ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3149/2020

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 05.09.2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților anularea Deciziei nr. 1373/02.08.2016, suspendarea deciziei până la soluționarea anulării, recunoașterea drepturilor ce decurg din emiterea poliței de asigurare x și implicit recunoașterea calității de asigurat la data de 18.06.2013 și pe toată perioada de asigurare 24.04.2013-23.10.2013, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 888 din data de 14 martie 2017 Curtea de Apel București, secția a VIII- a contencios administrativ și fiscala a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că în cadrul instrumentării dosarului de daună nr. RCA/DJ/803 constituit la Fondul de garantare a asiguraților, ca urmare a cererii reclamantei, având în vedere comunicarea din data de 28.06.2016 transmisă de Societatea B. S.A. către F.G.A., s-a comunicat faptul că la data de 18.06.2013 (data producerii accidentului) reclamanta nu figura cu poliță RCA validă în baza de date B.. Conform bazei de date C., autovehiculul cu nr. de înmatriculare x nu figurează ca fiind asigurat nici la altă companie la data respectivă și are poliță validă încheiată la D. începând cu data de 26.06.2013.

S-a mai arătat că, deși instanța a făcut demersuri pentru depunerea în original a poliței de asigurare, aceasta nu a fost identificată în arhiva preluată de pârât. Potrivit art. 249 C. proc. civ., "cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege." Or, reclamanta, ca declanșator al acțiunii judiciare, avea sarcina de a face dovada existenței unei polițe RCA valabile la data accidentului, indiferent de demersurile făcute de instanță în baza rolului activ, conform art. 22 C. proc. civ.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acțiunii și admiterea acesteia astfel cum a fost formulată.

În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a arătat, în esență, următoarele:

- instanța de fond a judecat cauza limitându-se în a aprecia că nu s-a făcut dovada existenței poliței de asigurare cu exemplarul original în condițiile în care niciuna dintre părți nu a negat emiterea și existența acestei polițe RCA și nu a susținut că polița x ar fi falsă, existând la dosarul cauzei exemplare în copie certificate de părți ca fiind conforme cu originalul.

- diferendul este generat de modalitatea în care a fost invalidată această poliță (cum se arată în Decizie) sau anulată (cum se arată în corespondența asigurătorului), astfel că instanța a omis să cerceteze și să judece ceea ce era esențial: dacă polița a fost invalidată sau anulată în mod legal. De observat că deși s-au invocat în apărare dispozițiile art. 2200, art. 2209 din C. civ. și art. 37 din Legea 32/2000, prima instanță nu face trimitere în nici un fel la aceste dispoziții de drept substanțial.

- a fost aplicat greșit și art. 27 alin. (4) din Normele Ordinului nr. 14/2011 al CSA, deoarece s-a făcut dovada valabilității asigurării obligatorii RCA cu polița x.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul Fondul de Garantare a Asiguraților a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, arătând că Fondul nu introduce date și nu modifică datele introduse în baza de date C., această obligație aparținând exclusiv asigurătorului care a emis polița de asigurare obligatorie.

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de casare invocate, a actelor dosarului și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Recurenta-reclamantă a investit instanța de contencios administrativ și fiscal, pe calea prevăzută de art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004, cu o acțiune îndreptată împotriva Fondului de Garantare a Asiguraților solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea Deciziei nr. 1373/02.08.2016, suspendarea deciziei până la soluționarea anulării, recunoașterea drepturilor ce decurg din emiterea poliței de asigurare x și implicit recunoașterea calității de asigurat la data de 18.06.2013 și pe toată perioada de asigurare 24.04.2013-23.10.2013, cu cheltuieli de judecată.

Prima instanță, pentru considerentele arătate pe scurt la punctul 2 din prezenta decizie, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

Reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive sunt incidente, după cum vom arăta în continuare. Astfel, la data de 18 iunie 2013, a avut loc un accident de circulație, din culpa conducătorului autoturismului cu nr. de înmatriculare x, aparținând recurentei reclamante A. S.R.L., fiind avariat un alt autoturism. Recurenta a susținut că auto cu nr. de înmatriculare x era asigurat la data producerii accidentului cu polița RCA nr. x emisă de Societatea B. S.A. la data de 23.04.2013, cu valabilitate de la 24.04.2013 până la 23.10.2013.

Această poliță RCA, depusă în copie legalizată de Notar public E., a fost încheiată prin brokerul de asigurare F. S.R.L. care a încasat și suma de 2176,20 RON, conform chitanței depusă la dosar . În cadrul instrumentării dosarului de daună nr. RCA/DJ/803, pârâtul FGA a emis Decizia nr. 1373/02.08.2016, prin care a respins pretențiile petentei, în conformitate cu art. 27 alin. (4) din Ordinul CSA nr. 14/2011, reținând că polița de asigurare RCA cu nr. x a fost declarată invalidă la data accidentului de către B. S.A. și conform bazei de date C., autovehiculul nu figura ca fiind asigurat la nicio societate de asigurări la data producerii evenimentului. Este adevărat că potrivit art. 27 alin. (4) din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, aprobate prin Ordinul nr. 14/2011, în vigoare la data încheierii poliței de asigurare precum și la data producerii riscului asigurat: "Asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru (...) prejudiciile cauzate în situațiile în care nu se face dovada valabilității la data accidentului a asigurării obligatorii RCA sau asigurătorul RCA nu are răspundere".

Însă aceste dispoziții infralegale trebuie analizate în contextul cadrului normativ general al asigurărilor, precum și în contextul cadrului normativ special al asigurărilor de răspundere civilă obligatorie.

Potrivit art. 2.200 din C. civ., forma în vigoare la data încheierii poliței de asigurare: "(1) Pentru a putea fi dovedit, contractul de asigurare trebuie să fie încheiat în scris. Contractul nu poate fi probat cu martori, chiar atunci când există un început de dovadă scrisă. Dacă documentele de asigurare au dispărut prin forță majoră sau caz fortuit și nu există posibilitatea obținerii unui duplicat, existența și conținutul lor pot fi dovedite prin orice mijloc de probă.

(2) încheierea contractului de asigurare se constată prin polița de asigurare sau certificatul de asigurare emis și semnat de asigurător ori prin nota de acoperire emisă și semnată de brokerul de asigurare.

(3) Documentele care atestă încheierea unei asigurări pot fi semnate și certificate prin mijloace electronice." În cauză, s-a făcut dovada încheierii unei polițe de asigurare prin intermediul unui broker de asigurare. Conform art. 2209 din C. civ.: "Denunțarea contractului de asigurare de către una dintre părți se poate efectua numai cu respectarea unui termen de preaviz de cel puțin 20 de zile calculate de la data primirii notificării de către cealaltă parte."

Asigurătorul B. S.A., prin lichidatorul judiciar, nu a comunicat Fondului de Garantare a Asiguraților o astfel de notificare.

"Asigurările obligatorii se reglementează prin legi speciale", astfel cum se arată în art. 2213 din C. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 37 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, în vigoare la data încheierii poliței de asigurare precum și la data producerii riscului asigurat:

"Nici o faptă sau omisiune a asigurătorului ori a agentului său, constând în încălcarea oricărei prevederi a prezentei legi, a legii aplicabile contractului de asigurare și a condițiilor sau a cuantumului primelor de asigurare, precum și a altor elemente privind încheierea contractului de asigurare, nu poate fi invocată de asigurător pentru anularea unui contract de asigurare."

Or, în speța de față, chiar presupunând că brokerul de asigurare nu a transferat asigurătorului prima de asigurare, această situație nu ar fi de natură să îi creeze prejudicii asiguratului, deoarece potrivit art. 33 alin. (4) din Legea nr. 32/2000: "Primele de asigurare plătite de clienți prin intermediari în asigurări se consideră transferate asigurătorului la momentul plății; despăgubirile sau sumele asigurate plătite de către asigurător prin intermediari se consideră ca fiind transferate clienților numai în momentul încasării efective de către aceștia a sumelor/despăgubirilor respective."

Mai mult decât atât, conform art. 34 alin. (9) din Legea nr. 32/2000: "Dacă un asigurat a încheiat o asigurare printr-un agent de asigurare, asigurătorul în numele căruia acționează agentul este răspunzător față de asigurat pentru toate actele sau omisiunile agentului de asigurare."

În lumina dispozițiilor legale menționate mai sus, intimatul Fondul de Garantare a Asiguraților nu putea refuza o analiză pe fondul cererii de plată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L.

Pentru aceste considerente și în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 și art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 888 din data de 14 martie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII- a contencios administrativ și fiscal, va casa sentința recurată și, rejudecând, va admite acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. și va anula decizia nr. 1373/2.08.2016 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 888 din data de 14 martie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII- a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând:

Admite acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. și anulează decizia nr. 1373/2.08.2016 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 02 iulie 2020.