Secțiunea a treia Cerere nr. 55116/12 Ovidiu Cristian STOCICA împotriva României introdusă la 18 august 2012 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, dl Ovidiu Cristian Stoica, este un resortisant român născut în 1977 și rezident în Bacău. Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul Stoica, avocat la București. Circumstanțele speculei Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. În mai 2010, M.A.M. a solicitat poliției că reclamantul, fostul său companion, despre care știa că era separat în 2009, a trimis actualului său companion, M.M., un e-mail care conținea mai multe fotografii care o prezentau raporturi sexuale cu reclamantul. Ea a adăugat că aceleași fotografii fuseseră trimise prin poștă mamei dlui M.M., precum și prin e-mail colegilor săi de muncă și celor ai însoțitorului său. În cele din urmă, ea a indicat că fotografiile fuseseră depuse și în cutiile poștale din clădirea în care locuia mama dlui. M. Parchetul a deschis o anchetă pentru diseminarea materialelor obscene. Un martor, P.M., a declarat că la 14 aprilie 2010, a permis accesul în imobilul unei persoane necunoscute și că la scurt timp după aceea a descoperit fotografiile obscene în cutia poștală. Poliția i-a prezentat mai multe fotografii, inclusiv cea a reclamantului și P.M. a identificat persoana necunoscută ca fiind reclamantul. M.M. a declarat poliției că, la 14 aprilie 2010, l-a văzut pe reclamant în apropierea clădirii în care locuia mama sa. Interogați de poliție, mai mulți chiriași ai clădirii au confirmat că au găsit în cutiile poștale fotografiile obscene. Un alt martor, S.D.F., a declarat că, la cererea reclamantului, el postase un plic adresat mamei M.M. Parchetul a solicitat ajutor Serviciului de Informații din România (S.R.I.). Pe baza semnalărilor furnizate de releele telefonice, S.R.I. a confirmat că, la 14 aprilie 2010, telefonul mobil al reclamantului fusese utilizat în mai multe locuri din orașul București. S.R.I. Cu toate acestea, a recunoscut că a trimis prin e-mail, la începutul lunii aprilie 2010, fotografii obscene către M.M. la începutul lunii aprilie 2010, fotografii obscene. În cele din urmă, acesta a ridicat mai multe nereguli de procedură și a anulat procesele-verbale care consemnau declarația martorului P.M. și localizarea telefonului său mobil. Printr-o rechiziționare a Parchetului din 8 noiembrie 2010, reclamantul a fost trimis înapoi în fața instanței șefului diseminării materialelor obscene. A fost acuzat că a depus în aprilie 2010 fotografii obscene în cutiile poștale ale chiriașilor din clădirea deținută de mama M.M. și că a trimis în mai 2010, prin e-mail, aceleași fotografii colegilor de muncă ai M.M. și M.M. Parchetul a constatat că reclamantul a fost la originea trimiterii fotografiilor obscene către M.M. și mama sa. Având în vedere identitatea fotografiilor și declarația martorului P.M., Parchetul concluzionează că reclamantul era, de asemenea, autorul e-mailului adresat colegilor M.M. și M.M.M. Si ce a facut el a depus aceleasi fotografii in cutiile postale. Curtea de apel din Bucuresti a depus la auditia reclamantului si a martorilor. Reclamantul a recunoscut că a fost la București la 14 aprilie 2010, dar a negat că a depus fotografii obscene în cutiile poștale. El a negat, de asemenea, că a trimis aceleași fotografii colegilor de la M.M. și M.A.M. În cele din urmă, își va reitera cererea de anulare a procesului-verbal privind recunoașterea sa de către martorul P.M. și localizarea telefonului său mobil. Martorul P.M., care a fost intervievat de instanța de apel, s-a referit la declarația sa inițială. După ce s-a uitat la reclamant, prezent în culise, P.M. a declarat că persoana care a intrat în proprietate la 14 aprilie 2010 avea caracteristici fizice diferite și că nu a acționat cu siguranță de către reclamant. Acesta a fost înșelat și a crezut că a recunoscut necunoscut în fotografia reclamantului prezentată de poliție. M.M. își menține declarația și a declarat că a vizitat reclamantul la 14 aprilie 2010 în apropierea clădirii. M.A.M. a declarat că a fost posibil ca fotografiile obscene să fi fost difuzate de o terță persoană D., cu care a avut o relație amoroasă și care a avut acces la aceste fotografii. Vecinii mamei M.M. au găsit fotografiile în cutiile poștale în cursul lunii aprilie, fără a putea specifica data exactă. Prin hotărârea din 28 aprilie 2011, Tribunalul de apel l-a relocat pe reclamant. Având în vedere declarațiile uneori contradictorii ale martorilor, Tribunalul de apel a statuat că nu a reieșit cu certitudine din dovezile din dosar că reclamantul era într-adevăr vinovat de faptele care îi erau reproșate. Instanța de apel a arătat, de asemenea, că, pentru nereguli de procedură, procesul-verbal care consemna recunoașterea reclamantului de către martorul P.M. Tribunalul de apel concluzionează că: în lipsa unor elemente de probă clare și concludente, prezența reclamantului la București la 14 aprilie 2010 și trimiterea fotografiilor la M.M. și mamei sale nu au fost suficiente pentru a susține teza Parchetului potrivit căreia reclamantul a fost la originea difuzării fotografiilor obscene în cutiile poștale și în rândul colegilor M.M. și M.A.M. Parchetul a formulat un recurs împotriva acestei hotărâri, criticând decizia primilor judecători de a-l relaxa pe reclamant. Reclamantul a solicitat confirmarea hotărârii pronunțate în primă instanță. El a subliniat contradicțiile dintre declarațiile martorilor și a declarat că acesta reiese din datele colectate de S.R.I. de la operatorii de telefonie mobilă care nu erau în apropierea clădirii în cauză la momentul și în circumstanțele indicate de martorul P.M. Interogat de Înalta Curte de Casație și Justiție, reclamantul a declarat că a menținut declarațiile sale anterioare și că nu dorește să facă noi declarații. Printr-o hotărâre definitivă din 20 februarie 2012, Înalta Curte a primit recursul la Parchet, a anulat hotărârea instanței judecătorești și a rejudecat cauza pe fond. Ea l-a condamnat pe reclamant pentru încălcarea dreptului de difuzare a materialelor obscene la o perioadă de șase luni de închisoare cu suspendare. În opinia Înaltei Curți, difuzarea de către reclamant a fotografiilor obscene în clădirea deținută de mama M.M. reiese din declarațiile acestuia din urmă, din informațiile furnizate de S.R.I. și din declarația martorului P.M. În ceea ce privește acest ultim martor, Curtea Supremă a respins declarația făcută în fața Tribunalului de apel, considerând că recunoașterea reclamantului pe baza fotografiei prezentate de poliție a fost mai credibilă atunci când a avut loc la o dată mai apropiată de fapte. În ceea ce privește trimiterea e-mail-urilor către colegii M.M. și M.M., Curtea Supremă este de părere că este vorba întotdeauna despre reclamant din moment ce acesta din urmă a recunoscut că a fost la originea trimiterii fotografiilor către M.M. și mama sa. martori și a considerat că simpla prezență a reclamantului la București la 14 aprilie 2010 nu a susținut concluzia că el distribuise fotografiile în cutiile poștale. De asemenea, ea a considerat că: nici o dovadă nu a indicat în mod clar că reclamantul și-a luat adresa de e-mail de la care fotografiile fuseseră trimise unor terți. Judecătorul a considerat că este posibil, de asemenea, să fi fost o scenă în care autorul ar fi putut fi M.M. care ar fi dorit să se răzbune după ce a fost trimis de către reclamant fotografii obscene. În orice caz, făcând referire la leagăn in dubio pro reo , ea a opinat că reclamantul ar fi trebuit să fie eliberat. Ca urmare a condamnării sale, reclamantul a fost tăiat din ordinul notarilor. Dreptul intern relevant Dispozițiile relevante din Codul de procedură penală sunt astfel formulate art. 385 În cazul în care instanța care a pronunțat cu privire la recursul în recurs soluționează cauza pentru a o judeca din nou în conformitate cu art. 385-15 alineatul (2) litera (d), aceasta se pronunță, de asemenea, printr-o decizie privind aspectele legate de administrarea probelor și stabilește o dată pentru dezbateri. În cursul dezbaterilor, tribunalul trebuie să audieze instanța acuzată prezent, în conformitate cu dispozițiile prevăzute în titlul II, Capitolul II, în cazul în care acesta din urmă nu a fost audiat de instanțele care au acționat asupra fondului și în recurs sau în cazul în care aceste instanțe nu au pronunțat anterior o hotărâre de condamnare. GRIEF Reclamantul susține că nu a beneficiat de un proces echitabil din moment ce a fost condamnat de Înalta Curte de Casație și Justiție, fără administrarea directă a probelor atunci când a fost revocat de către instanța de apel pe baza acelorași elemente. Acuzația împotriva reclamantului a fost examinată în mod echitabil, așa cum se prevede la art. 6 alin. (1) din Convenție? În special, condamnarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție fără administrarea directă a probelor și fără ca aceasta să țină o nouă audiere a martorilor este conformă cu această dispoziție?
Requête n
o
55116/12
Ovidiu Cristian STOICA
contre la Roumanie
introduite le 18 août 2012
Le requérant, M. Ovidiu Cristian Stoica, est un ressortissant roumain né en 1977 et résidant à Bacău. Il est représenté devant la Cour par M
e
M.
Stoica, avocat à Bucarest.
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
En mai 2010, M.A.M. réclama à la police que le requérant, son ancien compagnon dont elle s’était séparée en 2009, avait envoyé à son actuel compagnon, M.M., un courrier électronique contenant plusieurs photographies la montrant entretenant des rapports sexuels avec le requérant. Elle ajouta que les mêmes photographies avaient été envoyées par la poste à la mère de M.M., ainsi que par courrier électronique à ses collègues de travail et à ceux de son compagnon. Enfin, elle indiqua que les photographies avaient été également déposées dans les boîtes aux lettres de l’immeuble où habitait la mère de M.M.
Le parquet ouvrit une enquête pour dissémination des matériaux obscènes.
Un témoin, P.M., déclara que le 14 avril 2010, il avait permis l’accès dans l’immeuble à une personne inconnue et que peu de temps après, il avait découvert les photographies obscènes dans sa boîte aux lettres. La police lui présenta plusieurs photographies, dont celle du requérant et P.M. identifia la personne inconnue comme étant le requérant.
M.M. déclara à la police que le 14 avril 2010, il avait aperçu le requérant à proximité de l’immeuble où habitait sa mère. Interrogés par la police, plusieurs locataires de l’immeuble confirmèrent avoir trouvé dans leurs boîtes aux lettres les photographies obscènes.
Un autre témoin, S.D.F., déclara qu’à la demande du requérant, il avait postée une enveloppe adressée à la mère de M.M.
Le parquet demanda de l’aide au Service roumain des renseignements (S.R.I.). S’appuyant sur les signalements fournis par les relais téléphoniques, le S.R.I. confirma que le 14 avril 2010, le téléphone portable du requérant avait été utilisé dans plusieurs endroits de la ville de Bucarest. Le S.R.I. précisa également qu’il était impossible d’identifier l’expéditeur du courrier électronique adressé en mai 2010 aux collègues de travail de la plaignante et de M.M.
Interrogé par la police, le requérant nia être l’auteur des faits qui lui étaient reprochés. Cependant, il reconnut avoir envoyé par courrier électronique, au début du mois d’avril 2010, des photographies obscènes à M.M. Enfin, il souleva plusieurs irrégularités de procédure et demanda l’annulation des procès-verbaux qui consignaient la déclaration du témoin P.M. et la localisation de son téléphone portable.
Par un réquisitoire du parquet du 8 novembre 2010, le requérant fut renvoyé en jugement du chef de dissémination des matériaux obscènes. Il était accusé d’avoir déposé en avril 2010 des photographies obscènes dans les boîtes aux lettres des locataires de l’immeuble habité par la mère de M.M. et d’avoir envoyé en mai 2010, par courrier électronique, les mêmes photographies aux collègues de travail de M.M. et de M.A.M. Le parquet estima qu’il était établi que le requérant avait été à l’origine de l’envoi des photographies obscènes à M.M. et à sa mère. Compte tenu de l’identité des photographies et de la déclaration du témoin P.M., le parquet conclut que le requérant était également l’auteur du courrier électronique adressé aux collègues de M.M. et M.A.M. et qu’il avait déposé les mêmes photographies dans les boîtes aux lettres.
La cour d’appel de Bucarest procéda à l’audition du requérant et des témoins.
Le requérant reconnut avoir été à Bucarest le 14 avril 2010, mais nia avoir déposé les photographies obscènes dans les boîtes aux lettres. Il nia également avoir envoyé les mêmes photographies aux collègues de M.M. et de M.A.M. Enfin, il réitéra sa demande d’annulation des procès-verbaux concernant sa reconnaissance par le témoin P.M. et la localisation de son téléphone portable.
Le témoin P.M., interrogé par la cour d’appel, revint sur sa déclaration initiale. Après avoir regardé le requérant, présent à l’audience, P.M. déclara que la personne qui était entrée dans l’immeuble le 14 avril 2010 avait des caractéristiques physiques différentes et qu’il ne s’agissait certainement pas du requérant. Il expliqua qu’en raison de la coupe des cheveux similaire, il s’était trompé et avait cru reconnaitre l’inconnu sur la photo du requérant présentée par la police.
M.M. maintint sa déclaration et affirma avoir aperçu le requérant le 14
avril 2010 à proximité de l’immeuble.
M.A.M. déclara qu’il était possible que les photographies obscènes aient été diffusées par une tierce personne D., avec qui elle avait eu une relation amoureuse et qui avait eu accès à ces photos.
Les voisins de la mère de M.M. déclarèrent qu’ils avaient trouvé les photographies dans leurs boîtes aux lettres au cours du mois d’avril, sans pouvoir préciser la date avec exactitude.
Par un jugement du 28 avril 2011, la cour d’appel relaxa le requérant. Compte tenu des déclarations parfois contradictoires des témoins, la cour d’appel jugea qu’il ne ressortait pas avec certitude des éléments de preuve du dossier que le requérant s’était réellement rendu coupable des faits qui lui étaient reprochés. La cour d’appel annula également pour des irrégularités de procédure le procès-verbal qui consignait la reconnaissance du requérant par le témoin P.M.
La cour d’appel conclut qu’en l’absence d’éléments de preuve clairs et concluants, la présence du requérant à Bucarest le 14 avril 2010 et l’envoi des photographies à M.M. et à sa mère n’étaient pas suffisants pour étayer la thèse du parquet selon laquelle le requérant était à l’origine de la diffusion des photographies obscènes dans les boîtes aux lettres et auprès des collègues de M.M. et de M.A.M.
Le parquet forma un pourvoi en recours contre ce jugement, critiquant la décision des premiers juges de relaxer le requérant.
Le requérant demanda que le jugement rendu en première instance soit confirmé. Il souligna les contradictions entre les déclarations des témoins et affirma qu’il ressortait des données recueillies par le S.R.I. auprès des opérateurs de téléphonie mobile qu’il n’était pas à proximité de l’immeuble en question à l’heure et dans les circonstances indiquées par le témoin P.M.
Interrogé par la Haute Cour de cassation et de justice, le requérant déclara qu’il maintenait ses déclarations antérieures et qu’il ne souhaitait pas faire des nouvelles déclarations.
Par un arrêt définitif du 20 février 2012, la Haute Cour accueillit le pourvoi du parquet, annula le jugement de la cour d’appel et rejugea l’affaire sur le fond. Elle condamna le requérant pour l’infraction de diffusion des matériaux obscènes à une peine de six mois de prison avec sursis.
La Haute Cour estima que la diffusion par le requérant des photographies obscènes dans l’immeuble habité par la mère de M.M. ressortait des déclarations de ce dernier, des informations fournies par le S.R.I. et de la déclaration du témoin P.M. S’agissant de ce dernier témoin, la Haute Cour écarta la déclaration faite devant la cour d’appel, estimant que la reconnaissance du requérant sur la base de la photographie présentée par la police était plus crédible dès lors qu’elle avait eu lieu à une date plus proche des faits.
Quant à l’envoi des courriers électroniques aux collègues de M.M. et de M.A.M., la Haute Cour estima qu’il s’agissait toujours du requérant dès lors que ce dernier avait reconnu avoir été à l’origine de l’envoi des photographies à M.M. et à sa mère.
L’une des juges de la formation de jugement rédigea une opinion dissidente. Elle mettait en avant les contradictions des déclarations des
témoins et estima que la simple présence du requérant à Bucarest le 14
avril 2010 n’étayait pas la conclusion qu’il avait distribué les photographies dans les boîtes aux lettres. Elle releva également qu’aucune preuve n’indiquait de manière claire que le requérant s’était servi de l’adresse électronique à partir de laquelle les photographies avaient été envoyées à des tiers.
La juge considéra qu’il pouvait également s’agir d’une mise en scène dont l’auteur pourrait être M.M. qui aurait ainsi voulu se venger après l’envoi par le requérant des photographies obscènes.
En tout état de cause, renvoyant à l’adage
in dubio pro reo
, elle opina que le requérant aurait dû être relaxé.
A la suite de sa condamnation, le requérant fut rayé de l’Ordre des notaires.
B.
Le droit interne pertinent
Les dispositions pertinentes du code de procédure pénale sont ainsi libellées
:
Article 385
16
«
Lorsque le tribunal qui a statué sur le pourvoi en recours retient l’affaire pour la juger à nouveau conformément à l’article 385-15 par. 2 d), il se prononce également, par une décision, sur les questions relatives à l’administration des preuves et fixe une date pour les débats. Lors des débats, le tribunal doit entendre l’inculpé présent, conformément aux dispositions prévues dans la Partie spéciale, Titre II, Chapitre
II, lorsque ce dernier n’a pas été entendu par les juridictions ayant statué sur le fond et en appel ou encore lorsque ces juridictions n’ont pas prononcé antérieurement une décision de condamnation.
»
GRIEF
Le requérant allègue qu’il n’a pas bénéficié d’un procès équitable dès lors qu’il a été condamné par la Haute Cour de cassation et de justice, sans administration directe des preuves alors qu’il avait été relaxé par la cour d’appel sur le fondement des mêmes éléments. Il invoque l’article 6 §§ 1, 2 et 3 de la Convention.
Le bien-fondé de l’accusation dirigée contre le requérant a-t-il été examiné équitablement, comme l’exige l’article 6 § 1 de la Convention
? En particulier, la condamnation de l’intéressé par la Haute Cour de cassation et de justice sans l’administration directe des preuves et sans qu’elle procède à une nouvelle audition des témoins est-elle conforme à cette disposition
?