ÎCCJ 05.05.2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1741/2011

ПОСТАНОВЛЕНИЕ
05.05.2011
ПАЛАТА
civil_2
Цитировать это дело
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1741/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Ședința publică de la 5 mai 2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a VI-a comercială, la data de 16 februarie 2007,

reclamanta SC P.I. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC C.A. SRL, solicitând

instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate încetarea

contractului de distribuție dintre părți și obligarea pârâtei la restituirea

filei CEC seria BA nr.31301723605/ Banca Transilvania, sucursala Unirea.

Prin

sentința comercială nr. 7169 din 25 mai 2007, Tribunalul București, secția a

VI-a comercială, a admis în parte acțiunea formulată, constatând încetarea

contractului de distribuție dintre părți și respingând capătul doi de cerere ca

nefondat, precum și cererea pârâtei de acordare a cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această sentință

tribunalul a reținut că față de dispozițiile art. 969 C. civ. prin raportare la

art. 9.1 din contract, contractul de distribuție dintre părți a încetat prin

ajungere la termen și nesolicitarea de către nici una dintre părți a

prelungirii contractului. Cât privește cererea privind restituirea filei CEC,

tribunalul a reținut că aceasta este nefondată, întrucât fila CEC reprezintă

modalitatea pârâtei de a-și recupera creanțele, or reclamanta nu a probat că

și-ar fi îndeplinit obligațiile contractuale.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel reclamanta, apel înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția

a VI-a comercială, la data de 10 august 2007.

Prin decizia comercială nr. 572 din

23 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială,

s-a respins apelul ca nefondat.

Pentru a se pronunța astfel a

reținut în principal că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 1 și art.

44 din Legea nr. 59/1934 deoarece aceste norme au în vedere momentul la care

este emis un titlu de valoare, în speță un CEC, în sensul că nu se poate emite

un atare efect de comerț decât în baza unui raport contractual fundamental

valabil, iar nu momentul ulterior al deținerii și folosirii filei CEC.

Împotriva deciziei comerciale nr. 572

din 23 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a

comercială, a declarat recurs SC P.I. SRL București arătând că: 1. hotărârea

cuprinde motive contradictorii determinate de interpretarea și aplicarea

greșită a legii (art. 304 pct. 7 raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ.); 2.

dispozițiile legale incidente au fost greșit interpretate.

În dezvoltarea motivelor de recurs

recurenta arată că deși a fost reținută dispoziția contractuală potrivit căreia

contractul încetează prin ajungerea sa la termen și deși prevederea

contractuală este expresă în sensul predării filei CEC la încetarea

contractului instanțele au validat apărarea intimatei-pârâte potrivit căreia

fila CEC ar constitui o garanție pentru achitarea unor sume pe care le-ar

datora intimatei. De asemenea se arată de către recurentă că nu s-a făcut

dovada că nu și-ar fi îndeplinit obligațiile contractuale, iar afirmațiile

intimatei-pârâte au rămas nedovedite.

Analizând actele și lucrările

dosarului în funcție de criticile recurentei Înalta Curte reține următoarele:

Motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C.

proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care

se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

În argumentarea acestui motiv

recurenta a susținut că decizia recurată cuprinde motive contradictorii

determinate de interpretarea și aplicarea greșită a legii.

Susținerile recurentei sunt

nefondate întrucât din examinarea deciziei recurate prin prisma acestei critici

s-a constatat că decizia instanței de apel este motivată cuprinzând temeiurile

de drept aplicabile speței de față, însă ceea ce i se poate reproșa instanței

de apel este faptul că aceasta nu a avut rol activ în a cerceta cauzele

reținerii filei CEC, acest fapt echivalând cu o necercetare a fondului cauzei.

Astfel, nu a administrat probe din care să rezulte îndeplinirea condițiilor

reținerii de către intimată a filei CEC.

Este de reținut că pct. 6.3 lit. d)

din contractul de distribuție selectivă încheiat între părțile litigante

prevede că „la încheierea prezentului contract distribuitorul predă fila CEC

seria BA nr. 31301723605/Banca Transilvania, sucursala Unirii, în alb (doar

semnată și ștampilată) de către acesta doar în cazul neachitării obligațiilor

de plată scadente ale distribuitorilor”, or din actele dosarului nu rezultă că

au fost administrate probe care să conducă la concluzia că reținerea de către

intimată a filei CEC este justificată.

Având în vedere considerentele

arătate Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) și (5) C. proc. civ. va

admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecarea

apelului la aceeași instanță cu recomandarea de a se administra probe

(înscrisuri, expertiză contabilă) din care să rezulte dacă recurenta și-a

îndeplinit sau nu obligațiile rezultate din contractul de distribuție selectivă

și în funcție de acest fapt dacă se impune reținerea sau restituirea de către

intimată a filei CEC.

Admite recursul declarat de

reclamanta SC P.I. SRL București împotriva deciziei comerciale nr. 572 din 23

noiembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Casează decizia recurată și trimite

cauza spre rejudecarea apelului la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 5 mai 2011.

§ Похожие дела

Сгруппированы по семантическому сходству

5 дел
ÎCCJ 2011-02-23
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 818/2011
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată că prin sentința comercială nr. 4412 din 01 aprilie 2010 a Tribunalului București, secția a VI a comercială, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta SC T.C.E.T.B.
ÎCCJ 2009-04-02
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1110/2009
pe care părțile și le-au asumat conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 19 încheiat la data de 3 ianuarie 2007. Este adevărat că acest contract a fost încheiat pe o perioadă de 1 an, respectiv pentru intervalul 3 ianuarie 2007 – 31 de
ÎCCJ 2008-10-23
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3046/2008
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1025 din 14 mai 2007 a Tribunalului Bacău a fost admisă acțiunea reclamantei SC M.I. SA - prin lichidator judiciar D.S. și a fost obliga
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 727/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 194/ C de la 2 februarie 2010, Tribunalul Brașov, s ecția comercială și de contencios administrativ, a respins cererea formul
ÎCCJ 2012-03-09
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1316/2012
noiembrie 2008 pentru semnarea contractului, iar recepția va avea loc la 12 decembrie 2008. Instanța a mai reținut că toate termenele convenite în antecontract au fost depășite din culpa pârâtei, iar prelungirea de 6 luni prevăzută în art.
Sursă