Stan împotriva României

Secțiunea a treia Solicitări nr. 24362/11 și 52339/12 Rozalia STAN împotriva României introduse la 15 martie 2011 și, respectiv, 19 iulie 2012 EXPOSAT DE FĂCURĂ pe reclamantă, dl Rozalia Stan, este un resortisant român născut în 1958 și rezident în Cluj-Napoca. Ea este reprezentată în fața Curții de către dl Eckstein Covaci, avocat la Cluj-Napoca. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează: contextul celor două cauze În 1992, tatăl reclamantei a dobândit o casă, precum și terenul care se apropie de 1 198 m Sis rue Aurel Vlaicu la Cluj-Napoca. La moartea tatălui său, reclamanta a moștenit aceste bunuri în calitatea ei de moștenitoare. Ea a început să utilizeze terenul în scopuri agricole.

În 1995, mai multe litigii civile au opus reclamantei Consiliului local de la Cluj-Napoca ( Din cauza faptului că acesta din urmă ocupase o parte din teren pentru lucrări publice de amenajare a unei magazii, fără expropriere prealabilă. printr-o hotărâre definitivă din 9 februarie 1996, tribunalul de primă instanță din Cluj-Naq ( Tribunalul a reținut că consiliul local nu a dovedit că are un drept de proprietate pe teren. Printr-o hotărâre definitivă din 19 februarie 1997, Tribunalul de Primă Instanță a dat dreptul la acțiunea recurentei și a condamnat consiliul local să redea reclamanta în posesia propriei sale proprietăți, să oprească lucrările și să se abțină de la orice act care ar putea afecta deținerea acesteia.

Prin hotărârea din 28 aprilie 1999, Tribunalul de Primă Instanță a condamnat consiliul local să plătească recurentei suma de 30 000 000 de lei cu titlu de despăgubiri pentru privarea de utilizarea terenului în cauză. Printr-o hotărâre definitivă din 24 octombrie 2000, pronunțată în litigiu, Tribunalul de Primă Instanță a condamnat consiliul local și consiliul autonom al domeniului public să adopte toate lucrările pe teren ale reclamantei. Prin hotărârea definitivă din 7 decembrie 2001, instanța de primă instanță a Tribunalului de Primă Instanță a condamnat instanța la plata sumei de 268 002 000 lei vechi cu titlu de reparație pentru privarea de utilizarea terenului în cauză. Pe baza unei expertize, instanța de apel concluzionează, printre altele, că terenul nu putea fi repus în statul său de origine și că, chiar dacă rămâne în teorie proprietară, recurenta nu putea să-și exercite dreptul de proprietate.

Acțiune de condamnare a consiliului local să facă demersurile în vederea declarației de interes public (solicitarea nr. 24362/11) La 10 iunie 2004, recurenta sesizează tribunalul județ din Cluj ( … O acțiune împotriva consiliilor locale și departamentale de la Cluj care urmărește să îi condamne la inițierea procedurii de declarare a interesului public a lucrărilor pe partea în litigiu de 767 m a terenului său, în conformitate cu Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru motive de interes public ( Prin hotărârea din 28 iunie 2005, tribunalul departamental și-a acceptat acțiunea și a condamnat ambele consilii să întreprindă toate demersurile prevăzute de Legea nr. 33/1994. Pe baza expertizei topografice desfășurate în speță, tribunalul departamental a constatat că partea din 767 pe teritoriul recurentei era ocupată de un șantier public, fără acordul său și fără expropriere prealabilă.

Tribunalul a indicat, de asemenea, că, în aplicarea Legii nr. 33/1994, acesta se referea la consiliul local de înscriere a lucrărilor în planurile de urbanism și de amenajare a teritoriului și la consiliul departamental de declarație a interesului public. Această hotărâre a fost confirmată prin hotărârile din 16 septembrie 2005 și 31 martie 2006 ale Tribunalului de apel și ale Înaltei Curți de Casație și Justiție. Instanța de apel a arătat, printre altele, că reclamanta avea interesul de a acționa în speță în calitate de proprietar al terenului pe cartea de proprietate, aceasta era obligată să plătească impozite și putea fi trasă la răspundere de către terți. La 13 august 2008, acesta din urmă a pus în discuție consiliul local de judecată în termen de zece zile.

La o dată nespecificată, consiliul local a formulat o contestație cu privire la executarea hotărârii și a solicitat, de asemenea, clarificarea sistemului de judecată din 28 iunie 2005; în ceea ce privește clarificarea sistemului, printr-o hotărâre din 10 februarie În 2009, tribunalul departamental a precizat că Consiliul local trebuia, ca etapă prealabilă exproprierii, să inițieze demersurile în vederea declarației de interes public a lucrărilor și a indicat articolele aplicabile din Legea nr. 33/1994. Recurenta a făcut apel și a invocat rea credință a consiliului local care trebuia să-și cunoască obligațiile legale. Prin hotărârea din 15 mai În 2009, instanța de apel a acceptat apelul său și a respins cererea consiliului local.

În recursul Consiliului local, această hotărâre a fost confirmată printr-o hotărâre din 27 ianuarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. În ceea ce privește contestarea executării, Tribunalul de Primă Instanță, după ce a constatat că punerea în întârziere a consiliului local era legală, a respins-o printr-o hotărâre din 5 mai 2010. Recursul în recurs al consiliului local a fost anulat pentru neplăți ale drepturilor de timbru printr-o hotărâre din 18 august 2010 a tribunalului. Potrivit afirmațiilor recurentei, consiliul local nu a executat încă această hotărâre.

Acțiune în despăgubire (solicitarea nr. 52339/12) La o dată nespecificată, recurenta sesizează instanța în primă instanță cu privire la o acțiune civilă împotriva consiliului local; aceasta solicita despăgubiri pentru privarea de utilizarea terenului în perioada 2005-2007 printr-o hotărâre din 1 iunie 2007. În iunie 2011, Tribunalul și-a exprimat dreptul la acțiune și a condamnat consiliul local să plătească recurentei suma de 11 140 de lei românești. printr-o hotărâre înainte de a pronunța legea din 19 octombrie 2011, Tribunalul a rectificat o eroare materială în hotărârea din 1 mai 2011 și a dus suma de liturghie la 16 027,52 lei românești. Consiliul local a formulat un recurs în recurs. printr-o hotărâre din 25 ianuarie 2011 În 2012, tribunalul departamental a acceptat recursul și a respins acțiunea recurentei.

Instanța a constatat că reclamanta figura încă ca proprietar al terenului în cartea funciară și că terenul era ocupat de stat și nu mai putea fi repus în statul de origine. Cu toate acestea, tribunalul a considerat că reclamanta primise deja o despăgubire pentru privarea de utilizarea terenului său (a se vedea hotărârea definitivă din 7 decembrie 2001 a instanței judecătorești judecătorești (denumită în continuare "jurisdicția"). Dreptul intern relevant Dispozițiile relevante din Codul civil și din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru motive de interes public sunt descrise în cauza Vergu c. România 8209/06, §§ 15-17 și 20, 11 ianuarie 2011). GRIFS Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, recurenta se plânge de neefectuarea hotărârii definitive din 28 iunie 2005 a tribunalului departamental din Cluj.

Citând art. 1 din Protocolul nr. 1 din Convenție, aceasta face obiectul unei încălcări a dreptului său de proprietate, din cauza incertitudinii juridice cu privire la proprietatea sa și, printre altele, susține că terenul său a făcut obiectul unei exproprieri de facto, în absența unei despăgubiri conforme cu normele legale. A existat o interferență în dreptul recurentei de a avea acces la o instanță, în sensul articolului 6 alineatul (1) din Convenție, ca urmare a neexecutării hotărârii definitive din 28 iunie 2005 a Tribunalului departamental din Cluj Y a fost încălcat dreptul recurentei de a-și respecta bunurile, în sensul articolului 1 din Protocolul nr. În acest sens, a fost reclamanta privată de bunurile sale din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional, în sensul articolului 1 din protocol?

TROISIÈME SECTION

Requêtes n os 24362/11 et 52339/12 Rozalia STAN contre la Roumanie introduites respectivement le 15 mars 2011 et le 19 juillet 2012

EXPOSÉ DES FAITS

La requérante, M me Rozalia Stan, est une ressortissante roumaine née en 1958 et résidant à Cluj-Napoca. Elle est représentée devant la Cour par M e O.G. Eckstein Covaci, avocat à Cluj-Napoca. A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la requérante, peuvent se résumer comme suit. 1. Le contexte des deux affaires En 1992, le père de la requérante acquit une maison ainsi que le terrain avoisinant de 1 198 m 2 sis rue Aurel Vlaicu à Cluj-Napoca. Au décès de son père, la requérante hérita de ces biens en sa qualité d’unique héritière. Elle commença à utiliser le terrain à des fins agricoles. À partir de 1995, plusieurs litiges civils opposèrent la requérante au conseil local de Cluj-Napoca (« le conseil local »), en raison du fait que ce dernier avait occupé une partie du terrain pour des travaux publics d’aménagement d’un carrefour, sans expropriation préalable.

Par un jugement définitif du 9 février 1996, le tribunal de première instance de Cluj-Napoca (« le tribunal de première instance ») rejeta une action du conseil local visant à faire rayer le droit de propriété de la requérante du livre foncier. Le tribunal retint que le conseil local n’avait pas prouvé avoir un droit de propriété sur le terrain. Par un jugement définitif du 19 février 1997, le tribunal de première instance fit droit à l’action de la requérante et condamna le conseil local à remettre la requérante en possession de son terrain, à arrêter les travaux et à s’abstenir de tout acte pouvant en troubler la possession. Par un jugement du 28 avril 1999, le tribunal de première instance condamna le conseil local à payer à la requérante la somme de 30 000 000 lei anciens à titre de réparation pour la privation de l’usage du terrain en cause.

La requérante a encaissé cette somme. Par un jugement définitif du 24 octobre 2000, rendu en référé, le tribunal de première instance condamna le conseil local et la régie autonome du domaine public à arrêter tous les travaux sur le terrain de la requérante. Par un arrêt définitif du 7 décembre 2001, la cour d’appel de Cluj (« la cour d’appel ») condamna le conseil local à payer à la requérante la somme de 268 002 000 lei anciens à titre de réparation pour la privation de l’usage du terrain en cause. Se fondant sur une expertise, la cour d’appel conclut, entre autres, que le terrain ne pouvait pas être remis dans son état d’origine et que, même si elle restait en théorie propriétaire, la requérante ne pouvait pas exercer son droit de propriété.

La requérante a encaissé cette somme. 2. Action visant à condamner le conseil local à faire les démarches en vue de la déclaration d’utilité publique (requête n o 24362/11) Le 10 juin 2004, la requérante saisit le tribunal départemental de Cluj (« le tribunal départemental ») d’une action contre les conseils local et départemental de Cluj visant à les condamner à engager la procédure de déclaration d’utilité publique des travaux sur la partie litigieuse de 767 m 2 de son terrain, conformément à la loi n o 33/1994 relative à l’expropriation pour cause d’utilité publique (« la loi n o 33/1994 »). Par un jugement du 28 juin 2005, le tribunal départemental fit droit à son action et condamna les deux conseils à entreprendre toutes les démarches prévues par la loi n o 33/1994.

Se fondant sur l’expertise topographique menée en l’espèce, le tribunal départemental constata que la partie de 767 m 2 du terrain de la requérante était occupée par un chantier public, sans son accord et sans expropriation préalable. Le tribunal indiqua aussi qu’en application de la loi n o 33/1994, il revenait au conseil local d’inscrire les travaux dans les plans d’urbanisme et d’aménagement du territoire et au conseil départemental d’en déclarer l’utilité publique. Ce jugement fut confirmé par des arrêts des 16 septembre 2005 et 31 mars 2006 de la cour d’appel et de la Haute Cour de cassation et de justice. La cour d’appel remarqua, entre autres, que la requérante avait intérêt à agir en l’espèce puisqu’en tant que propriétaire du terrain sur le livre foncier, elle était obligée de payer des impôts et pouvait être tenue responsable par des tiers.

Le conseil local n’entreprit pas les démarches ordonnées par le jugement du 28 juin 2005 susmentionné. La requérante s’adressa à M.B., huissier de justice, en vue de l’exécution forcée. Le 13 août 2008, ce dernier mit en demeure le conseil local d’exécuter le jugement en cause sous dix jours. À une date non précisée, le conseil local forma une contestation à l’exécution et demanda également la clarification du dispositif du jugement du 28 juin 2005 susmentionné. S’agissant de la clarification du dispositif, par un jugement du 10 février 2009, le tribunal départemental précisa que le conseil local devait, comme étape préalable à l’expropriation, engager les démarches en vue de la déclaration d’utilité publique des travaux et indiqua les articles applicables de la loi n o 33/1994.

La requérante interjeta appel et invoqua la mauvaise foi du conseil local qui était censé connaître ses obligations légales. Par un arrêt du 15 mai 2009, la cour d’appel fit droit à son appel et rejeta la demande du conseil local. Sur pourvoi en recours du conseil local, cet arrêt fut confirmé par un arrêt du 27 janvier 2010 de la Haute Cour de cassation et de justice. S’agissant de la contestation à l’exécution, le tribunal de première instance, après avoir constaté que la mise en demeure du conseil local était régulière, la rejeta par un jugement du 5 mai 2010. Le pourvoi en recours du conseil local fut annulé pour non-paiement des droits de timbre par un arrêt du 18 août 2010 du tribunal départemental.

Selon les dires de la requérante, le conseil local n’a toujours pas exécuté ce jugement. 3. Action en indemnisation (requête n o 52339/12) À une date non précisée, la requérante saisit le tribunal de première instance d’une action civile contre le conseil local ; elle réclamait des dommages et intérêts pour la privation de l’usage du terrain de 767 m 2 susmentionné entre 2005 et 2007. Par un jugement du 1 er juin 2011, le tribunal fit droit à son action et condamna le conseil local à payer à la requérante la somme de 11 140 lei roumains. Par un jugement avant dire droit du 19 octobre 2011, le tribunal rectifia une erreur matérielle dans le jugement du 1 er mai 2011 et porta le montant de l’indemnisation à 16 027,52 lei roumains.

Le conseil local forma un pourvoi en recours. Par un arrêt du 25 janvier 2012, le tribunal départemental fit droit au pourvoi et rejeta l’action de la requérante. Le tribunal constata que la requérante figurait toujours comme propriétaire du terrain dans le livre foncier et que le terrain était occupé par l’État et ne pouvait plus être remis dans son état d’origine. Toutefois, le tribunal jugea que la requérante avait déjà reçu une indemnisation pour la privation de l’usage de son terrain (voir l’arrêt définitif du 7 décembre 2001 de la cour d’appel susmentionné).

B. Le droit interne pertinent Les dispositions pertinentes du Code civil et de la loi n o 33/1994 relative à l ’expropriation pour cause d’utilité publique sont décrites dans l’affaire Vergu c. Roumanie (n o 8209/06, §§ 15-17 et 20, 11 janvier 2011). GRIEFS 1. Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, la requérante se plaint du défaut d’exécution du jugement définitif du 28 juin 2005 du tribunal départemental de Cluj. 2. Citant l’article 1 du Protocole n o 1 de la Convention, elle allègue une atteinte à son droit de propriété, en raison de l’incertitude juridique relative à son bien. Elle fait notamment valoir que son terrain a fait l’objet d’une expropriation de facto , en l’absence d’une indemnisation conforme aux normes légales.

QUESTIONS AUX PARTIES

1. Y a-t-il eu une ingérence dans le droit de la requérante d’accès à un tribunal, au sens de l’article 6 § 1 de la Convention, du fait de la non ‑ exécution du jugement définitif du 28 juin 2005 du tribunal départemental de Cluj ? 2. Y a-t-il eu atteinte au droit de la requérante au respect de ses biens, au sens de l’article 1 du Protocole n o 1 ? Dans l’affirmative, la requérante a-t-elle été privée de ses biens pour cause d’utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international, au sens de l’article 1 du Protocole n o 1 ?