S., V. and A. v. DENMARK
S., V. and A. v. DENMARK (CtEDO, 2014)
Comunicat la 7 ianuarie 2014 SECȚIUNE Cerere nr. 35553/12, 36678/12 și 36711/12 S., V. și A. împotriva Danemarcei DECLARAȚIEA FACTELOR Circumstanțele cazului Reclamanții, dl S., dl V. și dl A., sunt resortisanți danezi născuți în 1989, 1982 și respectiv 1982. Ele sunt reprezentate în fața Curții de către dna Trine Nyrup, avocat practicant în Århus. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitanți, pot fi rezumate după cum urmează. Sâmbătă 10 octombrie 2009 de la 8 la 10 p.m. s-a desfășurat la Copenhaga un meci de fotbal între Danemarca și Suedia. Stadiul a avut o capacitate de 38 000 de spectatori. Cele trei solicitanți au mers la Copenhaga pentru a urmări meciul. Ei au fost arestați în timpul zilei în temeiul articolului 5 alineatul (3) din Legea Poliției ( Politiloven Au fost arestați 138 de spectatori/hooligani, aproximativ jumătate dintre care au fost acuzați de diverse infracțiuni penale, în timp ce cealaltă jumătate a fost arestat în conformitate cu dispoziția menționată în Legea de Poliție. Primul reclamant a fost reținut de la ora 16:45 la ora 12.06, astfel 7 ore și 21 minute. Al doilea reclamant a fost reținut de la ora 15.50 la ora 11.27, astfel 7 ore și 37 minute. Al treilea reclamant a fost reținut de la ora 15.50 la ora 11.34, astfel 7 ore și minute. La 15 octombrie 2009, în numele reclamanților, reprezentantul lor a solicitat ca poliția să aducă cazurile în fața instanțelor pentru a examina legalitatea detenției în temeiul capitolului 43a din Legea privind administrarea justiției (Retsplejeloven ). De asemenea, ea solicită compensare în temeiul articolului 469, subsecțiunea 6, din respectiva lege. La 4 noiembrie 2009, părțile care au fost de acord cu o locație comună, cauzele au fost prezentate în judecată de oraș la Århus (Retten i Århus ). Reclamanții, trei martori în numele lor, liderul operațiunii de poliție și alți patru reprezentanți ai poliției au fost ascultați. Reclamanții au explicat că au sosit la Copenhaga cu mult înainte de începerea meciului. Ei nu au fost implicați în nici o altercație sau au avut nici o intenție de a face acest lucru. Au fost avute anterior în custodie de poliție în legătură cu alte meciuri de fotbal. Un raport cu privire la evenimentele obținute de poliție a fost prezentat Curtea Orașului. Acesta a indicat că poliția era conștientă că grupurile hooligane din fiecare țară au fost înființate să se lupte reciproc în ziua relevantă. Riscul a fost crescut prin faptul că meciul va începe doar la 8 p.m. lăsând timp considerabil pentru fiecare grup să consume băuturi alcoolice înainte. Pentru a preveni astfel de conflicte, planul a fost de a aresta instigatorii luptelor și de a le acuza sau, dacă nu era posibil, de a deține instigatorii în temeiul articolului 5 subsecțiunea 3 din Legea Poliției. Întrucât deținerea în temeiul acestei ultime dispoziții, în măsura posibilului, nu ar trebui să depășească șase ore, s-a afirmat în mod specific că este preferabil să nu aresteze pe nimeni prea devreme în timpul zilei, deoarece atunci ar trebui să fie eliberate în timpul sau după joc, cu posibilitatea ca ei să se implice din nou în bârfe. În jur de ora 15.40. prima mare luptă a început între spectatori danezi și suedezi din centrul Copenhaga, ceea ce a dus la arestarea de 5 sau 6 persoane, inclusiv a celui de-al doilea și al treilea reclamant. Apoi, în altă parte, alți spectatori au fost arestați, inclusiv primul reclamant. După meci, un alt mare bătălie a început în centrul orașului, ceea ce a determinat arestări suplimentare a unui grup mare de spectatori suedezi și danezi/hooligani. În hotărârea sa din 25 noiembrie 2010, Curtea Orașului a remarcat la început că poliția nu a respectat termenul pentru a aduce cazurile în fața instanțelor, dar a constatat că această întârziere nu poate justifica în sine acordarea compensației reclamanților. În opinia Curții de Oraș a existat un pericol concret și imediat pentru ordinea publică, pe care poliția avea obligația de a evita în temeiul articolului 5 alineatul (1) din Legea poliției. În ceea ce privește primul reclamant, s-a constatat că un martor de încredere a contactat poliția pentru că tocmai a auzit un apel telefonic făcut de primul reclamant încurajând alții să vină și să lupte împotriva spectatorilor suedezi în fața Grădinilor Tivoli din Copenhaga. În ceea ce privește cele de-a doua și cele de-a treia reclamante, Tribunalul a constatat că au fost implicați în prima mare bătălie din centrul Copenhaga, că au vorbit cu un membru numit dintr-o facție hooligană numită “Sud Side United”, și că au dat instrucțiuni celorlalți din grup. În ceea ce privește toate acestea, Tribunalul a considerat că poliția a acționat în cadrul competențelor lor, că măsuri mai puțin interferante nu ar fi suficient pentru a evita pericolul de perturbații suplimentare și că reclamanții au fost eliberați de îndată ce ordinul a fost restabilit în capital. În ceea ce privește faptul că detenția reclamanților a depășit șase ore, Tribunalul a remarcat formularea articolului 5, subsecțiunea 3, a doua linie, precum și notele pregătitoare ale proiectului de lege nr. 159 din 2 aprilie 2004, p. 32, a doua parte, introducând dispoziția, care prevede că, în măsura posibilului, această detenție nu trebuie să depășească șase ore. Scopul detenției ar trebui să fie luat în considerare și persoana ar trebui eliberată atunci când circumstanțele care dau naștere la detenție au încetat să existe. S-a presupus că o depășire a termenului de 6 ore ar avea loc în mod normal numai în legătură cu o operațiune care implică arestarea unui număr mai mare de persoane, în cazul în care în practică transportul, înregistrarea și identificarea deținuților ar face imposibilă respectarea termenului de 6 ore. Deși notele pregătitoare stabilesc că deținerea ar trebui să depășească doar șase ore în mod excepțional, cu excepția cazului în care motivul acesteia a fost legat de dificultăți practice în ceea ce privește arestarea unui număr mare de persoane, în opinia Curții de Oraș, de depășirea concretă a termenului în cazurile reclamanților a fost justificată având în vedere obiectivul arestării, combinată cu caracterul organizat al tulburărilor și măsura și durata acestora. În consecință, detenția reclamanților a fost aprobată ca legitimă și cererea de compensare a acestora a fost refuzată. În apelul, din motivele declarate de Curtea Municipală, la 6 septembrie 2011, Curtea Înaltă a Danemarcei de Vest ( Vestre Landsret ) a susținut hotărârea. La 12 decembrie 2011, Comitetul de Permisiune a apelurilor (Procesbevillingsnævnet) a refuzat să aplice Curtea Supremă (Højesteret Legea internă relevantă Dispozițiile relevante ale Legii de Poliție, Legea nr. 444 din 9 septembrie 2004, ( Politiloven ) au citit după cum urmează: Ordine și securitate Secțiunea 4 1. Este sarcina poliției de a preveni pericolul de tulburare a ordinului public și pericolul pentru securitatea individuală și a publicului. 2. În măsura în care este considerat necesar să se prevenească pericolul, astfel cum se menționează în secțiunea 1, poliția poate clarifica, închide și stabilește controlul accesului la zone. Secțiunea 5 1. Este sarcina poliției de a evita pericolul de tulburare a ordinului public și pericolul pentru securitatea individuală și a publicului. 2. Pentru a proteja împotriva pericolului, astfel cum se menționează în secțiunea 1, poliția poate I. emite ordine, II. vizualizează corpul unei persoane și examinează hainele și alte obiecte, inclusiv vehiculele, deținute de persoana în cauză, atunci când se poate presupune că persoana este în posesie de obiecte destinate să perturbe ordinea publică sau să pună în pericol securitatea individuală și a publicului, și III. priva persoane de [acești] obiecte. 3. Dacă măsurile de interferență mai puține, așa cum se menționează la subsecțiunea 2, sunt considerate insuficiente pentru a evita pericolul, dacă este necesar, poliția poate priva persoanele care își cauzează pericolul de libertate. Privarea de libertate trebuie să fie cât mai scurtă posibil și, cât mai puțin posibil, nu depășește 6 ore. 4. Poliția poate intra în alte zone inaccesibile fără ordin judecător, atunci când este necesar să se evite pericolul menționat în subsecțiunea 1. COMPLAINTE Reclamanții se plâng că privarea libertății lor a fost încălcată de articolele 5, 7 și 11 din Convenție. Martie 2013, privarea libertății reclamanților a încălcat art. 5 din Convenție?