ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4216/2010

Asupra

cauzei de față, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1579 din 5

septembrie 2008 pronunțată în Dosarul nr. 1193/84/2008, Tribunalul Sălaj, secția

civilă, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta B.E., în

contradictoriu cu pârâtul primarul comunei Vârșolț, cu motivarea că, în mod

corect, au fost respinse notificările reclamantei prin dispozițiile din 14

martie 2008, emise de către pârât, contestate în cauză, în condițiile în care

nu a avut loc o preluare abuzivă în sensul art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr.

10/2001; astfel, din cele două hotărâri judecătorești pronunțate în temeiul

Decretului nr. 224/1951, rezultă că executarea silită a imobilelor proprietatea

reclamantei datorându-se imposibilității de plată a impozitelor legale, și nu

unor măsuri abuzive impuse de stat.

Apelul

declarat de către reclamantă împotriva sentinței menționate a fost admis prin Decizia

nr. 333 din 8 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția civilă,

de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, cu consecința desființării

sentinței și a trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a

pronunța această decizie, instanța de apel a arătat că prima instanță, în mod

greșit, nu a intrat în cercetarea fondului cauzei, în condițiile în care nu a

clarificat dacă neplata impozitelor s-a datorat unor motive independente de

voința proprietarului, în ce au constat măsurile abuzive impuse de stat, așadar

dacă actul normativ de preluare a fost sau nu aplicat abuziv, în sensul art. 2 alin.

(1) lit. d) din Legea nr. 10/2001, cenzurându-se valabilitatea titlului

statului din punctul de vedere al neconcordanței lui cu legile în vigoare la

data preluării imobilului.

Cauza a fost

reînregistrată la Tribunalul Sălaj, iar prin sentința civilă nr. 429 din 13

martie 2009, această instanță a admis acțiunea, a dispus anularea Deciziilor

nr. 179 din 14 martie 2008 și 180 din 14 martie 2008 și a stabilit în favoarea

reclamantei dreptul la despăgubiri, respectiv la acordarea de măsuri

reparatorii în echivalent, în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005,

pentru: 2000 mp teren intravilan Vârșolț și o casă de locuit demolată, din C.F.

Vârșolț; 600 mp teren intravilan Vârșolț și o casă demolată, din C.F. Vârșolț,

cu cheltuieli de judecată.

În motivarea

sentinței, s-a arătat, în ceea ce privește caracterul abuziv al preluării

imobilelor de către stat în baza Decretului nr. 224/1951, avându-se în vedere

îndrumările Curții de Apel, că antecesorul reclamantei s-a aflat într-o

imposibilitate obiectivă, independentă de voința sa, de a-și achita impozitele

către stat.

S-a stabilit,

astfel, pe baza probei testimoniale administrate în cauză, că insolvabilitatea

acestuia a fost cauzată tocmai de către stat, care, prin organele sale, a

exercitat asupra sa un comportament abuziv, împiedicându-l în concret să obțină

venituri pentru a-și achita debitele.

În plus,

statul a preluat două case cu terenul aferent din patrimoniul antecesorului

reclamantei, fără a verifica posibilitatea de a se îndestula prin predarea unei

singure case, în sensul prevăzut de art. 18 alin. 2 din decret.

În

consecință, instanța a constatat că preluarea imobilelor s-a făcut în mod

abuziv, astfel încât reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii, în

temeiul art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 10/2001, respectiv la măsuri

reparatorii în echivalent, conform Titlului VII al Legii nr. 247/2005.

Apelul

declarat de către pârât împotriva sentinței menționate a fost respins ca

nefondat prin Decizia nr. 203 din 29 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel

Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie,

prin care s-au confirmat legalitatea și temeinicia considerentelor primei

instanțe.

Instanța

de apel a înlăturat susținerile pârâtului conform cărora antecesorul

reclamantei nu a fost persecutat de regimul comunist și nu a fost adus în

situația imposibilității plății impozitelor, ca nefiind dovedite prin niciun

mijloc de probă. Deși a pretins că poate proba aceste împrejurări prin martori,

apelantul - pârât nu a indicat nicio probă testimonială, astfel cum prevăd

dispozițiile art. 292 C. proc. civ.

De asemenea,

adeverința emisă de D.G.F.P. Sălaj, de care se prevalează pârâtul nu este de

natură să înlăture mărturiile administrate de prima instanță, din care rezultă

preluarea abuzivă a imobilelor în litigiu.

Împotriva

deciziei menționate, a declarat recurs pârâtul Primarul comunei Vârșolț,

susținând că nu sunt întrunite condițiile legale pentru acordarea măsurilor

reparatorii, deoarece antecesorul reclamantei, P.l., nu a fost persecutat de

regimul comunist, iar imobilele în litigiu au intrat în proprietatea statului

în urma încuviințării vânzării lor, potrivit Decretului nr. 224/1951; solicita

reaudierea martorilor ascultați de către prima instanță.

La termenul de

judecată din 2 iulie 2010, Înalta Curte a invocat din oficiu excepția nulității

recursului, față de neîncadrarea criticilor formulate în cazurile expres și

limitative prevăzute de art. 304 C. proc. civ., reținând cauza în pronunțare

asupra acestei excepții.

Față de

excepția invocată, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele

considerente:

Prima instanță

a stabilit - iar instanța de apel a confirmat -, pe baza dovezilor

administrate, respectiv înscrisuri și proba testimonială, că autorul

reclamantei, proprietar al imobilelor preluate în baza Decretului nr. 224/1951,

s-a aflat în imposibilitate de plată a impozitelor datorate statului ca urmare

a unor măsuri abuzive impuse de stat care l-au împiedicat pe titular să

exercite prerogativele dreptului de proprietate.

Susținerile

recurentului în sensul inexistenței unor asemenea împrejurări echivalează cu o

contestare a situației de fapt astfel stabilite, tinzând la reevaluarea

probatoriului administrat.

Or, atare

critici nu se încadrează în cazurile de modificare sau de casare explicit și

limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., care vizează doar legalitatea,

nu și temeinicia deciziei de apel.

Unica ipoteză

legală în care ar fi fost posibilă reevaluarea situației de fapt fiind

înlăturată în urma abrogării art. 304 pct. 11 prin O.U.G. nr. 138/2000,

aprobată prin Legea nr. 219/2005 (publicată în M. Of. nr. 609 din 14 iulie 2005).

În aceste

condiții, se apreciază că, din dezvoltarea motivelor de recurs, nu este

posibilă încadrarea acestora în vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 304 C.

proc. civ., în conformitate cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

Drept urmare,

este operantă sancțiunea preconizată în art. 306 alin. (1) C. proc. civ., anume

nulitatea recursului, dat fiind faptul că neîncadrarea susținerilor din

motivarea căii de atac în cazurile din art. 304 echivalează cu nedepunerea

motivelor de recurs în termenul legal.

Față de

considerentele expuse, Înalta Curte va admite excepția invocată din oficiu și

va constata nul recursul declarat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul

recursul declarat de pârâtul Primarul comunei Vârșolț, împotriva Deciziei nr. 203/

A din 29 iunie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări

sociale, pentru minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 2 iulie 2010.