ÎCCJ 04.06.2019

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3003/2019

ПОСТАНОВЛЕНИЕ
04.06.2019
ПАЛАТА
contencios
Цитировать это дело
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3003/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea din 20 septembrie 2018 de Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2015 în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. s-a dispus suspendarea judecății recursului declarat de recurentul-reclamant A., împotriva Sentinței civile nr. 1296 din 14 decembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimata-pârâtă D.G.R.F.P. - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău, pentru lipsa părților.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

S-a solicitat admiterea recursului, anularea încheierii atacate și trimiterea cauzei pentru continuarea judecării la aceeași instanță

În motivarea hotărârii s-a arătat că nu a fost legal citat pentru termenul din data de 20 septembrie 2018, astfel că nu s-a putut prezenta la judecata cauzei.

Apreciind că instanța a încălcat norme de procedură sancționate cu nulitatea, a solicitat admiterea recursului.

La data de 8 mai 2019, recurentul a depus "notă completatoare" prin care a invocat dispozițiile art. 155 alin. (1) pct. 6 teza I și art. 158 alin. (1) din C. proc. civ., arătând că instanța de judecată nu a verificat actele și lucrările dosarului, pronunțând soluția de suspendare în condițiile în care procedura de citare a fost viciată.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse Înalta Curte reține că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, în considerarea celor în continuare arătate.

Potrivit dispozițiilor art. 411 din C. proc. civ. judecătorul va suspenda judecata 2. când niciuna dintre părți, legal citate, nu se înfățișează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă.

Măsura suspendării voluntare este o formă de exercitare a atributelor ce intră în conținutul principiului disponibilității părților în procesul civil și, totodată, reprezintă o garanție a dreptului la un proces echitabil, a dreptului la apărare și a principiului contradictorialității.

Suspendarea dispusă potrivit art. 411 alin. (2) din C. proc. civ., nu este legată de noțiunea de culpă, ci, în condițiile în care nicio parte nu a cerut judecarea cauzei în lipsă și nici nu s-a prezentat la soluționarea cauzei, creează judecătorului fondului o prezumție a desistării voluntare de continuare a procesului.

Împrejurarea că se invocă o omisiune de a indica în cuprinsul recursului a mențiunii privind judecarea cauzei în lipsă, nu poate face obiectul recursului, partea având deschisă calea formulării unei cereri de repunere a cauzei pe rol.

Deși recurentul nu și-a întemeiat în drept cererea de recurs, la o analiză a acestora, Înalta Curte constată că motivele invocate se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., privind neregularități de ordin procedural, respectiv încălcarea normelor privind citarea pentru termenul din data de 20 septembrie 2018.

Instanța de recurs a solicitat depunerea la dosar a procedurii de citare pentru termenul din data de 20 septembrie 2018 și verificând dovezile de comunicare constată netemeinicia susținerilor recurentului.

De asemenea, se constată că adresa la care a fost dispusă citarea este aceeași cu cea indicată în cererea de sesizare a Curții de apel Bacău și în cererea adresată acestei instanțe, astfel că va respinge ca neîntemeiate și criticile privind încălcarea dispozițiilor art. 158 din C. proc. civ. privind alegerea de domiciliu.

În raport de situația de fapt prezentată, Înalta Curte reține că cele două condiții cerute de art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. sunt îndeplinite în speță, în mod corect dispunând instanța de fond suspendarea judecării cauzei.

Temeiul legal al soluției adoptate

Constatând că încheierea recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 496 teza a II - a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva Încheierii de suspendare a cauzei din 20 septembrie 2018 de Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2015, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 iunie 2019.

§ Похожие дела

Сгруппированы по семантическому сходству

5 дел
ÎCCJ 2019-02-06
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 486/2019
Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II
ÎCCJ 2019-10-02
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4382/2019
Ședința publică din data de 2 octombrie 2019 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 12 din 12 februarie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Bacău, se
ÎCCJ 2019-06-26
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3594/2019
nefondată, acțiunea formulată de reclamantul A. pentru anularea deciziei de soluționare a contestației administrative nr. 6056/30 decembrie 2015 emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași și, pe cale de consecință, a res
ÎCCJ 2020-10-21
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5346/2020
e nr. x din 19 iulie 2018 emisă de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Iași, precum și decizia nr. 10768 din 9 octombrie 2018 emisă de pârâta Direcția Genera
ÎCCJ 2019-10-28
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5102/2019
07.2011, emisă de Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Bacău. A anulat, parțial, decizia de angajare a răspunderii solidare nr. 5/25.05.2011 emisă de Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii B
Sursă