Jensen împotriva Danemarcei

SEGUNDA SECȚIUNE Cerere nr. 8693/11 Henrik Monsted JENSEN împotriva Danemarcei depusă la 22 octombrie 2010 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl Henrik Mønsted Jensen, este un național danez născut în 1957 și locuiește în Skørping. El este reprezentat în fața Curții de către dl Peter Trudsø, avocat practicant la Copenhaga. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. Prin inculparea din 25 octombrie 2007, reclamantul, împreună cu trei acuzați, a fost acuzat de încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală în temeiul art. 299 b din Codul Penal. Original reclamantul a fost reprezentat de avocatul A, pe care l-a întâlnit de două ori.

Începând cu 21 august 2009, reclamantul a fost reprezentat de avocat B. Prin scrisorile din 1 și 9 septembrie 2009 A și-a prezentat reclamația pentru costuri juridice Tribunalului Orașului pentru activitatea efectuată între 2006 și 2009. Prin hotărârea din 24 septembrie 2009, Curtea de Oraș a acordat o taxă de 183.862,50 DKK (aproximativ 24,700 EUR) plus TVA și rambursare a costurilor de 2 060 DKK care trebuia plătită provizoriu de către Trezorerie. Nici reclamantul, nici B nu au fost informați de această decizie. Prin hotărâre din 4 decembrie 2009, Curtea de Oraș (Retten i Viborg) ) a condamnat reclamantul și trei persoane co-acusate că au încălcat drepturile de proprietate intelectuală. Reclamantul a primit o condamnare suspendată de șase luni și 120 de ore de serviciu comunitar datorită circumstanțelor sale personale bune și faptul că rolul său a fost minor.

În plus, veniturile, estimate la 40.000 de coroane daneze (DKK), au fost confiscate, precum și diferite copii ale bunurilor de proiectare, cum ar fi lămpile și cutlery. Reclamantul și B au fost prezente atunci când hotărârea a fost adoptată. În acel moment, nu a fost menționat de taxe juridice. Câteva zile mai târziu, avocatul B a primit o transcriptie a hotărârii, care în partea operativă referitoare la taxele juridice a declarat: „Fiecare dintre acuzați trebuie să plătească costurile juridice legate de ei, inclusiv taxele adresate avocatului desemnat la ei.” Reclamantul nu a apelat împotriva hotărârii în fața Curții Înalte, nici acuzațiile publice. Potrivit unui dosar al instanței din 5 ianuarie 2010, Tribunalul a aprobat costurile care urmează să fie plătite B în valoare de 247.200 DKK (aproximativ EUR) 33.200) plus TVA și rambursare a altor costuri în valoare de 32.423.74 DKK.

S-a declarat că suma urma să fie plătită de către solicitant. La 17 ianuarie 2010, în numele reclamantului, B a apelat împotriva deciziei. El nu a contestat suma acordată, ci a susținut că ar trebui plătită în întregime sau parțial de către Trezorerie. În sprijinul acesteia, și în ceea ce privește art. 1008, art. 2 din Legea privind administrarea justiției, el a susținut că reclamantul a jucat doar un rol minor în cauza penală; că o parte extinsă din producția de probe nu se referă la el; că el a fost achitat de un număr; și că taxele sunt semnificative.

La 25 ianuarie 2010, reclamantul a primit o factură de la poliție, datată 19 ianuarie 2010, solicitându-i să plătească costuri juridice în valoare de 573.311.87 DKK (aproximativ 77.000 EUR) inclusiv taxele A și B. Aceaceasta a fost prima dată când reclamantul a devenit conștient de taxele acordate A. La 26 ianuarie 2010, în numele reclamantului, B și-a prelungit apelul din 17 De asemenea, ianuarie 2010 să includă plata costurilor pentru A, care, în opinia reclamantului, ar trebui plătite în întregime sau parțial de către Trezorerie.

El a solicitat, de asemenea, ca Tribunalul să-i trimită înregistrările judiciare ale deciziei de acordare a taxelor pentru A. La 8 februarie 2010, Tribunalul municipal a prezentat o scrisoare B, în care a fost închisă o copie a hotărârii din 4 decembrie 2009, care la 5 februarie 2010 au fost rectificate la pagina 90 din partea operativă după cum urmează: „Acuzatul trebuie să plătească costurile juridice, astfel încât fiecare dintre ei să plătească costurile juridice legate de acestea, inclusiv taxele pentru avocatul lor desemnat.” La data de 11 februarie 2010 B a informat Curtea Înaltă a Danemarcei de Vest că reclamantul a retras apelul în ceea ce privește taxa care urmează să fie plătită B. Mai mult, el a solicitat permisiunea de a prezenta observații suplimentare în ceea ce privește taxa pe care a fost ordonată să-l plătească A. Într-o propunere suplimentară B a susținut că termenul de apel împotriva deciziilor privind taxa care urmează să fie plătită la A, cel mai devreme ar trebui să fie de la 25 ianuarie 2010, data la care reclamantul a primit factura de la poliție și, prin urmare, a devenit conștient pentru prima dată a taxei care au fost acordate la A. Prin hotărârea din 10 martie 2010, Curtea Înaltă a respins recursul ca fiind depus din timp.

Mai precis, a declarat: Avocatul nu se referă la valoarea taxei acordate celor doi avocați de apărare ai reclamantului; nu se referă decât la hotărârea Tribunalului de Justiție că reclamantul trebuie să plătească costurile juridice legate de el, inclusiv taxele acordate avocatului său desemnat. Această decizie a fost integrată în hotărârea din 4 Decembrie 2009 și reclamantul, care a fost prezent la adoptarea hotărârii, au fost informați cu privire la decizia în cursul acestei audieri. În consecință, termenul trebuie calculat începând cu 4 decembrie 2009, în conformitate cu art. 969 din Legea de administrație, chiar dacă reclamantul a aflat mai târziu cât de mult costurile juridice, inclusiv taxele pentru avocatul apărării, au constituit.

Astfel, termenul a expirat atunci când recursul a fost depus la 17 ianuarie 2010. Lăsarea recursului la Curtea Supremă a fost refuzată de către Comitetul de Permisiune a Appelurilor la 18 iunie 2010. Legea internă relevantă Dispozițiile relevante ale Legii privind administrarea justiției (retsplejeloven), citite după cum urmează: Secțiunea 969, subsecțiunea 1 1. Cu excepția cazului în care este stabilit altfel prin acest act, termenul de apel împotriva unei decizii este de 14 zile, calculat de la promulgarea deciziei ... Secțiunea 1008 1. În cazul în care acuzatul este considerat vinovat ... el este responsabil să plătească costurile și cheltuielile necesare legate de procedura. Ministrul Justiției poate stabili ratele care trebuie utilizate pentru calcularea sumei pe care acuzatul trebuie să le plătească pentru a acoperi cheltuielile pentru a aștepta consiliere în timpul procedurii.

(2) Dacă ancheta a fost legată de o altă infracțiune sau de alte infracțiuni decât cea din care a fost condamnat reclamantul, el nu poate compensa costurile suplimentare legate de acesta ... ; dacă nu este posibil să se distingă aceste costuri, Curtea decide dacă, și cât de mare o parte, [condamnatul] trebuie să se compenseze. 3… 4. Costurile incurse care sunt cauzate de greșeală sau neglijență de către alții nu ar trebui să fie o povară pentru condamnat. Curtea poate, de asemenea, în hotărârea sa, să limiteze responsabilitatea de a plăti costurile juridice atunci când constată că altfel ar fi disproporționat în mod clar răspunderea și circumstanțele condamnate. 5… COMPLAINT Reclamantul plânge că anularea recursului de către Curtea Înaltă a încălcat dreptul său la un proces echitabil, astfel cum este garantat de art. 6 din Convenție.

A fost concedierea Tribunalului Înalt la 10 martie 2010 a recursului reclamantului ca fiind depus din timp în încălcarea dreptului reclamantului la un proces echitabil, în special dreptul său de acces la o instanță, astfel cum este garantat de art. 6 din Convenție, având în vedere faptul că el nu a fost conștient de cuantumul costurilor juridice pe care le-a plătit până la 25 ianuarie 2010?

SECOND SECTION

Application no. 8693/11 Henrik Monsted JENSEN against Denmark lodged on 22 October 2010

STATEMENT OF FACTS

The applicant, Mr Henrik Mønsted Jensen, is a Danish national who was born in 1957 and lives in Skørping. He is represented before the Court by Mr Peter Trudsø, a lawyer practising in Copenhagen. A. The circumstances of the case The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows. By an indictment of 25 October 2007 the applicant, jointly with three co ‑ accused, was charged with violation of intellectual property rights under section 299 b of the Penal Code. Originally the applicant was represented by lawyer A, whom he met twice.

As from 21 August 2009 the applicant was represented by lawyer B. By letters of 1 and 9 September 2009 A submitted his claim for legal costs to the City Court for work performed from 2006 until 2009. By decision of 24 September 2009 the City Court granted A fees in the amount of DKK 183,862.50 (approximately EUR 24,700) plus VAT and reimbursement of costs in the amount of DKK 2,060 which was provisionally to be paid by the Treasury. Neither the applicant nor B was informed of this decision. By a judgment of 4 December 2009, the City Court ( Retten i Viborg ) convicted the applicant and three co-accused of having violated intellectual property rights. The applicant was given a six months’ suspended sentence, and 120 hours of community service due to his good personal circumstances and the fact that his role had been a minor one.

In addition the proceeds, estimated at 40,000 Danish Kroner (DKK), were confiscated, as were various copies of designer goods, such as lamps and cutlery. The applicant and B were present when the judgment was passed. At that time, there was no mention of legal fees. A few days later lawyer B received a transcript of the judgment, which in the operative part relating to legal fees stated: “Each of the accused is to pay the legal costs relating to them, including the fee to the counsel appointed to them.” The applicant did not appeal against the judgment to the High Court, nor did the public prosecution. According to a court record of 5 January 2010, the City Court approved the costs to be paid to B in the amount of DKK 247,200 (approximately EUR 33,200) plus VAT and reimbursement of other costs amounting to DKK 32,423.74.

It was stated that the amount was to be paid by the applicant. On 17 January 2010, on behalf of the applicant, B appealed against the decision. He did not contest the amount granted, but claimed that it should be paid entirely or partly by the Treasury. In support thereof, and with reference to section 1008, section 2 of the Administration of Justice Act, he submitted that the applicant only played a minor role in the criminal case; that an extensive part of the production of evidence did not relate to him; that he had been acquitted of one count; and that the fees were significant.

On 25 January 2010, the applicant received an invoice from the police, dated 19 January 2010, requesting him to pay legal costs in the amount of DKK 573,311.87 (approximately EUR 77,000) including A and B.’s fees That was the first time that the applicant became aware of the fees that had been granted to A. On 26 January 2010, on behalf of the applicant, B extended his appeal of 17 January 2010 also to include the payment of costs to A, which in the applicant’s view should be paid entirely or partly by the Treasury.

He also requested that the City Court send him the court records of the decision to grant fees to A. On 8 February 2010 the City Court submitted a letter to B, in which was enclosed a copy of the judgment of 4 December 2009, which on 5 February 2010 had been rectified on page 90 in the operative part as follows: “The accused are to pay the legal costs, so that each of them pays the legal costs relating to them, including the fees for their appointed counsel.” The court records of 24 September 2009 and A’s letters of 1 and 9 September 2009 were also enclosed with the letter.

On 11 February 2010 B informed the High Court of Western Denmark that the applicant withdrew his appeal as regards the fee to be paid to B. Moreover, he requested permission to submit further observations as regards the fee that the applicant was ordered to pay A. In a supplementary pleading B maintained that the time-limit for appealing against the decisions on the fee to be paid to A, at the earliest should run from 25 January 2010, the date on which the applicant received the invoice from the police and thus became aware for the first time of the fee that had been granted to A. By decision of 10 March 2010 the High Court dismissed the appeal as being lodged out of time. More specifically, it stated: The appeal does not concern the amount of the fee granted to the applicant’s two defence counsel; it only concerns the City Court’s decision that the applicant must pay the legal costs relating to him, including the fee to his appointed counsel.

This decision was integrated in the judgment of 4 December 2009 and the applicant, who was present when the judgment was passed, was informed of the decision during that hearing. Accordingly, the time-limit must be calculated from 4 December 2009, pursuant to section 969 of the Administration Act, even if the applicant only later learned how much the legal costs, including the fees to the defence counsel, amounted to.

Thus, the time-limit had expired when the appeal was lodged on 17 January 2010. Leave to appeal to the Supreme Court was refused by the Appeals Permission Board on 18 June 2010. B. Relevant domestic law The relevant provisions of the Administration of Justice Act (retsplejeloven), read as follows: Section 969, subsection 1 1. Unless otherwise fixed by this act, the time limit for appealing against a decision is fourteen days, calculated from the enactment of the decision ... Section 1008 1. If the accused is found guilty ... he is liable to pay the necessary costs and expenses relating to the proceedings. The Minister of Justice may set rates to be used when calculating the amount that the accused must pay to cover expenses to expect advice during the proceedings.

2. If the investigation was related to another crime or other crimes than the one of which the applicant was convicted, he is not liable to compensate the supplementary costs connected thereto ... ; If it is not possible to distinguish those costs, the Court decides if, and how big a part, [the convicted] must compensate. 3… 4. Incurred costs which are caused by mistake or negligence by others should not be a burden on the convicted. The Court may also in, its judgment, limit the liability to pay legal costs when it finds it would otherwise be clearly disproportionate to the responsibility and circumstances of the convicted. 5… COMPLAINT The applicant complains that the dismissal of his appeal by the High Court breached his right to a fair trial as guaranteed by Article 6 of the Convention.

QUESTION TO THE PARTIES

Was the High Court’s dismissal on 10 March 2010 of the applicant’s appeal as being lodged out of time in breach of the applicant’s right to a fair trial, notably his right of access to a court, as guaranteed by Article 6 of the Convention, having regard to the fact that he was not aware of the amount of legal costs that he was liable to pay until 25 January 2010?