STOICA c. ROUMANIE

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIE Cerere n 20281/07 Liliana Maria STOCICA împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află la 15 ianuarie 2013 într-un comitet compus din Alvina Gyulumyan, președinte, Kristina Pardalos, Johannes Silvis, judecători, și Marialena Tsirli, asistentă de secțiune, având în vedere cererea menționată anterior formulată la 17 aprilie 2007, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de recurentă, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurenta, dna Liliana Maria Stoica, este o resortisantă românească născută în 1968 și rezidentă în Orăștie. Ea a fost reprezentată de soțul ei, domnul Constantin Nicolae Stoica, consilier juridic. a fost reprezentat de agentul său, dl Razvan-Horatiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează: Recurenta este la fel de directa a unui lider sindical care pretindea ca a fost amenintat prin telefon, in octombrie 2003, de catre straini, cei care au pus presiune pe el si familia sa din cauza miscarilor sociale in cadrul unei companii private. La 30 octombrie 2003, soțul reclamantei a informat poliția orașului cu privire la aceasta și a solicitat protecția familiei sale. El a invocat art. 9 din Legea nr. 54/2003, care reglementează activitatea sindicală, privind protecția legală împotriva oricărei forme de presiune sau de limitare în exercitarea funcțiilor liderilor sindicali. Poliția a refuzat să-i acorde protecție personală, considerând că condițiile legale nu erau îndeplinite în acest caz pentru a angaja astfel de mijloace. În dimineața zilei de 31 octombrie 2003, recurenta susține că a fost victima unei încălcări a domiciliului de către doi necunoscuți care purtau glugi, cei care l-au lovit și l-au prins cu o frânghie, astfel încât orice mișcare ar fi putut provoca moartea prin asfixiere. Ea ar fi fost găsită în această stare de către soțul ei, care a chemat poliția. Poliția s-a dus imediat la reclamantă și a întocmit un proces verbal de anchetă la fața locului, însoțit de matrițe fotografice. Nu s-au ridicat urme de intrare forțată la locul faptei. Singurele obiecte găsite au fost corzile care ar fi fost folosite pentru a lega reclamanta. În noiembrie 2003 a fost depusă de recurentă o plângere penală pentru violență, sechestrare și încălcare a domiciliului. 10. L. J. medico-legal pe care recurenta a fost prezentată a doua zi după incidentul denunțat, și anume la 1 noiembrie 2003, stabilește că aceasta nu prezenta nicio dovadă de violență. 11. Recurenta și soțul ei au fost auziți de mai multe ori, precum și vecinii lor și angajații unui restaurant aflat în apropiere. Ei au negat că au văzut ceva neobișnuit la reclamantă în dimineața zilei de 31 octombrie 2003. 12. La 6 noiembrie 2003 poliția a realizat o reconstituire la fața locului. 13. S-a efectuat, de asemenea, o expertiză tehnică științifică pentru a determina modul de realizare a nodurilor, și anume pentru a determina dacă există un mod de operare specific unei anumite profesii. Nu s-a ajuns la nici o concluzie relevantă în acest sens. 14. Colegii de muncă ai soțului reclamantei au fost, de asemenea, interogați cu privire la contextul conflictului dintre acesta și patronat. Nu există informații relevante pentru investigația nr. 15. Pista apelurilor telefonice care provoacă amenințări, pe postul de domiciliu al recurentei, a fost, de asemenea, exploatată de poliție, care a constatat că apelurile primite la data indicată de recurentă au fost atribuite unui post public cu un card de telefon care a putut fi identificat. Din aceasta reiese că apelurile au fost efectuate cu aceeași carte de telefon, după 31 octombrie 2003, dată a incidentului denunțat de recurentă, de asemenea, către alte numere de telefon, inclusiv cel al fratelui reclamantei. 16. Aceste revelații au dat naștere îndoielii cu privire la sinceritatea declarațiilor recurentei, care a acceptat apoi să fie supusă unui test cu detector de minciuni. 17. Raportul psihologic întocmit în urma acestui test, la 30 iunie 2006, a evidențiat modificări psihofizice ale recurentei în momentul răspunsului la întrebările relevante ale cauzei și a concluzionat că aceasta nu a răspuns în mod sincer. 18. Anterior, la 17 mai 2006, reclamanta a depus o plângere la poliția municipală d . Orăștie, denunțând pasivitatea agenților de poliție. 19. La 5 iunie 2006, poliția municipală d . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Din elementele dosarului reiese că reclamanta a depus o plângere la Parchetul de Primă Instanță din apropierea tribunalului de Primă Instanță din ..;în scopul de a denunța pasivitatea organelor de poliție, care, după trei ani, nu au efectuat nici o anchetă, nici nu au luat nici o dovadă la locul faptei. 21. Printr-un refuz din 25 septembrie 2006 plângerea sa a fost respinsă. 22. La 7 februarie 2007, recurenta îl sesizează pe procurorul-șef al Parchetului în fața tribunalului departamental cu privire la o plângere privind pasivitatea procurorilor pentru Parchetul inferior, având în vedere absența unei decizii în cadrul plângerii sale penale din noiembrie 2003. La 9 martie 2007, Parchetul din apropierea Tribunalului de Primă Instanță a respins o plângere formulată de reclamantă privind refuzul acordării unei protecții fizice în ziua în care a avut loc incidentul 24. Printr-o scrisoare din 14 februarie 2007, N.P., procurorul-șef al Parchetului din apropierea tribunalului departamental din Hunedoara a informat reclamanta că plângerea sa fusese trimisă la Parchet în apropierea Tribunalului de Primă Instanță 25. La 12 noiembrie 2009, având în vedere faptul că toate mijloacele de căutare a probelor fuseseră utilizate și că nu a existat niciun indiciu asupra altor piste, poliția a propus Parchetului să clasifice cauza în arhivele dosarelor cu autori necunoscuți. În aceeași zi, decizia aprobată de procuror a fost comunicată reclamantei. 26. GRIFS 27. Recurenta se plânge de o încălcare a articolului 5 alineatul (1) din Convenție din cauza sechestrării sale, la 31 octombrie 2003, de către doi necunoscuți 28. Recurenta invocă, de asemenea, art. 8 din Convenție și se plânge de o încălcare a respectului față de domiciliul său din cauza lipsei de protecție din partea poliției la 31 octombrie 2003, în ciuda cererii sale exprese cu o zi înainte de faptele denunțate. 29. Recurenta se plânge din perspectiva articolului 3 din Convenția privind absența unei anchete efective în urma plângerii sale privind maltratarea depusă la poliție în noiembrie 2003. Recurenta denunță lipsa unei anchete efective cu privire la acuzațiile sale de abuz comise de necunoscuți, în contextul conflictului soțului ei, director al sindicatelor, cu șefii săi. Ea invocă o încălcare a articolului 3 din convenție, astfel încât nimeni nu poate fi supus torturii sau pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante. 31. Guvernul contestă această teză, indicând că o anchetă efectivă și aprofundată a fost efectuată, în speță, de către Parchet, care a exploatat toate pistele disponibile, a utilizat toate mijloacele de căutare a probelor și nu a găsit un indice pe alte piste de cercetare; prin urmare, a decis să clasifice cauza, această decizie nefiind contestată de reclamantă. 32. Curtea arată că, în cazul în care obligaia procedurală decăzută de la art. 3 din Convenia sl'impune independent de calitatea persoanelor puse în discuie, este necesar ca t'n'ul care ține de existena tratamentului interzis să fie rejudecat (Chrițe c. România (dec.), n 37147/02, 6 septembrie 2007, și Barbu Anghelescu c. România (dec.), n 2871/02, 26 februarie 2008). 33. În absența oricărei dovezi, în special a unui certificat medical de natură să susțină seriozitatea declarațiilor sale de violență, Curtea consideră că afirmațiile pe care reclamanta le-a formulat nu aveau caracterul de reprobabil mai degrabă necesar pentru a crea, în circumstanțele din speță, o obligație de anchetă în sarcina autorităților naționale. 34. În orice caz, Curtea ia notă de faptul că o anchetă a avut loc în prezenta cauză, deschisă în mod rapid ca urmare a plângerii recurentei care susține relele tratamente care au fost efectuate de către necunoscuți. 35. Au fost efectuate numeroase acte de anchetă. Noiembrie 2003, a stabilit că aceasta nu prezenta nicio dovadă de violență; recurenta și soțul ei au fost ascultate de mai multe ori, precum și vecinii lor și alte persoane aflate în apropiere sau având cunoștință de conflictul social dintre soțul reclamantei, în calitate de activist sindical, și patronat. S-a efectuat, de asemenea, o expertiză tehnică și o refacere. Nu s-a ajuns la nicio concluzie relevantă. 36. Urmărirea apelurilor telefonice care provoacă amenințări, pe postul de domiciliu al reclamantei, a fost, de asemenea, exploatată de poliție. Aceasta a descoperit că apelurile primite la data indicată de recurentă au fost efectuate de la un post public cu o carte telefonică care a putut fi identificată, ceea ce a dus la revelații faptice de natură să semene îndoiala cu privire la sinceritatea declarațiilor recurentei, precum și rezultatele testului cu detectorul de minciuni la care a fost supusă. 37. În plus, nimic dintre documentele furnizate de părți nu permite să se pună la îndoială temeinicia deciziei de clasificare a cauzei, pe care recurenta nu a contestat-o. 38. Prin urmare, Curtea consideră că nu există niciun element al acestei cauze care să permită să se încheie că o anchetă efectivă nu a fost efectuată în urma plângerii recurentei. 39. Prin urmare, această parte a spătarului este vădit nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. Recurenta se plânge în legătură cu art. 8 din Convenție, despre presupusa inactivitate a autorităților pentru a preveni, de către terțe persoane, dreptul său de a-și respecta domiciliul. art. 8 este astfel formulat Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și familiale, a domiciliului și a corespondenței. (...) 41. În timp ce admitea că nu era disponibilă o cale de atac pentru reclamantă pentru a contesta refuzul poliției de a-i acorda protecția solicitată de soțul ei, guvernul exclude întârzierea acestei cauze, susținând că termenul de șase luni a început să curgă de la data refuzului împotriva recurentei, și anume de la 30 octombrie 2003.42. Reclamanta nu a prezentat observații în această privință. 43. Curtea amintește că, în temeiul articolului 35 alineatul (1) din convenție, aceasta nu poate fi sesizată decât în termen de șase luni de la data deciziei interne definitive pronunțate în cadrul normal al epuizării căilor de atac interne care ar putea oferi un mijloc eficient și suficient pentru a remedia obiecțiunile care fac obiectul cererii. În lipsa unei căi de atac interne eficiente, termenul de șase luni prevăzut în art. 35 alin. În măsura în care, în speță, recurenta nu dispune de nicio cale de atac pentru a se plânge de refuzul poliției de a-i acorda protecție, termenul de șase luni prevăzut la art. 35 alineatul (1) din convenție a început să curgă de la data refuzului incriminat, și anume 30 octombrie 2003. Or, în acest caz, cererea a fost introdusă la aprilie 2007, adică mai mult de șase luni mai târziu. În consecință, această parte a cererii este tardivă și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 § 1 și 4 din Convenție. În restul cererii 45. Invocând art. 5 din Convenție, reclamanta se plânge de privarea sa de libertate și de încălcarea domiciliului de către străini. 46. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, Curtea nu a ridicat nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție sau de protocoalele sale. 47. Prin urmare, această parte a cererii este în mod evident greșit fondată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în la .. unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Marialena Tsirli Alvina Gyulumyan grefa adjunctă

TROISIÈME SECTION

DÉCISION

Requête n

o

20281/07

Liliana Maria STOICA

contre la Roumanie

La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 15 janvier 2013 en un comité composé de

:

Alvina Gyulumyan,

présidente,

Kristina Pardalos,

Johannes Silvis,

juges,

et de Marialena Tsirli,

greffière adjointe de section,

Vu la requête susmentionnée introduite le 17 avril 2007,

Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par la requérante,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

1.

La requérante, M

me

Liliana Maria Stoica, est une ressortissante roumaine née en 1968 et résidant à Orăștie. Elle a été représentée par son mari, M.

Constantin Nicolae Stoica, conseil juridique.

2.

Le gouvernement roumain («

le Gouvernement

») a été représenté par son agent, M. Răzvan-Horațiu Radu, du ministère des Affaires étrangères.

3.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.

4.

La requérante est l’épouse d’un leader syndical qui affirmait avoir été menacé, par téléphone, en octobre 2003, par des inconnus, ces derniers faisant pression sur lui et sa famille en raison de mouvements sociaux dans le cadre d’une entreprise privée.

5.

Le 30 octobre 2003, le mari de la requérante en informa la police de la ville d’Orăștie et sollicita la protection de sa famille. Il invoqua l’article 9 de la loi n

o

54/2003, régissant l’activité syndicale, instaurant une protection légale contre toute forme de pression ou de limitation dans l’exercice des fonctions des leaders syndicaux. La police refusa de lui accorder une protection personnelle, en considérant que les conditions légales n’étaient pas remplies en l’espèce pour engager de tels moyens.

6.

Le matin du 31 octobre 2003, la requérante affirme avoir été victime d’une violation de domicile par deux inconnus portant des cagoules, ces derniers l’ayant frappée et immobilisée à l’aide d’une corde, de sorte que tout mouvement pouvait provoquer sa mort par asphyxie.

7.

Elle aurait été retrouvée dans cet état par son mari, qui appela la police.

8.

La police se rendit immédiatement chez la requérante et dressa un procès-verbal d’enquête sur place, accompagné de planches photographiques. Aucune trace d’effraction ne fut relevée sur les lieux. Les seuls objets trouvés furent les cordes qui auraient servi à attacher la requérante.

9.

Une plainte pénale pour violences, séquestration et violation de domicile fut déposée en novembre 2003 par la requérante.

10.

L’examen médico-légal auquel la requérante fut soumise le lendemain de l’incident dénoncé, à savoir le 1

er

novembre 2003, établit qu’elle ne présentait aucune trace de violences.

11.

La requérante et son mari furent entendus à plusieurs reprises, ainsi que leurs voisins et les employés d’un restaurant se trouvant à proximité. Ces derniers nièrent avoir vu quelque chose d’inhabituel se passer chez la requérante le matin du 31 octobre 2003.

12.

Le 6 novembre 2003 la police réalisa une reconstitution sur place.

13.

Une expertise technico-scientifique fut également effectuée pour déterminer la modalité de réalisation des nœuds, à savoir pour déterminer s’il y avait un mode opératoire spécifique à une certaine profession. Aucune conclusion pertinente n’en résulta.

14.

Des collègues de travail du mari de la requérante furent également interrogés sur le contexte du conflit entre celui-ci et le patronat. Aucune information pertinente pour l’enquête n’en résulta.

15.

La piste des appels téléphoniques proférant des menaces, sur le poste du domicile de la requérante, fut également exploitée par la police qui trouva que les appels reçus à la date indiquée par la requérante avaient été passés d’un poste public avec une carte téléphonique qui put être identifiée. Il en ressortit que des appels avaient été effectués avec la même carte téléphonique, après le 31 octobre 2003, date de l’incident dénoncé par la requérante, également vers d’autres numéros de téléphone, dont celui du frère de la requérante.

16.

Ces révélations semèrent le doute sur la sincérité des déclarations de la requérante, qui accepta alors d’être soumise à un test avec détecteur de mensonges.

17.

Le rapport psychologique dressé à la suite de ce test, le 30 juin 2006, mit en évidence des modifications psycho-physiologiques de la requérante au moment de la réponse aux questions pertinentes de l’affaire, et conclut qu’elle n’y avait pas répondu sincèrement.

18.

Auparavant, le 17 mai 2006, la requérante avait déposé une plainte devant la Police municipale d’Orăștie, dénonçant la passivité des agents de police.

19.

Le 5 juin 2006, la police municipale d’Orăștie informa la requérante que l’enquête concernant l’incident du 31 octobre 2003 était pendante et que les procureurs des parquets de la cour d’appel de Alba s’étaient chargés de l’affaire.

20.

Il ressort des éléments du dossier que l’époux de la requérante déposa une plainte devant le parquet près le tribunal de première instance d’Orăștie afin de dénoncer la passivité des organes de police, qui après trois ans, n’avaient effectué aucune enquête, ni prélevé aucune preuve sur les lieux des faits.

21.

Par un non-lieu du 25 septembre 2006 sa plainte fut rejetée.

22.

Le 7 février 2007, la requérante saisit le procureur en chef du parquet près le tribunal départemental de Hunedoara d’une plainte concernant la passivité des procureurs des parquets inférieurs, vu l’absence d’une décision dans le cadre de sa plainte pénale formulée en novembre

23.

Le 9 mars 2007, le parquet près le tribunal de première instance rejeta une plainte formulée par la requérante visant le refus d’octroi d’une protection physique le jour de l’incident.

24.

Par une lettre du 14 février 2007, N.P., procureur en chef du parquet près le tribunal départemental de Hunedoara informa la requérante que sa plainte avait été renvoyée au parquet près le tribunal de première instance.

25.

Le 12 novembre 2009, compte tenu de ce que tous les moyens de recherche de preuves avaient été utilisés et qu’il n’y avait pas d’indice sur d’autres pistes, la police proposa au parquet de classer l’affaire dans les archives des dossiers à auteurs inconnus. Le même jour, la décision approuvée par le procureur fut communiquée à la requérante.

26.

Celle-ci n’a pas formé de contestation contre cette décision.

GRIEFS

27.

La requérante se plaint d’une violation de l’article 5

28.

La requérante invoque également l’article 8 de la Convention et se plaint d’une atteinte au respect de son domicile en raison du défaut de protection de la part de la police le 31 octobre 2003, malgré sa demande expresse la veille des faits dénoncés.

29.

La requérante se plaint sous l’angle de l’article 3 de la Convention de l’absence d’une enquête effective à la suite de sa plainte pour mauvais traitements déposée à la police d’Orăștie au mois de novembre 2003.

EN DROIT

A.

Sur le grief tiré de l’article 3 de la Convention

30.

La requérante dénonce l’absence d’une enquête effective au sujet de ses allégations de mauvais traitements commis par des inconnus, dans le contexte du conflit de son mari, dirigeant de syndicat, avec ses patrons. Elle allègue une violation de l’article 3 de la Convention, ainsi libellé

:

«

Nul ne peut être soumis à la torture ni à des peines ou traitements inhumains ou dégradants.

»

31.

Le Gouvernement conteste cette thèse, en indiquant qu’une enquête effective et approfondie a été menée, en l’espèce, par le parquet, qui a exploité toutes les pistes disponibles, utilisé tous les moyens de recherche de preuves et n’a pas trouvé d’indice sur d’autres pistes de recherche. Il a dès lors décidé de classer l’affaire, cette décision n’étant pas contestée par la requérante.

32.

La Cour relève que si l’obligation procédurale déduite de l’article

3 de la Convention s’impose indépendamment de la qualité des personnes mises en cause, encore faut-il que le grief tenant à l’existence du traitement prohibé soit «

défendable

» (

Chiriță c. Roumanie

(déc.), n

o

37147/02, 6

septembre

2007, et

Barbu Anghelescu c. Roumanie

(déc.), n

o

2871/02, 26

février 2008).

33.

En absence de toute preuve, notamment d’un certificat médical de nature à étayer le sérieux de ses allégations de violences, la Cour considère que les allégations que la requérante a formulées ne revêtaient pas le caractère «

défendable

» requis pour engendrer, dans les circonstances de l’espèce, une obligation d’enquête à la charge des autorités nationales.

34.

De toute façon, la Cour note qu’une enquête a bien eu lieu dans la présente affaire, ouverte promptement suite à la plainte de la requérante alléguant les mauvais traitements subis de la part d’inconnus.

35.

De nombreux actes d’enquête ont été réalisés. L’examen médico-légal auquel la requérante fut soumise le lendemain de l’incident dénoncé, à savoir le 1

er

novembre 2003, a établi qu’elle ne présentait aucune trace de violences. La requérante et son mari ont été entendus à plusieurs reprises, ainsi que leurs voisins et d’autres personnes se trouvant à proximité ou ayant connaissance du conflit social opposant le mari de la requérante, en tant que militant syndical, et le patronat. Une expertise technico-scientifique et une reconstitution furent également effectuées. Aucune conclusion pertinente n’en résulta.

36.

La piste des appels téléphoniques proférant des menaces, sur le poste du domicile de la requérante fut également exploitée par la police. Celle-ci découvrit que les appels reçus à la date indiquée par la requérante avaient été passés d’un poste public avec une carte téléphonique qui put être identifiée, avec pour conséquence des révélations factuelles de nature à semer le doute sur la sincérité des déclarations de la requérante, tout comme les résultats du test avec le détecteur de mensonges auquel elle fut soumise.

37.

Qui plus est, rien parmi les documents fournis par les parties ne permet de douter du bien-fondé de la décision de classement de l’affaire, que la requérante n’a d’ailleurs pas contestée.

38.

Dès lors, la Cour estime qu’aucun élément de cette affaire ne permet de conclure qu’une enquête effective n’a pas été menée suite à la plainte de la requérante.

39.

Il s’ensuit que cette partie du grief est manifestement mal fondée et doit être rejetée en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

B.

Sur le grief tiré de l’article 8 de la Convention

40.

La requérante se plaint sous l’angle de l’article 8 de la Convention, de la prétendue inactivité des autorités pour prévenir l’atteinte, par des tierces personnes, à son droit au respect de son domicile.

L’article 8 est ainsi libellé

:

«

1.

Toute personne a droit au respect de sa vie privée et familiale, de son domicile et de sa correspondance.

(...)

»

41.

Tout en admettant qu’il n’y avait pas de voie de recours disponible à la requérante pour contester le refus de la police de lui octroyer la protection demandée par son mari, le Gouvernement excipe de la tardiveté de ce grief, en affirmant que le délai de six mois avait commencé à courir à partir de la date du refus opposé à la requérante, à savoir à partir du 30 octobre 2003.

42.

La requérante n’a pas présenté d’observations à cet égard.

43.

La Cour rappelle qu’aux termes de l’article 35 § 1 de la Convention, elle ne peut être saisie que dans un délai de six mois à partir de la date de la décision interne définitive rendue dans le cadre normal de l’épuisement des voies de recours internes susceptibles de fournir un moyen efficace et suffisant pour redresser les griefs faisant l’objet de la requête. En l’absence de recours interne efficace, le délai de six mois prévu par l’article 35 § 1 court à partir de l’acte ou de la décision incriminée et lorsqu’il s’agit d’une situation continue, il court à partir de la fin de celle-ci (voir, parmi d’autres,

Mujea c. Roumanie

(déc.) n

o

44696/98, 10 septembre 2002).

44.

Dans la mesure où, en l’espèce, la requérante ne disposait d’aucune voie de recours pour se plaindre du refus de la police de lui octroyer protection, le délai de six mois prévu par l’article 35 § 1 de la Convention commença à courir à partir de la date du refus incriminé, à savoir le 30

octobre 2003. Or, en l’occurrence, la requête a été introduite le

17

avril

2007, soit plus de six mois après.

Il s’ensuit que cette partie de la requête est tardive et doit être rejetée en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention.

C.

Sur le restant de la requête

45.

Invoquant l’article 5 de la Convention, la requérante se plaint de sa privation de liberté et de la violation de son domicile par des inconnus.

46.

Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, la Cour n’a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention ou ses Protocoles.

47.

Il s’ensuit que cette partie de la requête est manifestement mal fondée et doit être rejetée en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Déclare

la requête irrecevable.

Marialena Tsirli

Alvina Gyulumyan

Greffière adjointe

Présidente