LĂZĂRESCU v. ROMANIA

Cererea nr. 3014/12 Gabriela LĂZĂRESCU împotriva României depusă la 23 noiembrie 2011 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dna Gabriela Lăzărescu, este un național român, născut în 1930 și trăiește în București. Faptele cazului, astfel cum a fost prezentat de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. La 12 septembrie 2007, reclamantul a fost returnat și a primit posesia de aproximativ 21 ha de teren nationalizat. Aproximativ 19 ha din aceste terenuri au fost ocupate din anii 1970 de clădiri amovibile, depozite în aer liber, un teren de fotbal, vehicule de transport și talie aparținând unei companii minere deținute de stat („societatea minieră”) care funcționează în zonă. La 30 noiembrie 2007, reclamantul a cerut companiilor minere să își îndepărteze posesiunile din terenul ei. Alternativ, ea a cerut companiei minere să își plătească chiria pentru utilizarea terenului respectiv. Într-o dată neespecificată în 2010, reclamantul a introdus o procedură împotriva companiei minere care solicită compensare pentru incapacitatea ei de a-și utiliza terenurile din septembrie 2007 până în ianuarie 2008. că cererea de compensare a acesteia nu se referă la compensarea pierderilor suportate de incapacitatea ei de a cultiva terenurile, deoarece aceste terenuri nu mai pot fi utilizate pentru agricultură. De asemenea, ea a prezentat o copie a notificării trimise companiei minere cere să-i plătească chirie pentru utilizarea terenurilor sale. Prin hotărârea din 30 noiembrie 2010, Curtea de district Târgu-Jiu a permis acțiunea reclamantului. Acesta a susținut că, în conformitate cu dovezile disponibile, terenurile în cauză nu mai pot fi utilizate pentru agricultură, ci numai pentru activitate industrială. Prin urmare, reclamantul poate solicita compensații numai pentru pierderea închirierii. Potrivit raportului de experți disponibil, societatea minieră ocupa o mare parte din terenurile reclamantului și pentru cele patru luni în cauză reclamantul a fost datorată 137.826 lei (aproximativ 34.000 de euro (EUR)) având în vedere prețurile contractelor de închiriere semnate în zonă. Compania minieră a apelat împotriva hotărârii. Prin hotărârea din 23 februarie 2011, Curtea județului Gorj a permis apelul societății minere și a respins acțiunea reclamantului. Afirmă că permiterea acțiunii reclamantului ar constitui obligarea părților să încheie un contract de închiriere cu o închiriere stabilită de instanță și nu de propria voință a părților. Reclamantul a apelat la punctele de drept (recursuri ) împotriva hotărârii. Prin o hotărâre finală din 31 mai 2011, Curtea de Apel Craiova a respins recursul reclamantului asupra punctelor de drept. În ceea ce privește chiria reclamată, reclamantul ar fi trebuit să fi notificat societății minere, având în vedere că nu a contestat documentele care i-au dat companiei minere dreptul de a utiliza terenurile. Faptul că părțile nu au încheiat un contract de închiriere cu un preț fix, nu a putut obliga instanța să le ordone să facă acest lucru fără să-și depășească testamentul. 1 din Convenție, reclamantul se plânge de nedreptatea procedurii în măsura în care instanțele de apel nu au examinat în mod corespunzător toate argumentele și argumentele sale. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, reclamantul se plânge că decizia instanțelor de apel și-a încălcat drepturile de proprietate în măsura în care i-a refuzat dreptul de a fi compensat pentru incapacitatea de a-și utiliza proprietatea. Reclamantul a avut o audiere echitabilă în determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile, în conformitate cu art. 6 § 1 din Convenție? În special, au efectuat instanțe interne o examinare adecvată a argumentelor și a dovezilor susținute de ea? A existat o ingerință în dreptul reclamantului la bucurarea pașnică a posesiunii ei în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, având în vedere faptul că instanțele interne au respins acțiunile ei în căutarea unei compensații pentru incapacitatea de a-și folosi terenurile? Dacă este așa, a fost această interferență în conformitate cu condițiile prevăzute în art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, așa cum a fost interpretat în jurisprudența Curții?

THIRD SECTION

Application no. 3014/12

Gabriela LĂZĂRESCU

against Romania

lodged on 23 November 2011

STATEMENT OF FACTS

The applicant, Ms Gabriela Lăzărescu, is a Romanian national, who was born in 1930 and lives in Bucharest.

The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.

On 12 September 2007 the applicant was returned and given possession of approximately 21 ha of nationalized land. Approximately 19

ha of the said land had been occupied since the 1970’s by removable buildings, outdoor deposits, a football pitch, transport vehicles and waist belonging to a State owned mining company (“the mining company”) operating in the area.

On 30 November 2007 the applicant asked the mining company to remove its possessions from her land. Alternatively, she asked the mining company to pay her rent for using the said land.

On an unspecified date in 2010 the applicant brought proceedings against the mining company asking for compensation for her inability to use her land from September 2007 to January 2008. In her submissions before the domestic courts she stated

inter alia

that her request for compensation did not concern compensation for losses incurred from her inability to cultivate the land as the said land could not be used for agriculture anymore. Also, she submitted a copy of the notification sent to the mining company asking it to pay rent for the use of her land.

By a judgment of 30 November 2010 the Târgu-Jiu District

Court allowed the applicant’s action. It held that according to the available evidence the land in question could not be used for agriculture anymore, but only for industrial activity. Therefore the applicant could claim compensation only for a loss of rent. According to the available expert report the mining company was occupying a large part of the applicant’s land and for the four months in question the applicant was due 137,826

lei (approximately 34,000 euros (EUR)) considering the prices of the renting contracts signed in the area. The mining company appealed against the judgment.

By a judgment of 23 February 2011 the Gorj County Court allowed the mining company’s appeal and dismissed the applicant’s action. It held that allowing the applicant’s action would amount to forcing the parties to conclude a renting contract with a rent settled by the court and not by the parties’ own will. The applicant appealed on points of law (

recurs

) against the judgment.

By a final judgment of 31 May 2011 the Craiova Court of Appeal dismissed the applicant’s appeal on points of law. It held that the applicant could not prove that she had incurred damage as she could not have cultivated the land for more than a month because of the winter months. In respect of the claimed rent, the applicant should have notified the mining company given that she had failed to challenge the documents which had given the mining company the right to use the land. The fact that the parties had not concluded a rental contract with a set price, could not force the court to order them to do so without overstepping their will.

COMPLAINTS

1.

Relying on Article 6

§

1 of the Convention the applicant complains of the unfairness of the proceedings in so far as the appellate courts failed to properly examine all her arguments and submissions.

2.

Invoking Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention the applicant complains that the decision of the appellate courts breached her property rights in so far as it denied her right to be compensated for the inability to use her property.

QUESTIONS TO THE PARTIES

1.

Did the applicant have a fair hearing in the determination of her civil rights and obligations, in accordance with Article 6 § 1 of the Convention?

In particular, did the domestic courts conduct a proper examination of the arguments and evidence raised by her?

2.

Has there been an interference with the applicant’s right to peaceful enjoyment of her possession within the meaning of Article

1 of Protocol

No.

1 to the Convention on account of the fact that the domestic courts dismissed her action seeking compensation for the inability to use her land?

If so, was that interference in compliance with the conditions set out in Article

1 of Protocol No.

1 to the Convention, as interpreted in the Court’s jurisprudence?