ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1314/2020

ПОСТАНОВЛЕНИЕ

09.07.2020

ПАЛАТА

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Цитировать это дело

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1314/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 9 iulie 2020

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 08.03.2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. a contestat în fața instanței, în contradictoriu cu pârâta CAMERA DEPUTAȚILOR, prin SECRETARUL GENERAL, refuzul nejustificat al pârâtului privind obligația plații drepturilor cuvenite de întreținere din pensia speciala obținută de defunctul său părinte B. de la Camera Deputaților, ca urmare obligației de aplicare a hotărârii judecătorești având nr. 16823/06.11.2014 privind drepturi de întreținere, solicitând obligarea paratei la plata daunelor morale pentru încălcarea dreptului de pensie întreținere prin refuzul punerii in aplicare a hotărârilor instanței.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei în data de 15.04.2019, pârâta CAMERA DEPUTAȚILOR a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

La data de 03.05.2019, reclamanta A. a transmis prin e-mail la dosarul cauzei motive în completare la cererea de chemare în judecată, solicitând și anularea Ordinului nr. 331/20.02.2019 și constatarea refuzului de punere in executare a hotărârii judecătorești nr. 16823/06.11.2014 cu titlu de pensie de întreținere, aferent drepturilor de pensie speciala ale domnului B., sa dispună asupra adresei de înființare a popririi emisa de Judecătoria Sector 3 conform Legii 554/2004 a contenciosului administrativ, a solicitat amendarea secretarului general al Camerei Deputățiilor si daune pentru întârziere, conform alin. (2) al art. 25 din lege, constatarea refuzului nejustificat de aplicare a hotărârii judecătorești având nr. 16823/06.11.2014, prin adresa nr. x/9.04.2019 si y/18.02.2019 precum și obligarea paratei la plata daunelor morale pentru încălcarea dreptului la petiționare, prin încălcarea dispozițiilor art. 2, art. 11 din O.G. nr. 27/2002.

Prin intitulatele Precizări depuse la dosarul cauzei la data de 27.08.2019, față de cererea formulată de reclamantă, prin care solicită desființarea (anularea) actului administrativ Ordinul Secretarului general al Camerei Deputaților nr. 331/20.02.2019, pârâtul a învederat instanței următoarele: prin cererea precizatoare, reclamanta a solicitat instanței: 1. desființarea/anularea Ordinului nr. 331/20.02.2019; 2. constatarea refuzului de punere în executare a Hotărârii judecătorești nr. 16823/06.11.2014, cu titlu de pensie de întreținere, aferentă drepturilor de pensie specială a domnului B.; 3. să dispună asupra adresei de înființare a popririi emisă de Judecătoria Sectorului 3 în dosarul nr. x/2013, potrivit dispozițiilor art. 453 alin. (2) C. proc. civ., în executarea sentinței civile nr. 8886/07.06.2013; 4. amendarea Secretarului general al Camerei Deputaților și daune de întârziere conform art. 25 alin. (2) din Legea nr. 554/2004; 5.constatarea refuzului nejustificat de aplicare a hotărârii judecătorești nr. 16823/06.11.2014, prin adresele nr. x/18.02.2019 și m.2/3175/09.04.2019; 6.obligarea pârâtei la plata daunelor morale pentru încălcarea dreptului la petiționare, prin încălcarea dispozițiilor art. 2 și art. 11 din O.G. nr. 27/2002.

Pârâtul a reiterat solicitarea de respingere a acțiunii promovate ca neîntemeiată, cu privire la toate capetele de cerere.

Prin sentința civilă nr. 737 din data de 6 noiembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declinat în favoarea Tribunalului București, ca instanță de conflicte de muncă și asigurări sociale, competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta CAMERA DEPUTAȚILOR, având ca obiect "pretenții".

Analizând cu precădere excepția necompetenței sale materiale și funcționale, invocată la primul termen de judecată, din 4 septembrie 2019, instanța a reținut, în esență, următoarele:

Prin Ordinul nr. 331/20.02.2019 emis de Secretarul general al Camerei Deputaților, s-a constatat încetarea, cu data de 01.01.2019, a "plății indemnizației pentru limită de vârstă, stabilită prin Ordinul Secretarului General al Camerei Deputaților nr. 501 din data de 25.04.2016, ca urmare a decesului în data de 16 decembrie 2018 al domnului B., CNP/…./".

S-a reținut că prima observație care se impune, ca premisă pentru analizarea competenței instanței, este aceea că ordinul menționat nu constituie act administrativ în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice".

Astfel, dincolo de denumirea sa, consacrată legislativ ca "ordin", instanța a reținut că actul nu face altceva decât să constate încetarea indemnizației pentru limită de vârstă, raportat la prevederile 13 alin. (1) lit. a) din Hotărârea nr. 1/2016 din 15 februarie 2016 cuprinzând Normele metodologice privind acordarea indemnizației pentru limită de vârstă prevăzute de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor.

Prin urmare, instanța a constatat că principalul capăt de cerere contestă de fapt încetarea dreptului la indemnizația pentru limită de vârstă, solicitând, cu caracter de accesorialitate, plata pensiei de întreținere a reclamantei, plata de daune ș.a.m.d.

Or, s-a reținut, indemnizația pentru limită de vârstă constituie un drept de asigurări sociale, specific acestei categorii de demnitari constituind o formă specială, complementară de asigurare socială, care se "atașează" drepturilor de pensie pentru limita de vârstă, art. 49 alin. (1) al Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor făcând trimitere expresă la Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Soluționarea prezentei cauze presupune clarificarea fondului problemei reclamantei, mai exact existența sau nu în continuare a indemnizației pentru limită de vârstă a părintelui său, aspect care plasează prezentul litigiu în competența jurisdicției speciale de asigurări sociale, consacrată legislativ de art. 153 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, a conchis instanța.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, sub același număr de dosar, la 13 decembrie 2019.

Prin sentința civilă nr. 396 din 6 februarie 2020 Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului București, secția a VIII privind conflicte de muncă și asigurări sociale; a declinat competența de soluționare a cauzei formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul SECRETARUL GENERAL CAMERA DEPUTAȚILOR, în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal; a constatat ivit conflictul negativ de competență, a dispus suspendarea cauzei și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului.

În fundamentarea acestei soluții, instanța a reținut, în esență, următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta a solicitat anularea actului administrativ Ordinul Secretarului General al Camerei Deputaților nr. 331/20.02.2019 și constatarea refuzului de punere în executare a hotărârii judecătorești nr. 16823/06.11.2014 cu titlu de pensie de întreținere calculată din indemnizația pentru limită de vârstă în baza Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și senatorilor; acțiunea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Prin Ordinul nr. 331/20.02.2019 emis de Secretarul General al Camerei Deputaților s-a dispus încetarea plății indemnizației pentru limită de vârstă, stabilită prin Ordinul secretarului general al Camerei Deputaților nr. 501 din data de 25.04.2016, ca urmare a decesului domnului B. .

Indemnizația pentru limită de vârstă este reglementată de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și senatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care prevede la art. 49 faptul că deputații și senatorii care îndeplinesc condițiile vârstei standard de pensionare, eșalonate, după caz, în anexele nr. 5 și 6 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, sau ale vârstei standard reduse în conformitate cu prevederile aceleași legi sau ale altor legi speciale au dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizație pentru limită de vârstă, dacă nu sunt realeși pentru un nou mandat.

După cum se reglementează în cadrul aceluiași articol, indemnizația pentru limită de vârstă reprezintă venit din altă sursă, în înțelesul Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, iar cuantumul acesteia se suportă din bugetul de stat, prin bugetul Camerei Deputaților și al Senatului, și se plătește de acestea. Prin urmare, având în vedere reglementarea expresă, instanța a reținut că indemnizația respectivă nu reprezintă un drept de asigurări sociale, ci este un beneficiu specific calității de fost parlamentar, care se achită prin bugetul Camerei Deputaților și al Senatului. Trimiterea la dispozițiile Legii nr. 263/2010 din cuprinsul acestei reglementări, se face strict pentru stabilirea momentului de la care parlamentarii pot beneficia de o astfel de indemnizație, fără ca acest lucru să transforme acest drept în unul de asigurări sociale.

Specializarea secției de asigurări sociale din cadrul tribunalului se raportează la dispozițiile prevăzute de Legea nr. 263/2010 privind sistemul public de asigurări sociale (art. 152, 153, 154).

Instanța a reținut că, atâta vreme cât ordinul contestat în cauză nu poate fi încadrat în niciuna din aceste ipoteze prevăzute de lege și nici Legea nr. 96/2006 nu face trimitere expresă la competența instanțelor specializate pe drepturile de asigurări sociale, singura concluzie rezonabilă este aceea că Ordinul Secretarului General al Camerei Deputaților nr. 331/20.02.2019 este un act administrativ unilateral cu caracter individual emis de o autoritate publică centrală, fiind aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, în virtutea cărora instanța competentă este Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Aceleași dispoziții sunt aplicabile și în ceea ce privește capătul de cerere referitor la refuzul nejustificat de plată a drepturilor cuvenite de întreținere din indemnizația pentru limită de vârstă, întrucât și acesta vizează tot actele emise de Secretarul General Camerei Deputaților, în calitatea sa de autoritate publică centrală.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată, întemeiată în drept pe dispozițiile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, reclamanta a solicitat anularea Ordinului Secretarului General al Camerei Deputaților nr. 331/20.02.2019 și constatarea refuzului de punere în executare a hotărârii judecătorești nr. 16823/06.11.2014 cu titlu de pensie de întreținere calculată din indemnizația pentru limită de vârstă în baza Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și senatorilor.

Ordinul nr. 331/20.02.2019, emis în temeiul art. 13 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Normele Metodologice privind acordarea indemnizației pentru limită de vârstă, constată încetarea indemnizației pentru limită de vârstă (la data de 1.01.2019), stabilită prin Ordinul secretarului general al Camerei Deputaților nr. 501 din 25.04.2016, ca urmare a decesului în data de 16 decembrie 2018 al domnului B..

Din dispozițiile art. 152, 153, 154 ale Legii nr. 263/2010 privind sistemul public de asigurări sociale se desprind categoriile de pricini ce aparțin jurisdicției asigurărilor sociale, din care însă nu face parte litigiul pendinte.

Indemnizația prevăzută de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și senatorilor nu este identică cu vreo pensie sau alt drept de natura asigurărilor sociale, reglementate de Legea nr. 263/2010 sau de alte dispoziții legale în acest sens.

Actul juridic care produce efecte juridice pe planul încetării indemnizației în discuție îl reprezintă Ordinul emis de Secretarul general al Camerei Deputaților nr. 331/20.02.2019.

Potrivit art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 actul administrativ este definit ca fiind actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Ordinul emis de Secretarul general al Camerei Deputaților nr. 331/20.02.2019 are natura unui act administrativ cu caracter individual în sensul art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, astfel că prezentul litigiu intră în sfera contenciosului administrativ.

Conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.

Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim;

Dispozițiile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 prevăd că litigiile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel.

Așa fiind, constatând că pricina de față vizează un litigiu ce intră în sfera contenciosului administrativ, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (2) din Noul C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.