților făcute în contextul explorării posibilităților de soluționare prietenoasă a cazului și motivele pentru care părțile nu au putut conveni cu privire la termenii unei soluții prietenoase (a se vedea Stat of Nitschke c. Suedia , nr. 6301/05, § 36, 27 septembrie 2007). 25. Curtea constată că art. 37 din Convenție prevede că în orice etapă a procedurii poate decide să facă o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. (c) permite Curtea, în special, să scoată din listă un caz în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. 26. De asemenea, aceasta remarcă că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamanții doresc să continue examinarea cazului. 27. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (a se vedea Tahsin Acar c. Turcia, [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.) nr. 28953/03). 28. Curtea a stabilit deja într-un caz împotriva Armenia natura și extinderea obligațiilor care i se impun statului contestat în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 în ceea ce privește privarea de proprietăți în centrul Erevan în scopul punerii în aplicare a proiectelor de planificare a orașului în temeiul decretului guvernamental nr. 1151-N (a se vedea Minasyan și Semerjyan , citat mai sus, §§ 69-72). Curtea remarcă că circumstanțele prezentei cauze și natura plângerii reclamantelor sunt aproape identice. În astfel de circumstanțe, având în vedere natura admiterilor conținute în declarația guvernului, precum și natura compensației propuse pe care Curte le consideră rezonabile în circumstanțele cauzei, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 litera (c)). 30. În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența existentă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (articolul § 1 din amenda 31. În ceea ce privește problema punerii în aplicare a declarației guvernamentale, Curtea subliniază că prezenta hotărâre nu aduce atingere unei decizii pe care le-ar putea lua, în caz de nerespectare de către Guvern a angajamentelor sale, pentru a restabili prezenta cerere la lista cazurilor în temeiul articolului 37 § 2 din Convenție (a se vedea E.G. c. Polonia (dec.), nr. 50425/99, § În conformitate cu art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamanții nu au primit nicio compensație pentru subsolurile subjacente și plățile de teren. Cu toate acestea, având în vedere tot materialul în posesia sa, și în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, Curtea constată că acestea nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale. În consecință, cererea din această parte este vădit nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ § 3 a) și 4 din Convenție. Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate a termenilor declarației guvernului contestat în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 și a modalităților de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în acest articol; hotărăște să atace cererea din partea sa privind privarea cererilor din lista sa de cazuri în conformitate cu articolul (c) din convenție; declarații inadmisibil restul cererii. Santiago Quesada Josep Casadevell Președintele grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă