ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3713/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Năsăud acestei la data de 26.01.2016 prin declinare de la Judecătoria Bistrița, în dosarul cu numărul de mai sus, petentul Ocolul Silvic Izvorul Someșului Mare RA, a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție nr. x încheiat la data 30.04.2015.

Prin precizarea acțiunii, petentul a arătat că prin procesul-verbal nr. x încheiat la data 30.04.2015, s-a dispus ca o sancțiune contravențională complementară, în baza art. 7 lit. a) din H.G. nr. 470/2014, retragerea acordului de distribuire și utilizare a documentelor cu regim special, iar la data de 20.10.2016, art. 7 din H.G. nr. 470/2014 a fost abrogat.

Petentul a arătat că actul este netemeinic și nelegal, motivat de faptul că, în primul rând,din perspectiva dreptului european contravențional și jurisprudențial al drepturilor omului se impune a-i fi respectate și recunoscute garanțiile procedurale specifice în materie penală, printre care și prezumția de nevinovăție, prevăzută de paragraful 2 al art. 6 din CEDO.

Petentul a mai arătat că a fost sancționat contravențional pentru încălcarea prevederilor art. 19 alin. (4) din Legea 171/2010, respectiv pentru transmiterea cu întârziere mai mare de 45 de zile de la data la care trebuia să facă raportarea lunară de către profesioniști, a datelor în sistemul informatic SUMAL.

Petentul, pe de o parte, a contestat starea de fapt reținută în sarcina sa, arătând că în cauză nu poate fi aplicată prezumția legală potrivit căreia materialul lemnos pentru care nu s-au făcut raportările în termen, nu are proveniență legală, iar pe de altă parte, sancțiunea complementară a fost dezincriminată, ceea ce înseamnă că pentru această sancțiune se impune aplicarea legii contravenționale mai favorabilă.

1.2. Hotărârile pronunțate în cauză

Prin sentința civilă nr. 1.297/2017, pronunțată de Judecătoria Năsăud, în dosarul nr. x/2015, s-a admis excepția tardivității formulării plângerii contravenționale, ridicată din oficiu de instanță la ultimul termen de judecată și, pe cale de consecință, plângerea contravențională formulată de petentul Ocolul Silvic Izvorul Someșului Mare R.A. în contradictoriu cu intimații IPJ Bistrița-Năsăud și Garda Forestieră Cluj împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției nr. x încheiat la data 30.04.2015 a fost respinsă, ca fiind tardiv formulată.

Împotriva acestei sentinte a promovat apel petentul Ocolul Silvic Izvorul Someșului Mare R.A., iar prin decizia civilă nr. 981 din 22.11.2018 pronunțată în dosarul nr. x/2015, Tribunalului Bistrița, a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul Ocolul Silvic Izvorul Someșului Mare R.A., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliția Județean Bistrița-Năsăud, Comisariatului de Regim Silvic și Cinegetic Cluj-Napoca și Garda Forestieră Cluj, împotriva sentinței civile nr. 1.297/2017 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosar x/2015

Tribunalul, examinând în baza prevederilor art. 477 C. proc. civ. hotărârea atacată, a constatat că apelul declarat de apelant este nefondat, instanța de fond pronunțând o hotărâre temeinică și legală, realizând o corectă interpretare a probelor administrate și o aplicare corespunzătoare a dispozițiilor legale în materie.

Împotriva acestei decizii a promovat recurs petentul.

În prodecura derulată în fața instanei de recurs, la data de 11 octombrie 2019, petentul a înțeles să formuleze cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate ce vizează calea de atac prevăzută de lege art. 34 alin. (1) și alin. (2) și ar. 47 O.U.G. nr. 2/2001privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările ulterioare.

Totodată, a solicitat și suspendarea judecății prezentei cauze până la soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate invocate în cauză, în temeiul art. 413 alin. (81) pct. 1 C. proc. civ.

Curtea de apel Cluj, prin Decizia nr. 1382 din 23 octombrie 2019, a constatat îndeplinite condițiile pentru sesizarea Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate invocate, respectiv ale art. 34 alin. (2), art. 32 alin. (1) și art. 47 din O.G. nr. 2/2001 și a dispus înaintarea înscrisurilor către Curtea Constituțională.

Opinia Curții a fost în sensul că cererea de sesizare este admisibilă, excepția privind dispoziții legale care se aplică în prezenta speță de a căror soluționare depinde soluția care se va pronunța, însă aceste prevederi au fost apreciate ca fiind constituționale în primul rând raportat la prevederile art. 126 alin. (2) din Constituție față de care procedura de judecată este prevăzută doar prin lege. A mai susținut instanța că legiuitorul are latitudinea de a stabili, astfel cum în practica sa s-a pronunțat în mod constant, dacă se instituie una sau două căi de atac într-o cauză dedusă judecății, neexistând o obligație prevăzută de normele constituționale ori de art. 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, de a se furniza titularului unui drept litigios două căi de atac față de soluția pronunțată de prima instanță.

În ceea ce privește cererea de suspendare a judecății, Curtea de apel constatând că acest motiv de suspendare nu este prevăzut printre cauzele de suspendare facultative reglementate de art. 413 C. proc. civ. și de asemenea, legiuitorul a abrogat expres motivul de suspendare prevăzut anterior în C. proc. civ. pentru a sublinia că nu se impune suspendarea judecății cauzei în această situație, partea având la îndemână, în cazul în care se constată că nu sunt constituționale prevederile legale, calea revizuirii. De asemenea, în cauză nu se poate constata un acord expres al tuturor părților implicate în sensul suspendării judecății cauzei prin acordul părților.

Prin aceeași decizie nr. 1382 din 23 octombrie 2019, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul Ocolul Silvic Izvorul Someșului Mare R.A, împotriva deciziei civile nr. 981 din 22.11.2018 pronunțată în dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Bistrița, pe care o menține în întregime.

1.3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză și motivele înfățișate

Petentul a promovat recurs împotriva deciziei civile nr. 1382 din 23 octombrie 2019 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, în ceea ce privește cererea de suspendare, în condițiile art. 493 C. proc. civ.

Susținând că aceasta a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul a solicitat, admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

După prezentarea contextului raportului juridic litigios și, reluând criticile prezentate în fața instanței de fond, în motivarea demersului său judiciar, recurentul a susținut, în esență că, instanța de fond a încălcat dispozițiile procedurale care reglementează instituția suspendării judecății făcând trimitere la normele de drept prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. .

În plus, arată recurentul, potrivit art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., instanța poate suspenda judecata atunci când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți.

A mai susținut că instanța poate suspenda cursul judecății în cazul particular de suspendare facultativă, atunci când, în funcție de elementele cauzei, apreciază că se impune, sens în care a a exemplificat decizia civilă nr. 1160 din 21 iunie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casțție și Justiție, secția a II-a civilă.

1.4. Apărările intimaților

Prin întâmpinarea formulată, intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, Comisariatul de Regim Silvic și Cinegetic Cluj-Napoca a invocate, pe cale de exepție, nulitatea și inadmisibilitatea recursului, în raport de dipsozițiile art. 486 alin. (1) și 489 alin. (2) C. proc. civ.

De asemenea, a invocat și excepția lucrului judecat, în raport de inadmisibilitatea căii de atac exercitată de petent.

Intimata Garda Forestieră Cluj,prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În dezvoltarea acesteia a arătat că recurenta intenționează să contureze instanței de control convingerea că demersul secundar al său ar fin condiționat de soluția dispusă în recurs.

Arată că, o astfel de intenție este nefondată, motiv pentru care solicită respingerea acestei critici.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând decizia atacată, numai în ceea ce privește cererea de suspendare, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpine, Înalta Curte, reverificând probatoriul administrat față de conținutul prevederilor legale aplicabile, apreciază că recursul este nefondat prin prisma motivului prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., neimpunându-se reformarea deciziei, pentru considerentele care urmează.

Acest caz de suspendare legală obligatorie a fost suprimat prin Legea nr. 177/2010,prin care s-a abrogat alin. (5) din art. 29, legiuitorul reglementând un alt remediu procedural pentru ipoteza admiterii excepției de neconstituționalitate ridicată într-un proces, respectiv a reglementat un caz nou de revizuire.

Astfel, prin Legea nr. 177/2010 s-a introdus un punct nou la art. 322 din vechiul C. proc. civ., pct. 10 (preluat și în noul C. proc. civ. - art. 509 pct. 11), care prevede că revizuirea este posibilă dacă, după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției invocate în acea cauză, declarând neconstituțională legea, ordonanța ori o dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță care a făcut obiectul acelei excepții ori alte dispoziții din actul atacat, care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate de prevederile menționate în sesizare.

Din cele ce preced rezultă că rațiunea pentru care legiuitorul a intervenit prin Legea nr. 177/2010 și a modificat Legea nr. 47/1992 și C. proc. civ., a fost aceea de a înlătura posibilitatea suspendării în cazul sesizării Curții Constituționale în scopul evitării temporizării proceselor și al garantării dreptului la un proces echitabil prin soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.

Potrivit art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. instanța poate suspenda judecata atunci când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți. Prin "altă judecată" legiuitorul a avut în vedere existența unui alt litigiu pe rolul unui organ de jurisdicție, în care să se pună în discuție aspecte de fapt și de drept cu relevanță pentru altă instanță care, pentru a valorifica chestiunile statuate în primul litigiu, poate suspenda judecarea cauzei până la soluționarea definitivă a primului litigiu.

Existența unei proceduri în fața Curții Constituționale, care a fost sesizată de către o instanță de judecată în conformitate cu prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu reprezintă o altă judecată în sensul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. pentru că actul jurisdicțional constituțional nu statuează asupra drepturilor sau obligațiilor persoanelor ca părți în raporturile juridice în conflict.

Mai mult decât atât, practica judiciară și literatura de specialitate a statuat că se poate dispune suspendarea în baza acestui text de lege, când soluționarea procesului ce urmează a se suspenda depinde de soarta altui proces, în sensul că soluționarea cererii de chemare în judecată să fie influențată de existența sau inexistența unui drept ce formează obiectul celui de-al doilea proces . Inexistența sau existența dreptului trebuie rezolvată de instanța competentă în mod definitiv, urmând a fi invocată cu autoritate de lucru judecat în orice alt proces.

Or, în cauza de față învestirea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a unui text de lege aplicabil într-o cauză nu poate fi asimilată cu o judecată prin care se stabilește existența sau inexistența unui drept, pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

În plus, așa cum s-a menționat anterior trebuie avut în vedere că legiuitorul a renunțat la reglementarea ca și caz de suspendare obligatorie a judecății a situației în care instanța a dispus sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate.

Față de soluția pronunțată, excepția inadmisibilității recursului, prin raportare la excepția lucrului judecat, invocată de intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, apare ca neîntemeiată, sens în care va fi respinsă.

III. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Date fiind aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 497 C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte de Casație și Justiție va dispune respingerea, ca nefondat, a recursului formulat de recurentul Ocolul Silvic Izvorul Someșului Mare R.A. împotriva deciziei civile nr. 1382 din 23 octombrie 2019 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, în ceea ce privește cererea de suspendare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul Ocolul Silvic Izvorul Someșului Mare R.A. împotriva deciziei civile nr. 1382 din 23 octombrie 2019 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, în ceea ce privește cererea de suspendare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 iulie 2020.