KONTALEXIS c. GRÈCE

SECȚIUNEA I Cererea nr. 29321/13 Panagiotis KONTALEXIS împotriva Greciei introdusă la 24 aprilie 2013 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, dl Panagiotis Kontalexis, este un resortisant grec născut în 1952 și rezident în Atena. Este reprezentat în fața Curții de către dl Tsakyrakis și dl Skliris, avocați în Atena. Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. La 24 noiembrie 2008, reclamantul a sesizat Curtea cu o inculpă (n 59000/08) prin care se plângea de o încălcare a dreptului său la o instanță judecătorească În special, din cauza faptului că unul dintre judecătorii efectivi care trebuia să se așeze în ziua de judecată pentru rejudecare a recurentului fusese înlocuit subit cu un supleant fără niciun motiv întemeiat pentru această înlocuire. Prin hotărârea din 31 mai 2011, Curtea se pronunțase astfel. În ceea ce privește înlocuirea judecătorului efectiv de către un judecător supleant în ziua în care a avut loc la inculpat, Curtea amintește că membrul de propoziție Curtea ia notă de faptul că legislația relevantă din Grecia impune ca procesul-verbal al instanței să indice motivul pentru care un judecător efectiv nu a putut să se înscrie și care trebuie să fie una dintre cele trei enumerate în lege: boală, motive personale imperative sau motive imperative de serviciu. Or, procesul-verbal în speță nu menționa decât acest judecător Curtea de Casație a respins motivul reclamantului în această privință, considerând că termenul "n" nu era în măsură să facă obiectul unei astfel de decizii. Din punctul de vedere al Curții, lipsa indicațiilor detaliate ale motivului de neîncredere este suficientă pentru a crea o îndoială cu privire la transparența procedurii de înlocuire și la realitatea motivelor care au stat la baza acesteia. O justificare atât de vagă a hotărârii judecătorului efectiv care trebuia să se așeze în ziua în care a avut loc judecata pentru a rejudeca reclamantul constituie o încălcare flagrantă a dispozițiilor articolului 17 alineatul (7) litera (a) din Codul instanțelor judecătorești și a situației de magistrați, astfel încât Curtea nu poate considera instanța în fața căreia reclamantul a prezentat la 28 iunie 2007 ca fiind o instanță judecătorească stabilită prin lege Prin urmare, s-a încălcat art. 6 alineatul (1) cu privire la acest aspect. La 27 decembrie 2011, reclamantul a înaintat la procurorul districtual al Tribunalului de Primă Instanță o cerere de redeschidere a procedurii în temeiul articolului 525 alineatul (1) litera (e) din Codul de procedură penală. El a solicitat anularea hotărârii Tribunalului Penal din 28 iunie 2007, care a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de doi ani cu suspendare. El a subliniat faptul că Curtea a considerat că lipsa unor indicații detaliate ale motivului nu este suficientă pentru a crea o îndoială cu privire la transparența procedurii de înlocuire și la realitatea motivelor care au stat la baza acesteia. Această necunoaștere a procedurii a făcut ca compunerea instanței să fie ilegală și a dus la examinarea cauzei de către un tribunal stabilit de această dată prin lege. 13600/2012 din 31 mai 2012, camera de acuzare a Tribunalului de apel a respins cererea reclamantului pe motiv că . . . ........................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................ (...) neincluderea în procesul-verbal al lanului în care se află natura lacunei în care judecătorul care a fost înlocuit este un fapt realizat care nu poate fi anulat retroactiv și, prin urmare, repararea prejudiciului reclamantului (...) nu poate avea loc prin redeschiderea procedurii. Având în vedere cele de mai sus, încălcarea constatată a articolului 6 alineatul (1) din Convenție de către Curte nu a adus atingere caracterului echitabil al procedurii care a condus la decizia tribunalului corecțional d Acesta susținea că această decizie a interpretat în mod direct art. 525 din Codul de procedură penală, deoarece acesta introducea o normă absolută pentru redeschiderea procedurii în cazul în care Curtea considera că există o încălcare a compunerii unui tribunal. El susținea că, în caz de compunere ilegală a unei instanțe, el era în mod în întregime de a vedea dacă examinarea cauzei de către instanță era sau nu imparțială sau dacă un prejudiciu era cauzat la . De asemenea, a fost în zadar să se corecteze procesul-verbal al instanței. A se vedea, de asemenea, hotărârea Curții a Uniunii Europene în cauzele conexate C-78/08-C-82/08 și C-75/08/03, ECLI:EU:C:2006:488, punctul 41. Reclamantul a susținut, de asemenea, că neredeschiderea procedurii în cazul său constituie o nouă încălcare a Convenției și, în special, a articolelor 6 și 46. Invocându-l pe Verein Gegen Tiefabriken Schweiz (VgT) c. Elveția (n din 30 iunie 2009, acesta a afirmat că orice interpretare care face .......................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... La 18 ianuarie 2013, Curtea de Casație a respins recursul reclamantului și a considerat că încălcarea constatată de Curte era o încălcare formală și nu privea dreptul garantat prin art. 6 din convenție, și anume dreptul persoanei acuzate de a fi judecat de o instanță independentă și imparțială și de judecători independenți și imparțiali. În special, Curtea de Casație a considerat că încălcarea constatată de Curtea nu a avut un impact asupra caracterului echitabil al procedurii și nu a avut un efect negativ asupra faptului că judecătorii Curții au făcut acest lucru. Această încălcare a fost un fapt realizat și era acoperit de forța de lucru judecată de hotărârea Curții de Casație care respingea motivul de Casație pe care Curtea îl primise ulterior. Hotărârea de condamnare care nu fusese ruptă de Curtea de Casație în timpul primei proceduri nu putea fi ruptă retroactiv. Motivele referitoare la compunerea ilegală a instanței fuseseră respinse de Curtea de Casație în prima procedură și această decizie nu putea fi contestată ca urmare a hotărârii Curții. Dreptul intern relevant la art. 525 alineatul (1) litera (e) din Codul de procedură penală dispunea de (1) Procedura penală care a fost completată printr-o decizie definitivă este redeschisă în beneficiul condamnatului pentru o infracțiune sau o infracțiune numai în următoarele cazuri (...) e) dacă o hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului constată o încălcare a unui drept privind caracterul echitabil al procedurii care a fost urmată sau dispoziția substanțială care a fost aplicată. Invocând articolele 6 și 46 din convenție, recurentul se plânge de o dublă încălcare a dreptului său la un proces echitabil: pe de o parte, că a fost privat de un drept recunoscut în mod expres de Codul de procedură penală; pe de altă parte, că refuzul de redeschidere a procedurii care i-a fost opus de instanțele interne constituie un refuz de executare a hotărârii Curții Kontalexis c. Grecia din 31 mai 2011. ÎNTREBARE CU PĂRȚILE Refuzul instanțelor interne de a decide redeschiderea procedurii privind reclamantul în temeiul articolului 525 alineatul (1) litera (e) din Codul de procedură penală a constituit o nouă încălcare a dreptului său de a-și reincinera cauza de către o instanță stabilită prin lege mai mult, garantat prin art. 6 alin. (1) din Convenție și/sau o încălcare a art. 46 din Convenție

PREMIÈRE SECTION

Requête n

o

29321/13

Panagiotis KONTALEXIS

contre la Grèce

introduite le 24 avril 2013

EXPOSÉ DES FAITS

Le requérant, M. Panagiotis Kontalexis, est un ressortissant grec né en 1952 et résidant à Athènes. Il est représenté devant la Cour par M

es

S.

Tsakyrakis et S. Skliris, avocats à Athènes.

A.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

Le 24 novembre 2008, le requérant avait saisi la Cour d’une requête (n

o

59000/08) par laquelle il se plaignait d’une violation de son droit à un tribunal «

établi par la loi

», en raison notamment du fait qu’un des juges effectifs qui devait siéger le jour de l’audience pour rejuger le requérant avait été subitement remplacé par un suppléant sans qu’aucun motif justifiant ce remplacement n’ait été donné.

Par un arrêt du 31 mai 2011, la Cour se prononça ainsi

:

«

1.

Quant au remplacement du juge effectif par un juge suppléant le jour de l’audience, la Cour rappelle que le membre de phrase «

établi par la loi

» concerne non seulement la base légale de l’existence même du «

tribunal

» mais encore la composition du siège dans chaque affaire (

Buscarini c. Saint-Marin

(déc.), n

o

31657/96, 4 mai 2000).

2.

La Cour note que la législation pertinente grecque exige que le procès-verbal de l’audience indique le motif pour lequel un juge effectif n’a pas pu siéger et qui doit être l’un des trois énumérés dans la loi

: maladie, raison personnelle impérieuse ou raison impérieuse de service. Or, le procès-verbal en l’espèce ne mentionnait que ce juge «

n’était pas en mesure de siéger

». La Cour de cassation a rejeté le moyen du requérant à cet égard, estimant que le terme «

n’était pas en mesure

» renvoyait nécessairement à l’un des trois motifs précités. De l’avis de la Cour, et l’absence d’indications détaillées du motif d’empêchement suffit à créer un doute quant à la transparence de la procédure de remplacement et la réalité des motifs qui étaient à l’origine de celui-ci.

3.

Une justification aussi vague de l’empêchement du juge effectif qui devait siéger le jour de l’audience pour rejuger le requérant constitue un manquement flagrant aux dispositions de l’article 17 § 7 a) du code de tribunaux et de la situation de magistrats, de sorte que la Cour ne peut considérer le tribunal devant lequel le requérant a comparu le 28 juin 2007 comme un «

tribunal établi par la loi

».

Il y a donc eu violation de l’article 6 § 1 sur ce point.

»

Le 27 décembre 2011, le requérant déposa auprès du procureur de la cour d’appel d’Athènes une demande de réouverture de la procédure sur le fondement de l’article 525 § 1 e) du code de procédure pénale. Il demandait l’annulation de l’arrêt du tribunal correctionnel d’Athènes du 28 juin 2007 qui l’avait condamné à une peine d’emprisonnement de deux ans avec sursis. Il soulignait que la Cour avait jugé que l’absence d’indications détaillées du motif d’empêchement suffisait à créer un doute quant à la transparence de la procédure de remplacement et la réalité des motifs qui étaient à l’origine de celui-ci. Cette méconnaissance de la procédure rendait illégale la composition du tribunal et imposait l’examen de l’affaire par un tribunal établi cette fois par la loi.

Par une décision n

o

1360/2012 du 31 mai 2012, la chambre d’accusation de la cour d’appel rejeta la demande du requérant au motif qu’il n’y avait pas de dommage causé au requérant par la violation constatée par la Cour. Plus particulièrement, la chambre d’accusation précisa

:

«

(...) la non indication dans le procès-verbal de l’audience de la nature de l’empêchement du juge qui a été remplacé est un fait accompli qui ne peut être annulé rétroactivement et, par conséquent, la réparation du dommage du requérant (...) ne peut pas avoir lieu au moyen de la réouverture de la procédure. Compte tenu de ce qui précède, la violation constatée de l’article 6 § 1 de la Convention par la Cour n’a pas porté atteinte au caractère équitable de la procédure ayant conduit à la décision du tribunal correctionnel d’Athènes.

»

Le 8 juin 2012, le requérant se pourvut en cassation contre la décision n

o

1360/2012. Il prétendait que cette décision avait interprété de manière erronée l’article 525 du code de procédure pénale, car celui-ci introduisait une règle absolue pour la réouverture de la procédure au cas où la Cour jugeait qu’il y avait violation relative à la composition d’un tribunal. Il soutenait qu’en cas de composition illégale d’un tribunal, il était vain d’examiner si l’examen de l’affaire par le tribunal était ou non impartial ou encore si un préjudice était causé à l’intéressé. Il était également vain d’examiner s’il y avait lieu de corriger le procès-verbal du tribunal. L’examen d’une affaire par un tribunal qui n’était pas établi conformément à la loi entraînait toujours un préjudice grave à l’accusé qui ne pouvait être réparé que par la réouverture de la procédure devant un tribunal établi par la loi. Le requérant soutenait aussi que la non réouverture de la procédure dans son cas constituait une nouvelle violation de la Convention et, en particulier, de ses articles 6 et 46. Invoquant l’arrêt

Verein Gegen Tierfabriken Schweiz (VgT) c. Suisse (n

o

2)

du 30 juin 2009, il affirmait que toute interprétation qui rendait inopérant l’article 525 avait comme conséquence la non-exécution de l’arrêt de la Cour et violait à nouveau la Convention.

Le 18 janvier 2013, la Cour de cassation rejeta le pourvoi du requérant. Elle considéra que la violation constatée par la Cour était une violation formelle et ne concernait pas le droit garanti par l’article 6 de la Convention, à savoir le droit de l’accusé d’être jugé par un tribunal indépendant et impartial et par des juges indépendants et impartiaux.

Plus particulièrement, la Cour de cassation jugea que la violation constatée par la Cour n’avait pas influé sur le caractère équitable de la procédure et n’avait pas eu d’effet négatif sur l’appréciation faite par les juges du tribunal correctionnel. Cette violation était un fait accompli et était couverte par la force de chose jugée de l’arrêt de la Cour de cassation qui avait rejeté le moyen de cassation que la Cour avait par la suite accueilli. Le jugement de condamnation qui n’avait pas été cassé par la Cour de cassation lors de la première procédure ne pouvait pas être cassé rétroactivement. Le moyen relatif à la composition illégale du tribunal avait été rejeté par la Cour de cassation lors de la première procédure et cette décision ne pouvait pas être remise en cause à la suite de l’arrêt de la Cour.

B.

Le droit interne pertinent

L’article 525 § 1 e) du code de procédure pénale dispose

:

«

:

(...)

e) si un arrêt de la Cour européenne des droits de l’homme constate une violation d’un droit relatif au caractère équitable de la procédure qui a été suivie ou la disposition substantielle qui a été appliquée.

»

GRIEFS

Invoquant les articles 6 et 46 de la Convention, le requérant se plaint d’une double violation de son droit à un procès équitable

: d’une part, qu’il a été privé d’un droit que lui reconnaissait expressément le code de procédure pénale

; d’autre part, que le refus de réouverture de la procédure qui lui a été opposé par les tribunaux internes constitue un refus d’exécution de l’arrêt de la Cour

Kontalexis c. Grèce

du 31 mai 2011.

QUESTION AUX PARTIES

Le refus des juridictions internes de décider la réouverture de la procédure concernant le requérant sur le fondement de l’article 525 § 1 e) du code de procédure pénale a-t-il constitué une nouvelle violation de son droit à ce que sa cause soit «

entendue par un tribunal établi par la loi

», garanti par l’article 6 § 1 de la Convention et/ou une violation de l’article 46 de la Convention

?