ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1852/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1852/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra

recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele;

Prin sentința

penală nr. 306 din 18 iulie 2012 a Tribunalului Dolj, secția penală, inculpatul

D.D. a fost condamnat la

:

-

3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență,

prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 alin. (1) din Legea

nr. 78/2000, cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

În

baza art. 71 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă

accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a teza a ll-a, lit.

b) și lit. c) C. pen., pe toată durata executării pedepsei principale, aceasta

din urmă constând în interzicerea dreptului de a ocupa funcția de polițist.

În

baza art. 86

1

C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei

sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit în

condițiile disp. art. 86

2

C. pen.

În

baza art. 86

3

C. pen., s-a dispus ca, pe durata termenului de

încercare, inculpatului să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

-

să se prezinte în ultima săptămână a fiecărei luni la Serviciul de Probațiune

de pe lângă Tribunalul Dolj;

-

să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și

orice deplasare ce depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

-

să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

-

să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de

existentă.

În

baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei

accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei

principale.

În

baza art. 359 alin. (1) C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra

dispozițiilor art. 86

4

C. pen., privind revocarea suspendării sub

supraveghere a executării pedepsei.

În

baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii, de la

11 mai 2012 la 12 mai 2012, și arestării preventive, de la 14 mai 2012 la 13

iunie 2012.

A

fost obligat inculpatul la 450 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a

pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, prin rechizitoriul

Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj inculpatul D.D. a fost trimis în

judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 257

alin. (1) C. pen., raportat la art. la 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

În

fapt, s-a reținut că, la 08 martie 2012, denunțătorul S.D.S. a sesizat organele

judiciare cu faptul că, în luna ianuarie 2012, inculpatul D.D. - agent de

poliție judiciară de la Secția de Poliție Rurală Poiana Mare - i-a pretins bani

pentru a interveni pe lângă procurori din cadrul Parchetului de pe lângă

Judecătoria Calafat în vederea obținerii unei soluții favorabile

denunțătorului, în dosarul penal în care acesta era cercetat pentru săvârșirea

infracțiunilor de lovire și alte violențe și amenințare.

Cu

ocazia audierii sale la parchet, denunțătorul a precizat că este cercetat

într-un dosar penal înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Calafat

pentru săvârșirea infracțiunilor menționate. A susținut că, din cunoștințele pe

care le are de la cetățeni din comuna Ghidici, inculpatul obișnuia să pretindă

bani de la persoanele cercetate în diverse dosare penale, promițându-le

acestora că va interveni pe lângă procurori sau judecători în scopul obținerii

unor soluții favorabile. De asemenea, denunțătorul a mai arătat că inculpatul

obișnuiește să pretindă bani de la diverse persoane interesate de obținerea

unor hotărâri judecătorești care să consfințească dreptul de proprietate asupra

unor terenuri, invocând influența sa pe lângă judecători din cadrul

Judecătoriei Calafat, în scopul obținerii acestor hotărâri.

La

data de 07 mai 2012 s-a solicitat Tribunalului Dolj autorizarea interceptării

și înregistrării convorbirilor telefonice ale inculpatului, precum și

interceptarea și înregistrarea audio-video a convorbirilor purtate în mediul

ambiental de către acesta, pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 08 mai

2012.

Prin

încheierea cu nr. 52 din 07 mai  2012,dată în Dosarul cu nr. 52/P/2012,

Tribunalul Dolj a autorizat interceptarea și înregistrarea convorbirilor

telefonice și a celor purtate în mediul ambiental de către inculpat pe o perioadă

de 30 zile, începând cu data de 08 mai 2012, orele 08,00 și până la 07 iunie 2012,

orele 08,00.

La

data de 08 mai 2012, denunțătorul l-a sunat pe inculpat și i-a cerut să se

întâlnească în vederea discutării unor aspecte legate de dosarul penal în care

denunțătorul era cercetat.

La

09 mai 2012, în jurul orelor 12

00

denunțătorul S.D. l-a întâlnit pe

inculpatul D.D. pe raza localității Ciupercenii Noi, cei doi purtând o discuție

în autoturismul denunțătorului. Cu această ocazie, denunțătorul i-a comunicat

inculpatului că nu știe ce se întâmplă cu dosarul în care este cercetat pentru

săvârșirea infracțiunilor de violență, deși el s-a împăcat cu persoanele pe

care le agresase. Inculpatul i-a comunicat denunțătorului că dosarul a fost

instrumentat de un coleg de al său și a ajuns deja la parchet în vederea

adoptării soluției de către procuror. De asemenea, inculpatul i-a mai comunicat

că deja a discutat cu procurorul despre acest dosar și că lucrurile se vor

rezolva într-un mod favorabil pentru denunțător.

Inculpatul

i-a mai comunicat denunțătorului că, pentru a fi rezolvat în mod favorabil

dosarul, va trebui să-i dea procurorului o sumă de bani, pretinzându-i în acest

scop suma de 200 euro. Pentru această sumă, inculpatul i-a promis

denunțătorului că va obține o soluție de neîncepere a urmăririi penale sau cel

mult o amendă cu caracter administrativ.

La

11 mai 2012, în jurul orelor 07

50

, denunțătorul l-a sunat din nou pe

inculpat, solicitându-i să se întâlnească pentru rezolvarea problemei discutate

în data de 09 mai 2012. Denunțătorului i-a fost înmânată suma de 300 euro,

formată din 6 bancnote a 50 euro, tratate criminalistic potrivit procesului

verbal de la data de 11 mai 2012. Inculpatul s-a întâlnit în jurul orelor 08

30

cu denunțătorul, pe strada Tudor Vladimirescu din municipiul Calafat. Cei doi

au purtat o discuție de aproximativ 10 minute în autoturismul denunțătorului,

la finalul discuției denunțătorul înmânând inculpatului suma de 200 euro pentru

a obține soluția favorabilă în dosar. Inculpatul i-a garantat din nou

denunțătorului că va obține o soluție favorabilă la parchet și că această

soluție i se va comunica acasă prin poștă, însă i-a cerut să nu forțeze

obținerea rapidă a acestei soluții pentru a „nu bătea la ochi

”

;

„nu, nu, ți-am spus. Nici presat, că mi-a zis omul: Bă, zice, să nu-mi ceară, a

venit dosarul, și într-o săptămână eu să îl rezolv, pentru că vede doamna

(prim) și bate la ochi, bă ce interes are acesta de făcu, repede aici? Zice:

lasă eu îmi fac dosarul în termen cum este, da îl fac așa cum trebuie”.

După

ce a ieșit din autoturismul denunțătorului, inculpatul a fost reținut de către

echipa operativă, cu ocazia percheziției corporale fiind găsită asupra sa suma

de 200 euro pe care o primise de la denunțător.

Cu

ocazia audierii sale la parchet, inculpatul a recunoscut și regretat săvârșirea

infracțiunii, pe parcursul anchetei având o atitudine sinceră, cooperantă.

Prin

încheierea nr. 131 din 14 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul

nr. 8610/63/2012 s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă

de 29 de zile.

Pe

parcursul urmăririi penale, au fost administrate următoarele probe: denunțul și

declarația denunțătorului S.D., interceptările efectuate în mediul ambiental,

procese verbale de transcriere a convorbirilor purtate în mediul ambiental de

către inculpat cu denunțătorul în datele de 09 mai 2012 și 11 mai 2012, proces

verbal de surprindere în flagrant, declarația inculpatului.

Premergător

începerii cercetării judecătorești, inculpatul D.D. a solicitat instanței la

termenul de judecată din 18 iulie 2012 să facă aplicarea prevederilor art. 320

1

C. proc. pen., declarând că recunoaște starea de fapt expusă în rechizitoriu,

și a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de

urmărire penală.

Analizând

probele aflate la dosarul de urmărire penală, tribunalul a reținut că starea de

fapt expusă în actul de sesizare a instanței este corectă și dovedită cu

probele administrate în cauză.

În

drept, faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale

infracțiunilor art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 alin. (1) din

Legea nr. 78/2000.

Față

de aceste considerente, instanța a procedat la individualizarea pedepsei la

care a fost condamnat inculpatul D.D. pentru infracțiunea săvârșită, ținând

cont de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv, dispozițiile părții

generale a codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de

gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana inculpatului și de

împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, dar și de

dispozițiile art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., în sensul reducerii

cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege.

În

cauză, ținând cont de modul și mijloacele de săvârșire a faptelor, de gradul de

pericol social deosebit de ridicat al faptelor, dar și de împrejurarea că

inculpatul nu are antecedente penale, că a avut o atitudine sinceră și

cooperantă, că are în întreținere un copii, tribunalul a aplicat inculpatului o

pedeapsă de 3 ani închisoare.

Totodată,

s-a făcut aplicarea art. 64 lit. a, teza ll-a, lit. b) și lit. c) C. pen., pe

durata prev. de art. 71 C. pen. Astfel, în ceea ce privește pedeapsa accesorie,

instanța a apreciat, având în vedere cauza S. și P. contra României, că pentru

a se interzice, cu titlu de pedeapsă accesorie, anumite drepturi prevăzute de

lege, trebuie să existe o nedemnitate în exercitarea acestor drepturi. Instanța

a reținut că natura faptei săvârșite, reflectând o atitudine de sfidare de

către inculpat a unor valori sociale importante, relevă existența unei

nedemnități atât în ce privește exercitarea drepturilor prevăzute de 64 lit. a)

teza a ll-a și lit. b) C. pen., cât și în ce privește dreptul prevăzut sub lit.

c) a art. 64 C. pen. aceasta din urmă constând, în concret în interzicerea

dreptului de a ocupa funcția de polițist. Prin urmare, dreptul de a fi ales în

autoritățile publice sau în funcții elective publice sau de a ocupa o funcție

ce implică exercițiul autorității de stat au fost interzise pe durata

executării pedepsei.

În

ceea ce privește dreptul de a alege, având în vedere cauza Hirst contra Marii

Britanii, prin care Curtea Europeană a statuat că interzicerea automată a

dreptului de a participa la alegeri, aplicabilă tuturor deținuților condamnați

la executarea unei pedepse cu închisoarea, deși urmărește un scop legitim, nu

respectă principiul proporționalității, reprezentând, astfel, o încălcarea a art.

3 Protocolul 1 din Convenție, instanța a apreciat că, în raport de natura

infracțiunii săvârșite de inculpat, acesta nu este nedemn să exercite dreptul

de a alege, motiv pentru care nu i-a fost interzis și exercițiul acestui drept.

Cu

privire la modalitatea de executare a pedepsei aplicate inculpatului D.D.,

tribunalul a apreciat că sunt întrunite condițiile prev. de art. 86

1

alin. (1) și (2) C. pen., în sensul că pedeapsa aplicată este închisoarea de 3

ani, inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii și,

ținând seama de faptul că acesta nu are antecedente penale, fiind la primul

conflict cu legea penală, că a recunoscut comiterea faptei, având o atitudine

sinceră și cooperantă, că înainte de comiterea faptei a avut o bună conduită în

familie și societate, că are în întreținere un copil minor, că a stat în arest

preventiv 1 lună de zile, conștientizând gravitatea faptei comise, a conchis că

pronunțarea condamnării constituie - prin ea însăși - un avertisment pentru

aceasta, iar scopul preventiv educativ al pedepsei poate fi realizat și fără

executarea în regim de detenție a pedepsei.

Împotriva

acestei sentințe a declarat apel inculpatul D.D., solicitând admiterea apelului

declarat, desființarea hotărârii primei instanțe și, pe fond, reținerea în

favoarea sa a dispozițiilor art. 74, 76 C. pen. și schimbarea modalității de

executare a pedepsei, respectiv, aplicarea art. 81 C. pen.

În

susținerea apelului, a arătat că nu este cunoscut cu antecedente penale, a

manifestat o atitudine sinceră și cooperantă după săvârșirea faptei, a avut o

conduită bună în familie și societate înainte de săvârșirea faptei și are un

copil minor, fiind singurul întreținător al familiei.

Prin

decizia penală nr. 2 din 14 ianuarie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția

penală și pentru cauze cu minori, a fost respins ca nefondat apelul declarat de

inculpatul D.D., împotriva sentinței penale nr. 306 din 18 iulie 2012,

pronunțată de Tribunalul Dolj, în Dosarul nr. 8917/63/2012

Apelantul

inculpat a fost obligat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare avansate de stat, din care suma de 200 lei a reprezintă onorariul

pentru apărătorul desemnat din oficiu.

Pentru

a decide astfel, instanța de control judiciar a reținut că inculpatul, la data

comiterii faptei,a\/ea calitatea de agent de poliție în cadrul Postului de

Poliție Poiana Mare și că, potrivit declarației denunțătorului, acesta era

cunoscut în localitate pentru acțiunile sale repetate de pretindere și primire

a unor sume de bani de la diverse persoane, care erau cercetate sau judecate

pentru săvârșirea unor infracțiuni,sub pretextul că intervine pe lângă

magistrații procurori sau judecători desemnați să le soluționeze pentru a

obține soluții favorabile acestora (fila 53 dosar u.p.).

Curtea

a constatat că prima instanță a făcut o justă aplicare a criteriilor de

individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 72 C. pen., în ceea ce privește

cuantumul atât pedepsei aplicate (3 ani), cât și modalitatea de executare

stabilită (art. 86

1

C. pen.).

Referitor

la conduita inculpatului anterior săvârșirii faptei, concretizată în lipsa

antecedentelor penale, instanța a apreciat că această împrejurare constituie

starea de normalitate a unui individ și că în contextul faptei comise, nu i se

poate atribui caracter atenuant. (în acest sens, Decizia nr. 1015 din 16

februarie 2006 a Î.C.C.J.).

Pe

de altă parte, Curtea constată că, deși inculpatul a recunoscut săvârșirea

faptei, această împrejurare nu poate constitui circumstanță atenuantă, în

sensul art. 74 lit. c) C. pen., întrucât această dispoziție legală, ar fi

contrară dispozițiilor deciziei nr. 754 din 15 martie 2012 a Î.C.C.J., potrivit

căreia reținerea în cauză a dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.,

permite aplicarea doar altor circumstanțe atenuante decât cea prevăzută de art.

74 lit. c) C. pen. S-a avut în vedere cuantumul sumei pretinse și primite de

către inculpat (200 euro), dar și împrejurarea că acesta avea calitatea de

agent de poliție, desemnat ca organ de cercetare penală al poliției judiciare,

calitate care, în opinia instanței, îl obliga pe cel care o deținea să

manifeste un comportament exemplar, în concordanță cu normele de conviețuire

socială și, în consecință, instanța a apreciat că în cauză nu se impune nici

reținerea dispozițiilor art. 74 alin. (2) C. pen., dispoziții care permit

instanțelor de judecată să atribuie caracter atenuant unor împrejurări care țin

în special de statutul socio-profesional a! inculpatului.

Împotriva

acestei decizii inculpatul D.D. a declarat, în termen legal, recursul de față

solicitând schimbarea modalității de executare a pedepsei, din suspendarea

executării pedepsei sub supraveghere, prevăzută de art. 86

1

C. pen.,

în suspendarea condiționată a executării pedepsei, prevăzută de art. 81 C. pen.

(caz de casare prevăzut art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.).

Înalta

Curte de Casație și Justiție, analizând recursul declarat în raport cu motivul

de casare invocat și cu înscrisurile depuse la dosar, dar și în raport cu

prevederile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., constată că acesta

este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit

art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse

casării când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu

prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege (în

redactarea anterioară a Legii nr. 2/20013).

Potrivit

art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de

dispozițiile părții generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în

partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana

infractorului și de alte împrejurări care atenuează sau agravează răspunderea

penală.

Din

examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanțele au reținut în mod

corect, pe baza probelor administrate, fapta și vinovăția inculpatului și au

făcut o încadrare corespunzătoare în dispozițiile legii penale; sub acest

aspect instanța de fond, confirmată de instanța de apel, a apreciat judicios

atunci când a făcut aplicarea atât a art. 320

1

alin. (7) C. proc.

pen., cu consecința reducerii semnificative (cu 1/3) a limitelor - minimă și

maximă - ale pedepsei, stabilind o pedeapsă de 3 ani închisoare, dar și cu

privire la modalitatea de executare - suspendarea sub supraveghere, în

condițiile art. 86

1

C. pen.

Reeducarea

sau îndreptarea condamnatului constă în aptitudinea pedepsei de a înlătura relele

convingeri și deprinderi ale acestuia și a inocula valențe comportamentale în

strictă concordanță cu cerințele de respectare a dispozițiilor cuprinse în

normele de drept penal.

La

alegerea modalității de executare instanța de fond a avut în vedere persoana

condamnatului, care, la data comiterii faptei, avea calitatea de agent de

poliție, comportamentul acestuia - înainte de comiterea faptei a avut o bună

conduită în familie și societate, are în întreținere un copil minor - și

împrejurarea că pronunțarea condamnării constituie - prin ea însăși - un

avertisment pentru acesta și, chiar fără executarea pedepsei, el nu va mai

săvârși alte infracțiuni, conștientizând gravitatea faptei comise.

Așa

fiind, Înalta Curte apreciază că o reindividualizare a pedepsei - sub aspectul

solicitat de inculpatul recurent îndeosebi și datorită stării sale de sănătate

(găsit neîntemeiat de instanța de apel) - nu poate intra în discuție, avându-se

în vedere, mai ales gradul ridicat de pericol social al faptei, evidențiat de modul

și de circumstanțele în care inculpatul a conceput - o și săvârșit-o, datele ce

caracterizează persoana sa, finalitatea prevăzută de art. 52 C. pen. putând fi

realizată, după cum judicios au apreciat instanța de fond și cea de apel, numai

prin suspendarea executării sub supraveghere a sancțiunii penale, în cuantumul

stabilit.

Față

de considerentele ce precedă, avându-se în vedere și faptul că, verificându-se

decizia atacată în raport cu prevederile art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen., nu se identifică existența altor motive, care, analizate din

oficiu, să ducă la casare, urmează ca recursul declarat de inculpatul D.D. să

fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit.

b) C. proc. pen.

În

baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la

plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C

I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.D. împotriva deciziei penale nr.

2 din 14 ianuarie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu

minori.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 29 mai 2013.