Secțiunea a cincea Cerere nr. 64846/11 Christiane EBRAHIMAN împotriva Franței introdusă la 12 octombrie 2011 EXPOSAT DE FAPTĂ CENTRALĂ, dl Christiane Ebrahimian, este un cetățean francez născut în 1951 și rezident la Paris. Circumstanțele cauzei Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează: Recurenta a fost asistent social contractual la centrul de primire și de îngrijire spitalicească din Nanterra. La 11 decembrie 2000, director al resurselor umane al centrului de informare că contractul său nu ar fi reînnoit începând cu data de 31 decembrie următor. Această decizie a fost motivată implicit de refuzul recurentei de a elimina vălul pe care îl poartă și a fost luată ca urmare a plângerilor formulate de unii pacienți din centru. La 28 decembrie 2000, ca răspuns la o scrisoare a recurentei, Hotărârea Resurselor Umane a Centrului i-a reamintit drepturile și obligațiile funcționarilor a căror interdicie a fost impusă unei apartenențe religioase. Aceasta se va referi la un aviz al Consiliului din 3 mai 2000 (a se vedea dreptul intern relevant) conform căruia principiul laicității la nivelul laicității și neutralității serviciilor publice se aplică, pe de o parte, tuturor acestora și, pe de altă parte, împiedică exercitarea de către agenți a dreptului de a-și manifesta convingerile religioase în cadrul serviciului public. Printr-o cerere înregistrată la 7 februarie 2001, reclamanta a solicitat Tribunalului Administrativ de la Paris anularea deciziei din 11 decembrie 2000 printr-o hotărâre din 17 octombrie 2002, instanța a demisionat reclamanta reamintind că neînnoirea contractului său era motivată de un port de o îmbrăcăminte care manifesta, într-un mod ostentativ, apartenența la o religie El a considerat neînnoirea contractului în conformitate cu principiul laicității și neutralității serviciilor publice, care se referă la toate serviciile publice și nu numai la cele din domeniul învățământului. (a) să aplice cu o rigoare specială în serviciile ale căror utilizatori se află într-o stare de fragilitate sau de dependență printr-o hotărâre din 2 februarie 2004, instanța administrativă da quapp de la Paris a anulat decizia în litigiu pentru viciul de procedură; aceasta a considerat că prezenta un caracter disciplinar; și că reclamanta nu a fost informată cu privire la motivele măsurii avute în vedere înainte de a fi luată și nici nu a putut să își consulte dosarul. În executarea hotărârii din apel, directorul Centrului de Nanterre a informat recurenta să ia cunoștință de dosarul său. Prin decizia din 13 mai 2005 motivată, acesta i-a confirmat că nu își reînnoiește contractul. Prin scrisoarea din 29 iunie 2005, Curtea Administrativă de Apel a informat reclamanta că centrul a luat măsurile care au stat la baza hotărârii din 2 iunie 2005. În februarie 2004, Comisia i-a explicat că aceasta rezultă dintr-o jurisprudență constantă că, atunci când o decizie este anulată pentru viciul de procedură, autoritatea administrativă poate relua în mod legal decizii identice cu cele anulate, dar respectând formele prevăzute. În ianuarie 2006, reclamanta a anulat decizia din 13 ianuarie 2006. Mai 2005 la Tribunalul Administrativ de la Versailles a afirmat în special că avizul Consiliului din 3 mai 2000 prezentat de angajatorul său nu se aplică decât profesorilor. Printr-o hotărâre din 26 octombrie 2007, Tribunalul a respins cererea pe baza principiului laicității laității la adresa laității statului și a neutralității serviciilor publice care împiedică agenții săi să aibă, în exercitarea funcțiilor lor, dreptul de a-și manifesta convingerile religioase, în special printr-o extrateriorizare vestimentară. El a adăugat că acest principiu are ca scop protejarea utilizatorilor serviciului de orice risc de influență sau de decădere a propriei lor libertăți de conștiință. Prin hotărârea din 26 noiembrie 2009, Curtea Administrativă de Apel de la Versailles a confirmat hotărârea reținând motivele reținute de primii judecători. Recurenta a formulat un recurs în casație. În mijloacele sale de casare, aceasta a invocat caracterul disproporționat al sancțiunii aplicate și dușmănia sa cu art. 9 din Convenție. Prin Hotărârea din 9 mai 2011, Consiliul de Stat a declarat recursul neacceptat. Dreptul intern relevant Avizul nr 217017 al Consiliului de Stat din 3 mai 2000 Din textele constituționale și legislative rezultă că principiul libertății de conștiință, precum și principiul laicității laice și neutralității serviciilor publice se aplică tuturor acestora. Dacă agenții serviciului de învățământ public beneficiază, la fel ca toți ceilalți agenți publici, de libertatea de conștiință care interzice orice discriminare în ceea ce privește accesul la funcții și în desfășurarea carierei care s-ar baza pe religia lor, principiul laicității împiedică acest lucru să aibă, în cadrul serviciului public, dreptul de a-și manifesta convingerile religioase. Nu este necesar să se facă o distincție între agenții acestui serviciu public în funcție de faptul că aceștia sunt sau nu însărcinați cu funcții de educație. Din ceea ce s-a spus mai sus rezultă că faptul că un agent al serviciului de învățământ public își manifestă în exercitarea funcțiilor convingerile religioase, în special prin faptul că poartă un semn menit să-și marcheze apartenența la o religie, constituie o încălcare a obligațiilor sale. Ca urmare a acestei încălcări, în special din punct de vedere disciplinar, trebuie apreciate de către administrație sub controlul judecătorului, ținând cont de natura și de gradul de ostentație al acestui semn, precum și de alte circumstanțe în care se constată încălcarea. (...) B) Neutralitatea serviciului public spitalicesc și a funcționarilor și agenților publici L Din textele constituționale și legislative rezultă că principiul libertății de conștiință, precum și principiul laicității laice și neutralității serviciilor publice se aplică tuturor acestora. Faptul că un agent al serviciului de învățământ public își manifestă în exercitarea funcțiilor convingerile religioase, în special prin purtarea unui semn destinat să-și marcheze apartenența la o religie, constituie o încălcare a obligațiilor sale. Invocând articolele 6 și 14 din convenție, recurenta se plânge de decizia de a nu reînnoi contractul pe motive discriminatorii și fără ca plângerile pacienților invocate de ierarhia sa să fi fost raportate în cursul procedurii. În expunerea sa la obiectul cererii sale, Comisia susține că, în avizul său din 3 mai 2000, Consiliul a fost pronunțat doar împotriva purtarii de semne religioase de către agenții serviciului de învățământ public, nu și pentru alte instituții ale căror spitale. Este recurenta justificată să susțină că neînnoirea contractului său de asistent social este o încălcare a dreptului său la libertatea de a-și manifesta religia sau convingerea, astfel cum este garantat prin art. 9 din convenție?
Requête n
o
64846/11
Christiane EBRAHIMIAN
contre la France
introduite le 12 octobre 2011
La requérante, M
me
Christiane Ebrahimian, est une ressortissante française née en 1951 et résidant à Paris.
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la requérante, peuvent se résumer comme suit.
La requérante était assistante sociale contractuelle au centre d’accueil et de soins hospitaliers de Nanterre. Le 11 décembre 2000, la directrice des ressources humaines du centre l’informa que son contrat ne serait pas renouvelé à compter du 31 décembre suivant. Cette décision était implicitement motivée par le refus de la requérante d’enlever le voile qu’elle portait et avait été prise à la suite de plaintes formulées par certains patients du centre.
Le 28 décembre 2000, en réponse à un courrier de la requérante, la direction des ressources humaines du centre lui rappela les droits et obligations des fonctionnaires dont l’interdiction d’afficher une appartenance religieuse. Elle se référa à un avis du Conseil d’Etat du 3 mai 2000 (voir droit interne pertinent) selon lequel le principe de laïcité de l’Etat et de neutralité des services publics s’applique d’une part à l’ensemble de ceux-ci et, d’autre part, fait obstacle à ce que les agents disposent, dans le cadre du service public, du droit de manifester leurs croyances religieuses.
Par une requête enregistrée le 7 février 2001, la requérante demanda au tribunal administratif de Paris l’annulation de la décision du 11 décembre 2000.
Par un jugement du 17 octobre 2002, le tribunal débouta la requérante en rappelant que le non renouvellement de son contrat était motivé par le «
port d’un vêtement manifestant, de manière ostentatoire, l’appartenance à une religion
» et son refus de l’enlever à la suite de plaintes et en dépit des mises en garde de sa hiérarchie. Il jugea le non renouvellement du contrat conforme au principe de laïcité et de neutralité des services publics, qui concerne «
tous les services publics et pas seulement celui de l’enseignement
» et doit «
s’appliquer avec une rigueur particulière dans les services dont les usagers sont dans un état de fragilité ou de dépendance
».
Par un arrêt du 2 février 2004, la cour administrative d’appel de Paris annula la décision litigieuse pour vice de procédure. Elle considéra qu’elle présentait un caractère disciplinaire
et que la requérante n’avait pas été informée des motifs de la mesure envisagée avant qu’elle ne soit prise ni mise à même de consulter son dossier.
En exécution de l’arrêt d’appel, le directeur du centre de Nanterre invita la requérante à prendre connaissance de son dossier. Par décision du 13 mai 2005 motivée, il lui confirma le non renouvellement de son contrat.
Par courrier du 29 juin 2005, la cour administrative d’appel informa la requérante que le centre avait pris les mesures impliquées par l’arrêt du 2
février 2004. Elle lui indiqua qu’il résulte d’une jurisprudence constante que lorsqu’une décision est annulée pour vice de procédure, l’autorité administrative peut légalement reprendre des décisions identiques à celles annulées, mais en respectant les formes prescrites.
En janvier 2006, la requérante demanda l’annulation de la décision du 13
mai 2005 auprès du tribunal administratif de Versailles. Elle fit notamment valoir que l’avis du Conseil d’Etat du 3 mai 2000 mis en avant par son employeur ne s’applique qu’aux enseignants.
Par un arrêt du 26 octobre 2007, le tribunal rejeta la requête sur le fondement du principe de laïcité de l’Etat et de la neutralité des services publics qui fait obstacle à ce que ses agents disposent, dans l’exercice de leurs fonctions, du droit de manifester leurs croyances religieuses notamment par une extériorisation vestimentaire. Il ajouta que ce principe vise à protéger les usagers du service de tout risque d’influence ou d’atteinte à leur propre liberté de conscience. La requérante interjeta appel du jugement.
Par un arrêt du 26 novembre 2009, la cour administrative d’appel de Versailles confirma le jugement en reprenant les motifs retenus par les premiers juges.
La requérante forma un pourvoi en cassation. Dans ses moyens de cassation, elle invoqua le caractère disproportionné de la sanction infligée et sa contrariété avec l’article 9 de la Convention.
Par un arrêt du 9 mai 2011, le Conseil d’Etat déclara le pourvoi non admis.
B.
Le droit interne pertinent
Avis n
o
217017 du Conseil d’Etat du 3 mai 2000
«
1
o
Il résulte des textes constitutionnels et législatifs que le principe de liberté de conscience ainsi que celui de la laïcité de l’Etat et de neutralité des services publics s’appliquent à l’ensemble de ceux-ci.
2
o
Si les agents du service de l’enseignement public bénéficient comme tous les autres agents publics de la liberté de conscience qui interdit toute discrimination dans l’accès aux fonctions comme dans le déroulement de la carrière qui serait fondée sur leur religion, le principe de laïcité fait obstacle à ce qu’ils disposent, dans le cadre du service public, du droit de manifester leurs croyances religieuses.
Il n’y a pas lieu d’établir une distinction entre les agents de ce service public selon qu’ils sont ou non chargés de fonctions d’enseignement.
3
o
Il résulte de ce qui a été dit ci-dessus que le fait pour un agent du service de l’enseignement public de manifester dans l’exercice de ses fonctions ses croyances religieuses, notamment en portant un signe destiné à marquer son appartenance à une religion, constitue un manquement à ses obligations.
Les suites à donner à ce manquement, notamment sur le plan disciplinaire, doivent être appréciées par l’administration sous le contrôle du juge, compte tenu de la nature et du degré de caractère ostentatoire de ce signe, comme des autres circonstances dans lesquelles le manquement est constaté.
»
Circulaire N
o
DHOS/G/2005/57 du 2 février 2005 relative à la laïcité dans les établissements de santé
:
«
(...) B) Neutralité du service public hospitalier et des fonctionnaires et agents publics
L’obligation de neutralité est posée depuis plus d’un demi-siècle dans la jurisprudence (Conseil d’Etat 8/12/1948 Dlle Pasteau – 3 mai 1950 Dlle Jamet).
Dans un litige concernant un établissement scolaire, le Conseil d’Etat a émis un avis en date du 3 mai 2000 (Melle Marteaux), aux termes duquel :
«
Il résulte des textes constitutionnels et législatifs que le principe de liberté de conscience ainsi que celui de la laïcité de l’Etat et de neutralité des services publics s’appliquent à l’ensemble de ceux-ci.
Le fait pour un agent du service de l’enseignement public de manifester dans l’exercice de ses fonctions ses croyances religieuses, notamment en portant un signe destiné à marquer son appartenance à une religion, constitue un manquement à ses obligations.
»
Invoquant les articles 6 et 14 de la Convention, la requérante se plaint de la décision de ne pas renouveler son contrat pour un motif discriminatoire et sans que les plaintes des patients invoquées par sa hiérarchie n’aient été rapportées au cours de la procédure.
Dans son exposé de l’objet de sa requête, elle fait valoir que le Conseil d’Etat, dans son avis du 3 mai 2000, ne s’était prononcé que contre le port de signes religieux par les agents du service de l’enseignement public et non pour les autres établissements dont les hôpitaux.
La requérante est-elle fondée à soutenir que le non renouvellement de son contrat d’assistante sociale est constitutif d’une violation de son droit à la liberté de manifester sa religion ou sa conviction, tel qu’il se trouve garanti par l’article 9 de la Convention
?