ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1406/2020

Ședința publică din data de 7 iulie 2020

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 12 mai 2017 pe rolul Tribunalului Teleorman, secția civilă, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman, la plata sumei de 100.000 euro cu titlu de despăgubiri, susținând că este victima unor dosare prefabricate și false.

Prin sentința nr. 567 din data de 13 decembrie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Teleorman, secția civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtă, a admis excepția inadmisibilității cererii, invocată prin întâmpinare, și a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman.

Prin decizia civilă nr. 988A din data de 14 iunie 2019, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamantul A. și de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman împotriva sentinței tribunalului.

Împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel, reclamantul a declarat recurs.

În cuprinsul cererii de recurs, fără a proceda la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-reclamant A., în esență, a susținut următoarele:

- Judecătoria Alexandria, Tribunalul Teleorman și Curtea de Apel București au fabricat trei hotărâri false, în care au reținut un proprietar fals (B.) pentru casa care se află în proprietatea sa;

- au fost fabricate sentințe false (nr. 1456/2014, nr. 2461/2015 și dosarul execuțional nr. x/2015), reținându-se că proprietarul imobilului este B., contrar celor ce rezultă din actele sale de proprietate și nesocotindu-se autoritatea de lucru judecat a hotărârilor nr. 1370/2012, 175/2012 și 308/2012, prin care s-a reținut că este singurul moștenitor al casei;

- au fost folosite probe false, respectiv sentințele nr. 1232/1980 și nr. 2544/1993, care nu mai sunt valabile, ca urmare a hotărârilor nr. 1370/2012, nr. 175/2012 și nr. 308/2012;

- au fost săvârșite mai multe abuzuri împotriva sa de către executorul judecătoresc și a fost supus la represiuni de către avocatul falsului proprietar al imobilului; o altă represiune îndreptată împotriva sa o reprezintă dosarul nr. x/2019, în care s-a solicitat transformarea amenzii cu care a fost sancționat în pedeapsa cu închisoarea;

- Agenția Națională de Administrare Fiscală îi trimite mereu somații, susținând că nu s-a făcut dovada că ar fi fost achitat, dar această dovadă nu există întrucât nu există nici infracțiunea;

- sentințele nr. 1456/2014, nr. 2461/2015, nr. 392/2016 și nr. 480/2019 sunt nule conform art. 282 C. proc. pen., întrucât prin acestea s-a reținut un proprietar fals, respectiv C., și un moștenitor fals, B., în condițiile în care nu există nicio dovadă în acest sens.

În temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport reținându-se că motivele invocate nu pot fi circumscrie dispozițiilor de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., aspect de natură a atrage incidența sancțiunii nulității recursului, reglementată de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Raportul a fost comunicat părților, iar recurentul reclamant a depus la dosar punct de vedere la raport, susținând că recursul este admisibil în principiu și a solicitat admiterea acestuia astfel cum a fost formulat.

Constatându-se încheiată procedura comunicărilor prealabile, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., s-a fixat termen pentru discutarea admisibilității în principiu a recursului, la data de 7 iulie 2020, fără citarea părților.

Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 488 din același cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Totodată, conform art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Deși nu se prevede în mod expres, este fără dubiu că, pe lângă posibilitatea încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței de apel în soluționarea cauzei, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

În cauză, instanța de apel a reținut că reclamantul nu a invocat niciuna dintre ipotezele prevăzute de art. 539 din C. proc. pen. pentru obligarea pârâtei Agenția Națională Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman la plata de despăgubiri - sub forma daunelor morale, având în vedere că dosarele pe care le invocă sunt fie civile, fie penale, fără ca apelantul-reclamant să pretindă măcar că se găsește în ipoteza reglementată de art. 539 din C. proc. pen., nefiind privat în niciun fel de libertate, în sens juridic, penal, ci doar, eventual, în sens simbolic.

Din conținutul cererii de recurs, se constată că recurentul reclamant nu a formulat nicio critică de nelegalitate cu privire la hotărârea împotriva căreia a exercitat calea de atac, acesta nearătând care sunt argumentele pentru care nu este legală soluția prin care instanța de apel a reținut că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzută de art. 539 alin. (2) din C. proc. pen., susținerile sale fiind simple nemulțumiri referitoare la anumite soluții ale instanțelor judecătorești pronunțate în alte cauze.

Or, condiția legală a dezvoltării criticilor din recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate, limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., întrucât, potrivit legii, nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea sau modificarea unei hotărâri.

Așa fiind, cum aspectele invocate de recurentul-reclamant nu se grefează pe conținutul hotărârii atacate și cum, în cauză, nu pot fi reținute motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută într-o asemenea situație de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv aceea a nulității recursului, admițând excepția cu acest obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 988 A din 14 iunie 2019 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 iulie 2020.