CASE OF OVIDIU CRISTIAN STOICA v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania

CASE OF OVIDIU CRISTIAN STOICA v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania (CtEDO, 2018)

Tradus și revizui

t de IER (

www.

ie

r

.

ro

)

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

SECȚIA A PATRA

CAUZA OVIDIU CRISTIAN STOICA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

(Cererea nr. 55116/12)

HOTĂRÂ

RE

STRASBOUR

G

24 aprilie 2018

DEFINITI

VĂ

24/07/2018

Hotărârea a rămas definiꢀvă în temeiul art. 44 § 2

din Convenție. Aceasta poate

suferi modificări de formă.

În cauza Ovidiu Crisꢀan Stoica împotriva României,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a patra), reunită într-o

cameră compusă din:

Ganna Yudkivska,

președinte,

Vincent A. De Gaetano,

Paulo Pinto de Albuquerque,

Faris Vehabović,

Egidijus Kūris,

Iulia Motoc,

Péter Paczolay,

judecători

,

și Marialena Tsirli,

grefier de secție

,

după ce a deliberat în camera de consiliu la 27 marꢀe 2018,

pronunță prezenta hotărâre, adoptată la aceeași dată:

PROCEDURA

r

.

5

5116/12) îndreptată împotriva

României, prin care un resorꢀsant al acestui stat, domnul Ovidiu Crisꢀan

Stoica („reclamantul”), a sesizat Curtea la 18 august 2012, în temeiul art. 34

din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale („Convenția

”).

Guvernul român („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul guvernamental,

doamna C. Brumar, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

ul

a susținut că instanța de recurs l-a condamnat în lipsa

administrării directe a probelor, cu toate că fusese achitat în primă instanță

pe baza acelorași probe și că, asꢁel, nu a beneficiat de un proces echitabil.

penale sus-menționate a fost comunicat Guvernului și cererea a fost

declarată inadmisibilă în ceea ce privește restul capetelor de cerere, în

conformitate cu art. 54 § 3 din Regulamentul Curții.

ÎN FAP

T

I. CIRCUMSTANȚELE CAUZEI

A. Ancheta judiciară

împotriva reclamantului. Acesta fusese partenerul lui X până în 2009.

Potrivit peꢀționarilor, reclamantul i-a trimis lui

Y

,

a

ctualul partener al lui X,

un e-mail conținând mai multe fotografii care o înfățișau pe aceasta

întreținând relații sexuale cu reclamantul. Aceleași fotografii ar fi fost

trimise prin poștă mamei lui

Y

,

p

recum și prin e-mail colegilor de muncă ai

lui X și

Y

.

Î

n sfârșit, fotografiile ar fi fost, de asemenea, puse în cuꢀile

poștale din clădirea în care locuia mama lui

Y

.

obscene.

necunoscute să intre în clădirea în cauză și că, la puțin ꢀmp după aceea, a

descoperit fotografiile obscene în cuꢀa sa poștală. La 25 septembrie 2010,

poliția i-a prezentat mai multe fotografii, inclusiv pe cele ale reclamantului,

și Z l-a recunoscut pe acesta din urmă ca fiind persoana necunoscută sus-

menționată

.

vecinătatea clădirii unde locuia mama sa.

cursul lunii aprilie, au găsit în cuꢀile lor poștale fotografii obscene.

poștă un plic adresat mamei lui

Y

.

compeꢀții de motociclism, Y a fost abordat de un bărbat care l-a întrebat

dacă mamei sale i-au plăcut fotografiile primite, și că Y i-a spus că bărbatul

respecꢀv se numea Ovidiu Crisꢀan Stoica.

de Informații („SRI”), la solicitarea parchetului, a confirmat că, la 14 aprilie

2010, telefonul mobil al reclamantului fusese folosit în mai multe locuri din

municipiul Bucureșꢀ. De asemenea, SRI a precizat că era imposibilă

idenꢀficarea expeditorului e-mailurilor trimise în mai 2010 colegilor de

muncă ai lui X și

Y

.

care era acuzat. Cu toate acestea, el a recunoscut că a trimis prin e-mail, la

începutul lunii aprilie 2010, fotografii obscene lui

Y

.

Î

n sfârșit, a invocat mai

multe nereguli procedurale și a solicitat anularea proceselor-verbale care

consemnau localizarea telefonului său mobil și declarația lui Z.

reclamantul a fost trimis în judecată sub acuzația de răspândire de

materiale obscene. A fost acuzat că a plasat, în aprilie 2010, fotografii

obscene în cuꢀile poștale ale locatarilor clădirii în care locuia mama lui Y și

că a trimis prin e-mail, în mai 2010, aceleași fotografii colegilor de muncă ai

lui X și

Y

.

P

archetul și-a întemeiat rechizitoriul pe caracterul idenꢀc al

fotografiilor menționate anterior și al celor primite de Y și de mama lui,

precum și pe declarația martorului Z.

B. Procesul în primă instanță în fața Curții de Apel Bucureșꢀ

mai multor martori: X,

Y

,

m

ama lui

Y

, W,

A

, un prieten al reclamantului,

precum și mai mulți locatari ai clădirii în care reclamantul ar fi plasat

fotografiile în căsuțele poștale.

că a trimis fotografiile obscene în cauză lui Y prin e-mail și că le-a trimis prin

poștă mamei lui Y prin intermediul lui W. În schimb, a negat că ar fi plasat

fotografiile obscene în cuꢀile poștale și că le-ar fi trimis colegilor lui X și

Y

.

proceselor-verbale privind localizarea telefonului său mobil și mărturia lui

Z, care declarase că l-a recunoscut într-o fotografie.

inițiale. După ce l-a observat pe reclamant, prezent la ședință, a declarat că

persoana care intrase în clădire la 14 aprilie 2010 nu semăna fizic cu

reclamantul și, cu siguranță, nu era aceasta din urmă. Acesta a arătat că, din

cauza unei tunsori asemănătoare, s-a înșelat și a crezut că îl recunoaște, în

fotografia reclamantului prezentată de poliție, pe necunoscutul care intrase

în clădire.

aprilie 2010 în vecinătatea clădirii în cauză.

de un terț, B, cu care a avut o relație amoroasă și care a avut acces la

respecꢀvele fotogra

fii.

poștale în cursul lunii aprilie, fără a putea specifica cu exacꢀtate la ce dată.

reclamant. Instanța a hotărât că din probele aflate la dosar nu reieșea cu

cerꢀtudine că reclamantul era în mod real vinovat de faptele de care era

acuzat, având în vedere declarațiile contradictorii atât ale locatarilor clădirii

în care locuia mama lui Y în ceea ce privește data la care găsiseră

fotografiile în cuꢀile lor poștale, cât și cele ale lui Z cu privire la idenꢀtatea

persoanei pe care o văzuse în holul clădirii, precum și imposibilitatea de a

idenꢀfica persoana care a creat și folosit adresa de e-mail de la care

fuseseră trimise fotografiile obscene colegilor lui X și

Y

.

P

rin urmare, curtea

de apel a concluzionat că, în lipsa altor probe clare și concludente, prezența

reclamantului în Bucureșꢀ la 14 aprilie 2010, faptul că acesta efectuase un

apel telefonic din apropierea clădirii în care locuia mama lui Y și expedierea

fotografiilor către Y și mama sa nu erau suficiente pentru a susține teza

parchetului potrivit căreia persoana în cauză era la originea răspândirii de

fotografii obscene în cuꢀile poștale și către colegii lui X și

Y

.

procedurale, procesul-verbal care menționa că Z îl recunoscuse pe

reclamant. A considerat că dreptul la apărare al reclamantului a fost

încălcat, pe moꢀv că procurorul avea cunoșꢀnță de faptul că, înainte de

acꢀvitatea de idenꢀficare a persoanei după fotografii care a avut loc la 25

septembrie 2010, Y îi arătase lui Z o fotografie a reclamantului. În aceste

condiții, curtea de apel a considerat că organele de urmărire penală ar fi

trebuit să dea dovadă de diligență invitând martorii la acꢀvitatea de

idenꢀficare a persoanei sau citându-l pe avocatul reclamantului în vederea

parꢀcipării sale la procedură.

C. Recursul în fața Înaltei Curți de Casație și Jusꢀție („Înalta Curte”)

declarațiile anterioare și că nu dorește să facă niciun fel de noi declarații.

complet din trei judecători, a admis recursul parchetului, a anulat senꢀnța

curții de apel și a rejudecat cauza pe fond. L-a condamnat pe reclamant

pentru răspândirea de materiale obscene la o pedeapsă cu închisoarea cu

suspendare de șase luni.

obscene în clădirea în care locuia mama lui Y reieșea din declarațiile

acestuia din urmă, din informațiile furnizate de SRI, din declarația lui Z, din

declarațiile anumitor martori care au indicat că au găsit fotografii obscene

în cuꢀile lor poștale la 14 aprilie 2010, din caracterul idenꢀc al acestor

fotografii și al celor trimise prin poștă mamei lui Y în aceeași zi, precum și

din contradicțiile din declarațiile reclamantului. În fapt, acesta din urmă a

negat în fața parchetului că s-a aflat în Bucureșꢀ la 14 aprilie 2010 și că i-a

trimis fotografii obscene mamei lui Y (supra, pct. 14) înainte de a

recunoaște în final, în fața curții de apel, că a fost prezent efecꢀv la

Bucureșꢀ și că a trimis fotografiile sus-menționate (supra, pct. 17). Pe de

altă parte, Înalta Curte a exclus a doua declarație a martorului Z, cea pe

care a prezentat-o în fața curții de apel (supra, pct. 19). A considerat că

prima declarație a fost mai credibilă, cea oferită poliției (supra, pct. 8), pe

moꢀv că fusese dată la o dată mai apropiată de data faptelo

r

.

e-mailurilor către colegii lui X și Y era reclamantul, întrucât acesta din urmă

recunoscuse că el a fost cel care le-a trimis fotografii lui Y și mamei

acestuia. De asemenea, a subliniat similitudinea textelor care însoțeau, pe

de o parte, fotografiile și, pe de altă parte e-mailurile. În plus, a făcut

referire la declarațiile lui X și

Y

,

c

are confirmaseră că fotografiile primite de

colegii lor erau aceleași cu cele trimise lui Y și mamei acestuia din urmă.

redactat o opinie separată. Judecătoarea a evidențiat contradicțiile din

declarațiile martorilor și a considerat că simpla prezență a reclamantului în

Bucureșꢀ la 14 aprilie 2010 nu susținea concluzia că acesta a distribuise

fotografiile în cuꢀile poștale, considerând că declarațiile lui Y și Z, precum și

informațiile furnizate de SRI ar fi trebuit excluse din dosa

r

.

D

e asemenea, a

observat că nicio probă nu indica în mod clar că reclamantul uꢀlizase

adresa de e-mail de la care fuseseră trimise fotografiile către terți și nici că

aceste fotografii erau idenꢀce cu cele trimise lui Y și mamei acestuia.

Judecătoarea considera că putea fi, de asemenea, o înscenare al cărei autor

putea fi

Y

,

c

are ar fi dorit asꢁel să se răzbune după ce reclamantul i-a trimis

fotografii obscene. În orice caz, făcând trimitere la expresia

in dubio pro

reo

, considera că reclamantul ar fi trebuit să fie achitat.

public.

II. DREPTUL INTERN RELEVANT

versiunea lor în vigoare la data producerii faptelor, referitoare la

competențele instanțelor de recurs sunt descrise în cauza

Găităna

ru

împotriva Rom

âniei

(n

r

.

2

6082/05, pct. 17-18, 26 iunie 2012).

ÎN DREPT

I. CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A AR

T

. 6 § 1

D

IN CONVENȚIE

echitabil. Acesta consideră că, în cadrul procedurii penale îndreptate

împotriva sa, instanța de recurs a pronunțat condamnarea în lipsa unei

administrări directe a probelor, cu toate că fusese achitat în primă instanță

pe baza acelorași probe. Reclamantul invocă art. 6 § 1 din Convenție, ale

cărui părți relevante în speță sunt redactate după cum urmează:

„Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil […] a cauzei sale, de

către o instanță […], care va hotărî […] asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie

penală îndreptate împotriva sa.”

A. Cu privire la admisibilitate

invocă neepuizarea căilor de recurs interne. Afirmă că

reclamantul nu a solicitat Înaltei Curți o nouă audiere a martorilo

r

.

I

ndică

faptul că reclamantul ar fi putut să se folosească în mod uꢀl de această

posibilitate în cursul ședinței în fața Înaltei Curți, fie prin intermediul

avocatului său, fie direct atunci când era prezent la ședință. În plus, aceeași

cerere ar fi putut fi făcută în cadrul concluziilor scrise în fața aceleiași

instan

țe.

excepția ridicată de guvern trebuie respinsă. Susține că era de competența

Înaltei Curți să aplice dispozițiile legale care reglementează desfășurarea

procedurii și să procedeze la o nouă audiere a martorilor

proprio motu

sau

la cererea parchetului, căruia îi revenea, de alꢁel, sarcina probei.

la argumentul invocat de guvern conform căruia reclamantul nu a solicitat

niciodată el însuși instanței de recurs audierea martorilo

r

.

Î

n aceste cauze, a

considerat că instanța de recurs era obligată să ia din oficiu măsuri în acest

sens, în ciuda faptului că nu exista o solicitare expresă din partea

reclamantului

(

Găitănaru împotriva României

, n

r

.

2

6082/05, pct.

34, 26

iunie 2012,

Hanu împotriva României

, n

r

.

1

0890/04, pct. 38, 4 iunie 2013, și

Moinescu împotriva României

, n

r

.

1

6903/12, pct. 28, 15 septembrie 2015).

În plus, în speță, Curtea observă că reclamantului nu i se poate reproșa

lipsa de interes în proces (a se vedea

Mihaiu împotriva României

, n

r

.

42512/02, pct.

39, 4

noiembrie 200

8).

Prin urmare, excepția ridicată de

guvern trebuie respinsă.

art. 35

lit.

a)

din Convenție și că nu prezintă niciun alt moꢀv de

inadmisibilitate, Curtea o declară admisibilă.

B. Cu privire la fond

rților

răspândirea de materiale obscene, fără ca instanța respecꢀvă să fi

administrat probe sau să fi audiat martorii cu privire la depozițiile pe baza

cărora și-a întemeiat verdictul, se transpune într-o încălcare a dreptului său

la un proces echitabil, garantat de art. 6 § 1 din Convenție. Făcând trimitere

la cauza

Popa și Tănăsescu împotriva României

(n

r

.

1

9946/04, pct. 51, 10

aprilie 2012), denunță, de asemenea, faptul că Înalta Curte a audiat părțile

numai cu privire la admisibilitatea recursului și nu le-a informat cu privire la

intenția sa de a anula hotărârea pronunțată în primă instanță.

echitabil. Arată că declarațiile martorilor nu au consꢀtuit proba unică sau

decisivă pentru condamnarea reclamantului, care, potrivit acestuia, s-a

întemeiat pe toate documentele aflate la dosa

r

.

Î

n plus, Guvernul consideră

că faptul de a informa părțile cu privire la intenția completului de judecată

de a anula hotărârea primei instanțe și de a proceda la administrarea

probelor ar fi obligat judecătorii să abțină, întrucât, procedând asꢁel, și-ar fi

exprimat opinia cu privire la cauză. De asemenea, Guvernul susține că atât

reclamantul, cât și avocatul său au fost în măsură să pledeze în fața Înaltei

Curți și apoi să depună observații scrise. În sfârșit, consideră că speța de

față nu impunea o nouă administrare din oficiu a probelo

r

.

C

onsideră că

prezenta cauză se apropie mai degrabă de cauza

Rusu împotriva României

[(dec.) n

r

.

6

246/04, 31 august 2010].

intră în primul rând

sub incidența normelor de drept intern [

García Ruiz împotriva Spaniei

(MC), n

r

.

3

0544/96, pct. 28, CEDO 1999-I], că, în principiu, instanțele

naționale sunt cele cărora le revine sarcina de a aprecia probele

administrate de acestea și că ea însăși are ca sarcină, potrivit Convenției, să

cerceteze dacă procedura considerată în ansamblul său, inclusiv modul de

prezentare a mijloacelor de probă, a avut un caracter echitabil (a se vedea,

printre multe altele,

Teixeira de Castro împotriva Portugaliei

, 9 iunie 1998,

pct. 34,

Culegere de hotărâri și decizii

1998-I

V).

în privința procedurilor de apel depind de caracterisꢀcile procedurii despre

care este vorba; trebuie să se țină seama de ansamblul procedurii interne și

de rolul atribuit instanței de apel în ordinea juridică națională (

Boꢁen

împotriva Norvegiei

, 19 februarie 1996, pct. 39,

Culeger

e

1996-I). În special,

atunci când o instanță de recurs este sesizată să soluționeze o cauză în fapt

și în drept și să examineze, în ansamblu, chesꢀunea vinovăției sau a

nevinovăției, acesta nu poate, pentru moꢀve de echitate a procedurii, să

decidă asupra acestor chesꢀuni fără aprecierea directă a declarațiilor în

calitate de martor date în persoană fie de acuzatul care susține că nu a

comis actul considerat infracțiune (a se vedea, printre altele,

Ekbatani

împotriva Suediei

, 26 mai 1988, pct.

32, seria

A n

r

.

1

34;

Constanꢀnes

cu

împotriva României

, n

r

.

2

8871/95, pct.

55, CEDO

2000-VIII;

Dondar

ini

împotriva San-Marino

, n

r

.

5

0545/99, pct.

27, 6

iulie 2004;

Igual Coll

împotriva Spaniei

, n

r

.

3

7496/04, pct. 27, 10

marꢀe 2009;

a se vedea, de

asemenea,

a contrario

,

Kashlev împotriva Estoniei

, n

r

.

2

2574/08, pct. 48-50,

26 aprilie 2016), fie de martorii care au dat declarații în ꢀmpul procedurii, și

a declarațiilor cărora dorește să le dea o nouă interpretare (a se vedea, de

exemplu,

Dan împotriva Moldovei

, n

r

.

8

999/07, pct.

30-35, 5

iulie 2011;

Găităna

ru

, citată anterior, pct. 29-36; și

Hogea împotriva României

, n

r

.

31912/04, pct. 49-54, 29 octombrie 2013). În fapt, deși, în principiu, este de

competența instanței naționale să se pronunțe cu privire la necesitatea sau

oportunitatea citării unui martor, circumstanțe excepționale ar putea

determina Curtea să concluzioneze că art. 6 din Convenție este incompaꢀbil

cu neascultarea unei persoane ca martor (a se vedea, printre multe altele,

Bricmont împotriva Belgiei

, 7 iulie 1989, pct. 89, seria A n

r

.

1

58, și

Lazu

împotriva Moldovei

, n

r

.

4

6182/08, pct. 34, 5 iulie 2016).

credibilității unui martor este o sarcină complexă, care, în mod normal, nu

poate fi realizată prin simpla lectură a declarațiilor acestuia conținute în

procesele-verbale ale ședințelor

(

Dan

, citată anterior, pct. 33 și

Laz

u

, citată

anterior, pct. 40)

.

de recurs nu se limitează doar la chesꢀuni de drept. Asꢁel, a observat în

cauze similare că procedura aplicabilă în cadrul exercitării acestei căi de

atac era o procedură completă care urma aceleași reguli ca o procedură pe

fond și că instanța de recurs putea fie să confirme achitarea pronunțată de

instanța inferioară, fie să declare persoana în cauză vinovată, după o

apreciere completă a vinovăției sau a nevinovăției acesteia, administrând

după caz, noi mijloace de probă (

Dănilă împotriva României

, n

r

.

5

3897/0

0,

pct. 38, 8 marꢀe 2007, și

Găităna

ru

, citată anterior, pct.

30). În plus,

aspectele pe care Înalta Curtea a trebuit să le analizeze pentru a se

pronunța cu privire la vinovăția reclamantului aveau un caracter fapꢀc în

mod esențial, deoarece era vorba despre a aprecia dacă într-adevăr acesta

plasase fotografii în cuꢀi poștale sau trimisese e-mailuri [(a se vedea,

mutaꢀs mutandis

,

Găităna

ru

, citată anterior, pct.

30, și,

a contrario, Leș

împotriva României

(dec.) (cameră), n

r

.

2

8841/09, pct. 20, 13 septembrie

2016]

.

curtea de apel a avut loc după audierea mai multor martori. Constată că

instanța respecꢀvă a considerat că declarațiile martorilor, inclusiv cele ale

lui

Y

, Z

ș

i ale locatarilor clădirii în care locuia mama lui

Y

,

p

recum și celelalte

probe din dosar nu erau suficiente pentru a stabili vinovăția reclamantului

(supra, pct. 23). Curtea observă că, pentru a înlocui achitarea pronunțată de

curtea de apel cu o condamnare, judecătorii Înaltei Curți nu dispuneau de

niciun fel de date noi și s-au bazat exclusiv pe înscrisurile aflate la dosar,

inclusiv pe declarațiile martorilor date în fața Parchetului și a primei

instanțe. Asꢁel, Înalta Curte a analizat declarațiile martorilor doar pe baza

declarațiilor scrise obținute de parchet și a notelor de ședință ale primei

instanțe și a concluzionat că unele dintre acestea erau sincere și suficiente

pentru a sta la baza stabilirii vinovăției. Curtea observă că, de exemplu,

instanța supremă a exclus din dosar depoziția martorului Z făcută în fața

curții de apel și a considerat că cea făcută în fața parchetului era credibilă

(supra, pct. 28). Observă, de asemenea, că Înalta Curte a considerat că

declarațiile anumitor martori, care indicaseră că au găsit fotografii obscene

în cuꢀile lor poștale la 14 aprilie 2010 (supra, pct. 28) erau credibile și uꢀle,

în ꢀmp ce instanța de prim grad subliniase caracterul contradictoriu al

declarațiilor menționate (supra, pct. 23).

interpretare a declarațiilor martorilor, fără a proceda la o audiere a

martorilor în cauză. Fără îndoială, instanța de recurs avea competența de

apreciere în privința diferitelor informații obținute. Nu este mai puțin

adevărat că reclamantul a fost declarat vinovat pe baza declarațiilor

martorilor pe care judecătorii în primă instanță le consideraseră

insuficiente pentru a-l condamna pentru săvârșirea infracțiunii de

răspândire de materiale obscene. În aceste condiții, faptul că Înalta Curte

nu i-a audiat pe aceșꢀ martori înainte de a declara vinovată persoana în

cauză i-a redus în mod semnificaꢀv dreptul la apărare (a se vedea,

mutaꢀs

mutandi

s

,

Destrehem împotriva Franțe

i

, n

r

.

5

6651/00, pct. 45, 18 mai 2004;

Marcos Barrios împotriva Spaniei

, n

r

.

1

7122/07, pct. 40-41, 21 septembrie

2010; și

Lacadena Calero împotriva Spaniei

, n

r

.

2

3002/07, pct.

49, 22

noiembrie 201

1).

reclamantului pentru răspândirea de materiale obscene în cuꢀile poștale

ale vecinilor mamei lui

Y

,

p

ronunțată în lipsa unei noi audieri a martorilor, în

ꢀmp ce instanța inferioară considerase că nu erau întrunite elementele

consꢀtuꢀve ale infracțiunii respecꢀve, este contrară cerințelor unui proces

echitabil în sensul art. 6 § 1 din Convenție.

II. CU PRIVIRE LA APLICAREA AR

T

.

4

1 DIN CONVENȚIE

„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale

și dacă dreptul intern al înaltei părți contractante nu permite decât o înlăturare

incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este

cazul, o reparație echitabilă.”

A. Prejudici

u

863, 75 lei româneșꢀ [adică aproximaꢀv

49 00

0

euro (

EUR)], precum și 145

242,5 RON [adică aproximaꢀv 33

000

euro (EUR)] pe an ca urmare a pierderii calității de notar, pentru prejudiciul

material pe care consideră că l-a suferit. Afirmă că prima sumă corespunde

veniturilor neîncasate în calitate de notar până la 1 noiembrie

2013 și că a

doua sumă reprezintă venitul anual neîncasat după această dată. În

sprijinul cererii sale, reclamantul prezintă un raport de experꢀză contabilă.

De asemenea, solicită acordarea sumei de 19

652 E

UR

cu ꢀtlu de

despăgubire pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a efectelor

condamnării sale asupra reputației sale, a imposibilității exercitării profesiei

de notar sau a oricărei alte profesii juridice, a pierderii clientelei și a

biroului notarial, a deprecierii calităților sale profesionale și a intruziunii SRI

în viața sa privată.

despăgubire pentru prejudiciul material nu are nicio legătură cu obiectul

prezentei cauze. În ceea ce privește prejudiciul moral, susține că cererea

reclamantului este neîntemeiată. În plus, consideră că suma solicitată este

excesivă. În schimb, consideră că o constatare a unei încălcări consꢀtuie în

sine o reparație echitabilă suficientă. În cele din urmă, în opinia sa,

redeschiderea procesului penal în temeiul dispozițiilor Codului de

procedură penală reprezintă un mijloc adecvat de a remedia eventuala

încălcare co

nstatată.

existența unei legături de cauzalitate între încălcarea constatată și

prejudiciul material pe care îl preꢀnde.

unei nerespectări a cerințelor art. 6 oferă reclamantului o reparație

echitabilă adecvată în ceea ce privește prejudiciul moral suferit.

speță, a fost condamnat, în urma unei proceduri afectate de nerespectarea

cerințelor art. 6 din Convenție, un nou proces sau o redeschidere a

procedurii la cererea persoanei în cauză reprezintă, în principiu, un mijloc

adecvat de remediere a încălcării constatate [a se vedea

Gençel împotriva

Turcie

i

, n

r

.

5

3431/99, pct. 27, 23 octombrie 2003, și, recent,

Moreir

a

Ferreira împotriva Portugaliei (nr. 2)

(MC), n

r

.

1

9867/12, pct. 48-50, 11 iulie

2017]. În această privință, observă că art. 465 din noul Cod de procedură

penală, intrat în vigoare la 1 februarie 2014, permite revizuirea unui proces

pe plan intern în cazul în care Curtea a constatat încălcarea drepturilor și a

libertăților fundamentale ale unui reclamant (

Moines

cu

, citată anterior,

pct. 48).

B. Cheltuieli de judecată

558,12 EUR

și 243,73 RON

pentru cheltuielile de judecată pe care afirmă că le-a suportat în fața

instanțelor interne și în fața Curții. Acesta susține că sumele citate anterior

corespund onorariilor avocatului pentru procedurile penale în fața

instanțelor interne, pentru procedura care a avut drept scop anularea

ordinului prin care acesta a fost exclus din profesia de notar public (supra,

pct. 31) și pentru procedura în fața Curții. Sumele includ, de asemenea,

cheltuielile de judecată, cheltuielile de cazare în Bucureșꢀ și cheltuielile de

transport pentru a parꢀcipa la ședințele instanțelor și pentru a compărea în

fața parchetului, cheltuielile de traducere și corespondență și experꢀza

contabilă prezentată în fața Curții (supra, pct. 49).

cadrul procedurilor penale interne, orice parte trebuie să suporte costuri,

independent de o eventuală încălcare a Convenției. În plus, susține că

cheltuielile preꢀnse de reclamant pentru cazarea acestuia în Bucureșꢀ nu

sunt jusꢀficate și că nu poate fi stabilită o legătură între facturile pentru

carburant prezentate de reclamant și procedura internă. De asemenea,

consideră că nu există nicio legătură de cauzalitate între cheltuielile pe care

reclamantul afirmă că le-a suportat în cadrul procedurii de anulare a

ordinului prin care a fost exclus din profesia de notar public și încălcarea

Convenției. Mai mult, contestă uꢀlitatea raportului de experꢀză contabilă

furnizat de reclamant. În cele din urmă, în ceea ce privește onorariile

avocatului pentru procedurile în fața Curții, Guvernul arată că avocatul nu a

prezentat un centralizator cu orele lucrate.

rambursarea cheltuielilor de judecată decât în măsura în care se stabilesc

caracterul real, necesitatea și caracterul rezonabil al cuantumului acestora

[

Morice împotriva Franței

(MC), n

r

.

2

9369/10, pct. 186, 23 aprilie 2015].

Ținând seama de documentele de care dispune și de jurisprudența sa,

Curtea consideră rezonabilă suma de 2

300 E

UR

pentru procedura în fața

Curții și o acordă reclamantului.

C. Dobânzi moratorii

întemeieze pe rata dobânzii facilității de împrumut marginal pracꢀcată de

Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,

1.

Declar

ă

cererea admisibilă

;

2.

Hotărăște

că a fost încălcat art. 6 § 1 din Convenție;

3.

Hotărăște

că această constatare a încălcării reprezintă în sine o reparație

echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral suferit de reclamant;

4.

Hotără

ște:

a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei

luni de la data rămânerii definiꢀve a hotărârii, în conformitate cu art. 44

300 EUR (două mii trei sute de euro), plus orice

sumă care poate fi datorată cu ꢀtlu de impozit, converꢀtă în moneda

statului pârât, la rata aplicabilă la data plății;

b) că, de la expirarea termenului menționat și până la efectuarea plății,

această sumă trebuie majorată cu o dobândă simplă, la o rată egală cu

rata dobânzii facilității de împrumut marginal pracꢀcată de Banca

Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade și majorată

cu trei puncte procentuale;

5.

Respinge

cererea de acordare a unei reparații echitabile pentru celelalte

capete de cerere.

Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 24 aprilie 2018,

în temeiul art. 77 § 2 și art. 77 § 3 din Regulamentul Curții.

Marialena Tsirli

Grefier

Ganna Yudkivska

Președin

te