CtEDO 09.07.2013 Auto

TORMA v. HUNGARY

RESPONDENT
HUN
HOTĂRÂRE
09.07.2013
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2013
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
TORMA v. HUNGARY (CtEDO, 2013)
HUDOC · oficial

Decizia nr. 46551/12 Attila TORMA împotriva Ungariei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care a stat la 9 iulie 2013 în calitate de comitet compus din: Peer Lorenzen, Președinte, András Sajó, Nebojša Vučinić, judecători și Attila Nalbant, grefier interimar al secțiunii interioare, având în vedere cererea depusă la 17 iulie 2012, Având deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Attila Torma, este un cetățean maghiar, născut în 1937 și locuiește în Nagykovácsi. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl D. Karsai, un avocat practicant în Budapesta. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum a prezentat reclamantul, pot fi rezumate după cum urmează. La 13 octombrie 2005, reclamantul a depus o acțiune de divizare a proprietăților matrimoniale. Prima audiere programată pentru 15 mai 2006 a fost suspendată la cererea reclamantului. La următoarea audiere, la 28 iunie 2006, avocatul reclamantului a susținut că nu a putut formula o declarație în numele reclamantului și a solicitat o prelungire a termenului relevant până la 17 iulie 2006. Audierile programate pentru 13 noiembrie 2006 și 26 martie 2007 au trebuit suspendate deoarece reclamantul a fost în străinătate; și următoarea audiere a avut loc la 18 mai 2007. O cerere de prejudecată depusă de reclamant, prezentată la 12 octombrie 2007, a fost respinsă la 23 ianuarie 2008. La 22 octombrie 2008, instanța a ordonat părților să comenteze un aviz de experți în 15 zile; totuși, reclamantul a făcut acest lucru numai la 13 martie 2009. La 16 martie 2009, a fost ordonat să-și precizeze cererile în 15 zile; cu toate acestea, el a făcut acest lucru numai la 11 septembrie 2009. La 19 octombrie 2010, Curtea de Apel a confirmat această hotărâre. Această hotărâre a fost pronunțată la 18 noiembrie 2010. La 20 decembrie 2010, reclamantul a depus o cerere de redeschidere a cazului, susținând neglijența avocaților săi în prezentarea probelor în numele său. La 18 februarie 2011, Curtea Regională i-a ordonat să-și completeze cererea în conformitate cu legea. În plus, el a fost informat că a fost liber să consulte dosarul pentru a verifica care nu au fost depuse dovezi; și a fost ordonat să prezinte dovezile lipsă în termen de opt zile și să precizeze motivele pentru care nu au fost depuse în cadrul procedurii principale. La 14 aprilie 2011, reclamantul și-a completat cererea de redeschidere. La ședința din 26 octombrie 2011, judecătorul responsabil a informat părțile că, din moment ce au apărut noi dovezi, instanța va reexamina cazul cu privire la fondul. Curtea a auzit ulterior reclamantul în persoană care apoi a recunoscut că a fost, de fapt, în posesia unei elemente de probă încurcate deja în cadrul procedurii principale. La sfârșitul audierii, reclamantul a fost informat că nu există motive de redeschidere, cu excepția cazului în care a dovedit că nu a fost de vină să nu prezinte dovezile în favoarea sa în favoarea procedurii principale. În hotărârea din 8 februarie 2012, Curtea Regională a susținut hotărârea din 21 octombrie 2009. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 din Convenție cu privire la durata procedurii și la art. 13 cu privire la absența unui remediu intern eficace în acest sens. HOTĂRÂREA Reclamantul s-a plâns că procedura a durat o perioadă de timp nejustificată, în încălcarea cerinței de „tempă rațională” de la art. 6 § 1 din Convenție. Guvernul a contestat această opțiune, susținând că acțiunea privind fondurile cauzei s-a încheiat la 18 noiembrie 2010 cu serviciul hotărârii Curții de Apel, în timp ce cererea a fost introdusă numai la 17 iulie 2012, adică, mai mult de șase luni mai târziu. În plus, ei au afirmat că durata cauzei nu a fost irazonabilă, în special deoarece întreaga fază de reluare a fost inutilă. Reclamantul a contestat aceste argumente. Curtea consideră că nu este necesar să se examineze problema termenului de șase luni, deoarece această plângere este, în orice caz, inadmisibilă pentru următoarele motive. Octombrie 2005 și s-au încheiat 8 februarie 2012 cu decizia Curții Regionale privind deschiderea. Cazul a durat astfel aproximativ șase ani și patru luni. Cu toate acestea, între 20 decembrie 2010 și 8 februarie 2012, subiectul litigiului nu a fost mai mult decât deschiderea din cauza presupuselor noi dovezi, care s-a dovedit a fi respins de reclamant însuși. În plus, perioada rămasă de aproximativ cinci ani și o lună, pentru cele două nivele de competență, nu poate fi imputată statului, ci și mai multe perioade în care reclamantul a provocat anumite întârzieri, în special între 15 mai și 17 iulie 2006, 13 noiembrie 2006 și 18 Mai 2007, 12 octombrie 2007 și 23 ianuarie 2008, 22 octombrie 2008 și 13 martie 2009 precum și 16 martie și 11 septembrie 2009. În aceste circumstanțe, Curtea este convinsă că, în absența oricăror perioade speciale de inactivitate atribuibile autorităților, durata generală a procedurii nu a depășit un „tempo rațional”, în sensul articolului 6 § 1. În consecință, această parte a cererii este evident nefondată în sensul articolului 35 § 3 litera (a) și trebuie respinsă, în conformitate cu art. 35 § 4 din Convenție. De asemenea, reclamantul s-a plâns că nu i-a fost disponibil niciun remediu eficace în ceea ce privește durata procedurii, în încălcarea articolului 13 din Convenție. Guvernul a contestat această opțiune, subliniind că reclamantul ar fi putut folosi o „obiecție” în temeiul articolului 114/A din Codul de Procedură Civilă. Curtea constată că plângerea reclamantului cu privire la durata procedurii este evident nefondată (a se vedea mai sus). În aceste circumstanțe, el nu dispune de o „argumentare” a încălcării drepturilor sale la art. 6 de a-i da dreptul la o soluție în fața unei autorități naționale pentru a-și decide cererea și, dacă este cazul, pentru a obține un recurs (cf. Silver și alții c. Regatul Unit c. , 25 martie 1983, § 113, Serie A nr. 61 ) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă