ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2802/2012

Asupra

recursului de față, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 22 din 19

ianuarie 2010, Curtea de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori, a

respins, ca nefondat recursul declarat de partea vătămată C.P. împotriva

Deciziei penale nr. 323 din 30 iunie 2009 a Tribunalului lași, sentință prin

care a fost condamnat inculpatul Z.I. la pedeapsa, contopită, de 19 ani 10 luni

și 28 de zile închisoare și pedeapsa complementară pentru săvârșirea

infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 alin.

(2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

Pentru a hotărî

astfel instanța de recurs a reținut că la judecarea în primă instanță s-a luat

act de manifestarea de voință a părții vătămate în sensul că nu se constituie

parte civilă și că în aceste condiții nu puteau fi acordate despăgubiri,

nefiind incidente dispozițiile art. 17 C. proc. pen.

S-a mia reținut

că din actul de sesizare nu rezultă existența unei situații de fapt în care să

se regăsească că inculpatul a sustras bunuri din proprietatea părții vătămate.

Împotriva

Deciziei penale nr. 22 din 19 ianuarie 2010 a Curții de Apel lași, secția

penală și pentru cauze cu minori, a declarat recurs inculpatul Z.I., decizia

atacată fiind definitivă.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Înaltei Curți sub nr. 19796/245/2008. Examinând hotărârea

recurată, din oficiu, astfel cum impun dispozițiile art. 3856 alineat ultim C.

proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 385

15

alin. (1) lit. a) teza a ll-a C. proc. pen., constată că recursul formulat de

către recurent, este inadmisibil, având în vedere că decizia atacată cu

prezentul recurs este definitivă.

Înalta Curte

reține că inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine

atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl

prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui

drept epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual.

Dispozițiile art.

385

1

C. proc. pen. enumera hotărârile precum și încheierile, care

pot fi atacate o singură dată cu recurs.

Căile ordinare

de atac sunt strict și limitativ reglementate prin norma procesual penală, cu

arătarea imperativă a persoanelor ce le pot folosi, precum și a condițiilor,

cazurilor și termenelor în care pot fi exercitate.

Astfel,

exercitând o cale de atac în afara condițiilor stabilite de lege, demersul

astfel realizat va fi sancționat cu inadmisibilitatea.

Față de

considerentele precizate, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a ll-a C. proc. pen., va respinge, ca

inadmisibil, recursul formulat de inculpatul Z.I. împotriva Deciziei penale nr.

22 din 19 ianuarie 2010 a Curții de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu

minori.

Potrivit

dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de inculpatul Z.I. împotriva Deciziei penale nr.

22 din 19 ianuarie 2010 a Curții de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu

minori.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 1 Septembrie 2012.