ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2286/2018

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată. Procedura derulată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal la data de 12.07.2016, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună suspendarea în parte a executării Deciziei de impunere nr. x din data de 27.06.2016, prin care au fost stabilite obligații fiscale suplimentare în sarcina societății reprezentând contribuții în sumă de 1.586.798 RON, dobânzi în sumă de 551.308,39 RON și penalități în sumă 242.418,16 RON.

Soluția primei instanțe

Prin sentința nr. 2462 din 17 august 2016, Curtea de Apel București a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU.

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe, reclamanta A. S.A. a declarat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și pe cale de consecință admiterea cererii de suspendare așa cum a fost formulată.

În opinia recurentei, considerentul pentru care instanța a apreciat că nu este îndeplinită cerința cazului bine justificat, reținând că argumentația acțiunii introductive ar reprezenta aspect ce țin de fondul cauzei, este greșit.

Susține recurenta că instanța s-a referit, în mod pur formal, adică doar a enunțat, fără a analiza, doar la două dintre motivele din cererea de suspendare. Simpla enunțare a două motive, înlăturate fără o minimă verificare prealabilă, nu poate echivala cu o analiză a cazului.

Precizează recurenta că referirea primei instanțe la faptul că paguba iminentă ar trebui să decurgă în mod direct din nelegalitatea aparentă și evidentă a acestui act, și nu din simpla punere în aplicare, nu justifică soluția pronunțată.

Astfel, instanța de fond realizează o suprapunere nepermisă între condiția aparenței de nelegalitate a actului administrativ cu cea a prejudiciului iminent. Menționează recurenta că întotdeauna executarea unei sume stabilite printr-un titlu de creanță, devenit titlu executoriu, este consecința direct a punerii actului administrative în aplicare.

În consecință, aceasta este o premisă pe care societatea recurentă a avut-o în vedere în mod corect. Ipoteza contrară ar atrage concluzia că, deși legiuitorul a prevăzut expres posibilitatea suspendării, prin art. 14 și respectiv art. 15 din Legea nr. 554/2004, aceste texte legale ar rămâne total lipsite de aplicabilitate.

Susține recurenta că, existența iminenței pagubei la care se supune societatea recurentă în lipsa suspendării Deciziei de impunere contestată, este justificată și de faptul că în ipoteza suspendării executării, intimata-pârâtă nu ar fi expusă vreunui prejudiciu de natură a-i afecta interesele, având în vedere că societatea este o entitate cu o reputație solidă pe piață, fiind un bun platnic al datoriilor fiscale.

Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 22 februarie 2018, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunțând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 19 aprilie 2018.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor formulate de intimat și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare

Argumentele de fapt și de drept relevante

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x din data de 27.06.2016, prin care au fost stabilite obligații fiscale suplimentare în sarcina societății reprezentând contribuții în sumă de 1.586.798 RON, dobânzi în sumă de 551.308,39 RON și penalități în sumă 242.418,16 RON.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., se apreciază că nu poate fi primit, hotărârea atacată conținând considerente care corespund cerințelor art. 425 alin. (1) lit. b din C. proc. civ., ceea ce este confirmat și de faptul că recurenta a fost în măsură să formuleze și critici privind fondul soluției adoptate.

Referitor la motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanța de control judiciar constată că este întemeiat.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

În temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, până la soluționarea acțiunii în fond, dispozițiile art. 14 alin. (2)-(7) aplicându-se în mod corespunzător.

Altfel spus, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Noțiunea de caz bine justificat a fost definită, la art. 2 alin. (1) lit. t din Legea nr. 554/2004, ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Analiza cazului bine justificat trebuie să se limiteze la o cercetare a aparenței dreptului, pentru că în cadrul procedurii sumare a suspendării de executare nu este permisă prejudecarea fondului.

Legea nu face distincție între motivele de nelegalitate substanțială, de drept material, și cele de nelegalitate procedurală, esențial este însă ca nelegalitatea să fie evidentă, să poată fi decelată cu ușurință la nivelul aparențelor, fără o cercetare aprofundată a cauzei.

Analizând situația concretă dedusă judecății, instanța de control judiciar reține că prin sentința nr. 2975 din 21.07.2017, Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulate de reclamanta A. S.A., a anulat Decizia nr. 120/2016; a anulat în parte decizia de impunere nr. x/27.03.2016 și raportul de inspecție fiscală nr. x/27.06.2016 (decizia de impunere fiind înregistrată la AFM sub nr. x/2016, iar raportul de inspecție fiscală sub nr. x/2016), doar în ceea ce privește sumele următoare, stabilite cu titlu de obligații fiscale suplimentare, conform art. 9 alin. (1) lit. s din O.U.G. nr. 196/2005: 1 586 798 RON, reprezentând contribuție suplimentară; 551 308,39 RON, reprezentând dobânzi de întârziere; 242 418,16 RON, reprezentând penalități de întârziere; a admis în parte cererea expertului de majorare a onorariului; a majorat onorariul expertului B. cu suma de 1 000 RON, în sarcina reclamantei; a luat act că reclamanta a arătat că solicită cheltuieli de judecată pe cale separată.

Pronunțarea acestei hotărâri judecătorești are aptitudinea de a genera o "îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ", în sensul explicitat prin art. 2 alin. (1) lit. t din Legea nr. 554/2004, așa încât este îndeplinită condiția "cazului bine justificat", prin urmare este de prisos analiza celorlalte susțineri și apărări ale părților.

Deși, nefiind definitivă, această sentință are numai o putere de lucru judecat relativă, constituie un reper în verificarea aparenței de nelegalitate, pentru că judecătorul fondului a avut posibilitatea administrării și interpretării unor probe și a efectuării unei evaluări aprofundate, pe care mecanismul procesual al suspendării de executare nu o îngăduie.

În ceea ce privește cea de-a doua condiție, prevăzută de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș din Legea nr. 554/2004, se reține că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.

Prin punerea în executare a deciziei atacate, având în vedere cuantumul ridicat al amenzii aplicate, s-ar genera o diminuare a patrimoniului societății recurentei, care ar putea conduce la perturbarea activității acesteia, iar în condițiile în care această consecință este cauzată de un act administrativ în privința căruia a fost răsturnată prezumția de legalitate, prin anularea lui, diminuarea respectivă nu mai are caracter prezumat legal, astfel că și această condiție este îndeplinită.

Potrivit dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată", iar potrivit dispozițiilor art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".

În temeiul acestor texte de lege, aplicabile și în căile de atac, se constată că partea care a învestit instanța cu o cerere de acordare a cheltuielilor de judecată trebuie să facă dovada existenței și întinderii lor.

În condițiile în care înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu fac dovada efectuării plății cheltuielilor de judecată solicitate în recurs, Înalta Curte va respinge cererea formulată.

Temeiul legal al soluției adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va admite cererea, cu consecința suspendării executării actului administrativ atacat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de A. S.A. împotriva sentinței nr. 2462 din 17 august 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând în fond cauza, admite cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. x/27.06.2106.

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 mai 2018.