- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 14 februarie 2002
- Stat pârât
- DNK
- Concluzia
- Scoasă de pe rol
Jensen împotriva Danemarcei
Traducere în română Auto
PRIMEI SECȚII CAUZE DE JENSEN c. DINAMARCA (depunerea nr. 4847/99) JUGGUL (Resoluție a Franței) STRASBOURG 14 februarie 2002 În cazul Jensen c. Danemarca, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (denumită în prima secțiune), ședința în calitate de Cameră compusă din: C.L.
Rozakis Președintă Doamna Tulkens Lorenzen doamna Vajić doamna Botoucharova Kovler Zagrebelsky judecători și dl E. Fribergh După deliberarea în particular la 24 ianuarie 2002, pronunța următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a fost originat într-o cerere (n. 48470/99) împotriva Regatului Danemarcei depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național danez, La 29 martie 1999, Leif Graaskov Jensen („reclamantul”), guvernul danez („ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna Nina Holst-Christensen, Ministerul Justiției Reclamantul s-a plâns, în conformitate cu art. 6 § 1 din Convenție, că acuzațiile penale împotriva acestuia nu au fost determinate într-un timp rezonabil.
În septembrie 2001, după obținerea observațiilor părților, Curtea a declarat cererea admisibilă. La 2 noiembrie 2001 și 15 noiembrie 2001, Agentul Guvernului și, respectiv, reclamantul au prezentat scrisori care propun o soluționare prietenoasă a cauzei, și la 28 noiembrie 2001 și la 26 noiembrie 2001 au fost depuse declarații formale în acest sens. Octombrie 1994, după ce s-a transformat în poliție, reclamantul a fost acuzat de infracțiuni penale. Prin hotărârea din 11 iunie 1998 de la Tribunalul Orașului Frederikssund (Retten i Frederikssund ) reclamantul a fost condamnat în conformitate cu propria sa mărturisire și condamnat la doi ani de închisoare în suspensie și, în plus, privat de dreptul său de a practica lege.
Noiembrie 1998, Curtea Înaltă a Danemarcei de Est (Østre Landsret ) a modificat condamnarea la un an de închisoare fără suspendare. Cererea reclamantului de concediu de recurs a fost respinsă de Consiliu de apel (Processbevillingsnævnet) la 1 februarie 1999. HOTĂRÂREA La 28 noiembrie 2001 Agentul Guvernului a prezentat Curții următoarea declarație: „Declar că, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a [depunerea înregistrată în temeiul nr. 44704/98], Guvernul Danemarcei oferă să plătească 30.000 Această sumă este destinată acoperirii oricărei prejudiciu material și moral, precum și a costurilor, și va fi plătită în termen de trei luni de la data eliberării hotărârii de către Curte în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Această plată va constitui rezoluția finală a cazului. Guvernul se angajează, de asemenea, să nu ceară ca cazul să fie înaintat Marei Camere în temeiul articolului 43 1 din Convenție.” La 26 noiembrie 2001, reclamantul a prezentat Curții următoarea declarație: „Not că Guvernul Danemarcei este pregătit să-mi plătească suma de 30.000 Coroanul danez care acoperă prejudiciu material și moral, precum și costurile pentru asigurarea unei soluții prietenoase a [depunerea mea] în funcție de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Accept propunerea și renunțe la orice alte afirmații împotriva Danemarcei în ceea ce privește faptele prezentei cereri. Declar că acest lucru constituie o soluționare finală a cazului.
În plus, mă asum să nu solicit ca cazul să fie înaintat Marei Camere în temeiul articolului 43 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții” Curtea ia notă de acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție). Este convins că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția sau în Protocolurile sale (art. 37 § 1 în amendă 10. În consecință, cazul ar trebui să fie eliminat din listă. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL UNANIMOUS decide să scoată cazul din listă; ia notă de angajamentul părților de a nu solicita o recerere a cazului în fața Marei Camere. Președintele grefierului Erik Fribergh Christos Rozakis, în limba engleză și notificat în scris la 14 februarie 2002, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură.
FIRST SECTION
CASE OF JENSEN v. DENMARK (Application no. 48470/99) JUDGMENT (Friendly settlement) STRASBOURG 14 February 2002 In the case of Jensen v. Denmark, The European Court of Human Rights (First Section), sitting as a Chamber composed of: Mr C.L. Rozakis , President , Mrs F. Tulkens , Mr P. Lorenzen , Mrs N. Vajić , Mrs S. Botoucharova , Mr A. Kovler , Mr V. Zagrebelsky , judges , and Mr E. Fribergh , Section Registrar , Having deliberated in private on 24 January 2002, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 48470/99) against the Kingdom of Denmark lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Danish national, Leif Graaskov Jensen (“the applicant”), on 29 March 1999.
The Danish Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mrs Nina Holst-Christensen, Ministry of Justice
The applicant complained, under Article 6 § 1 of the Convention, that the criminal charges against him were not determined within a reasonable time.
On 20 September 2001, having obtained the parties’ observations, the Court declared the application admissible.
On 2 November 2001 and 15 November 2001, the Agent of the Government and the applicant respectively submitted letters proposing a friendly settlement of the case, and on 28 November 2001 and on 26 November 2001 formal declarations in this respect were submitted. THE FACTS
On 10 October 1994, having turned himself into the police, the applicant was charged with criminal offences. By judgment of 11 June 1998 from the City Court of Frederikssund ( Retten i Frederikssund ) the applicant was convicted in accordance with his own confession and sentenced to two years’ imprisonment on suspension, and in addition deprived of his right to practise law. On appeal, on 26 November 1998, the High Court of Eastern Denmark (Østre Landsret ) altered the sentence to one years’s imprisonment without suspension. The applicant’s request for leave to appeal was rejected by the Leave to Appeal Board (Processbevillingsnævnet) on 1 February 1999. THE LAW
On 28 November 2001 the Agent of the Government submitted to the Court the following declaration: “I declare that, with a view to securing a friendly settlement of [the application registered under no. 44704/98], the Government of Denmark offer to pay 30,000 Danish kroner to Leif Graaskov Jensen. This sum is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs, and it will be payable within three months from the date of delivery of the judgment by the Court pursuant to Article 39 of the European Convention on Human Rights. This payment will constitute the final resolution of the case. The Government further undertake not to request that the case be referred to the Grand Chamber under Article 43 § 1 of the Convention”.
On 26 November 2001 the applicant submitted to the Court the following declaration: “I note that the Government of Denmark are prepared to pay me the sum of 30,000 Danish kroner covering pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs with a view to securing a friendly settlement of [my application] pending before the European Court of Human Rights. I accept the proposal and waive any further claims against Denmark in respect of the facts of this application. I declare that this constitutes a final settlement of the case. I further undertake not to request that the case be referred to the Grand Chamber under Article 43 § 1 of the Convention after delivery of the Court’s judgment”
The Court takes note of the agreement reached between the parties (Article 39 of the Convention). It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention or its Protocols (Article 37 § 1 in fine of the Convention and Rule 62 § 3 of the Rules of Court).
Accordingly, the case should be struck out of the list.
FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY
1. Decides to strike the case out of the list; 2. Takes note of the parties’ undertaking not to request a rehearing of the case before the Grand Chamber. Done in English, and notified in writing on 14 February 2002, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Erik Fribergh Christos Rozakis Registrar President