ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2307/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2015 la data de 23.04.2015, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se aprecieze asupra calității de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul A..

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2535 din 9 octombrie 2015, a respins cererea de repunere a cauzei pe rol, formulată de reclamant, ca neîntemeiată; a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național Pentru Studierea Arhivelor Securității în contradictoriu cu pârâtul A. și a constatat calitatea de colaborator al Securității în persoana pârâtului.

Împotriva acestei sentințe pârâtul A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 și 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-pârât a arătat că sentința atacată este nelegală, întrucât în mod greșit, prima instanță a rămas în pronunțare și a admis acțiunea, deși la dosar exista o cerere de amânare a cauzei, motivat de faptul că biletul de întoarcere cu avionul din București a fost cumpărat pentru orele 12:55.

Mai mult, arată recurentul, a depus și acte noi la dosar, acte semnate de către el spre compararea înscrisurilor contestate.

S-a mai susținut în dezvoltarea motivelor de recurs că deși a formulat cerere de redeschidere a dezbaterilor, cererea a fost respinsa prin hotărârea atacata, iar instanța a înțeles sa nu administreze o proba care a fost încuviințata, respectiv proba cu verificarea înscrisurilor, fiind o proba câștigată.

A fost încălcat principiul legalității consacrat de art. 7 alin. (1) C. proc. civ. conform cu care "procesul civil se desfășoară in conformitate cu dispozițiile legii și alin. (2) "judecătorul are îndatorirea de a asigura respectarea dispozițiilor legii privind realizarea drepturilor și îndeplinirea obligaților părților din proces".

De asemenea, au fost încălcate principiile aflării adevărului și al rolului activ al judecătorului consacrate prin art. 22 C. proc. civ., care dispune: "judecătorul are îndatorirea sa stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeala privind aflarea adevărului in cauza, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corecta a legii, in scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. în acest scop, cu privire la situația de fapt sau motivarea in drept pe care părțile le invoca, judecătorul este in drept sa le ceara explicații, oral sau in scris, sa pună in dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar daca nu sunt menționate in cerere sau in întâmpinare, sa dispună administrarea probelor pe care le considera necesare, precum și alte masuri prevăzute de lege, chiar daca părțile se împotrivesc. "

Ori de cate ori legea ii rezerva judecătorului puterea de apreciere sau ii cere sa tina seama de toate circumstanțele cauzei, judecătorul va tine seama, intre altele, de principiile generale ale dreptului, de cerințele echității și de buna-credință". (art. 22 alin. (7) C. proc. civ.)

In fine, a fost încălcat la fel de inadmisibil și dreptul la apărare al paratului consacrat prin art. 13 C. proc. civ. care prevede, printre altele, ca "părților li se asigura posibilitatea de a participa la toate fazele de desfășurare a procesului. Ele pot sa ia cunoștința de cuprinsul dosarului, sa propună probe, să își facă apărări, să își prezinte susținerile in scris și oral și sa exercite căile legale de atac, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege".

In aceasta situație, judecătorul fondului nu a respectat dreptul la apărare, consacrat de art. 13 C. proc. civ., cat și dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 6 al CEDO.

Consideră ca administrarea acestor probe era indispensabil necesara pentru stabilirea corecta a stării de fapt și pentru aflarea adevărului, iar neadministrarea acestei probe a creat paratului un prejudiciu, deoarece a fost in imposibilitate de a se apară.

Al doilea motiv de recurs se referă la faptul că dosarul conține cu precădere note-raport și note de analiză care conțin exprimări cu caracter general, aceste materiale, necoroborate cu note informative redactate de pârât sau cu alte înscrisuri care să conțină date concrete, neputând conduce la concluzia că eventualele informații furnizate de pârât făceau parte din cele menționate în art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Recurentul a susținut că deși legiuitorul recunoaște valoare probatorie, în materie, documentelor întocmite de lucrătorii securității în care se consemnează relatările verbale ale persoanei furnizoare de informații, totuși aceste informații, pretins a fi furnizate de parat nu prezintă însă o veridicitate incontestabilă. Astfel, cele consemnate în Notele și Rapoartele întocmite de ofițerii de informații care sunt contradictorii pun sub semnul îndoielii consemnările acestora privitoare la pretinsele relatări verbale ale pârâtului, astfel ca nu se poate forma convingerea că paratul a furnizat într-adevăr informații de natură să vizeze îngrădirea unor drepturi și libertăți fundamentale.

Din întregul material prezentat de reclamanta, a arătat recurentul, chiar daca s-ar dovedi ca ar exista declarații ale paratului in acest sens, nu reiese ca au fost denunțate activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și, nu au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale vreunei persoane.

Procedura derulată în recurs

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 15 ianuarie 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) NPCP.

Prin încheierea din 12 martie 2018, completul-filtru a constatat, în acord cu raportul întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a apreciat recursul declarat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) noul C. proc. civ., fixând termen de judecată pe fond a acestuia.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și în raport de actele și lucrările dosarului dar și de prevederile legale incidente, constată că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 4, 5 și 8 din C. proc. civ., în considerarea celor în continuare arătate.

În speță, după cum rezultă din cererea de chemare în judecată, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, pe baza indiciilor rezultate din documentele existente la dosar, să se aprecieze asupra calității de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul A., învederând că sunt îndeplinite condițiile legale pentru admiterea acțiunii, conform prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Înalta Curte constată că este nefondat motivul de recurs referitor la încălcarea dreptului la apărare și la un proces echitabil, susținerile făcute în acest fiind neîntemeiate.

Înalte Curte reține că aspectele invocate de recurent nu fundamentează încălcarea dreptului la apărare și a dreptului la un proces echitabil, întrucât, din analiza lucrărilor dosarului de recurs, se observă că, instanța de fond, pronunțând sentința ce formează obiectul recursului, a răspuns motivelor invocate de pârât, expunând pe larg argumentele de fapt și de drept pentru care a reținut că acțiunea este întemeiată, precum și motivele pentru care a respins atât cererea de amânare a cauzei, cât și referitor la proba cu compararea de înscrisuri, astfel încât sentința respectă cerințele impuse de art. 425 alin. (1) din C. proc. civ.

În sensul acestor dispoziții procedurale, motivele de fapt și de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv, întrucât o hotărâre care nu evocă reținerile ei constituie o dispoziție arbitrară, care anulează aproape toate principiile care guvernează procesul civil. Aceasta nu înseamnă, însă, că instanța este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor părților care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, cerință pe care o îndeplinește sentința ce formează obiectul recursului.

Astfel, Înalta Curte constată că prima instanță a respins motivat cererea de amânare a cauzei la termenul din 05.10.2015, reținând prin încheierea de amânare a pronunțării că este a doua cerere de amânare formulată de apărătorul părții pârâte, fără a învedera un motiv temeinic pentru care pârâtul nu a putut rămâne și a se prezenta la termen.

De asemenea, se constată că prima instanță a lua act că s-au achiziționat 2 bilete de avion cu plecare din București la data de 05.10.2015 ora 12:55, dar că nu s-a arătat care au fost motivele pentru care a fost necesară achiziționarea acestor bilete, și anume pentru data de 05.10.2015, iar eroarea invocată nu poate constitui un motiv serios.

Tot în acest context, prima instanță a constatat că pârâtul a fost citat cu o serie de obligații, conform înscrisurilor, de care acesta a luat cunoștință, dar pe care nu le-a adus la îndeplinire. În acest sens, s-a reținut faptul că deși pârâtul a înțeles să conteste toate înscrisurile/actele pretins a fi scrise sau semnate, totuși nu a depus înscrisuri din perioada 1989 ci doar înscrisuri datând din 1991-prezent, acestea din urmă nefiind relevante nici pentru instanță, nici pentru expertiză, dacă s-ar fi încuviințat o astfel de probă în cauză.

Cu privire la înscrisurile depuse de pârât, s-a arătat în mod corect în motivarea sentinței atacate că pârâtul nu a făcut dovada susținerilor sale, respectiv că nu a redactat și nu a semnat înscrisurile de care reclamantul înțelege a se prevala în probațiune, acesta nedepunând înscrisuri redactate și/sau semnate personal, autentificate sau sub semnătură privată dar cu dată certă, din anul 1989 sau dintr-o dată apropiată celei la care au fost redactate înscrisurile contestate, pentru a se proceda la o verificare a acestora.

Susținerile recurentului referitoare la încălcarea prevederilor art. 22 din C. proc. civ. sunt nefondate, întrucât așa cum rezultă din actele aflate la dosar, pârâtul nu a dat curs obligației judecătorește stabilită în sarcina sa, de a se prezenta la termenul din 05.10.2015 personal, pentru a proceda la scrierea și semnarea unor părți din înscrisurile aflate la dosar, iar contractele depuse de acesta nu sunt relevante în cauză, în analiza comparării scrisului și semnăturii pârâtului, dat fiind că sunt datate 20.10. 2005 și respectiv 2008, mult peste data la care au fost redactate înscrisurile din litigiu, nefiind nici înscrisuri olografe, astfel că aceste acte sunt irelevante inclusiv din această perspectivă.

În fine, instanța de recurs constată, contrar argumentelor recurentului că cerea de repunerea a cauzei pe rol, a fost respinsă motivat de prima instanță, în sensul că împrejurările invocate prin cererea de repunere pe rol a cauzei au fost analizate la data de 05.10.2015, fiind în esență similare motivelor invocate în solicitarea de amânare a cauzei, solicitare apreciată ca fiind neîntemeiată, iar explicațiile oferite de pârât nu au fost apreciate ca întemeiate, nefiind îndeplinite condițiile prev. de art. 400 C. proc. civ.

Înalta Curte apreciază că argumentele de fapt și de drept reținute în considerentele sentinței demonstrează că judecătorul fondului a procedat la o analiză efectivă a susținerilor și apărărilor formulate de părți pe parcursul procesului raportat la materialul probator administrat în cauză și la prevederile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății.

Înalta Curte constată că argumentația instanței de fond cuprinde considerente corect structurate din punct de vedere logico-gramatical, iar raționamentul juridic expus conduce și susține concluzia din dispozitiv, respectiv soluția pronunțată în cauză.

Subsumat acestui motiv de recurs, pârâtul a susținut și că prima instanță nu a avut în vedere apărările formulate de acesta, luând în considerare numai argumentele reclamantului. Această critică este nefondată, din cuprinsul hotărârii atacate rezultând că prima instanță a analizat apărările formulate de pârât și a motivat corespunzător respingerea acestora.

Împrejurarea că argumentele expuse în considerentele sentinței recurate confirmă aspectele de fapt și de drept înfățișate de reclamant prin cererea de chemare în judecată, nu reprezintă o necercetare a apărărilor pârâtului, ci face parte din procesul decizional, în cadrul căruia judecătorul analizează argumentele părților, arătând motivele pentru care au fost admise sau înlăturate susținerile acestora, conform art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că soluția instanței de fond este temeinică și legală, criticile recurentului-pârât privind greșita aplicare a dispozițiilor O.U.G. nr. 24/2008 și Legii nr. 293/2008, precum și a prevederilor Declarației Drepturilor Omului, a art. 16, a art. 21, a art. 24 și a art. 26 din Constituție, fiind nefondate.

Potrivit disp. art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008:

"este colaborator al Securității orice persoană care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, care să se refere la activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului".

Prima instanță, după analizarea amplului material depus în probațiune de către CNSAS -note informative, rapoarte, - a conchis în sensul că este întrunită ipoteza normei legale cuprinse în art. 2 lit. b) teza a I-a din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 24/2008 pentru constatarea calității de colaborator al Securității, în privința pârâtului.

Aceasta este și concluzia instanței de recurs.

Reevaluând probele administrate de către prima instanță, prin prisma criticilor recurentului, Înalta Curte constată că în speță s-a dovedit îndeplinirea tuturor condițiilor legale necesare pentru constatarea calității de colaborator al Securității.

Astfel, din definiția legală cuprinsă în corpul reglementării indicate, rezultă că este colaborator al Securității "persoana care a furnizat informații indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fondamentale ale omului".

Fără a mai evoca conținutul ansamblului probator prezentat în cauză, care include note informative semnate olograf de către recurentul-pârât, angajamentul semnat la data de 04.02.1989, prin care acesta a preluat numele conspirativ "PUPI" și a notei informative furnizate olograf sub numele conspirativ din data de 11.03.1989, Înalta Curte constată că o parte semnificativă din informările pe care acesta le-a făcut a prezentat interes pentru organele de securitate, au fost apreciate și exploatate, aspecte care se circumscriu dispozițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, fiind evident că reflectau atitudini ostile regimului comunist și, în același timp, generau o stare de pericol asupra persoanelor vizate, identificate cu nume, prenume, etc.

Înalta Curte constată, în acord cu judecătorul fondului, că din analiza materialului probator aflat la dosarul cauzei rezultă că pârâtul-recurent a informat cu privire la anumite persoane și evenimente, în mod punctual. Astfel, acesta a adus la cunoștința organelor Securității opinia unei anumite persoane particulare în sensul ineficienței Cooperativelor Agricole de Producție din județ. De asemenea, acesta a mai relatat și faptul că aceeași persoană a scos în evidență o exaltare a posibilităților de exprimare, în alte țări, comparative cu țara noastră

Legea nu impune ca efectele negative să se fi produs efectiv, fiind suficient ca informațiile "să vizeze" îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale, iar informațiile oferite de către recurent aveau, în mod evident, această calitate.

Totodată, recurentul, nu a dovedit că persoanele urmărite ar fi fost pe punctul de a comite o infracțiune sau de a destabiliza ordinea publică, pentru a fi supuse intruziunii în viața sa privată.

Având în vedere aceste aspecte, în acord cu instanța de fond, Înalta Curte constată că, în cauză, sunt întrunite cele două condiții prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, respectiv calitatea recurentului-pârât de colaborator al Securității și desfășurarea de către acesta a unor activități prin care au fost încălcate drepturi și libertăți fundamentale ale omului, prima instanță interpretând și aplicând corect aceste prevederi legale.

Totodată, Înalta Curte nu constată existența vreunei încălcări, de către instanța de fond, a vreunei prevederi a Declarației Universale a Drepturilor Omului.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. x, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinței nr. 2535 din 9 octombrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 iunie 2018.