ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1235/2019

Ședința publică din data de 6 iunie 2019

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare".

Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia civilă nr. 208, pronunțată la data de 23 aprilie 2018, în dosarul nr. x/2013, a respins, ca nefondat, apelul - litigii cu profesioniștii - formulat de apelanta- reclamantă A. S.A. BRAȘOV, împotriva încheierii nr. 28 din 11.01.2018 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosar nr. x/2013, în contradictoriu cu intimata- pârâtă S.C. B. S.A. MANGALIA, având ca obiect încuviințare efectuare expertiză.

Împotriva acestei decizii, A. S.A. Brașov a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea în tot a hotărârilor recurate și trimiterea cauzei la instanța de fond pentru o temeinică soluționare, cu consecința dispunerii finalizării raportului suplimentar solicitat prin acțiunea introductivă și actele dosarului, înmânarea acestui raport părților și ordonarea publicării acestuia în Buletinul A.S.V.; de asemenea, a solicitat obligarea intimatei - pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

După comunicarea cererii de recurs, intimata- pârâtă S.C. B. S.A. MANGALIA nu a depus întâmpinare, în termen legal.

În temeiul art. 493 alin. (2) Noul C. proc. civ., instanța a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport reținându-se că decizia atacată nu este supusă căii de atac a recursului.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) Noul C. proc. civ. a fost analizat în complet de filtru, fiind comunicat în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același Cod, recurenta- reclamantă depunând punct de vedere în scris la raport.

Constatându-se încheiată procedura de filtru, în condițiile art. 493 alin. (5) Noul C. proc. civ., s-a fixat termen pentru soluționarea căii de atac la data de 6 iunie 2019, fără citarea părților.

Față de dispozițiile art. 248 alin. (1) Noul C. proc. civ., luând în examinare, cu prioritate, excepția de inadmisibilitate a recursului invocată din oficiu, conform art. 483 alin. (1), coroborat cu art. 634 alin. (1) pct. 4 Noul C. proc. civ., Înalta Curte constată că prezentul recurs este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin dispozițiile din C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător, legalitatea căilor de atac fiind un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual- civile, aceeași pentru subiecții de drept aflați în situații identice.

Aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.

Din dispozițiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este și cea privind existența unei hotărâri determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

Potrivit art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., sunt susceptibile a fi atacate cu recurs hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

Din interpretarea acestor dispoziții, rezultă că, obiect al recursului poate fi o hotărâre dată în apel sau o hotărâre dată fără drept de apel, admisibilitatea căii extraordinare de atac a recursului, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ, examinându-se restrictiv, în raport cu hotărârile prevăzute de art. 483 alin. (1) din Noul C. proc. civ.

Deopotrivă, prevederile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. statuează că "Sunt hotărâri definitive: 4. hotărârile date în apel, fără drept de recurs,….", din dispozițiile art. 634 alin. (1) Noul C. proc. civ. cu referire la hotărârile definitive, raportat la art. 483 din același cod, rezultând că sistemul român de jurisdicție a statuat principiul unicității recursului, dreptul la această cale de atac stingându-se prin exercitare; această prevedere legală este rațională și în concordanță cu principiul puterii de lucru judecat.

Or, în speță, recurenta- reclamantă A. S.A. Brașov a declarat recurs împotriva unei decizii prin care s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de aceeași parte împotriva unei încheieri pronunțate într-o cerere de încuviințare efectuare raport suplimentar, în condițiile art. 259 alin. (2) din Legea nr. 297/2004- Legea pieței de capital, hotărâre care este definitivă, conform dispozițiilor art. 534 alin. (2) teza I și art. 634 alin. (1) pct. 4 Noul C. proc. civ., coroborat cu art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ.

Întrucât, cererea reclamantei de încuviințare efectuare expertiză pe temeiul Legii pieței de capital nr. 297/2004 are caracter necontencios, în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 534 alin. (2) Noul C. proc. civ., care prevăd că încheierea prin care a fost soluționată o astfel de cerere este supusă numai apelului. Aceste dispoziții sunt imperative și de strictă și limitativă aplicare.

De altfel, în același sens se pronunțase anterior și Înalta Curte de Casație și Justiție- Completul competent să soluționeze recursul în interesul legii, prin Decizia 16/2011, care a statuat că:

"În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că, în cazul cererilor întemeiate pe dispozițiile legale evocate, instanța de judecată se dezinvestește după desemnarea experților, stabilirea obiectivelor expertizei, a onorariului experților și a modalității de plată, pronunțând, în procedură necontencioasă, o încheiere împotriva căreia poate fi exercitată calea de atac a recursului, conform art. 336 din C. proc. civ..".

Este adevărat că vechiul C. proc. civ. a fost abrogat prin Legea nr. 134/2010- noul C. proc. civ., dar considerentele avute în vedere prin decizia pronunțată subzistă și sub imperiul Noului C. proc. civ.

Astfel, relativ la procedura necontencioasă derulată ca urmare a sesizării instanței de către reclamantă cu o cerere de încuviințare efectuare raport suplimentar în temeiul art. 259 alin. (2) din Legea nr. 297/2004- Legea pieței de capital, relevant este argumentul reținut la pct. B) paragraful I din Decizia nr. 19/2011, și anume:

"Procedura judiciară reglementată de art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, este necontencioasă, fiind supusă regulilor prevăzute de art. 331- 339 din C. proc. civ., întrucât acționarii nu solicită stabilirea unui drept potrivnic în sensul art. 331 din C. proc. civ. față de societate prin cererea de expertiză de gestiune", pentru ca mai apoi să se rețină că, "…această procedură este menită să asigure un control eficient al gestiunii, fără a destabiliza activitatea organelor sociale și fără a avea natura unei sancțiuni a gestiunii, fiind o metodă de informare preventivă …".

Argumentul diferențelor între dispozițiile cuprinse în cele două texte, invocat în susținerea caracterului contencios al procedurii de urmat în cazul art. 259 alin. (2) din Legea nr. 297/2004- Legea pieței de capital, nu poate fi primit, întrucât, prin formularea cererii de încuviințare efectuare raport suplimentar, reclamanta nu tinde la stabilirea unui drept în contra unei alte părți, ci urmărește exercitarea controlului judecătoresc în procedura grațioasă, necontencioasă, căreia i se aplică dispozițiile C. proc. civ. referitoare la procedura necontencioasă .Faptul că, anterior solicitării adresate instanței, acționarii trebuie să solicite administratorilor și auditorilor efectuarea unui astfel de raport suplimentar sau că raportul efectuat în cadrul acestei proceduri judiciare este comunicat instanței și părților nu este de natură să schimbe caracterul necontencios al cererii. Finalitatea procedurii este aceea de informare a tuturor persoanelor interesate, organe sociale și acționari, asupra funcționării societății, prin publicarea raportului în Buletinul C.N.V.M., iar nu stabilirea unui drept potrivnic al acționarilor față de societate, în sensul art. 527 C. proc. civ.

În atare condiții, decizia Curții de Apel Constanța nu era susceptibilă de a face obiectul unui recurs, nefiind o hotărâre dintre cele enumerate de art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., astfel că, sub acest aspect, se reține inadmisibilitatea căii ordinare de atac promovate de recurenta- reclamantă.

Așa fiind, în speță, decizia dată în apel nu întrunește condiția cerută de art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., situație în care nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în această ipoteză, exercitarea căii ordinare de atac fiind inadmisibilă.

Dacă s-ar admite ipoteza în care o hotărâre astfel pronunțată să fie supusă recursului, în alte condiții decât cele prevăzute în art. 483 C. proc. civ., situația în speță, soluțiile pronunțate sub aspect procedural ar da naștere unor situații juridice aberante pentru ordinea de drept avută în vedere de legiuitor la stabilirea sistemului de jurisdicție.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României, neobservarea acestora fiind sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor.

Se reține, deci, că, decizia care formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțarea sa, potrivit art. 534 alin. (2) C. proc. civ., astfel că, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv, a Curții Constituționale, prin instituirea de către legiuitor a unor prevederi cu privire la caracterul definitiv al hotărârilor judecătorești nu se încalcă dreptul de acces liber la justiție, așa cum acesta este prevăzut de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și nici nu se creează vreo discriminare în sensul celor reținute de art. 16 din Constituția României.

Față de cele de mai sus, nefiind întrunite condițiile art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., având în vedere că inadmisibilitățile se situează în categoria excepțiilor peremptorii, de fond, Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității invocată din oficiu, cu consecința respingerii prezentului recurs dedus judecății, ca inadmisibil.

Așa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. S.A. BRAȘOV împotriva deciziei civile nr. 208 din 23 aprilie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2013.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 iunie 2019.