ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1325/2020

Ședința publică din data de 10 iulie 2020

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu sub nr. x/2015, la data de 25 septembrie 2015, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând, în principal, să se constate că reclamantul a dobândit un drept de superficie, constând în dreptul de proprietate asupra construcției casă de locuit cu nr. 4 de tip S+P+M, edificată pe terenul înscris în CF xN, localitatea Călugareni (Jud. Giurgiu), nr. cadastral x, proprietatea S.C. B. S.R.L., și dreptul de folosință asupra terenului de sub construcția respectivă (aferent construcției), ambele imobile (casă și teren) fiind situate în comuna Călugareni, str. x, (Jud. Giurgiu).

A mai solicitat să se constate că reclamantul are un drept de servitute de trecere asupra căilor de acces și să se dispună înscrierea în cartea funciară a drepturilor mai sus constatate, în favoarea reclamantului.

În subsidiar, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la despăgubirea cuvenită reclamantului, în suma de 450.000 RON (valoarea de circulație) pentru edificarea cu bună-credință a construcției casă de locuit cu nr. 4 de tip S+P+M pe terenul înscris în CF xN, localitatea Călugareni (Jud. Giurgiu), nr. cadastral x, proprietatea S.C. B. S.R.L.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 492 și următoarele din C. civ. din 1864.

Prin sentința civilă nr. 52 din data de 3 octombrie 2017 pronunțată în dosarul nr. x/2015, Tribunalul Giurgiu, secția Civilă a admis acțiunea formulată de reclamantul A. împotriva pârâtei S.C. B. S.R.L.

A omologat rapoartele de expertiză întocmite de experții tehnici specialitatea construcții și topocadastrală C. și D..

A constatat că reclamantul A. a dobândit un drept de superficie, constând în dreptul de proprietate asupra unei case de locuit situată în comuna Călugăreni, județul Giurgiu, tip S+P+1E, cu o suprafață utilă totală de 216,62 m.p. (identificată prin raportul de expertiză întocmit de expert tehnic C.), precum și dreptul de folosință gratuită asupra terenului aferent construcției în suprafață de 565 m.p., identificată prin raportul de expertiză tehnică topocadastrală D. ca fiind S3 și delimitată prin punctele 19,13,6,20,19.

A constatat că reclamantul are un drept de servitute de trecere de la imobilele menționate în alineatul precedent spre drumul public (DN5), prin terenul proprietatea pârâtei, în suprafață de 366 m.p., identificat de expertul tehnic topo D. ca fiind S6, și delimitat prin punctele 7,8,42-44,13,7.

A dispus înscrierea în cartea funciară nr. x/N a localității Călugăreni, județul Giurgiu, nr. cadastral x, a drepturilor de superficie și servitute de trecere menționate în alineatele precedente, în beneficiul reclamantului A., după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, sens în care un exemplar al acesteia se va comunica OCPI Giurgiu -Biroul de Carte Funciară.

A respins excepția prescripției dreptului la acțiune, ca rămasă fără obiect.

A obligat pe reclamantul A. să plătească expertului tehnic topo D. suma de 400 RON reprezentând onorariu de expertiză majorat.

A obligat pe pârâta S.C. B. S.R.L. să plătească reclamantului suma de 7027,50 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă civilă nr. 2192/A din 16 noiembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 52 din data de 3 octombrie 2017, pronunțate de Tribunalul Giurgiu, secția Civilă, în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A..

A schimbat, în parte, sentința atacată, în sensul că a respins cererea principală, ca neîntemeiată.

A admis excepția prescripției și a constatat prescris dreptul la acțiune al reclamantului, cu privire la capătul subsidiar de cerere.

A respins cererea subsidiară, ca urmare a intervenirii prescripției.

A respins cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

A obligat reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 2000 RON cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

A obligat intimatul reclamant la plata către apelanta-pârâtă a sumei de 4127,5 RON, cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxă judiciară de timbru.

La data de 8 aprilie 2019, reclamantul A. a formulat recurs împotriva deciziei anterior menționate, solicitând admiterea recursului, casarea, în tot, a hotărârii atacate și, în consecință, respingerea apelului formulat de către S.C. B. S.R.L., ca nefondat.

A solicitat obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată

Prin cererea de recurs, recurentul-reclamant a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

A precizat că motivele reținute de către instanța de apel în considerentele hotărârii atacate fac referire, în esență, la faptul că actul încheiat la data de 12 februarie 2009 nu întrunește condiția ad validitatem a actului autentic pentru transmiterea valabilă a unui drept de superficie și, de asemenea, asupra împrejurării că recurentul-reclamant nu a dovedit, în condițiile art. 249 din C. proc. civ., că imobilul a fost construit pe cheltuiala sa exclusivă.

Din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul - reclamant a susținut, referitor la cerințele de formă ale actului prin care s-a constituit dreptul de superficie, că, deși dispozițiile exprese ale art. 2 alin. (2) din Titlul X al Legii nr. 247/2005 impun, în privința convenției de constituire a dreptului de superficie, cerința ad validitatem a formei autentice, potrivit doctrinei, în situația unei imposibilități morale de preconstituire a unui astfel de înscris, nerespectarea acestei cerințe nu afectează valabilitatea convenției de constituire a dreptului de superficie, în acest caz, dovada convenției de superficie putând fi realizată prin orice mijloc de probă.

A precizat că, în cauză, natura relațiilor dintre recurentul-reclamant și asociatul unic al intimatei-pârâte, domnul E., a fost corect evidențiată și reținută de către instanța de apel, care a menționat în considerentele hotărârii atacate că recurentul a demarat, în cursul anului 2009, edificarea construcției, "pe fondul unei relații de prietenie cu asociatul unic administrator al societății" (pag. 5 din hotărâre, penultimul paragraf).

A precizat că analiza instanței nu a avut în vedere și împrejurarea că relația de prietenie și conlucrare dintre recurentul-reclamant și asociatul unic al intimatei-pârâte a avut drept consecință manifestarea unei imposibilități morale de încheiere a convenției de constituire a dreptului de superficie, aspect pe care instanța de apel nu l-a analizat.

În al doilea rând, a arătat că, din analiza ansamblului probator existent la dosarul cauzei, rezultă că recurentul-reclamant a dovedit împrejurarea că imobilul construcție a fost edificat pe cheltuiala sa exclusivă.

Deși acesta a achiziționat materialele de construcții din venituri proprii, a evidențiat aceste achiziții pe numele societății intimate, cu acordul reprezentantului legal al intimatei-pârâte, dată fiind relația de prietenie și încredere reciprocă care se manifesta între aceștia la momentul respectiv, pentru a facilita societății intimate recuperarea sumelor provenite din taxa pe valoare adăugată.

Instanța de apel a reținut că, în cursul anului 2009, recurentul-reclamant și fiica sa, F., în calitate de împuterniciți ai intimatei-pârâte, au retras sume semnificative de Euro și RON din conturile societății (pag. 8, penultimul paragraf), cu acceptul domnului E., însă aceste cheltuieli au fost efectuate de către recurent nu în numele societății, ci pentru realizarea unei construcții proprii, astfel cum rezultă din depozițiile martorilor audiați în cauză.

În consecință, a menționat că argumentele instanței de apel nu susțin concluzia că recurentul-reclamant nu ar fi dovedit, în condițiile art. 249 din C. proc. civ., că imobilul-construcție a fost construit pe cheltuiala sa exclusivă.

A solicitat obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 20 mai 2019, prin fax, intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L. a transmis la dosar întâmpinare, prin care a solicitat instanței, în principal, în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) din C. proc. civ., coroborate cu dispozițiile art. 493 alin. (5) din același act normativ, să dispună anularea recursului formulat, față de împrejurarea că susținerile conținute de cererea de recurs nu se încadrează în motivele de recurs prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

În subsidiar, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

A precizat că va solicita obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea litigiului, pe cale separată.

În cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursurilor, magistratul-asistent raportor concluzionând că recursul este admisibil în principiu, este legal timbrat și a fost declarat în termenul legal.

Totodată, a considerat că susținerile formulate în motivarea căii de atac se încadrează, parțial, în motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în cauză nefiind identificate motive de casare de ordine publică, în condițiile art. 489 alin. (3) din C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 22 noiembrie 2019, Înalta Curte, analizând raportul, a dispus comunicarea acestuia, potrivit prevederilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

De asemenea, prin încheierea din data de 20 martie 2020, Înalta Curte a admis în principiu recursul și a constatat suspendată de plin drept judecata cauzei, în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 cuprinse în Decretul privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României nr. 195 din 16 martie 2020, publicat în Monitorul Oficial nr. 212 din 16 martie 2020.

Prin rezoluția președintelui completului de judecată din data de 13 mai 2020, a fost fixat termen în ședință publică la această dată, 10 iulie 2020, în vederea repunerii pe rol a cauzei, reluării judecății și soluționării recursului.

Analizând recursul formulat, în conformitate cu dispozițiile art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție îl va respinge, ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Motivul de recurs referitor la presupusa încălcare sau aplicare necorespunzătoare a dispozițiilor art. 2 alin. (2) din Titlul X al Legii nr. 247/2005, este greșit circumscris, de către recurentul-reclamant, dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., această critică încadrându-se într-un alt motiv de casare, respectiv cel prevăzut de pct. 6 al textului art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., deoarece în esență, critica recurentului-reclamant se referă la neanalizarea de către instanța de apel a unei posibile imposibilități morale a recurentului de încheiere a convenției de constituire a dreptului de superficie, în forma ad validitatem.

Pe de altă parte, din examinarea considerentelor hotărârilor pronunțate de instanțele de fond, a cererii de chemare în judecată și a întâmpinării formulate de reclamant în apel, se constată că acesta nu a invocat, nici pe cale principală, nici pe cale incidentală aspectul existenței unei imposibilității morale de preconstituire a actului autentic pentru stabilirea dreptului de superficie, aceasta chestiune fiind ridicată, pentru prima dată, în fața instanței de recurs.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că motivul de recurs privind neanalizarea efectului dispozițiilor art. 2 alin. (2) din Titlul X al Legii nr. 247/2005 nu a fost supus dezbaterii instanței de apel, astfel încât, în lipsa unei dezlegării proprii a acestei instanțe, Înalta Curte nu poate realiza, la rândul său, pentru prima dată în cadrul procesului, controlul judiciar asupra argumentelor invocate.

Judecata căii de atac extraordinare a recursului are în vedere, exclusiv, aspecte de nelegalitate ale deciziei atacate, care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii și dezlegării instanței de apel, nefiind permisă invocarea omisso medio a motivelor nepropuse în apel.

Tot din perspectiva motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul-reclamant a formulat o serie de critici referitoare, în esență, la faptul că, în contradicție cu interpretarea instanței de apel, ansamblul probator administrat în cauză susține concluzia că recurentul-reclamant a dovedit, în condițiile art. 249 din C. proc. civ., că imobilul-construcție a fost construit pe cheltuiala sa exclusivă.

În raport cu conținutul susținerilor recurentului-reclamant, referitoare la modul pretins eronat în care instanța de apel a apreciat probatoriul administrat în fața ambelor instanțe de fond, Înalta Curte constată că acestea au în vedere o presupusă stabilire greșită a situației de fapt, aspectul reclamant fiind unul de netemeinicie, și nu de nelegalitate a deciziei recurate.

În consecință, în considerarea specificului căii de atac a recursului, dedicată exclusiv analizării elementelor de nelegalitate a judecății din apel, Înalta Curte nu poate repune în discuție modul în care au fost stabilite elementele de fapt în cauză, aceste aspecte aflându-se în afara domeniului de analiză a legalității, prescris de textul art. 488 din C. proc. civ.

În baza considerentelor anterior expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 2192/A din 6 noiembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 2192/A din 6 noiembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 iulie 2020.