ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2611/2012

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 43 din 19 aprilie 2011 pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția penală, în baza art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, modificată, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul P.I., la pedeapsa închisorii de 7 (șapte) ani.

În baza art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa închisorii de 3 (trei) ani.

În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 7 (șapte) ani închisoare.

În baza art. 39 alin. (2) C. pen. a descontopit pedepsele aplicate față de același inculpat prin sentința penală nr. 13 din 22 ianuarie 2007 a Judecătoriei Zimnicea, definitivă în:

- pedeapsa de 1 an închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 78 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.;

- pedeapsa de 1 an și 3 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 78 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.;

- pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 293 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și le-a repus în individualitatea lor.

A menținut revocarea liberării condiționate dispusă prin sentința penală nr. 13/2007 a Judecătoriei Zimnicea, pentru restul de pedeapsă neexecutat de 880 zile, din pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată inculpatului P.I. prin sentința penală nr. 303/2001 a Judecătoriei Zimnicea.

A contopit pedepsele de 1 an, 1 an și 3 luni, 2 ani închisoare precum și restul de pedeapsă neexecutat, de 880 zile, cu pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată prin prezenta sentință urmând ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare.

A interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și e) C. pen., în condițiile art. 71 C. pen.

În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și e) C. pen., pe o durată de 2 ani, în condițiile art. 66 C. pen.

În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata prevenției de la 1 iulie 2010 la zi și, în baza art. 350 C. proc. pen. a menținut arestarea preventivă a acestuia.

În baza art. 19 din Legea nr. 678/2001 a confiscat de la inculpat suma de 5000 euro, reprezentând suma de bani deținută ilicit prin infracțiune.

În baza art. 348 C. proc. pen. a dispus anularea copiei înscrisului falsificat, respectiv copie C.I., seria AA nr. XX emisă de SPCLEP Alexandria pe numele P.F.A.

A respins ca nefondată cererea părții vătămate de obligare a inculpatului la plata despăgubirilor materiale.

În baza art. 191 C. proc. pen. a fost inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 1.000 RON, din care 200 RON reprezintă onorariu avocat oficiu la urmărirea penală pentru asistența juridică asigurată părții vătămate minore.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Inculpatul P.I., în vârstă de 40 ani este recidivist, în condițiile prevăzute de art. 37 lit. a) C. pen., în raport de pedeapsa rezultantă de 880 zile închisoare aplicată prin sentința penală nr. 13 din 22 ianuarie 2007 a Judecătoriei Zimnicea pentru săvârșirea în concurs real a infracțiunii prevăzută de art. 78 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 și art. 293 alin. (1) C. pen.

Potrivit cazierului judiciar aflat la dosar, inculpatul a mai fost anterior condamnat la pedeapsa de 6 ani închisoare prin sentința penală nr. 303/2001 a Judecătoriei Zimnicea, definitivă și în raport de care a fost arestat la 6 august 2001 până la 8 martie 2005, cu un rest de pedeapsă neexecutat de 880 zile.

În cursul cercetărilor penale efectuate în Dosarul nr. 1083/2006 în care s-a pronunțat sentința penală nr. 13 din 22 ianuarie 2007 a Judecătoriei Zimnicea inculpatul a plecat din România în Spania, fără a mai reveni, de teamă (potrivit declarației sale) de a nu fi încarcerat pentru executarea pedepsei de 880 zile închisoare.

În cursul lunii martie 2008 partea vătămată P.A.F., în vârstă de 15 ani la acea dată, a fost sunată de pe telefonul mobil al inculpatului P.I., de către martora V.V.I., prietena ei, care se afla în Spania și care i-a cerut să vină și ea acolo pentru a câștiga bani din îngrijirea unor copii, aparținând unor familii de români, aflați, de asemenea, în Spania.

Deși inițial partea vătămată a refuzat cererea martorei, la câteva zile, aceasta a revenit asupra deciziei, sunând la numărul de telefon folosit de martora V.V.

De precizat este faptul că partea vătămată a cunoscut de la martoră că numărul de telefon respectiv nu aparține acesteia ci inculpatului P.I., cu care a și stabilit detaliile plecării în Spania.

Astfel, potrivit probatoriului, inculpatul i-a spus telefonic părții vătămate că o poate ajuta să ajungă în Spania, indicându-i în acest sens pe martorul P.M.G., care o putea transporta cu mașina până în Spania, i-a promis că o va angaja ca bonă la o familie de români și că îi va asigura cazarea.

În împrejurările de mai sus partea vătămată i-a adus la cunoștință inculpatului că este minoră și nu are pașaport însă răspunsul acestuia a fost în sensul că acest fapt nu constituie o problemă. I-a indicat părții vătămate să își ia asupra sa actele de stare civilă, respectiv certificatul de naștere și cartea de identitate, lucru pe care aceasta l-a și făcut.

Întrucât partea vătămată avea o situație financiară precară, locuind cu bunica paternă și tatăl său într-un imobil din comuna Ț., fiind lipsită de nesupravegherea mamei, a acceptat oferta inculpatului.

În baza înțelegerii avute cu inculpatul la data de 9 aprilie 2008 minora s-a întâlnit în Alexandria cu martorul P.M.G., după ce în prealabil inculpatul a luat legătura cu acesta, convenind, în schimbul unei sume de bani, să o transporte pe minoră în Spania, și cu autoturismul marca M., condus de martor, s-au deplasat în Spania, prin punctul vamal de la granița cu Ungaria, partea vătămată având asupra sa doar actele de stare civilă la care s-a făcut referire mai sus, respectiv certificatul de naștere și cartea de identitate.

În Spania, în localitatea M., partea vătămată a fost așteptată de inculpat și condusă într-un imobil în care acesta locuia împreună cu alte persoane, printre care și numita T.V., de 21 ani, plecată din România în Spania din anul 2007 și care se prostitua într-un club din Madrid, pentru inculpat.

Deși inculpatul a negat implicarea sa în transportul părții vătămate în Spania, apărarea sa a fost contrazisă atât de declarațiile părții vătămate, cât și cele ale martorului P.M.G. (dosar instanță).

La momentul în care partea vătămată a ajuns în imobilul în care locuia inculpatul, martorul P.M.G. a predat acestuia cartea de identitate a părții vătămate, acest document rămânând în permanență, pe perioada șederii victimei în Spania, la inculpat.

Pentru a da aparență că o ajută pe partea vătămată, inculpatul a dus-o pe aceasta să lucreze la o familie de români, pe nume P.Ir. unde partea vătămată a îngrijit de 2 copii minori, timp de 2-3 zile.

După acest interval de timp inculpatul i-a impus părții vătămate să practice prostituția pentru el, spunându-i că trebuie să recupereze în acest fel sumele de bani cheltuite cu transportul și cazarea acesteia.

Deși partea vătămată a acceptat cererea inculpatului, astfel cum rezultă din declarația acesteia, o asemenea împrejurare nu înlătură răspunderea inculpatului pentru fapta prevăzută de art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001 modificată, întrucât potrivit art. 16 din aceeași lege, consimțământul persoanei în scopul exploatării sale, nu înlătură răspunderea penală a făptuitorului.

Cum partea vătămată era minoră și nu putea avea astfel acces în cluburile de noapte, inculpatul, prin folosirea unei aparaturi performante, i-a falsificat cartea de identitate a acesteia, având seria AA nr. YY, prin modificarea anului nașterii din 1992 în 1989, minora primind o xerocopie pentru a se legitima la club.

Deși minora a indicat pe martorul B.M.P. ca fiind cel împreună cu care inculpatul i-a falsificat cartea de identitate, acest lucru nu a fost probat în mod neechivoc, martorul negând afirmația victimei.

După ce victima a practicat prostituția pentru inculpat, timp de 3 săptămâni la un club din Marcena, acesta motivându-i minorei că există alte cluburi în care se câștigă mai bine, a dus-o pe aceasta în același scop într-un club de noapte din Valencia.

Din probatoriu - declarații parte vătămată, declarații martori V.V., U.M., S A.A., B.F. rezultă în mod net că inculpatul s-a ocupat de plasarea părții vătămate P.F.A. în cluburi pentru practicarea prostituției și deținerii de foloase materiale, inițial plasând-o pe aceasta pentru o perioadă de 3 săptămâni într-un club din Marcena, situat la ieșirea din localitate, unde minora era dusă împreună cu numita T., de luni până sâmbătă, după care acesta o aducea în imobilul său.

Potrivit declarației minorei coroborată cu depozițiile martorilor, sumele de bani obținute de minoră pentru practicarea prostituției ajungeau la inculpat, prin intermediul numitei T. și acestea se ridică la 5.000 euro.

Faptul că victima era mutată în mai multe localități rezultă și din declarația martorului S.A.A., cu care aceasta reușea să comunice telefonic, prin intermediul SMS-ului și căruia i-a spus că inculpatul „o mută dintr-o localitate în alta”(declarație martor).

Din clubul de noapte din Valencia partea vătămată a reușit să ia legătura cu martorul S.A.A., cerându-i acestuia să se deplaseze în Spania pentru a o ajuta să scape de inculpat, lucru pe care martorul l-a și făcut.

Potrivit înscrisurilor aflate la dosarul de urmărire penală, la data de 22 mai 2008 martorul S.A.A. s-a deplasat în Spania - Madrid întâlnindu-se cu partea vătămată, după ce aceasta a fugit în prealabil din clubul de noapte din localitatea Valencia, în autogara M.A. din Madrid iar următoarea zi, la 23 mai 2008, s-au prezentat împreună la ambasada României din Madrid, care a procedat la identificarea minorei și returnarea acesteia în România la data de 26 iulie 2008.

Având în vedere situația de fapt expusă, tribunalul a apreciat că, faptele inculpatului constând în aceea că, în cursul lunilor martie - aprilie 2008, a recrutat-o, a asigurat transportul precum și cazarea în Spania a părții vătămate P.F.A., minoră în vârstă de 15 ani, prin înșelăciune, respectiv prin promisiunea unui loc de muncă decent dar și profitând de incapacitatea acesteia de a-și exprima voința, pentru a o determina să practice prostituția întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001 modificată.

Fapta aceluiași inculpat care, în perioada enunțată mai sus, a falsificat cartea de identitate a minorei, prin modificarea anului nașterii din 1992 în 1989, cu ajutorul unei aparaturi speciale, în așa fel încât victima să poată dovedi în mod mincinos că are vârsta de peste 18 ani și în acest mod să i se permită accesul în cluburi de noapte din Spania întrunește în drept elementele constitutive ale infracțiunii de fals material în înscrisuri prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen.

Faptele penale evidențiate au fost comise de inculpat în condițiile concursului de infracțiuni, așa încât s-au reținut la încadrarea juridică a acestora prevederile art. 33 lit. a) C. pen.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul P.I. care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând, în principal, achitarea în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen. pentru ambele infracțiuni și, în subsidiar, reducerea pedepsei aplicate.

Prin decizia penală nr. 141 din 10 mai 2012, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.

S-a reținut că probele administrate în cauză, în ambele faze ale procesului, fond și apel, respectiv declarația părții vătămate coroborată cu declarațiile martorilor, inclusiv a martorilor audiați în apel V.V.N. și U.V.M. dovedesc fără dubiu vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost condamnat.

În ceea ce privește individualizarea pedepsei, s-a apreciat că nu se impune redozarea acesteia, în raport de gradul de pericol social al faptelor și starea de recidivă a inculpatului.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul P.I., care a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 10, 18 și 14 C. proc. pen. A solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea administrării de probe, respectiv audierea a doi martori, cerere ce i-a fost respinsă în apel și cu care și-ar putea dovedi nevinovăția.

În cadrul cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen. a solicitat achitarea în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen., iar în subsidiar, a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., solicitând reducerea pedepsei.

Recursul este neîntemeiat.

Înalta Curte, analizând decizia penală recurată, atât prin prisma criticilor formulate de recurent, cât și în conformitate cu dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., apreciază că aceasta este legală și temeinică.

În ceea ce privește primul caz de casare invocat de inculpat, respectiv art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că solicitarea de trimitere a cauzei spre rejudecare pentru administrarea de probe nu este fondată.

Pentru a se reține incidența art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen. este necesar ca instanța să nu se fi pronunțat cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esențiale pentru părți de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului.

Inculpatul nu susține că instanța nu s-a pronunțat pe o cerere de probatorii formulată în apărarea sa, ci invocă faptul că a solicitat audierea a doi martori, cerere pe care instanța i-a respins-o. În memoriul scris, depus la dosar, s-ar părea, deși nu o arată explicit, că cei doi martori sunt P.V. și V.T.

Afirmația inculpatului nu este corectă, întrucât în apel, așa cum rezultă din încheierea de ședință din 8 septembrie 2011, apărarea acestuia a solicitat reaudierea a patru martori, ce au fost audiați la instanța de fond, respectiv martorii V.V.I., U.V.M., S.A.A. și P.M.G.

Această cerere i-a fost admisă, iar proba testimonială solicitată a și fost administrată în apel, toți cei patru martori fiind audiați.

Mai mult decât atât, în apel a fost reaudiată și partea vătămată, iar inculpatului i s-a mai admis prelungirea probei testimoniale cu încă un martor, P.E., acordându-se mai multe termene pentru aducerea acesteia în instanță, probă la care chiar inculpatul a renunțat, dat fiind imposibilitatea de prezentare a martorei, care locuiește în Spania.

În aceste condiții, critica inculpatului sub acest aspect se dovedește a fi nefondată, iar o prelungire a probatoriului nici nu se justifică, dat fiind că există suficient material probatoriu administrat care a condus la pronunțarea hotărârii în cauză.

Înalta Curte constată că nici cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen. nu este susținut în cauză, solicitarea inculpatului de achitare în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen. fiind contrazisă de probele administrate și care au format convingerea instanțelor că inculpatul este autorul infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată.

Martorii audiați în faza de judecată a apelului, respectiv V.V.N. și U.V.M. nu au confirmat această susținere a inculpatului.

Astfel, martorul P.M.G. a susținut că nu-și amintește dacă după trecerea frontierei în Spania i-a dat actul de identitate părții vătămate sau „dacă a rămas pe masă”.

Martorul a mai susținut că nu avea cunoștință despre împrejurarea că partea vătămată ar fi fost minoră și că nu s-a întâlnit cu aceasta la școală.

Martorul U.V.M., audiat fiind a arătat: „nu știu dacă P.I. m-a întrebat de vreun act fals, m-a întrebat despre buletinul părții vătămate”.

În schimb, partea vătămată P.F.A. a declarat în fața instanței de apel că i-a adus la cunoștință lui P.M., în momentul când a venit la școală, că este minoră.

De asemenea a susținut că în Spania inculpatul P.I. a dus-o într-un club să se prostitueze, arătând totodată că „patroana și-a dat seama că sunt minoră și m-a trimis acasă”. După aceasta m-a dus la alt club unde avea o cunoștință, o unguroaică care se prostitua. Ne-am mutat ulterior în Valencia unde a vorbit cu un bodyguard M. dacă mă primește în club, dar au spus că sunt prea mică de înălțime. A reușit să ducă actele la un alt club, în apropierea de Valencia. La acest club am mers împreună cu P.I. și cu T. La primul club a luat banii T, iar la al doilea club P. La ultimul club i-am spus patroanei că sunt minoră și mi-a spus să nu merg la poliție că-i fac probleme. Mi-a dat o sumă de bani să am de drum și i-a spus soțului ei să mă ducă la gară”.

Potrivit depoziției părții vătămate, inculpatul P.I. i-a falsificat actul de identitate, dând foc actelor originale.

În acest context, apărarea inculpatului P.I. în sensul că există dubii cu privire la săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, modificată, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., este cu totul nefondată.

Înalta Curte mai constată, de asemenea, că nici motivul de recurs prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., invocat de inculpat în subsidiar nu poate fi primit.

Instanțele au respectat criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., iar pedeapsa aplicată inculpatului corespunde gradului de pericol social ridicat al faptelor comise, circumstanțelor reale în care acestea s-au produs, dar și circumstanțelor personale ale inculpatului, recidivist în forma prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., care s-a sustras cercetărilor penale și a avut un comportament nesincer pe parcursul procesului penal.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.

Conform art. 385

16

, art. 381 C. proc. pen. și art. 88 C. pen., se va deduce prevenția la zi pentru inculpat.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat, onorariul avocatului din oficiu urmând a fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.I. împotriva deciziei penale nr. 141 din 10 mai 2012 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 1 iulie 2010 la 29 august 2012.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 29 august 2012.