ÎCCJ 16.07.2020

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3632/2020

ПОСТАНОВЛЕНИЕ
16.07.2020
ПАЛАТА
contencios
Цитировать это дело
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3632/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Asupra cererii de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B. și C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Primăria Sectorului 4 București, D. S.A., Direcția Taxe și Impozite Locale Sector 3, Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, Primăria Municipiului București și Inspectoratul General al Poliției Române, pe calea unei acțiuni civile în realizarea dreptului, obligarea pârâților să pună la dispoziția instanței actele pe care le vor solicita reclamanții, în vederea respectării dreptului subiectiv ce le-a fost încălcat, iar dacă nu mai este posibil, obligarea la despăgubiri pentru prejudiciul suferit, având în vedere infracțiunile ce aduc atingere domiciliului, sustragerea bunurilor din domiciliu, cât și nerespectarea hotărârii instanței cu privire la situația locativă a reclamanților.

Au adus la cunoștința instanței faptul că li s-a îngrădit accesul la domiciliu și sunt nevoiți să locuiască în Parcul Orășelul Copiilor, în imobilul E..

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

În conformitate cu dispozițiile art. 132 alin. (1) din C. proc. civ. "când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, din oficiu sau la cererea părților, ea este obligată să stabilească instanța judecătorescă competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent", iar potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. "necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad;".

Competența de judecată a Înaltei Curți de Casație și Justiție se limitează, potrivit dispozițiilor art. 97 din C. proc. civ., la recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, recursurile în interesul legii, cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept, precum și orice alte cereri date prin lege în competența sa, instanța supremă neputând fi sesizată direct cu soluționarea pe fond a unei cereri decât în cazurile expres și limitativ prevăzute de legi speciale.

Litigiul dedus judecății nu are ca obiect cenzurarea unui act administrativ tipic sau a unui act administrativ asimilat (refuzul nejustificat al pârâților de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal), necircumscriindu-se prin urmare sferei contenciosului administrativ, așa cum este definit de legiuitor prin dispozițiile art. 2 lit. f) și art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Înalta Curte reține că devin incidente pentru stabilirea competenței materiale și teritoriale a cauzei normele generale prevăzute de C. proc. civ., motiv pentru care în conformitate cu dispozițiile art. 95 pct. 1 coroborate cu art. 111 din C. proc. civ., va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul București, secția civilă.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate.

Pentru considerentele expuse mai sus, Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 132 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., și va constata că pricina este de competența unei instanțe de alt grad și, în consecință, va trimite cauza la Tribunalul București-Secțiile civile, spre competentă soluționare.

Admite excepția necompetenței materiale.

Trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul București-Secțiile civile.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 iulie 2020.

§ Похожие дела

Сгруппированы по семантическому сходству

5 дел
ÎCCJ 2016-06-17
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2020/2016
este cunoscută sau la domiciliul său ales. A interpreta altfel, dând relevanță procesuală domiciliului din actul de identitate (la care partea nu locuiește efectiv, statornic, dar de care se prevalează în atragerea competentei instanței de
ÎCCJ 2020-07-01
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1346/2020
imobilele se regăsesc în circumscripțiile unor instanțe judecătorești diferite, competentă să soluționeze cererea este instanța de la domiciliul pârâtului, dacă acest domiciliu se află în vreuna dintre circumscripțiile instanțelor în care s
ÎCCJ 2020-01-15
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 168/2020
în aplicarea art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 reclamantul persoană juridică de drept privat introducând acțiunea la instanța competentă din punct de vedere teritorial, de la sediul său, respectiv Tribunalul București. II. Consideren
ÎCCJ 2020-05-06
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1823/2020
cauzei în favoarea Tribunalului București. 3. A treia instanță învestită. La data de 08.12.2019, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2019. Prin sentința civil
ÎCCJ 2025-02-27
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 497/2025
acțiunii deduse judecății. În prezenta cauză, astfel cum s-a arătat în cele ce preced, instanța de fond a respins excepția necompetenței generale, iar prin sentința nr. 596 din 15 iunie 2020, pronunțată în soluționarea conflictului negativ
Sursă