ÎCCJ 20.05.2021

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 513/2021

ПОСТАНОВЛЕНИЕ
20.05.2021
ПАЛАТА
penal
Цитировать это дело
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 513/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Asupra cauzei penale de față,

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 5 mai 2021 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza dispozițiilor art. 104 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, modificată, a fost menținută arestarea persoanei solicitate A., cu cetățenie română și moldovenească, aflat în stare de reținere în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Vaslui, în vederea predării, în baza mandatului european de arestare emis la data de 3 august 2020 de Parchetul de pe lângă Curtea din Rennes, în dosarul cu număr de referință x, în vederea executării unei pedepse de 4 ani închisoare, la care a fost condamnat prin Sentința cu nr. de referință 15/2141 pronunțată la data de 24 septembrie 2015 de Curtea din Rennes pentru comiterea infracțiunilor de participare la o conspirație criminală în vederea plănuirii unor infracțiuni criminale grave și manipulare ca parte a unui grup organizat de mărfuri obținute prin furturi agravate, pe o durată de 30 de zile, cu începere de la 5 mai 2021 și până la 3 iunie 2021, inclusiv.

S-a menționat că prezenta încheiere se va comunica autorităților prevăzute la art. 102 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, modificată.

În acest sens, s-a reținut că la data de 6 august 2020, Biroul SIRENE din Franța a informat Centrul de Cooperare Polițienească Internațională, Biroul SIRENE România, despre introducerea în Sistemul de Informații Schengen a unei semnalări pe numele persoanei solicitate A., prin care s-a cerut arestarea acesteia, în vederea predării, în baza unui mandat european de arestare.

Prin Referatul nr. x/2021 din 20 aprilie 2021, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași a arătat că, la data de 20 aprilie 2021, ora 07:25, a fost identificat la Punctul de Trecere a Frontierei Albița, jud. Vaslui numitul A., pe numele căreia Parchetul de pe lângă Curtea din Rennes a emis un mandat european de arestare, la data de 3 august 2020, în dosarul cu nr. de referință x.

Potrivit semnalării SIS introduse în baza acestui mandat european de arestare, numitul A. a fost dat în urmărire internațională din data de 6 august 2020, autoritățile franceze solicitând predarea sa în vederea executării unei pedepse de 4 ani închisoare, la care a fost condamnat prin Sentința cu nr. de referință 15/2141 pronunțată la data de 24 septembrie 2015, de Curtea din Rennes, pentru comiterea unui număr de 2 infracțiuni pentru care pedeapsa maximă prevăzută în C. pen. francez este de 10 ani închisoare, respectiv "participare la o conspirație criminală în vederea plănuirii unor infracțiuni criminale grave" și "manipulare, ca parte a unui grup organizat, de mărfuri obținute prin furturi agravate". S-a arătat, sub aspectul situației de fapt, că, în perioada ianuarie 2012 - 22 iunie 2014, persoana solicitată a făcut parte dintr-un grup infracțional organizat, care valorifica motoare pentru bărci, furate din Franța. Persoana solicitată manipula bunurile furate în Franța și în special în Moldova.

Procedura prevăzută de art. 101 din Legea nr. 302/2004 s-a efectuat prin sistem videoconferință, persoana solicitată A. fiind asistată de un apărător desemnat din oficiu de Baroul Vaslui (d-l avocat B.).

Numitul A. a declarat că nu își dă consimțământul la predare și nici nu optează pentru executarea pedepsei în România, nefiind vinovat de comiterea faptelor pentru care a fost condamnat de autoritățile franceze.

Din verificările efectuate a rezultat că în prezent persoana solicitată nu este cercetată penal de autoritățile judiciare din România și nici nu are de executat pedepse privative de libertate.

În semnalarea SIS s-a precizat că una dintre faptele pentru care a fost cercetat și condamnat numitul A. se regăsește pe lista faptelor care dau loc la predare pentru care nu mai este necesară verificarea îndeplinirii condiției dublei incriminări, la pct. 0001.01 (participarea la un grup organizat). Față de situația de fapt prezentată în semnalarea SIS, parchetul a apreciat că în cazul faptei pentru care nu s-a indicat o corespondență pe lista faptelor care dau loc la predare este îndeplinită condiția dublei incriminări, implicarea persoanei solicitate în valorificarea bunurilor sustrase din Franța, putând conduce la angajarea răspunderii sale penale sub aspectul comiterii infracțiunii de "tăinuire", prev. de art. 270 din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen. (art. 221 alin. (1) în vechiul C. pen.).

S-a arătat că urmează a fi efectuate demersuri pentru traducerea în limba română a mandatului european de arestare.

În considerarea celor expuse anterior și raportat la dispozițiile art. 102 alin. (4) raportat la alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004, parchetul a solicitat arestarea provizorie, pentru 15 zile, a numitului A., în vederea predării acestuia în Franța.

Prin încheierea din 21 aprilie 2021, instanța a dispus arestarea provizorie a persoanei solicitate A., pe o durată de 15 zile, cu începere de la 21 aprilie 2021 și până la 5 mai 2021, inclusiv, reținând următoarele:

Prin Ordonanța nr. 11/2021 emisă la data de 20 aprilie 2021, ora 12:20, s-a dispus reținerea persoanei solicitate A. pe o durată de 24 de ore, în vederea prezentării sale în fața instanței de judecată.

În cauză, semnalarea Schengen echivalează cu mandatul european de arestare și, în scopul executării acestuia și a bunei desfășurări a procedurii de executare a mandatului european de arestare emis în vederea predării numitului A. autorităților franceze, pentru executarea unei pedepse de 4 ani închisoare, măsura arestării provizorii a persoanei solicitate se impune, în vederea evitării riscului sustragerii de la derularea procedurii, așa încât o altă măsură provizorie nu este adecvată pentru realizarea scopului instituirii ei.

Văzând semnalarea transmisă pe canale specifice de către autoritățile judiciare franceze, echivalentă cu mandatul european de arestare emis în scopul asigurării prezentării persoanei solicitate A. în fața autorităților din Franța, în vederea executării unei pedepse de 4 ani închisoare, la care a fost condamnat prin Sentința cu nr. de referință 15/2141 pronunțată la data de 24 septembrie 2015 de Curtea din Rennes pentru comiterea infracțiunilor de participare la o conspirație criminală în vederea plănuirii unor infracțiuni criminale grave și manipulare ca parte a unui grup organizat de mărfuri obținute prin furturi agravate, constatând că aceasta corespunde exigențelor legislației naționale și europene incidente în materie, că o altă măsură restrictivă de libertate nu este oportună, instanța a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, iar în baza dispozițiilor art. 102 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004, modificată, a dispus arestarea persoanei solicitate, A., pe o durată de 15 zile, cu începere de la 21 aprilie 2021 și până la 5 mai 2021, inclusiv.

Analizând necesitatea menținerii măsurii arestării, în vederea predării, față de persoana solicitată A., instanța a reținut următoarele:

Potrivit art. 109 alin. (9) din Legea nr. 302/2004 instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacă se impune menținerea arestării în vederea predării.

Curtea a constatat că de la data când s-a luat față de persoana solicitată măsura arestării provizorii, nu s-au administrat probe de natură a convinge că s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii sau că acestea nu mai subzistă.

La data de 26 aprilie 2021 s-a depus mandatul european de arestare emis de autoritățile judiciare din Franța, iar la data de 28 aprilie 2021 s-a comunicat de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași și traducerea în limba română a acestuia.

Instanța a considerat că o măsură alternativă nu este oportun a fi dispusă. Având în vedere și faptul că persoana solicitată A., deși are domiciliul în România, nu locuiește pe teritoriul acestei țări, nu există garanții suficiente pentru evitarea riscului de a părăsi țara sau de a se sustrage de la executarea mandatului european de arestare.

Întrucât nu a fost atașată sentința de condamnare, fiind necesar a se reveni la autoritățile judiciare franceze, Curtea a apreciat că se impune în continuare menținerea măsurii arestării în scopul executării și a bunei desfășurări a procedurii de executare a mandatului european de arestare emis pentru executarea pedepsei de 4 ani închisoare, la care a fost condamnat prin Sentința cu nr. de referință 15/2141 pronunțată la data de 24 septembrie 2015 de Curtea din Rennes pentru comiterea infracțiunilor de participare la o conspirație criminală în vederea plănuirii unor infracțiuni criminale grave și manipulare ca parte a unui grup organizat de mărfuri obținute prin furturi agravate.

S-a menționat că, pentru a asigura cu maximă eficiență buna desfășurare a procedurii de executare a mandatului european de arestare prin împiedicarea persoanei solicitate A. de a se sustrage de la această procedură, pentru a preîntâmpina riscul de fugă, singura măsura eficientă este aceea a arestului, măsură ce presupune plasarea persoanei solicitate în mediul carceral, sub paza permanentă a agenților statului român, în vederea predării.

Împotriva Încheierii din data de 5 mai 2021 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori a formulat contestație persoana solicitată A..

Examinând hotărârea atacată, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată următoarele:

La termenul de judecată din 20 mai 2021, fiind prezent la judecată, prin intermediul videoconferinței, contestatorul persoană solicitată A. a solicitat a se lua act că își retrage contestația formulată.

În aceste condiții, având în vedere declarația contestatorul persoană solicitată care reprezintă manifestarea sa unilaterală de voință, în sensul retragerii contestației formulată împotriva încheierii din data de 5 mai 2021 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori și, în contextul în care, exercitarea oricărei cereri este guvernată de principiul disponibilității, partea care a formulat cererea putând să o retragă până la închiderea dezbaterilor, Înalta Curte urmează să ia act de această manifestare de voință.

Pentru aceste motive, Înalta Curte ia act de retragerea contestației formulată de persoana solicitată A. împotriva încheierii din data de 5 mai 2021 a Curții de Apel Iași - CCJI, secția penală și pentru cauze cu minori - noul C. proc. pen.

În conformitate cu art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

Ia act de retragerea contestației formulată de persoana solicitată A. împotriva Încheierii din data de 5 mai 2021 a Curții de Apel Iași - CCJI, secția penală și pentru cauze cu minori - noul C. proc. pen.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 20 mai 2021.

Procesat de GGC - LM

§ Похожие дела

Сгруппированы по семантическому сходству

5 дел
ÎCCJ 2021-04-15
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 389/2021
Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin încheierea din 06 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/202
ÎCCJ 2021-11-23
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 963/2021
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 197/F din data de 11 noiembrie 2021 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. x/2021, a fost admisă sesizarea formulat
ÎCCJ 2021-12-08
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 999/2021
Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin încheierea din 26 noiembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2021 s-a admis sesizarea formu
ÎCCJ 2021-02-05
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 102/2021
, tradus în limba română, care a fost comunicat persoanei solicitate în arestul Alba, semnând de primirea acestuia, conform dovezii existente la dosar. Prin sentința penală nr. 212/2020 din data de 29 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de
ÎCCJ 2021-02-25
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 173/2021
Ședința publică din data de 25 februarie 2021 Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin încheierea nr. 10/F din data de 11 februarie 2021 a Curții de Apel Pitești, secția pen
Sursă