ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1354/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1354/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor

penale de față:

Examinând actele și

lucrările dosarului constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 106 din 04 iulie

2011, pronunțată de Tribunalul Călărași, au fost respinse cererile formulate de

către inculpați în baza art. 334 și art. 11 pct. 1 lit. a) rap. la art. 10 lit.

d) C. proc. pen.

În baza art. 215

alin. (1), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și a art.

74 alin. (1) lit. a) și c) și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. au fost

condamnați inculpații S.C.V. și L.O.D. la câte 4 ani închisoare și 2 ani

interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit.

b) C. pen.

S-a făcut aplicarea

art. 71 și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pentru

ambii inculpați.

S-a făcut aplicarea

art. 71 alin. ultim și a art. 86

1

și art. 86

2

C. pen.

pentru ambele pedepse și pentru ambii inculpați pe o durată de 7 ani, ce

constituie termen de încercare, pentru fiecare dintre aceștia.

Au fost obligați

inculpații să respecte, potrivit art. 86

3

alin. (1) lit. a)-d) C.

pen., următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la

datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București

(inculpatul S.C.V.) și la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul

Călărași (inculpata L.O.D.);

b) să anunțe, în

prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice

deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să

justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice

informații de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existență.

În baza art. 86

3

alin. ultim C. pen., s-a delegat Serviciilor de Probațiune de pe lângă

Tribunalul București și Tribunalul Călărași (pentru inculpatul S.C.V. și,

respectiv inculpata L.O.D.) supravegherea executării obligațiilor stabilite

conform art. 86

3

alin. (1) lit. a)-d) C. pen., servicii cărora li s-a

comunicat prezenta sentință, în baza art. 86

3

alin. (2) C. pen.

S-a atras atenția

inculpaților asupra disp. art. 86

4

C. pen., referitoare la revocarea

suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 14 C.

proc. pen., au fost admise cererile de despăgubiri civile formulate de către

părțile civile C.T., B.G., Ț.F., M.G. și Ș.S.N., așa cum au fost modificate.

Au fost obligați

inculpații S.C.V. și L.O.D., în solidar, să plătească părților civile

următoarele sume, după cum urmează:

- părții civile C.T.

suma de 39.975,90 RON, plus dobânzile bancare, calculate de la data achitării

sumei și până la data plății efective;

- părții civile B.G. suma

reprezentând dobânzile bancare aferente sumei de 38.638,16 RON, calculate de la

data achitării sumei și până la data plății efective;

- părții civile Ț.F. suma

de 36.451 RON, plus dobânzile bancare calculate de la data achitării sumei și până

la data plății efective;

- părții civile M.G. suma

în RON reprezentând echivalentul a 9.750 euro, calculată la data plății efective;

- părții civile Ș.S.N.

suma de 2.000 RON, calculate de la data achitării sumei și până la data plății efective.

În baza art. 14 alin.

(3) lit. a) C. proc. pen., s-a dispus repunerea părților în situația anterioară

încheierii contractelor de vânzare-cumpărare și:

- anularea contractului

din 30 aprilie 2009 încheiat între partea civilă C.T. și SC M.T. SRL;

- anularea contractului

din 10 aprilie 2009 încheiat între partea civilă B.G. și SC M.T. SRL;

- anularea contractului

din 16 iunie 2009 încheiat între partea civilă Ț.F. și SC M.T. SRL;

- anularea contractului

din 3 aprilie 2009 încheiat între partea civilă Ș.S.N. și SC M.T. SRL;

- anularea contractului

din 21 iulie 2009 încheiat între partea civilă M.G. și SC M.T. SRL.

S-a dispus obligarea părții

civile C.T. să restituie autoturismul H. societății de leasing SC M. SA București.

S-a dispus obligarea părții

civile Ț.F. să restituie autoturismul H. societății de leasing SC M.L. SA București.

A fost obligat fiecare

inculpat la câte 500 RON către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

În perioada 31 august

2009-2 octombrie 2009 părțile civile B.G., Ș.S.N., C.T., Ț.F. și M.G. au sesizat

I.P.J. Călărași și Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului Călărași,

cu privire la faptul că SC M.T. SRL, dealer autorizat H., le-a vândut autoturisme

marca H., achitate integral, care nu au putut fi înmatriculate, întrucât nu au putut

intra în posesia cărților de identitate ale respectivelor autoturisme. În urma probatoriului

administrat, s-a stabilit că, în momentul achiziționării autoturismelor de către

părțile civile, acestea nu aparțineau SC M.T. SRL, deși au fost încheiate contracte

de vânzare cumpărare între societate și părți, ci mai multor societăți de leasing

financiar de pe raza Mun. București.

Deși apărările inculpaților

au fost în sensul că martorul D.M. director la SC M.T. SRL, era cel care cunoștea

statutul juridic al autoturismelor ce urmau a fi vândute, dat fiind că el conducea,

în fapt, toată activitatea din firmă și că nu au avut cunoștință despre împrejurarea

că autoturismele vândute părților civile aparțin de drept societăților de leasing

financiar, probele administrate în cauză le infirmă această teză, motivat de împrejurarea

că inculpata L.O.D. se consulta atât cu coinculpatul, cât și cu martorul D.M. la

momentul în care un potențial client își manifesta intenția de cumpărare a unui

autoturism H. Dovezile administrate nu au reliefat instigarea celor doi inculpați

de a vinde, în numele SC M.T. SRL mașini care nu aparțineau acestei societăți, în

schimb probele existente la dosar relevă împrejurarea că inculpata L.O.D. îi ținea

la curent atât pe inculpatul S.C.V., administratorul SC M.T. SRL, cât și pe martorul

D.M. despre intențiile cumpărătorilor de achiziționare a mașinilor aflate în show-room-ul

din Călărași, aceasta primind de la amândoi sau de la fiecare în parte acceptul

de a încheia contracte de vânzare cumpărare cu clienții și, implicit, cu părțile

civile, unde semna în locul inculpatului S.C.V., care îi dădea dispoziție verbală

în acest sens. Este indubitabil faptul că inculpatul S.C.V. știa care autoturisme

aparțin societăților de leasing, cu toate că s-a încercat acreditarea ideii că statutul

financiar al mașinilor a rămas necunoscut celor doi inculpați atât timp cât dosarele

de leasing se aflau la sediul din București, dar chiar inculpata L.O.D., cu ocazia

prezentării materialului de urmărire penală, a recunoscut că a vândut mașini care

nu aparțineau SC M.T. SRL, ci societăților de leasing financiar. Este adevărat că

această modalitate de lucru nu a adus prejudicii altor cumpărători ai autoturismelor

aflate spre vânzare în show-room-ul din Călărași, dar situația reclamată de cele

5 părți civile a scos la iveală un sistem de lucru defectuos și nelegal, care era

cunoscut de către ambii inculpați și de martorul D.M., fiind evident că oferirea

autoturismelor de curtoazie părților civile s-a datorat faptului că aceștia și-au

recunoscut culpa la momentul imposibilității înmatriculării autoturismelor cumpărate,

termenul pentru care acele mașini au fost date spre folosință părților civile fiind

necesar deblocării fondurilor și achitării ratelor de leasing, lucru care nu s-a

mai întâmplat, întrucât societățile de leasing au reziliat unilateral contractele

încheiate cu SC M.T. SRL.

Este adevărat că inculpații

s-au apărat și în sensul că nu au obținut vreun profit material de pe urma vânzării

unor autoturisme care nu aparțineau SC M.T. SRL, cât timp aceștia au fost plăți

cu salariu fix și nu în funcție de numărul mașinilor vândute, dar această teză este

contrazisă de faptul că SC M.T. SRL avea drept principal obiect de activitate înstrăinarea

de autoturisme marca H., întrucât era dealer autorizat al acestui concern, iar atribuția

principală a inculpaților era aceea de a încheia contracte de vânzare cumpărare,

având ca obiect autoturismele existente în show-room-ul din Călărași, fiind evident

că aducerea profitului în societate înseamnă și obținerea de profit de către cei

ce realizau vânzările, respectiv inculpatului S.C.V., care era administrator al

firmei și inculpatei L.O.D., consilier de vânzări și persoană care și-a pus semnătura

pe majoritatea actelor de înstrăinare a autoturismelor H., doar în baza unei dispoziții

verbale și în deplină cunoștință de cauză, după propria declarație, în ceea ce privește

statutul juridic al mașinilor.

Obținerea de profit din

vânzarea autoturismelor a fost scopul principal al activității celor doi inculpați

și acest aspect rezultă cu atât mai mult din faptul că inculpatul S.C.V. s-a conformat

dispozițiilor nelegale ale martorului D.M., în pofida obligațiilor pe care acesta

le avea în baza Legii nr. 31/1990 și care trebuiau să-i fie cunoscute, inculpata

L.O.D. fiind aceea care își punea semnătura pe un act ce atesta o situație neconformă

cu realitatea, cunoscută de aceasta și perpetuată în ciuda tuturor evidențelor și

speranței că deblocarea leasingului se va face într-un termen rezonabil, ce nu va

fi niciodată cunoscut de către cumpărători.

Judecătorul fondului a

concluzionat că, în drept, fapta inculpatului S.C.V. - care, în calitate de administrator

al SC M.T. SRL, în baza aceleiași rezoluții infracționale le-a indus în eroare pe

părțile vătămate C.T., Ț.F., M.G., Ș.S.N. și B.G. cu ocazia încheierii unor contracte

de vânzare-cumpărare, pretinzând că societatea pe care o administra este proprietara

unor autoturisme H. și le poate vinde, deși în realitate aceste autoturisme aparțineau

unor firme de leasing, cauzând un prejudiciu de 210.399 RON - întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (3)

și (5) C. pen.

De asemenea, s-a reținut

că fapta inculpatei L.O.D. - care, în calitate de agent de vânzări la SC M.T.

SRL SRL, în baza aceleiași rezoluții infracționale le-a indus în eroare pe părțile

vătămate C.T., Ț.F., M.G., Ș.S.N. și B.G. cu ocazia încheierii unor contracte de

vânzare-cumpărare, pretinzând că societatea pe care o reprezenta în calitate de

agent de vânzări este proprietara unor autoturisme H. și le poate vinde, deși în

realitate aceste autoturisme aparțineau unor firme de leasing, cauzând un prejudiciu

de 210.399 RON - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune

prev. de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen.

La individualizarea judiciară

a pedepsei aplicate fiecărui inculpat, instanța de fond a avut în vedere, pe lângă

pericolul social ridicat al faptelor deduse judecății (reprezentat de valoarea prejudiciului

produs părților civile și lipsei de folosință a acestora cu privire la bunurile

achiziționate după toate normele imperative ce guvernează modalitatea de încheiere

a unei tranzacții oneroase), circumstanțele personale ale acestora, respectiv atitudinea

cooperantă manifestată mai ales la urmărirea penală, lipsa lor de antecedente penale,

diligențele manifestate în ceea ce privește despăgubirea părților civile (s-au pus

la dispoziția acestora autoturisme de curtoazie). În acest sens, nu este de neglijat

aprecierea modului în care inculpații s-au lăsat manipulați de către martorul D.M.

și persuasiunea pe care acesta a manifestat-o în relațiile de serviciu cu inculpații,

dar care nu diminuează răspunderea lor și culpa vădită în perpetuarea unor practici

greu de înțeles în relațiile sociale, profesionale și interumane normale și principiale

într-o societate democrată. Probele au relevat existența unui șantaj emoțional pe

care martorul D.M. l-a practicat nu doar cu inculpații, dar și cu alți angajați

ai SC M.T. SRL, determinat de împrejurarea că acesta din urmă a clădit firma, a

finanțat-o și a organizat-o după bunul său plac, numai că răspunderea penală este

generată de propriile fapte, acțiuni și inacțiuni, la dosar neexistând date și indicii

de instigare a comiterii lor de către martorul D.M.

În acest context, față

de modul de derulare a faptelor ce au determinat comiterea infracțiunilor deduse

judecății și față de circumstanțele personale favorabile ale inculpaților, Tribunalul

a apreciat ca oportună aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 74 C. pen., iar potrivit

art. 76 C. pen. reducerea pedepselor ce aplicate în cauză, iar ca modalitate de

executare suspendarea executării pedepselor sub supraveghere, aprecierea instanței

fiind în sensul că scopul pedepsei se poate realiza și fără privarea lor de libertate.

Trecând la soluționarea

laturii civile a cauzei, judecătorul fondului a făcut aplicarea art. 445 Cod procedură

penală, referitor la contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu părțile civile

C.T., Ț.F., M.G., Ș.S.N. și B.G. și a art. 14 alin. (3) lit. a) C. proc. pen., ce

vizează repunerea părților în situația anterioară încheierii tranzacției materializate

în înscrisuri ce au fost declarate false.

S-a dispus ca părțile

civile C.T. și Ț.F. să restituie autoturismele societăților de leasing financiar,

partea civilă B.G. urmând să rămână în posesia autoturismului achiziționat, dat

fiind că acesta a încheiat contract și cu firma H.

În baza art. 14 C.

proc. pen., instanța de fond i-a obligat pe inculpați, în solidar, la plata sumelor

reprezentând contravaloarea autoturismelor cumpărate de către părțile civile, plus

dobânzile bancare la data achitării prejudiciilor, cu excepția părților civile B.G.

și Ș.S.N., cărora li se vor plăti doar dobânzile bancare la data achitării prejudiciilor.

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal, au declarat apel inculpații L.O.D. și S.C.V., precum și partea

civilă Ț.F., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În susținerile orale,

precum și în concluziile scrise depuse la dosar, inculpații au susținut - în esență:

greșita încadrare juridică a faptelor deduse judecății, în sensul că se impune înlăturarea

alin. (5) al art. 215 C. pen. și greșita condamnare a acestora, întrucât faptei

îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, respectiv intenția.

În apelul său, partea

civilă Ț.F., prin apărător, a criticat hotărârea atât sub aspectul laturii penale

a cauzei, solicitând ca pedepsele aplicate inculpaților să fie executate în regim

de detenție, cât și sub aspectul laturii civile, arătând că în mod greșit a fost

anulat contractul de vânzare cumpărare.

Prin decizia penală

nr. 135 din 3 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală,

s-au respins ca nefondate apelurile declarate de partea civilă Ț.F. și de inculpații

L.O.D. și S.C.V. împotriva sentinței penale nr. 106 din 4 iulie 2011 pronunțată

de Tribunalul Călărași.

Pentru a decide astfel,

s-a reținut, în esență, următoarele:

La judecarea în fond a

cauzei, au fost respectate prevederile art. 62 C. proc. pen., cauza fiind lămurită

sub toate aspectele pe bază de probe în interesul aflării adevărului judiciar, iar

în urma unei evaluări judicioase și obiective a materialului probator administrat

în speță, în conformitate cu prevederile art. 63 C. proc. pen., a stabilit, în mod

corect, situația de fapt dedusă judecății, vinovăția inculpaților și încadrarea

juridică a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea acestora în judecată.

Procedând la reevaluarea

întregului ansamblu probator strâns cu referire la prezenta cauză, în virtutea efectului

integral devolutiv al apelului, instanța de prim control judiciar întocmai ca și

instanța de fond, a reținut în fapt următoarele aspecte:

Probele pot forma convingerea

că reflectă realitatea dacă provin din surse sigure.

În alegerea mijloacelor

de probă pentru dovedirea unei fapte sau împrejurări de fapt, instanța de judecată

nu are obligația să folosească un anume mijloc de probă pentru dovedirea unei fapte,

având facultatea de a alege, dintre toate mijloacele de probă prevăzute de lege,

pe cel potrivit pentru împrejurarea pe are o are de dovedit.

Probele strânse în cursul

urmăririi penale au fost verificate de instanța de judecată, ajungându-se la concluzia

că inculpații se fac vinovați de comiterea faptelor pentru care au fost trimiși

în judecată, pornind de la declarațiile părților vătămate și ale martorilor audiați,

actele depuse la dosar, toate acestea fiind coroborate și cu declarațiile inculpaților.

Astfel, s-a reținut că,

în perioada 31 august 2009-2 octombrie 2009, părțile vătămate B.G., Ș.S.N., C.T.,

Ț.F. și M.G. au formulat plângeri la poliție în care au sesizat că SC M.T. SRL,

dealer autorizat H., le-a vândut autoturisme marca H., pe care, la data încheierii

contractului de vânzare-cumpărare, proprietar acestora nu era SC M.T. SRL, ci o

firmă de leasing.

În fapt, în contractele

de vânzare-cumpărare încheiate se prevedea că proprietatea asupra bunului se va

transmite de la vânzător la cumpărător la data plății integrale a autovehiculului.

După achiziționarea autoturismelor

și expirarea perioadei de valabilitate a autorizației de circulație provizorie,

părțile vătămate încercau să intre în posesia cărții de identitate a autovehiculului,

însă obțineau de la inculpați doar promisiuni de rezolvare. În realitate, cărțile

de identitate se aflau la adevăratul proprietar, respectiv firma de leasing  SC

M.L. SA București.

În perioada în care s-a

săvârșit infracțiunea, inculpatul S.C.V. a virat banii încasați de la părțile vătămate

către firmele de leasing. Întrucât avea datorii mai vechi, la care se adăugau și

penalități, societățile de leasing au folosit sumele de bani virate pentru achitarea

unor datorii. Astfel, după trecerea celor 30 de zile, clienții au constatat că nu

pot înmatricula autoturismele. Cu această ocazie, părțile civile au constatat că

au fost înșelate.

Din contractul de distribuitor

autorizat încheiat între SC H.A.R. SRL, în calitate de „Distribuitor Național” și

SC M.T. SRL, în calitate de distribuitor autorizat, rezultă că poate îndeplini calitatea

de distribuitor autorizat orice agent economic care îndeplinește standardele minime

aplicabile pentru crearea și managementul unei rețele de distribuție pentru autovehiculele

H. și Accesorii H. În scopul creării unui sistem de distribuție selectivă pentru

furnizarea și vânzarea de autovehicule H., distribuitorul autorizat își asumă obligația

de a nu furniza în mod direct sau indirect autovehicule H. în scopul revânzării

către revânzătorii care nu au fost desemnați ca distribuitori autorizați H. sau

către revânzători care nu au fost desemnați ca Reparatori Autorizați H. În acest

caz, distribuitorul autorizat nu va avea dreptul de a primi plăți pentru furnizările

făcute în acest scop. Distribuitorul autorizat nu este considerat agentul sau reprezentantul

legal al Distribuitorului Național, al H., sau al Afiliaților acestuia, în nici

un scop, iar directorii, agenții sau angajații distribuitorului autorizat nu sunt

considerați agenți sau angajați ai Distribuitorului Național, care poate vinde autovehicule

H. și Accesorii H. numai către clienții finali. În plus, distribuitorul autorizat

poate vinde autovehicule H. către un vânzător numai dacă revânzătorul respectiv

este un Distribuitor Național H. sau un Distribuitor autorizat H. Pentru evitarea

oricăror îndoieli, o societate de leasing nu va fi considerată ca fiind revânzător

decât în cazul în care contractele de leasing utilizate de societatea de leasing

prevăd transferul proprietății sau o opțiune de cumpărare pentru autovehicule H.

înainte de expirarea contractelor de leasing. Distribuitorul autorizat are dreptul

de a solicita o copie a contractului standard de leasing utilizate de societatea

de leasing, pentru a verifica dacă acestea prevăd transferul proprietății înainte

de expirarea contractului de leasing.

Distribuitorul autorizat

poate vinde autovehicule H. către clienții finali care utilizează serviciile unui

intermediar cu condiția ca intermediarul respectiv să fi obținut o autorizație scrisă

din partea clientului final pentru cumpărarea unui anume autovehicul H. și pentru

acceptarea livrării acestuia, în numele clientului final.

Distribuitorul autorizat

va solicita intermediarului, în fiecare caz, să îi furnizeze o copie a cărții de

identitate sau a pașaportului clientului final.

Distribuitorul autorizat

își asumă obligația de a ține cel puțin stocul minim de autovehicule H. și de accesorii

H. comunicat de Distribuitorul Național.

Distribuitorul autorizat

își asumă obligația de a nu atrage și de a nu încerca să atragă răspunderea Distribuitorului

Național și de a nu crea sarcini pe contul Distribuitorului Național și de a nu

accept nici o comandă, de a încheia un contract care să atragă obligații pentru

Distribuitorul Național, fără ca acesta să convină, în prealabil, asupra condițiilor

acestuia.

Distribuitorul autorizat

va depune toate eforturile pentru a vinde cât mai multe autovehicule și accesorii

H. la prețuri cu amănuntul, care să nu depășească prețurile maxime care îi sunt

comunicate periodic de către Distribuitorul Național.

La vânzarea autovehiculelor

H., Distribuitorul autorizat beneficia de un discount, cuprins între 7% și 11% din

valoarea autovehiculelor, în funcție de model.

Din contractele încheiate

între SC M.T. SRL și societățile de leasing (SC M.L. SA, SC E.L. SA, SC E.L.X.

SA, SC N.B.G. SA), rezultă că între cele două părți au fost încheiate contracte

de leasing. Obiectul acestor contracte îl constituie cedarea dreptului de folosință

asupra bunului (autovehicule H.). Utilizatorul își exprimă opțiunea ca la încetarea

contractului, în mod irevocabil, să achiziționeze bunul. Pe toată perioada contractului,

finanțatorul rămânea proprietar unic și neîngrădit al bunului. Utilizatorului nu

îi era permis, fără acceptul finanțatorului, să constituie, asupra bunului drepturi

în favoarea terților sau să transmită terților drepturi dobândite în temeiul prezentului

contract. La sfârșitul perioadei de leasing, în schimbul plății valorii reziduale,

dreptul de proprietate asupra bunului era transferat de la finanțator la utilizator.

La prezentele contracte

au fost încheiate acte adiționale, în care se prevedea că utilizatorul va urmări,

în cadrul procesului de vânzare-cumpărare identificarea unor cesionari interesați

în preluarea prin cesiune a contractului de leasing. Utilizatorul va aduce la cunoștința

fiecărui potențial cesionar condițiile contractului de leasing și va întocmi, pentru

aceștia, un dosar de leasing, care va conține toate documentele solicitate de proprietar

în vederea analizei situației financiare și de risc.

Din cauza neplății ratelor,

în data de 21 august 2009, SC M.L. SA București a reziliat contractul încheiat cu

SC M.T. SRL.

Cu privire la greșita

încadrare juridică a infracțiunii de înșelăciune, cu reținerea agravantei prevăzută

de alin. (5) al art. 215 C. pen., instanța de apel a reținut că această susținere

este neîntemeiată, atâta timp cât calculul prejudiciului produs părților civile

s-a raportat la momentul încheierii contractelor și care constituie latura obiectivă

a infracțiunii, chiar dacă, ulterior acestui moment, inculpatul S.C.V. a returnat

părții civile Ș.S.N. contravaloarea autoturismului cumpărat, iar partea civilă B.G.

a încheiat contract de vânzare-cumpărare și cu firma H., având ca obiect același

autoturism cumpărat de la SC M.T. SRL.

Drept urmare, atât timp

cât, din contravaloarea autoturismelor cumpărate de părțile civile s-au scăzut cei

3.800 RON rezultați din valorificarea programului „Rabla”, în mod corect s-a stabilit

valoarea prejudiciului, totalul depășind suma de 200.000 RON.

Referitor la greșita condamnare

a inculpaților, s-a reținut că din întreg probatoriul administrat (în principal

declarațiile celor doi inculpați) a rezultat că aceștia au cunoscut despre împrejurarea

că autoturismele înstrăinate părților civile aparțineau unor societăți de leasing

financiar, al căror statut juridic de la momentul încheierii contractelor de vânzare-cumpărare

cu părțile civile nu se putea modifica sau transforma chiar dacă, așa cum au susținut

chiar inculpații, în apărarea lor, leasingul se debloca, se achitau ratele și penalitățile,

iar părțile civile puteau să-și înscrie în circulație autoturismele cumpărate. Ceea

ce s-a apreciat evident și în deplină concordanță cu probele din dosar a fost împrejurarea

că, la momentul încheierii contractelor de vânzare-cumpărare, SC M.T. SRL nu era

proprietara autoturismelor plătite integral de către părțile civile, iar aspectul

era cunoscut atât de inculpata L.O.D., cât și de către inculpatul S.C.V., fiecare

dintre aceștia încercând să detensioneze situația creată părților civile, care reclamau

imposibilitatea înmatriculării mașinilor, dar nefăcând, în fața părților civile,

nicio referire despre faptul că nu trebuiau să încheie contractele a căror anulare

urmează să se dispună de către instanță. Complicitatea inculpaților în ceea ce privește

cunoașterea situației juridice a autoturismelor pe care le-au vândut, fără niciun

titlu juridic valabil, părților civile este reliefată de împrejurarea că, între

aceștia, a existat o permanentă colaborare și un continuu contact (telefonic și

electronic), iar maniera de lucru descrisă anterior (în care cumpărătorii nu încheiau

contracte de vânzare-cumpărare cu societățile de leasing) era dictată de realizarea

scopului principal al SC M.T. SRL, acela de a obține profit.

S-a reținut astfel că,

este clar conturată și existența intenției celor doi inculpați de a induce și menține

în eroare părțile civile, prin crearea convingerii că SC M.T. SRL este proprietara

autoturismelor pe care le-a vândut, fiind evident că inculpatul S.C.V. nu putea

da dispoziții verbale inculpatei L.O.D. de a semna contractele în numele său, dacă

aceasta din urmă nu era la curent cu efectele juridice ale actului semnării asupra

părților și terților.

S-a mai reținut dă doar

în situația în care inculpatul S.C.V. singur și personal ar fi semnat contractele

încheiate cu părțile civile, s-ar fi pus problema inexistenței intenției de a înșela

a inculpatei L.O.D., însă modul de derulare a situației de fapt îi incriminează

pe ambii inculpați pentru inducerea și menținerea în eroare a părților civile, indiferent

de modalitățile, ulterioare tranzacțiilor, în care societățile de leasing financiar

ar fi deblocat plata ratelor și a penalităților de întârziere.

S-a reținut că din declarația

dată de inculpata L.O.D. cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală,

rezultă în mod cert că aceasta a cunoscut situația din firma respectivă, respectiv

că acele autoturisme aparțineau unor firme de leasing și nu firmei respective.

Cu privire la inculpatul

S.C.V., instanța de apel a reținut că acesta deținea o poziție administrativă în

firmă, fiind director, având cunoștință despre situația autoturismelor respective,

în sensul că ele aparțineau firmelor de leasing și că nu se puteau încheia contracte

direct, decât cu firma de leasing, astfel încât este certă săvârșirea infracțiunii

reținute în sarcina sa.

În ceea ce privește individualizarea

judiciară a pedepselor aplicate inculpaților (apelanți în speță), s-a apreciat că

instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare ale pedepsei,

prev. de art. 72 C. pen., dar și natura și gravitatea infracțiunilor comise, valoarea

apărată de lege, precum și prejudiciile cauzate prin faptele comise, stabilindu-se

în final just individualizată și apreciind temeinic în alegerea modalității de executare

a acesteia.

În aceste condiții s-a

apreciat că, în cauză, nu se impune nici majorarea cuantumului de pedeapsă (astfel

cum solicită partea civilă), dar nici reducerea acestuia, întrucât prima instanță

a realizat o individualizare corectă a sancțiunii penale, pedeapsa aplicată inculpaților

pentru faptele deduse judecății, corect încadrate juridic, a fost în mod legal stabilită

și, înăuntrul acestor limite, a fost și în mod just individualizată, în raport cu

prevederile art. 72 C. pen.

S-a mai reținut că pedeapsa

de câte 4 ani închisoare, cu suspendarea sub supraveghere, aplicată fiecărui inculpat

este situată sub limita minimă stabilită în condițiile reținerii circumstanțelor

atenuante, este proporțională cu gradul concret de pericol social al infracțiunilor

săvârșite, astfel cum este relevat de circumstanțele reale de comitere și, în același

timp, reflectă în mod corespunzător datele personale ale inculpaților (apelanți

în speță).

De asemenea, s-a apreciat

că, prin cuantumul și modalitatea de executare a pedepsei, astfel cum aceasta a

fost individualizată corect de instanța de fond, se poate atinge și scopul penal

sancționator al acesteia, în sensul prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni, iar

pe de altă parte, ca mijloc de reeducare și constrângere.

Instanța de prim control

judiciar a mai reținut că soluționarea laturii civile a cauzei este legală și temeinică,

judecătorul fondului dispunând repunerea părților în situația anterioară, în sensul

că au fost anulate contractele încheiate între SC M.T. SRL și cele cinci părți civile,

au fost obligați inculpații în solidar la plata sumelor ce au constituit pretinsul

preț al autoturismelor, iar părțile civile C.T. și Ț.F. au fost obligate să restituie

autoturismele respective, marca H., societății de leasing SC M.L. SA București,

care era proprietarul de drept, întrucât autoturismele respective nu pot fi înmatriculate

în circulație, atâta timp cât contractele nu s-au încheiat cu adevăratul proprietar.

Împotriva acestei hotărâri,

în termen legal au declarat recurs partea civilă Ț.F., precum și inculpații L.O.D.

și S.C.V.

Criticile formulate de

partea civilă au vizat pe de o parte greșita anulare a contractelor de vânzare-cumpărare

încheiate între SC M.T. SRL și cele cinci părți civile, iar pe de altă parte, modalitatea

de executare a pedepselor aplicate inculpaților, modalitate care nu corespunde scopului

prevăzut de art. 52 C. pen.

Recurenta parte civilă

a invocat cazurile de casare prev. de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

și 14 C. proc. pen.

Recurenta inculpată L.O.D.

a invocat cazurile de casare prev. de art. 385

9

alin. (1) pct. 17 și

12 C. proc. pen., solicitând, în principal, schimbarea încadrării juridice dată

faptei reținute în sarcina sa, în sensul înlăturării alin. (5) al art. 215 C.

pen., susținând că din probele administrate în cauză nu rezultă forma agravantă

a infracțiunii de înșelăciune.

Referitor la cel de-al

doilea caz de casare invocat de recurenta inculpată prev. de art. 385

9

alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., în considerarea acestuia inculpata a solicitat

achitarea sa, conform art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc.

pen., susținând că din fișa postului coroborată cu atribuțiile de serviciu nu rezultă

vinovăția sa în comiterea faptelor reținute.

Criticile formulate de

recurentul inculpat S.C.V., dezvoltate în scris (dosar recurs) vizează, în principal,

aspecte referitoare la nemotivarea corespunzătoare a hotărârii atacate și la nepronunțarea

instanței de apel cu privire la unele cereri esențiale pentru justa soluționare

a cauzei, în concret, cererea de achitare a sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap.

la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

A invocat cazurile de

casare prev. de art. 385

9

alin. (1) pct. 9 și 10 C. proc. pen. și a solicitat

admiterea recursurilor, casarea deciziei atacate și, rejudecând, să se dea eficiență

criticilor formulate în considerarea motivelor de recurs formulate.

În subsidiar, recurentul

inculpat S.C.V. a învederat că din probele administrate nu rezultă că sunt întrunite

elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, faptă prevăzută și pedepsită

de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen.

A invocat cazul de casare

prev. de art. 385

9

alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., susținând că faptei

îi lipsește atât latura subiectivă cât și latura obiectivă și a solicitat achitarea

sa, în baza disp. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Un alt motiv de recurs

formulat de recurentul inculpat a vizat împrejurarea că ambele instanțe au comis

o gravă eroare de fapt care a avut drept consecință, condamnarea sa la o pedeapsă

cu suspendarea condiționată a executării acesteia.

În acest sens, a arătat

că instanțele au înlăturat probele administrate din care rezultă în mod cert că,

în fapt, societatea era administrată de către martorul D.M. care, în calitate de

director general, conducea în mod nemijlocit activitatea societății și că decizia

de a se încheia contractele de leasing pentru autovehiculele expuse în showroom

a aparținut martorului D.M.

A invocat cazul de casare

prev. de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. și a solicitat achitarea

sa, în baza disp. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Examinând legalitatea

și temeinicia hotărârii pronunțate în cauză, în raport cu cazurile de casare invocate

prin prisma criticilor formulate, în mod prioritar cele reglementate de art. 385

9

alin. (1) pct. 9 și 10 C. proc. pen., în baza materialului probator existent la

dosarul cauzei dar și din oficiu, în conformitate cu disp. art. 385

9

alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție expune următoarele:

Din analiza coroborată

a ansamblului material probator administrat, prima instanță a constatat vinovăția

inculpaților în săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina lor - infracțiunea

prev. de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2)

C. pen.,- procedând la tragerea la răspundere penală a inculpaților L.O.D. și S.C.V.

Instanța de fond a apreciat

că acuzația adusă inculpaților este fondată, probele cauzei relevând, fără dubiu,

că aceștia au desfășurat activități infracționale constând în inducerea în eroare

a părților vătămate C.T., Ț.F., M.G., Ș.S.N., B.G. cu ocazia încheierii unor contracte

de vânzare-cumpărare pretinzând că societatea pe care o administra inculpatul S.C.V.

și pe care o reprezenta, în calitate de agent de vânzări, inculpata L.O.D., este

proprietara unor autoturisme H. și le poate vinde deși, în realitate, aceste autoturisme

aparțineau unor firme de leasing, cauzând un prejudiciu de 210.399 RON.

Criticile formulate de

inculpații L.O.D. și S.C.V. în fața instanței de prim control judiciar au vizat

aspecte de nelegalitate și netemeinicie ale hotărârii instanței de fond, astfel

cum se constată din încheierea de amânare a pronunțării din 19 aprilie 2012 a Curții

de Apel București, secția I penală și din motivele de apel scrise, amplu dezvoltate,

depuse la dosarul cauzei.

Aceleași critici au fost

reiterate în fața instanței de recurs cu ocazia dezbaterii recursurilor formulate

de inculpați vizând, în esență, aceleași aspecte referitoare la judecarea fondului

cauzei.

În plus, recurentul inculpat

S.C.V. a invocat motivarea necorespunzătoare a deciziei atacate și nepronunțarea

instanței asupra unor cereri esențiale, în concret, motive de apel care erau de

natură să garanteze drepturile sale și să influențeze soluția procesului, din perspectiva

greșitei condamnări urmare a neîntrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii

de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen.

Observând decizia atacată

din perspectiva motivării, în raport și de criticile aduse, circumscrise cazurilor

de casare prev. de art. 385

9

alin. (1) pct. 9 și 10 C. proc. pen., Înalta

Curte de Casație și Justiție constată că susținerile inculpatului S.C.V. sunt întemeiate.

Obligația instanțelor

de judecată de a-și motiva hotărârile reprezintă o garanței a dreptului la un proces

echitabil consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În jurisprudența sa, Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, a apreciat că obligația de motivare a hotărârilor

este inerentă procesului echitabil (cauza Hiro Balani c. Spania).

Tot Convenția Europeană

a Drepturilor Omului a statuat că motivarea nu poate să prezinte un caracter lapidar,

reamintind că dreptul la un proces echitabil, garanțiile art. 6 alin. (1) din Convenție,

înglobează, printre altele, dreptul părților la proces de a prezenta observațiile

pe care le consideră relevante pentru cauza lor (cauza Georgiadis c. Greciei).

Convenția nu vizează garantarea

unor drepturi teoretice sau iluzoriu ci a unor drepturi concrete și efective, iar

dreptul nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt într-adevăr

„ascultate”, adică analizate temeinic de către instanța sesizată (cauza Artico împotriva

Italiei, Hot. din 13 mai 1980).

Cu alte cuvinte, art.

6 implică, în special, în sarcina instanței obligația de a proceda la o analiză

efectivă a mijloacelor, argumentelor și propunerilor de probe ale părților (cauza

Parez împotriva Franței).

Tot astfel, în motivarea

hotărârii din 1 iulie 2013, pronunțată în cauza Suminem c. Finlandei, Curtea a arătat

că o altă funcție a motivării hotărârilor este aceea de a demonstra părților că

au fost ascultate.

Din perspectiva celor

arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că motivarea deciziei penale

atacate este lacunară și neconvingătoare, întrucât din cuprinsul acesteia nu rezultă

motivele pentru care apelul formulat de inculpatul S.C.V. a fost respins.

Deși, în mod aparent,

considerentele deciziei penale nr. 135 din 3 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel

București cuprind argumentele care au determinat instanța să pronunțe soluția cauzei,

în realitate motivarea acesteia reprezintă în mare parte o preluare a stării de

fapt reținută de judecătorul fondului, în condițiile în care instanța de prim control

judiciar, chemată să judece și să soluționeze calea de atac într-un efect devolutiv,

în cadrul unei noi judecăți cu caracter autonom care să aibă ca obiect reexaminarea

acelor dispoziții din hotărâre care au fost omise sau nelegal soluționate, s-a limitat

la a aprecia că „din analiza actelor dosarului s-a constatat că la judecarea în

fond a cauzei au fost respectate prevederile art. 62 C. proc. pen., cauza fiind

lămurită sub toate aspectele pe bază de probe în interesul aflării adevărului judiciar,

iar în urma unei evaluări judicioase și obiective a materialului probator administrat

în speță în conformitate cu prevederile art. 63 C. pen. a stabilit în mod corect

situația de fapt dedusă judecății, vinovăția inculpaților și încadrarea juridică

a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea acestora în judecată”.

Nici sub aspectul laturii

civile, hotărârea atacată nu este motivată, întrucât din considerentele acesteia

nu rezultă care sunt argumentele instanței de apel care au determinat concluzia

anulării contractelor de vânzare cumpărare încheiate între SC M.T. SRL și cele cinci

părți civile.

Este adevărat că în practica

Convenției Europene a Drepturilor Omului (cauza Boldea contra România) noțiunea

de proces echitabil permite ca o instanță internă, să-și motiveze hotărârea folosind

motivele oferită de o instanță inferioară, cu condiția ca aceasta să fi examinat

cu adevărat problemele esențiale ce i-au fost supuse atenției și nu să confirme,

pur și simplu, concluziile unei instanțe inferioare.

Or, în cauza de față,

critica vizează tocmai împrejurarea că instanța de apel nu a răspuns unor cereri

esențiale, nu a examinat efectiv apărările formulate de către inculpat în calea

de atac.

Pe de altă parte este

cunoscut că, în cazul apelului, legiuitorul a reglementat un efect devolutiv integral,

atât în fapt cât și în drept, ceea ce înseamnă că apelul promovează o reexaminare

a cauzei sub toate aspectele, nu numai cu privire la temeiurile și cererile formulate

de procuror și de părți.

În cazul de față, instanța

de apel nu a procedat la analizarea cauzei sub toate aspectele în sensul că nu a

evaluat, printr-o examinare proprie cererile, susținerile inculpaților în contextul

criticilor formulate și a motivelor de apel, amplu detaliate.

În acest sens, se impune

precizarea că aspectele criticate în soluționarea laturii penale a cauzei, sub aspectul

solicitării inculpatului S.C.V. de achitare în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap.la

art. 10 lit. c) C. proc. pen., nici măcar nu au fost evocate în considerentele deciziei

atacate.

Cum motivele de apel constituie

cereri esențiale de natură a garanta drepturile părților și de a influența soluția

procesului, omisiunea instanței de apel de a se pronunța asupra unui asemenea motiv,

atrage casarea deciziei în temeiul art. 385

9

alin. (1) pct. 10 C.

proc. pen.

Concluzionând, aspectele

invocate de către inculpat sunt esențiale în aflarea adevărului, conform art. 3

C. proc. pen., întrucât în desfășurarea procesului penal

trebuie să se asigure

aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire

la persoana făptuitorului, demersuri de natură să asigure realizarea scopului procesului

penal și anume acela că orice infractor să fie pedepsit numai în măsura vinovăției

sale și nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.

În contextul arătat de

inculpații L.O.D. și S.C.V. se impune admiterea tuturor recursurilor declarate în

cauză, deoarece activitatea infracțională pretins săvârșită de aceștia, coroborată

cu împrejurările învederate și criticile formulate de partea civilă, sunt în strânsă

legătură cu aspectele asupra cărora instanța de trimitere urmează a dispune.

Urmarea tuturor considerentelor

de fapt și de drept expuse, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. c) C.

proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul declarat în cauză,

va casa decizia atacată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanțe

- Curtea de Apel București.

Procedând la rejudecarea

cauzei, în ansamblul ei, instanța va asculta inculpații, va examina toate apărările

și criticile formulate de inculpații L.O.D. și S.C.V. și de partea civilă, va administra

orice probă rezultată din dezbateri după cum și orice probă consideră necesară în

contextul lămuririi tuturor aspectelor referitoare la faptele imputate inculpaților,

cu respectarea drepturilor lor procesuale și constituționale, în scopul justei soluționări

a cauzei cu respectarea principiului „non reformațio în pejus”.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de inculpații L.O.D. și S.C.V. și de partea civilă Ț.F. împotriva deciziei penale

nr. 135 din data de 03 mai 2012 a Curții de Apel București, secția I penală și trimite

cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, Curtea de Apel București.

Onorariul apărătorului

desemnat din oficiu pentru recurenta inculpata L.O.D., în sumă de 300 RON, cât și

onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat

S.C.V., în sumă de 75 RON, până la prezentarea apărătorului ales, se vor plăti din

fondul Ministerului Justiției

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 18 aprilie

2013.