ÎCCJ 13.04.2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2198/2011

ПОСТАНОВЛЕНИЕ
13.04.2011
ПАЛАТА
contencios
Цитировать это дело
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2198/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 1315 din 9 decembrie 2010, Curtea

de Apel Timișoara, secția contencios administrativ fiscal, a respins recursul formulat

de reclamanta SC M.B.M. SRL - Caraș-Severin, în contradictoriu cu Universitatea

„E.M.”, împotriva sentinței civile nr. 190 din 31 martie 2010 pronunțate de Tribunalul

Caraș-Severin în Dosarul nr. 2019/115/2009.

Împotriva deciziei

nr. 1315 din 9 decembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ

fiscal, a declarat recurs recurenta SC M.B.M. SRL - Caraș-Severin, invocând motivul

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ..

Dosarul cu nr. 20189.1/115/2009

a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal la data de 18 martie 2011.

Intimata Universitatea

„E.M.” a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului,

susținând că, în raport cu dispozițiile art. 299 coroborat cu art. 377 C. proc.

civ., este inadmisibil recursul declarat împotriva unei hotărâri judecătorești pronunțate

în soluționarea unui recurs.

La termenul de judecată

de astăzi, 13 aprilie 2011,

în baza art. 137 din C. proc. civ., Înalta Curte a rămas în

pronunțare cu privire la excepția inadmisibilității recursului, excepție care face

de prisos expunerea și analiza criticilor din cererea de recurs și care este întemeiată

pentru considerentele arătate în continuare.

Conform dispozițiilor

art. 299 alin. (1) C. proc. civ., „h

otărârile

date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de

lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională sunt supuse recursului

”.

În cauză, recurenta SC

M.B.M. SRL - Caraș-Severin a declarat recurs împotriva unei hotărâri (decizia

nr. 1315 din 9 decembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ

fiscal) pronunțate în soluționarea unui recurs, așa cum rezultă din cele expuse

anterior, aceasta fiind o hotărâre judecătorească irevocabilă, conform art. 377

alin. (2) pct. 4 C. proc. civ..

În raport cu dispozițiile

citate, decizia nr. 1315 din 9 decembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția

contencios administrativ fiscal, nu se încadrează în categoria hotărârilor judecătorești

susceptibile a fi atacate pe calea recursului.

Față de cele arătate,

în temeiul art. 137 C. proc. civ. cu referire la art. 299 alin. (1) coroborat cu

art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității

recursului și, pe cale de consecință, va respinge ca inadmisibil recursul declarat

de SC M.B.M. SRL - Caraș-Severin.

Respinge

recursul declarat de SC M.B.M. SRL - Caraș-Severin

împotriva deciziei nr. 1315 din 9 decembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția

contencios administrativ fiscal, ca inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 aprilie

2011.

§ Похожие дела

Сгруппированы по семантическому сходству

5 дел
ÎCCJ 2010-02-18
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1649/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin Decizia civilă nr. 487 din 30 martie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins
ÎCCJ 2011-02-09
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 736/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia civilă nr. 658 din 27 mai 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția tardivității recursu
ÎCCJ 2019-09-27
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4310/2019
ă sub nr. x/04.08.2010 și la Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor sub nr. x/04.08.2010, se arată că acest impozit pe profit nu a fost stabilit ca obligație de plată suplimentară prin Decizia de impunere nr. x/24.06.2010 contest
ÎCCJ 2011-06-28
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3777/2011
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 20 ianuarie 2010, pronunțată în dosarul nr. 1682/59/2009, Curtea de Apel Craiova a admis cererea de suspendare formulată de revizuentu
ÎCCJ 2011-06-01
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3183/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1.Hotărârea atacată cu recurs Prin sentința civilă nr. 485 din 8 noiembrie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a re
Sursă