ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3632/2020

Asupra cererii de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B. și C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Primăria Sectorului 4 București, D. S.A., Direcția Taxe și Impozite Locale Sector 3, Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, Primăria Municipiului București și Inspectoratul General al Poliției Române, pe calea unei acțiuni civile în realizarea dreptului, obligarea pârâților să pună la dispoziția instanței actele pe care le vor solicita reclamanții, în vederea respectării dreptului subiectiv ce le-a fost încălcat, iar dacă nu mai este posibil, obligarea la despăgubiri pentru prejudiciul suferit, având în vedere infracțiunile ce aduc atingere domiciliului, sustragerea bunurilor din domiciliu, cât și nerespectarea hotărârii instanței cu privire la situația locativă a reclamanților.

Au adus la cunoștința instanței faptul că li s-a îngrădit accesul la domiciliu și sunt nevoiți să locuiască în Parcul Orășelul Copiilor, în imobilul E..

II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

În conformitate cu dispozițiile art. 132 alin. (1) din C. proc. civ. "când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, din oficiu sau la cererea părților, ea este obligată să stabilească instanța judecătorescă competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent", iar potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. "necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad;".

Competența de judecată a Înaltei Curți de Casație și Justiție se limitează, potrivit dispozițiilor art. 97 din C. proc. civ., la recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, recursurile în interesul legii, cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept, precum și orice alte cereri date prin lege în competența sa, instanța supremă neputând fi sesizată direct cu soluționarea pe fond a unei cereri decât în cazurile expres și limitativ prevăzute de legi speciale.

Litigiul dedus judecății nu are ca obiect cenzurarea unui act administrativ tipic sau a unui act administrativ asimilat (refuzul nejustificat al pârâților de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal), necircumscriindu-se prin urmare sferei contenciosului administrativ, așa cum este definit de legiuitor prin dispozițiile art. 2 lit. f) și art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Înalta Curte reține că devin incidente pentru stabilirea competenței materiale și teritoriale a cauzei normele generale prevăzute de C. proc. civ., motiv pentru care în conformitate cu dispozițiile art. 95 pct. 1 coroborate cu art. 111 din C. proc. civ., va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul București, secția civilă.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate.

Pentru considerentele expuse mai sus, Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 132 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., și va constata că pricina este de competența unei instanțe de alt grad și, în consecință, va trimite cauza la Tribunalul București-Secțiile civile, spre competentă soluționare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale.

Trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul București-Secțiile civile.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 iulie 2020.