ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1943/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1943/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului

de față;

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată în data de 30 iunie 2011 pe rolul Tribunalului București, secția a

V-a civilă sub nr. 51537/2011, reclamanții V.A.V. și V.N. au chemat în judecată

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca prin hotărârea

ce se va pronunța să se constate că reclamanții sunt proprietari în indiviziune

în cote egale, asupra imobilului situat în localitatea P.L., județul Ilfov, compus

din teren în suprafața de 4000,57 mp, din care suprafața de 1500 mp identificata

cadastral cu nr. A1 și suprafața de 2500,57 mp identificată cadastral cu nr. A2,

și construcții după cum urmează: stație distribuție carburanți, magazin, birouri,

cuva beton, peron pompe, parcare și împrejmuire în suprafață construită de 353,06

mp, cu destinația „stație distribuție carburanți”. Totodată, au solicitat să se

constate că sunt proprietari în indiviziune, în cote egale, ai autoturismului marca

D.

În motivarea cererii

au arătat că au avut calitatea de asociați în cadrul SC O.P. SRL, cu sediul în București,

sector 4, cu o participare la capitalul social de 50% fiecare, însă prin sentința

comercială nr. 676 din 20 martie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția

a Vll-a comercială, în dosarul nr. 7651/3/2005 s-a dispus deschiderea procedurii

generale a insolvenței față de societatea comercială, iar Ia data de 20 noiembrie

2006, prin sentința comercială nr. 362, s-a dispus intrarea în faliment a societății

și dizolvarea acesteia, conform art. 107 alin. (2) din Legea nr. 85/2006.

După deschiderea

falimentului și până Ia închiderea procedurii, au achitat, din resurse proprii,

ambii creditori înscriși în Tabelul Definitiv de Creanțe, însă judecătorul sindic

a dispus închiderea procedurii insolvenței în condițiile art. 131 din Legea

nr. 85/2006 constatând lipsa oricăror bunuri din patrimoniul social, deși debitoarea

avea deschis punct de lucru în imobilul ce face obiectul cererii.

La data respectivă,

din patrimoniul social făceau parte bunurile menționate în preambulul acțiunii,

bunuri care, în conformitate cu prevederile art. 31 alin. (7) raportat la art. 42

din Legea nr. 359/2004, trec în proprietatea indiviză a asociaților, proporțional

cotelor de participare la capitalul social.

Au apreciat că

vocația procesuală a statului român derivă din dispozițiile art. 477 C. civ., raportat

la prevederile art. 4 din O.G. nr. 14/2007, în considerarea faptului că, în speță,

calitatea procesuală

pasivă trebuie

apreciata în raport cu cel care ar fi putut pretinde un drept asupra bunului în

momentul radierii, iar aptitudinea de a culege bunurile abandonate, fără stăpân,

o are statul român.

În drept, cererea

a fost întemeiată pe dispozițiile art. 111 C. proc. civ., art. 31 alin. (7) și

art. 42 din Legea nr. 359/2004.

În dovedirea susținerilor

lor, au solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Pârâtul nu a depus

la dosar întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței pentru a formula apărări

și propune probe.

Prin sentința

civilă nr. 2105 din 28 noiembrie 2011, Tribunalul București, secția a V-a civilă,

a respins, ca fiind neîntemeiată, cererea.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare

autentificat din 27 martie 2002 fie câtre Biroul Notarial Public I.C., reclamanții

V.N. și V.A.V. (soți) au vândut cumpărătoarei SC O.P. SRL dreptul de proprietate

asupra terenului intravilan în suprafață de 1500 mp identificat cadastral cu

nr. A1 și asupra terenului intravilan în suprafață de 2500,57 mp, identificat cadastral

cu nr. A2, ambele situate în comuna P.L., județul Ilfov.

În baza autorizației

de construire din 2 iulie 2003 obținute de societate, s-a edificat pe teren o stație

de distribuție carburanți, magazin, birouri, cuva beton, peron pompe, parcare și

împrejmuire, fiind înscrise și aceste construcții în cartea funciară a comunei P.L.

pe numele societății SC O.P. SRL în data de 8 martie 2004, prin încheierea nr. 3654

(potrivit extrasului de carte funciară din 15 februarie 2011).

Potrivit copiei

de pe certificatul de înmatriculare al autovehiculului marca D. berlină, acesta

este în proprietatea SC O.P. SRL, data înmatriculării fiind 28 iunie 2007.

Acționarii societății

cu răspundere limitată SC O.P. SRL au fost reclamanții, conform actului constitutiv.

Prin sentința

comercială nr. 676 din 20 martie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția

a VII-a comercială în Dosarul nr. 7651/3/2005 (fost nr. 1130/2005), în temeiul Legii

nr. 64/1995, s-a deschis procedura de reorganizare și lichidare judiciară împotriva

debitoarei SC O.P. SRL, la cererea creditoarei SC C.I. SRL.

Prin sentința

comercială nr. 3062 din 20 noiembrie 2008 pronunțată în același dosar de aceeași

instanță, în conformitate cu art. 107 lit. a) pct. b) și c) din Legea nr. 85/2006

s-a dispus intrarea în faliment a debitoarei SC O.P. SRL, s-a ridicat dreptul de

administrare al debitoarei, fiind dispusă, totodată, dizolvarea societății debitoare,

conform art. 107 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, precum și sigilarea bunurilor

din averea debitoarei. Totodată, s-a dispus predarea gestiunii averii de la debitor

către lichidator și s-a desemnat lichidatorul judiciar.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs SC O.P. SRL, prin administrator V.N., soluționat în sensul

respingerii recursului, ca nefondat, prin decizia nr. 392R din 14 martie 2007 pronunțată

de Curtea de Apel București, secția a Vl-a comercială în Dosarul nr. 7651/3/2005.

Prin încheierea

din 7 mai 2007 s-a dispus prorogarea soluționării cererii formulate de lichidatorul

judiciar întemeiate pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 după analizarea

înscrisurilor depuse de debitoare.

Prin sentința

comercială nr. 3889 din 22 octombrie 2007 pronunțată în Dosarul nr. 7651/3/2005

de Tribunalul București, secția a VII-a comercială, s-a închis procedura insolvenței

față de debitoarea SC O.P. SRL și s-a dispus radierea societății debitoare, descărcarea

lichidatorului judiciar de orice îndatoriri și responsabilități și efectuarea plății

pentru activitatea acestuia din fondul ORC.

În considerentele

acestei din urmă sentințe s-au reținut următoarele: societatea debitoare și-a încetat

activitatea și nu are bunuri în patrimoniu pentru a fi valorificate și pentru a

acoperi cheltuielile de procedură, motiv pentru care judecătorul sindic a dispus

închiderea procedurii conform art. 131 din Legea nr. 85/2006 și radierea societății.

Contrar susținerilor

reclamanților, care au afirmat în cerere că împotriva sentinței comerciale nr. 3889

din 22 octombrie 2007 nu s-ar fi formulat recurs, din verificările efectuate în

sistemul informatizat ECRIS a realizat că împotriva acestei sentințe s-a formulat

recurs de către uluitoarea SC O.P. SRL, prin administrator V.N., soluționat prin

decizia civilă nr. 1534R din data de 24 octombrie 2011, Dosar nr. 5196/2/2011, de

către Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în sensul respingerii recursului,

ca fiind tardiv formulat. Prin aceeași decizie s-a respins, ca inadmisibil, recursul

formulat de recurenta SC O.P. SRL, prin V.A.V., împotriva sentinței comerciale

nr. 3062 din 20 noiembrie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a Vll-a

comercială, în Dosarul nr. 7651/3/2005.

S-a mai reținut

că în ceea ce privește autovehiculul, data înmatriculării acestuia (28 iunie 2007)

este ulterioară ridicării dreptului de administrare al administratorului societății,

și ulterioară intrării în faliment a societății, prin sentința comercială nr. 3062

din 20 noiembrie 2006.

De asemenea, din

analiza înscrisurilor depuse Ia dosarul cauzei rezultă faptul că radierea societății

cu răspundere limitată, SC O.P. SRL, a fost dispusă ca urmare a închiderii procedurii

însolvenței, în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, potrivit căruia, în orice

stadiu ai cedurii, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului on

că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și niciun

creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va putea

da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului

din registrul în care este înmatriculat.

Prima instanță

a constatat că dispozițiile art. 31 alin. (7) și art. 42 din Legea nr. 359/2004

vizează situația reglementată de art. 30 din același act normativ, a dizolvării

de drept a persoanei juridice ca urmare a neefectuării preschimbării certificatului

de înmatriculare și a celui de înregistrare fiscală cu noul certificat de înregistrare,

conținând codul unic de înregistrare, până Ia termenul prevăzut la art. 28. Dispozițiile

art. 26-32 din Legea nr. 359/2004 sunt inserate în capitolul V ai legii, referitor

la preschimbarea certificatului de înmatriculare și a celui de înregistrare fiscală,

reglementând, inclusiv, sancțiunea ce operează în cazul nerespectării de către persoanele

juridice a obligației preschimbării acestor certificate (respectiv dizolvarea de

drept a persoanei juridice în temeiul art. 30, conform procedurii reglementate de

art. 31 și urm. din Legea nr. 359/2004).

Din înscrisurile

depuse Ia dosar a rezultat că radierea societății s-a dispus prin sentința judecătorului

sindic, în temeiul Legii însolvenței nr. 85/2006, și nu în temeiul unei dispoziții

legale care să dispună radierea de drept, astfel încât prima instanță a constatat

că dispozițiile art. 31 alin. (7) și art. 42 din Legea nr. 359/2004 nu sunt aplicabile

în cauză.

Dispozițiile

art. 30 și 31 din Legea nr. 359/2004 reglementează un caz particular de dizolvare

de drept a unei persoane juridice (societate comercială), derogatoriu de la prevederile

Legii nr. 30/1991 privind societățile comerciale și, prin urmare, de strictă aplicare.

Având în vedere principiul potrivit căruia regula specială derogă de Ia regula generală,

interpretându-se restrictiv și aplicându-se strict situațiilor prevăzute de regula

specială, prima instanță a constatat că dispozițiile art. 31 alin. (7) din Legea

nr. 359/2004 ce prevăd că bunurile rămase în patrimoniul persoanei juridice după

radierea acesteia din registrul comerțului în condițiile alin. (5) [respectiv în

cazul în care radierea s-a făcut fără urmarea procedurii de lichidare, deoarece

până Ia expirarea termenului prevăzut Ia alin. (4) nu a fost înregistrată nîcio

cerere pentru numirea unui lichidator] revin asociaților, nu se aplică și situației

din prezenta speță.

În cauză, a fost

urmată procedura lichidării, conform Legii nr. 85/2006, însă s-a reținut prin hotărâre

judecătorească irevocabilă că în patrimoniul societății nu existau Ia data închiderii

procedurii bunuri mobile și imobile, motiv pentru care s-a dispus închiderea procedurii

insolvenței, radierea societății debitoare și descărcarea lichidatorului judiciar

de îndatoriri și responsabilități.

S-a concluzionat

că, nefiind aplicabile dispozițiile invocate de reclamanți în cererea introductivă

[ale art. 31 alin. (7) și art 42 din Legea nr. 359/2004], reținându-se și faptul

că acțiunea în constatare nu poate fi primită în situația în care părțile aveau

posibilitatea realizării drepturilor lor în altă procedură, pe care din propria

culpă nu au urmat-o, precum și imposibilitatea pronunțării unei hotărâri care să

contrazică constatările irevocabile ale judecătorului sindic, prima instanță a respins,

ca neîntemeiată, acțiunea în constatare formulată.

În termenul legal

de 15 zile prevăzut de dispozițiile art. 284 C. proc. civ., împotriva acestei sentințe

au declarat apel reclamanții V.A.V. și V.N.

În dezvoltarea

motivelor de apel s-a arătat că, în mod neîntemeiat, s-a apreciat de către prima

instanță că dispozițiile art. 31 alin. (7) din Legea nr. 359/2004 nu sunt aplicabile

în speță, câtă vreme art. 42 din același act normativ conferă primului text caracter

de generalitate pentru toate ipotezele în care operează dizolvarea de drept a societății

comerciale, inclusiv cea a falimentului. Mai mult, potrivit art. 235 alin. (3) din

Legea nr. 31/1990, care nu derogă de la dispozițiile art. 133 lit. a) din Legea

nr. 85/2006, indiferent de situație, bunurile rămase de pe urma lichidării, după

satisfacerea întregului pasiv social, intră de drept în proprietatea asociaților,

proporțional cu participarea la capitalul social. Nu în ultimul rând, art. 1

alin. (2) din Legea nr. 287/2009 tranșează problema de drept în situația vidului

legislativ.

Prin decizia civilă

nr. 263/A din 26 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a

fost admis apelul formulat de către reclamanții, a fost schimbată sentința apelată,

a fost admisă cererea reclamanților și s-a constatat că aceștia sunt coproprietari,

în cote de câte 50% fiecare, asupra următoarelor bunuri: terenul în suprafață toată

de 4000,57 mp, situat în intravilanul localității P.L., județul Ilfov, compus din

1500 m teren cu nr. cadastral nr. A1 șI 2500,57 mp teren cu nr. cadastral nr.

A2; construcțiile situate pe aceste suprafețe de teren, stație distribuție carburanți,

magazin, birouri, cuvă beton, peron pompe, parcare și împrejmuire în suprafață totală

de 353,06 mp; autoturismul marca D.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

Potrivit actului

constitutiv al societății cu răspundere limitată SC O.P. SRL autentificat din 19

iunie 2000, apelanții reclamanți au fost asociați ai acestei societăți comerciale,

cu o cotă de participare de 50% fiecare din capitalul social total.

Pnn contractul

de vânzare-cumpărare din 27 martie 2002 de către Biroul Notarial Public I.C., apelanții

reclamanți V.N. și V.A.V. (soți) au vândut cumpărătoarei SC O.P. SRL dreptul de

proprietate asupra terenului intravilan în suprafața de 1500 mp, identificat cadastral

cu nr. A1 și asupra terenului intravilan în suprafață de 2500,57 mp, identificat

cadastral cu nr. A2, ambele situate în comuna P.L., județul Ilfov.

În baza autorizației

de construire din 2 iulie 2003 obținute de societate, s-a edificat pe teren o stație

de distribuție carburanți, magazin, birouri, cuva beton, peron pompe, parcare și

împrejmuire.

Potrivit extrasului

de carte funciară din 15 februarie 2011, atât terenul cât și construcțiile edificate

pe acesta fost înscrise în cartea funciară a comunei P.L. pe numele societății SC

O.P. SRL, prin încheierile nr. 3379 din 24 aprilie 2002 și nr. 3654 din 8 martie

2004,

Potrivit copiei

de pe certificatul de înmatriculare al autovehiculului marca D. berlină, acesta

este în proprietatea SC O.P. SRL, data înmatriculării fiind 28 iunie 2007.

Prin sentința

comercială nr. 676 din 20 martie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția

a Vll-a comercială, în Dosarul nr. 7651/3/2005, în baza art. 38 alin. (5) din Legea

nr. 64/1995 republicată s-a deschis procedura de reorganizare și lichidare judiciară

împotriva debitoarei SC O.P. SRL, la cererea creditoarei SC C.I. SRL.

Prin sentința

comercială nr. 3062 din 20 noiembrie 2006 pronunțată în același dosar de aceeași

instanță, în conformitate cu art. 107 lit. a) pct. b) și c) din Legea nr.

85/2006 s-a dispus intrarea în faliment prin procedura generată a debitoarei SC

O.P. SRL, s-a ridicat dreptul de administrare al debitoarei, fiind dispusă, totodată,

dizolvarea societății debitoare, conform art. 107 alin. (2) din Legea nr.

85/2006, precum și sigilarea bunurilor din averea debitoarei. Totodată, s-a dispus

predarea gestiunii averii de la debitor către lichidator și s-a desemnat lichidatorul

judiciar.

Prin sentința

comercială nr. 3889 din 22 octombrie 2007 pronunța în Dosarul nr. 7651/3/2005 de

Tribunalul București, secția a VII-a comercială, s-a închis procedura insolvenței

față de debitoarea SC O.P. SRL și s-a dispus radierea societății debitoare, descărcarea

lichidatorului judiciar de orice îndatoriri și responsabilități și efectuarea plății

pentru activitatea acestuia din fondul ORC.

Conform art. 12

din Legea nr. 85/2006, hotărârile judecătorului-sindic sunt definitive și executorii,

bucurându-se, deci, de autoritate de lucru judecat relativă, ceea ce presupune și

că sentința exprimă, în această etapa procesuală, până Ia soluționarea recursului,

adevărul în ceea ce privește situația de fapt și de drept reținută.

Însă, art. 11

alin. (2) din Legea nr. 85/2006 prevede că „Atribuțiile judecătorului-sindic sunt

limitate Ia controlul judecătoresc al activității administratorului judiciar și/sau

al lichidatorului și la procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii

insolvenței”.

Prin urmare, efectul

pozitiv al puterii lucrului judecat, în ceea ce privește hotărârea judecătorului-sindic,

operează exclusiv în limitele atribuțiilor conferite acestuia de art. 11 alin. (2)

din Legea nr. 85/2006.

Este adevărat

că în sentința comercială nr. 38989 din 22 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul

București, secția a VII-a comercială, s-a reținut că societatea debitoare nu are

bunuri mobile și imobile în patrimoniu, însă, în procedura insolvenței, judecătorul-sindic

nu a fost informat în legătură cu existența acestor bunuri pentru a dispune în consecință,

acest aspect fiind adus la cunoștința instanței comerciale în cadrul recursului

formulat de societatea debitoare împotriva sentinței comerciale nr. 38989 din 22

octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a comercială, recurs

care a fost respins, ca tardiv formulat.

În această situație

și față de dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2008, efectul pozitiv

al puterii lucrului judecat se răsfrânge numai cu privire la situația de fapt avută

în vedere de judecătorul sindic.

Or, în prezentul

litigiu, s-a făcut dovada cu actele depuse, că în patrimoniul societății radiate

prin sentința civilă menționată au rămas atât bunuri mobile cât și imobile, cu privire

la care nu s-a dispus nicio măsură și a căror situație juridică a rămas incertă

din momentul radierii societății comerciale din Registrul Comerțului, astfel încât,

constatarea, în prezentul litigiu, asupra drepturilor aflate în patrimoniul persoanei

juridice radiate, pe baza unor aspecte ce nu au fost avute în vedere în procedura

insolvenței nu vine să înfrângă principiul puterii lucrului judecat.

Prima instanța

a apreciat în mod greșit că apelanții reclamanți au închisă, în prezent, calea acțiunii

în constatarea dreptului, în temeiul art. 111 C. proc. civ., sub acest aspect instanța

de apel reținând că acțiunea în realizare pe calea procedurii speciale reglementate

de Legea nr. 85/2005 nu mai este la îndemâna reclamanților, astfel încât rămâne

nelămurită situația juridică a terenului și construcției, înscrise în cartea funciară

a comunei P.L. pe numele societății SC O.P. SRL și a autovehiculului marca D., înmatriculat

pe numele aceleiași societăți comerciale, bunuri ce figurează și în prezent în patrimoniul

unei persoane juridice radiate.

Or, datorită faptului

ca închiderea procedurii insolvenței a intervenit în etapa falimentului, prin sentința

comercială nr. 3062 din 20 noiembrie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția

a Vll-a comercială, că în patrimoniul debitoarei au rămas bunuri revalorificate,

iar creanțele din tabloul definitiv au fost satisfăcute, prin plata acestora de

către societatea debitoare, în acest mod fiind atins scopul prevăzut de Legea

nr. 88/2006, al recuperării datoriilor către creditori, deveneau incidente dispozițiile

art. 133 lit. a) din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora „Dacă creanțele au fost

complet acoperite prin distribuirile făcute, judecătorul-sindic va pronunța o sentință

de închidere a procedurii falimentului și de radiere a debitorului din registrul

în care este înmatriculat (...) urmând ca bunurile să treacă în proprietatea indiviză

a asociaților/acționarilor, corespunzător cotelor de participare la capitalul social”.

Apelanții reclamanți

au indicat dispozițiile art. 31 alin. (7) din Legea nr. 30/1991, ca temei al cererii

de chemare în judecată, însă instanța de apel a apreciat, astfel cum în mod corect

a reținut prima instanță, că aceste dispoziții nu sunt incidente în cauză, întrucât

radierea SC O.P. SA nu s-a dispus ca urmare a dizolvării de drept a societății,

ipoteza avută în vedere de prevederile legale indicate de reclamanți, ci în procedura

insolvenței. Cauza juridică, însă, nu este echivalentă cu un anumit text legal,

ci se definește ca situația de fapt încadrată juridic în

anumite instituții

juridice și reglementări legale aplicabile în raport de mijlocul procedural ales

de parte.

Or, astfel cum

s-a arătat, cererea apelanților reclamanți, prin care au solicitat să se constate

că sunt proprietari în îndiviziune, în cote egale, asupra bunurilor aflate în proprietatea

societății radiate, la care au avut calitatea de asociați, se circumscrie ipotezei

prevăzută de dispozițiile art. 133 lit. a) din Legea nr. 85/2006.

În aceiași sens

sunt și dispozițiile art. 280 alin. (12) din Legea nr. 31/1990, potrivit cărora

„Bunurile rămase din patrimoniul societății radiate din registrul comerțului revin

acționarilor”, dispoziții aplicabile „tuturor categoriilor de persoane juridice

înregistrate în registrul comerțului”, potrivit art. V din O.U.G. nr. 43/2010, prin

care a fost modificată Legea nr. 31/1990.

În speța, având

în vedere că actul constitutiv al societății cu răspundere limitată SC O.P. SA,

autentificat din 19 iunie 2000, face dovada că apelanții reclamanți au fost asociați

ai acestei societăți comerciale, cu o cotă de participare de 50% fiecare din capitalul

social total, bunurile râmase în patrimoniul persoanei juridice vor reveni celor

doi asociați, aceștia dobândind proprietatea asupra bunurilor în îndiviziune, în

cotele de participație la capitalul social.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâtul-recurent Statul  Român prin Ministerul Finanțelor

Publice prin D.G.F.P. București, aducându-i următoarele critici:

Hotărârea instanței

de apel a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

Astfel, prin sentința

comercială nr. 3889 din 22 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul București, secția

a Vll-a comercială, în Dosarul nr. 7651/3/2005, s-a închis procedura insolvenței

față de debitoarea SC O.P. SRL, reținându-se că aceasta nu mai are bunuri în patrimoniu

pentru a fi valorificate, astfel încât această hotărâre se bucură de puterea lucrului

judecat în ceea ce privește aspectele asupra cărora instanța s-a pronunțat prin

respectiva hotărâre.

În mod greșit,

a reținut instanța de apel că efectul pozitiv al puterii lucrului judecat, în ceea

ce privește hotărârea judecătorului sindic, operează doar în limitele atribuțiilor

conferite acestuia de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2008, deoarece reclamanții

au avut cunoștință de procedura insolvenței, aceștia plătind creditorii societății

din resurse personale,

Ca atare, s-a

apreciat de către recurent că reclamanții puteau să atragă atenția judecătorului

sindic cu privire la situația de fapt.

Recurentul a indicat,

drept practică judiciară, decizia civilă nr. 995 din 4 februarie 2009 a Înaltei

Curți de  Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.

De asemenea, recurentul

a mai invocat și faptul că acțiunea în constatare era inadmisibilă cât timp aceștia

aveau la îndemână o

acțiune în realizarea

dreptului, respectiv procedura specială prevăzută de Legea nr. 85/2006.

Recurentul a solicitat

judecarea cauzei în lipsă.

La data de 10

mai 2013 intimații-reclamanți au depus la dosarul cauzei o întâmpinare prin care

au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând decizia

recorată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte a constatat că recursul

este nefondat, pentru următoarele considerente:

Hotărârea instanței

de apel a fost dată cu corecta aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză.

Astfel, în mod

corect, a reținut instanța de apel că efectul pozitiv al puterii lucrului judecat,

în ceea ce privește hotărârile judecătorului sindic, operează doar în limitele atribuțiilor

conferite acestuia de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, atribuții care sunt

limitate la controlul judecătoresc al activității administratorului judiciar și/sau

al lichidatorului și la procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii

insolvenței.

Instanța de apel

a stabilit o altă stare de fapt, și anume aceea că judecătorul sindic nu a fost

informat în legătură cu existența unor bunuri în patrimoniul debitoarei supuse procedurii

insolvenței, reținându-se, totodată, că s-a dovedit, pe de o parte, că aceste bunuri

existau în patrimoniul debitoarei, iar pe de altă parte, că au fost plătite integral

creanțele înscrise în tabloul definitiv, atingându-se, astfel, scopul prevăzut de

Legea nr. 85/2006, acela al recuperării datoriilor către creditori, astfel încât,

în mod corect, a stabilit instanța de apel, față de situația de fapt reținută, că

în cauză erau incidente dispozițiile art. 133 lit. a) din Legea nr. 85/2006 și nu

dispozițiile legale invocate de către reclamanți în cererea introductivă.

De altfel, chiar

recurenta a recunoscut că reclamanții au fost cei care au plătit toate creanțele

înscrise în tabelul definitiv, inclusiv către creditorul organ financiar, astfel

că rămânerea bunurilor proprietatea societății debitoare pentru care s-a închis

procedura insolvenței, în patrimoniul statului, a echivalat cu o îmbogățire fără

just temei a acestuia.

De asemenea,

Înalta Curte, a constatat că nu poate fi reținută nici critica cu privire Ia inadmisibilitatea

acțiunii în constatare, cât timp reclamații nu mai aveau la îndemână o acțiune în

realizare, așa după cum rezultă din starea de fapt reținută de către instanța de

apel, o astfel de soluție fiind și echitabilă, în sensul art. 6 și respectiv art.

1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului

și Libertăților Fundamentale, cât timp scopul procedurii instituite de Legea

nr. 85/2006 a fost atins prin faptul pății tuturor creanțelor către creditorii înscriși

în tabloul definitiv de creanțe.

Prin urmare, în

mod legal, a constatat instanța de apel că reclamanții sunt coproprietarii, în cote

egale, asupra bunurilor rămase în averea debitorului SC O.P. SRL, după închiderea

procedurii insolvenței, prin plata tuturor creanțelor înscrise în tabloul definitiv.

Având în vedere

cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGI

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P.

București împotriva deciziei civile nr. 263/A din 26 iunie 2012, pronunțată de Curtea

de Apel București, secția a IV-a civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședința publică, astăzi 16 mai 2013.