CtEDO 05.04.2020 Auto

PILOYAN v. ARMENIA

RESPONDENT
ARM
HOTĂRÂRE
05.04.2020
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Communicated
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
PILOYAN v. ARMENIA (CtEDO, 2020)
HUDOC · oficial

Comunicat la 5 aprilie 2020 Publicat la 8 iunie 2020 PRIMEA SECȚIUNE Cererea nr. 44092/15 Lyubov PILOYAN împotriva Armeniai depusă la 27 august 2015 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dna Lyubov Piloyan, este un național armenian născut în 1940 și locuiește în Erevan. Ea este reprezentată în fața Curții de către dl A. Grigoryan și dl A. Ghazaryan, avocați practicanți în Yerevan. În 1 august 2002, Guvernul a adoptat Decretul nr. 1151-N, care aprobă zonele de expropiere ale imobiliarelor situate în limitele administrative ale districtului Kentron din Yerevan care urmează să fie luate pentru nevoile de stat, cu o suprafață totală de 345 000 mp. Strada Arami a fost listată ca una dintre străzile care se încadrează în aceste zone de expropiere. Un organism special, Agenția de Implementare a Proiectelor de Construcție și Investiții Erevan (denumită în continuare „Agenția”) a fost înființată pentru a gestiona implementarea proiectelor de construcție. Potrivit certificatului de proprietate livrat la 26 În septembrie 2005, reclamantul a deținut o treime din casa de măsurare de 187 m2, situată în zona care urmează să fie expropriată. Procedințe privind expropriarea proprietății reclamantului La 4 aprilie 2005, Agenția a depus o cerere la Kentron și Nork Curtea de District Marash din Erevan („Curtea de District”) împotriva reclamantului și a coproprietenților rămasi din proprietate, care doresc să le expulze la plată a compensației. La 13 iulie 2005, Curtea de District a acordat cererea agenției și a ordonat expulziarea reclamantului și a coproprietenților rămasi. La 24 iulie 2005, un recurs a fost interzis de unul dintre coproprietenții proprietăților în cauză. În cursul procedurii dinainte de Curtea Civilă de Apel („Curtea de Apel”), la 25 noiembrie 2005, primarul Erevan a adoptat decizia nr. 2594-A acordând reclamantului un drept de închiriere și un permis de clădire în ceea ce privește o parcelă de terenuri care măsoară 332,6 mp. la o adresă specificată în districtul Kentron (central) din Erevan. Conform deciziei, acordul de închiriere în ceea ce privește parcela specificată de teren a fost încheiat pentru o perioadă de 99 de ani, în timp ce agenția a fost desemnată responsabilă pentru punerea în aplicare a deciziei. La 30 noiembrie 2005, reclamantul a primit planul de zonare al parcelei de teren specificate în decizia nr. 2594-A. La 16 decembrie 2005 a fost semnat un acord de soluționare prietenos între solicitant și agenția, referindu-se la decizia primarului nr. 2594-A. Prin o hotărâre adoptată în aceeași dată, Curtea de Apel a afirmat că acordul de soluționare între solicitant și agenția și drepturile sale de proprietate au fost încheiate pe baza acestui acord. Nu a fost interzis niciun recurs și hotărârea a devenit finală. În februarie 2006, primarul Erevan și reclamantul au încheiat un acord de închiriere de 99 de ani în ceea ce privește parcela de terenuri în cauză. La 16 martie 2006, primarul a adoptat decizia nr. 357-A prin care a anulat decizia nr. 2594-A. La 23 martie 2006, Agenția a solicitat deschiderea procedurii încheiate de hotărârea Curții de Apel din 16 decembrie 2005 pe baza unei noi circumstanțe, și anume decizia nr. 357-A a primarului Erevan. La 21 aprilie 2006, Curtea de Cassare a respins cererea agenției, în special faptul că hotărârea nr. 357-A a primarului nu a fost un motiv valabil de reexaminare a hotărârii Curții de Apel din 16 decembrie 2005. La 6 aprilie 2006, primarul a adoptat decizia nr. 623-A de ordonare a șefului Departamentului Juridic al Biroului Primarului și a Agenției de a plăti reclamantului o anumită sumă de bani în compensare pentru expropriarea proprietății sale și expulzarea ei. Se pare că, la 5 mai 2006, Agenția a adresat reclamantului o scrisoare cu o ofertă de 37.363.733 drame armeni (AMD) [1] în compensare pentru expropriarea proprietății sale. Se pare, de asemenea, că reclamantul nu a răspuns la această ofertă. La 20 ianuarie 2005, agenția a depus o cerere împotriva reclamantului, încercând să o oblige să semneze un acord privind luarea acțiunii sale în proprietate pentru nevoile statului și să-i expulze. La 3 iulie 2006, Curtea de District a acordat cererea agenției, declarând că reclamantul semnează acordul de compensare pentru suma totală a AMD 37.363.733 și că este evacuată. Reclamantul a refuzat să semneze acordul de compensare în cauză. Se pare că nu a acceptat suma prevăzută în acest acord. La 17 iulie 2006, reclamantul a depus un recurs împotriva hotărârii Curții de District din 3 iulie 2006. Prin hotărârea din 14 septembrie 2016, Curtea Civilă de Apel a susținut integral hotărârea din 3 iulie 2006. Reclamantul a depus un recurs asupra punctelor de drept. La 24 octombrie 2006, Curtea de Cassare a declarat recursul reclamantului inadmisibil pentru lipsa de merit. Procedura împotriva Departamentului de Execuție a Actelor Judiciare (a) Primul set de proceduri Între timp, la 29 mai 2006, Curtea Civilă de Apel a emis o scrisoare de execuție pentru hotărârea sa din 16 decembrie 2005 pe care reclamantul a prezentat Departamentului de Execuție a Actelor Judiciare (DEJA). La 30 mai 2006, DEJA a instituit proceduri de aplicare. La 26 iulie 2006, DEJA a adoptat o decizie de a obliga agenția să acorde reclamantului un permis de construcție. În paralel cu aceasta, Agenția a solicitat Curții de Apel o scrisoare de executare în ceea ce privește hotărârea sa din 14 septembrie 2006. Pe baza acestei cereri, la 27 septembrie 2006, Curtea de Apel a emis o scrisoare de execuție. În consecință, la 3 octombrie 2006, DEJA a instituit o procedură de executare în ceea ce privește hotărârea Curții de Apel din 14 septembrie 2006. La 6 octombrie 2006, DEJA a hotărât să încheie procedura de executare în ceea ce privește hotărârea din 16 decembrie 2005 cu privire la procedura de executare în ceea ce privește hotărârea din 14 septembrie 2006. Potrivit prezentei decizii, reclamantul trebuia să semneze un acord de compensare și să fie evacuat. La 28 aprilie 2007, reclamantul a depus o cerere la Curtea de District Ajapnyak și Davtashen din Erevan împotriva DEJA, încercând să aibă decizia din 6 octombrie 2006 anulată. În hotărârea sa din 14 septembrie 2006, Curtea Civilă de Apel a făcut trimitere la anumite dispoziții juridice care au fost considerate neconstituționale prin decizia Curții Constituționale din 18 aprilie 2006. Prin urmare, DEJA ar fi trebuit să pună capăt procedurii de executare în ceea ce privește hotărârea din 14 septembrie 2006 mai degrabă decât cele referitoare la hotărârea din 16 decembrie 2005. Prin hotărârea din 27 iunie 2008, Curtea de district Ajapnyak și Davtashen din Yerevan au acordat parțial cererile reclamanților. În special, a declarat că hotărârea DEJA din 6 octombrie 2006 nu a fost anulată și nu a fost anulată, deși pe motive diferite: în ceea ce privește art. 42 din Legea privind executarea actelor judiciare, a constatat că nu exista niciun motiv pentru încheierea procedurii de executare. Reclamantul a recurs. La 24 octombrie 2008, Curtea de Apel a permis recursului reclamantului prin obligarea DEJA de a relua procedura de aplicare a hotărârii din 16 decembrie 2005, având în vedere decizia Curții Constituționale din 18 aprilie 2006. La 2 decembrie 2008, Curtea de District Ajapnyak și Davtashen din Erevan au emis o scrisoare de execuție în ceea ce privește hotărârea din 16 decembrie 2005 pe baza căreia DEJA a inițiat procedurile de punere în aplicare la 5 decembrie 2008. Prin o altă decizie adoptată la aceeași dată, DEJA a încheiat procedura de executare în ceea ce privește hotărârea Curții de district Kentron și Nork-Marash din Erevan din 14 septembrie 2006. Se pare că la scurt timp după aceea, la 12 ianuarie 2009, DEJA a hotărât să pună capăt procedurii de executare instituite la 5 decembrie 2008, având în vedere că obiectul hotărârii Curții de Apel Civile din 16 decembrie 2005 a fost executat. Acesta a motivat faptul că, în conformitate cu acordul de decontare afirmat de hotărârea Curții de Apel din 16 decembrie 2005, acordul de închiriere între primar și reclamant era deja încheiat. La 26 ianuarie 2009, reclamantul a contestat această decizie în fața Curții administrative. La 18 mai 2009, Curtea Administrativă a declarat că hotărârea DEJA din 12 ianuarie 2009 a fost nulă și nulă. La 30 octombrie 2009, agenția a depus un recurs asupra punctelor de drept. La 16 decembrie 2009, Curtea de Cassare în instanță finală a declarat recursul reclamantului inadmisibil pentru lipsa de merit. (b) Al doilea set de proceduri După ce a fost martor de inaction din partea DEJA în ceea ce privește executarea hotărârii din 16 decembrie 2005, reclamantul a depus o nouă cerere în favoarea Curții de Administrație de a obliga DEJA să adopte măsurile relevante pentru executarea sa. La 1 decembrie 2010, Curtea de Administrație a acordat cererea reclamantului. Biroul primar a depus un recurs împotriva acestei hotărâri. La 11 mai 2011, Curtea Administrativă de Apel a anulat hotărârea din 1 decembrie 2010 și a hotărât să încheie procedurile din cauza lipsei de competență. La 20 mai, reclamantul a depus un recurs asupra punctelor de drept. La 29 iunie 2011, Curtea de Cassare a declarat recursul reclamantului inadmisibil pentru lipsa de merit. La 18 mai 2011, în baza articolelor 28 și 41 § 8 din Legea privind executarea actelor judiciare, DEJA a hotărât să înceteze procedura de executare în ceea ce privește hotărârea din 16 decembrie 2005. În conformitate cu hotărârea, a devenit imposibilă aplicarea hotărârii din 16 decembrie 2005, deoarece prin decizia 623-A din 26 aprilie 2006, primarul și-a anulat decizia 2594-A, care constituia baza acordului de soluționare afirmat prin această hotărâre. (c) Al treilea set de proceduri La 27 mai 2011, reclamantul a contestat decizia DEJA din 18 Mai 2011 în fața Curții administrative. La 12 octombrie 2012, Curtea administrativă a anulat decizia în cauză constatând, în special, că, indiferent de faptul anulării hotărârii primarului nr. 2594-A, decontarea dintre solicitant și agenția a fost reglementată prin decizia respectivă. În plus, respectarea principiului finalității hotărârilor a impus aplicarea hotărârii Curții de Apel din 16 decembrie 2005, care a afirmat acordul de decontare între reclamant și agenția. La 12 noiembrie 2012, primarul a depus un recurs împotriva acestei hotărâri. La 7 martie 2013, Curtea Administrativă de Apel a susținut pe deplin concluziile Curții Administrative. Nu s-a depus niciun recurs și hotărârea Curții Administrative din 12 octombrie 2012 a devenit finală. Procedințe împotriva primarului Între timp, la 3 februarie 2012, reclamantul a aflat că la 15 Mai 2008 Primarul a adoptat decizia nr. 2249-A conform căreia parcela de teren care urmează să fie alocată reclamantului va fi vândută S.-A., o companie privată („societatea”). Mai 2008 a fost semnat un acord de vânzare între societatea și Oficiul Primarului. După încheierea acestui acord, societatea a obținut înregistrarea statului a drepturilor sale de proprietate în ceea ce privește parcela de terenuri care urmează să fie alocate reclamantului. La 27 februarie 2012, reclamantul a depus o cerere în cadrul Curții administrative care urmărește anularea hotărârii primarului nr. 2249-A. La 2 august 2013, Curtea Administrativă a respins afirmația reclamantului, în special, că reclamantul nu a contestat decizia nr. 357-A din 16 martie 2006 prin care primarul a anulat decizia nr. 2594-A; nici nu a contestat decizia primarului nr. 623-A ordonarea șefului Departamentului Juridic al Biroului Primarului și a Agenției de a plăti compensația ei pentru expropriarea proprietății sale și expulzarea ei. Reclamantul a apelat împotriva acestei hotărâri. La 27 februarie 2014, Curtea Administrativă de Apel a acordat recursul reclamantului. A anulat decizia nr. 2249-A, declarând că primarul nu a avut dreptul de a vinde terenurile în cauză către o terță, deoarece reclamantul avea o așteptare legitimă de a-l obține. La 30 aprilie 2015, cu privire la recursul societății, Curtea de cassare a anulat hotărârea Curții de Apel din 27 februarie 2014 și a susținut hotărârea Curții administrative din 2 august 2013. Curtea de cassare a constatat, în special, că din cauza hotărârii primarului nr. 623-A din 26 aprilie 2006, a devenit imposibilă aplicarea hotărârii Curții de Apel din 16 decembrie 2005. În consecință, nici decizia atacată nr. 2249-A, nici acordul dintre biroul primarului și societatea nu au fost supuse anulării. Curtea a afirmat, de asemenea, că reclamantul nu a contestat decizia primarului nr. 357-A din 16 Martie 2006 prin care el a anulat decizia nr. 2594-A. În astfel de circumstanțe, reclamantul nu a avut o așteptare legitimă în ceea ce privește parcela de teren în cauză. Procedura în fața Curții Constituționale La 17 august 2015, reclamantul a depus o cerere la Curtea Constituțională care a contestat compatibilitatea cu Constituția anumitor dispoziții din Codul de Procedură Administrativă și din Legea privind elementele fundamentale ale acțiunii administrative și ale procedurilor administrative invocate de Curtea de Cassare în hotărârea sa din 30 aprilie 2015. La 1 decembrie 2015, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile legale invocate de reclamant sunt conforme cu Constituția. În același timp, Curtea Constituțională a declarat că, în temeiul hotărârii primarului nr. 2594-A reclamantul a dobândit, de fapt, în ceea ce privește parcela contestată de terenuri, dreptul de a fi acordat un permis de construcție, drepturi de închiriere și o așteptare legitimă de a dobândi un drept de proprietate. De asemenea, a declarat că judecătorii nu au luat toate măsurile necesare pentru executarea deciziei judiciare în favoarea reclamantului. Acțiunea inițiată după decizia Curții Constituționale din 1 decembrie 2015 Se pare că, prin aplicarea din 9 decembrie 2015, reclamantul a solicitat deschiderea procedurii încheiate prin decizia Curții de cassare din 30 aprilie 2015, din cauza unei noi circumstanțe. În plus, se pare că, la 3 februarie 2016, Curtea de cassare a refuzat să examineze cererea reclamantului. La 19 aprilie 2016, reclamantul a depus o cerere în favoarea Curții administrative care urmărește ca hotărârile primarului să declare nule și nule. La 1 septembrie 2017, Curtea Administrativă a respins cererea reclamantului din motivul că a depus o cerere greșită. În special, în loc să solicite o declarație de anulare a hotărârilor în cauză, reclamantul a solicitat că Tribunalul Administrativ declară aceste hotărâri nule și nule. În momentul în care reclamantul a depus prezenta cerere, procedurile de recurs în cauză erau încă în așteptare în fața Curții Administrative de Apel. Legea internă relevantă Codul de procedură civilă (în vigoare la momentul material) În conformitate cu art. 33 § § 1 și 3, părțile pot încheia procedura în orice etapă prin atingerea unei soluții prietenoase. Înainte de aprobarea acordului de decontare prietenos, instanța își explică consecințele procedurale pentru părți. art. 120 prevede că judecătorul președinte informează părțile la procedura cu privire la drepturile și obligațiile lor și începe examinarea meritelor cazului. Judecătorul președinte stabilește dacă reclamantul își menține cererile, dacă reclamantul admite cererile reclamantului și dacă părțile sunt dispuse să ajungă la o soluționare prietenoasă. Legea privind executarea obligatorie a actelor judiciare Secțiunea 41 din Legea din 5 mai 1998 privind executarea obligatorie a actelor judiciare prevede motivele pentru încheierea procedurii de executare de către judecător. În conformitate cu alineatul (8) alineatul (1), judecător trebuie să întrerupă o procedură de executare în cazul în care, în cursul unei proceduri de aplicare a cererilor necorespunzătoare, devine evident că executarea hotărârii a devenit imposibilă. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 6 § 1 din Convenția și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 că autoritățile competente nu au reușit să execute hotărârea finală și obligatorie a Curții de Apel Civilă din 16 decembrie 2005. Reclamantul a respectat termenul de șase luni prevăzut la art. 35 § 1 din Convenție în ceea ce privește plângerea ei privind presupusa neexecuție a hotărârii Curții Civile de Apel din 16 decembrie 2005 (a se vedea Tripcovici c. România (dec.), nr. 21489/03, 22 septembrie 2009; Kravchenko c. Rusia , nr. 34615/02, § 34, 2 aprilie 2009; și Babich și Azhogin c. Rusia . (dec.), nr. 9457/09, §§ 48‐49, 15 octombrie 2013)? Dacă este cazul, nu a fost aplicarea hotărârii Curții Civile de Apel din 16 decembrie 2005 în încălcarea drepturilor reclamantului garantate de art. 6 § 1 din Convenția și art. 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea Khachatryan c. Armenia , nr. 31761/04, §§ 66-70, 1 decembrie 2009; Papoyan c. Armenia , nr. 7205/11, §§§ 38-43, 11 ianuarie 2018; și Nikoghosyan c. Armenia , nr. 75651/11 , §§ 53-58, 18 mai 2017)? [1] Aproximativ 70.391,25 EUR la momentul materialului.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă