ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4310/2019

Ședința publică din data de 27 septembrie 2019

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată și, ulterior, precizată, reclamanta S.C. A. S.R.L., în insolvență, prin reprezentant legal - administrator special B. - a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș, C., D., E. și F., să se pronunțe o hotărâre prin care să se dispună:

- desființarea Deciziei de impunere fiscala nr. x/24.06.2010 și a RIF nr. x/22.06.2010, emise de către fostul DGFP Timiș - SAF - AJF-IFPJ 2, prin care s-au stabilit în sarcina societății obligații fiscale suplimentare reprezentând impozit pe profit, TVA și accesorii în suma totală de 41.950.874 RON;

- obligarea pârâților la plata, în solidar, cu titlu de despăgubiri, a următoarelor sume:

a) diferența față de profitul mediu realizat de către S.C. A. S.R.L., în perioada 2007-2009 - 966.172 RON anual - comparativ cu profitul/pierderea înregistrate în perioada 2010-2016, din cauza măsurilor asigurătorii și de executare întreprinse de organele ANAF Timiș în timpul controlului, precum și față de profitul/pierderea realizata în perioada de insolvență - în total, suma de 6.763.204 RON;

b) penalități de întârziere, dobânzi și majorări la profitul nerealizat, calculate conform prevederilor Codului de procedura fiscală și C. civ.

c) daune morale în favoarea numitului B. în cuantum de 5.000.000 euro, pentru faptul că a fost prejudiciat de dividendele la care legea îi dădea dreptul dacă societății nu i-ar fi fost blocată activitatea și nu ar fi intrat în insolvență, din cauza emiterii Deciziei de impunere fiscală nr. x/24.06.2010, precum și pentru faptul că datorită situației create, a fost obligat să divorțeze și și-a pierdut familia;

d) sumele de 46.500 RON respectiv 6.500 RON - plus accesorii la acestea calculate conform legii - ce reprezintă prețurile de evaluare a unui autoturism Mercedes Benz și a unui autoturism marca x, care au fost vândute la licitație publică de către AFP Timiș la preturi mult mai mici;

e) cheltuielile de executare ocazionate de vânzarea bunurilor arătate mai sus;

f) suma de 848.356 RON, reprezentată de pierderile nete ale societății, în perioada 2010-2015, plus accesoriile aferente.

Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 48/2017 din 2 februarie 2017, a respins excepția de necompetență materială în privința petitului 2 lit. d) și e) al acțiunii introductive, invocată de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș, a admis, în parte, acțiunea formulată și precizată, înaintată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în insolvență, prin reprezentant legal - administrator special B., în contradictoriu cu pârâții Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, C., D., E. și F. și, în consecință, a dispus anularea deciziei nr. 4103/358/03.12.2015 emisă de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, precum și a deciziei de impunere nr. x/24.06.2010 emisă de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș, respingând în rest acțiunea și a obligat reclamanta la plata către pârâții C., D. și E., a sumei de 8158,50 RON cheltuieli de judecată, câte 2719,50 RON pentru fiecare dintre pârâți.

Împotriva hotărârii instanței de fond atât reclamanții S.C. A. S.R.L. și B., cât și pârâții Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara au declarat recurs.

După o amplă prezentare a situației de fapt, se arată că instanța de fond a respins excepția lipsei calității de reprezentant al reclamantului S.C. A. S.R.L., dar a lăsat nesupusă dezbaterilor calitatea de reclamant în nume personal, pe care a declarat-o expres în partea CONSIDERAȚII PRELIMINARE - pag 3 lit. A) - în Cererea de chemare în judecată - și a reiterat-o în răspunsul la întâmpinările pârâților.

Asftel, deși a anulat ca netemeinice și nelegale, atât Decizia nr. 430/24.06.2010, prin care inspecția fiscală a stabilit în sarcina S.C. A. S.R.L. obligații bugetare suplimentare totale în sumă de 41.950.874 RON, cât și Decizia nr. 4103/358/03.12.2015, prin care DGRFP Timișoara a respins contestația în procedura administrativă, instanța de fond, în mod netemeinic și nelegal, a respins în totalitate daunele solicitate și, mai mult decât atât, a obligat la plata unor cheltuieli de judecată în sumă de 8.158,50 RON în favoarea funcționarilor din cadrul DRGFP Timișoara - AJFP Timiș pe care i-a introdus în cauză, potrivit prevederilor art. 16 din Legea nr. 554/2004 .

În ceea ce privește despăgubirea pentru activele valorificate de pârâți încă înainte de intrarea S.C. A. S.R.L. în insolvență, instanța de fond a considerat că "aceste pretenții exced cadrului procesual configurat de capătul principal de cerere ...și trebuie valorificate de reclamantă în procedura de întoarcere a executării...".

În opinia recurenților, rațiunile pentru care instanța de fond a respins acordarea daunelor pretinse - atât de către S.C. A. S.R.L. cât și de către B. în nume personal - sunt lipsite de temei legal.

Anularea de către instanțele de judecată a actelor administrative contestate de reclamanți face, automat, incidentă prezumția de culpă a autorității emitente a actului anulat, prezumție care are un caracter absolut și care eliminp de plano, necesitatea probării suplimentare de către reclamanți a vinovăției autorității sau a funcționarilor care au întocmit actul anulat ca nelegal.

Față de faptul că instanța de fond a ignorant cererea de administrare a probei cu expertiză financiară a pârâților funcționari publici introduși în cauză, precum și declarația că nu ee opun expertizei în legătură cu prejudiciul arătat, demonstrează că procesul a fost grav viciat, prin neexercitarea de către prima instanță a obligațiilor elementare ce i-au revenit în exercitarea rolului activ.

Prejudiciul are un caracter cert și este demonstrat cu bilanțurile contabile pe anii 2010-2015 depuse la dosar plus accesoriile la aceste pierderi.

Există o faptă ilicită imputabilă pârâților DGRFP Timișoara - AJFP Timiș și prepușilor acestora introduși în cauză, care constă în întocmirea actului administrativ fiscal reprezentat de Decizia de impunere fiscală nr. x/24.06.2010, care a fost anulată ca netemeinică și nelegală de către Curtea de Apel Timișoara, în baza prezumției de lucru judecat, reprezentat de două sentințe penale, în care s-a constatat că operațiunile derulate de S.C. A. S.R.L. cu cele 24 de societăți considerate de autoritățile fiscale ca având un comportament dubios au avut un caracter real, iar prejudiciul a fost calculat în mod eronat.

Se mai susține că instanța de fond nu a pus în discuția părților, în cadrul dezbateriilor finale, pretențiile pârâților privind acordarea unor cheltuieli de judecată, încălcând astfel grav, atât principiile contradictorialității și cele ale oralității, prevăzute la art. 14 și 16 din Noul C. proc. civ., cât și dreptul la apărare, garantat de Constituția României și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 6.

Instanța de fond, în mod subiectiv și vădit eronat, a considerat că reclamanta se află în culpă procesuală față de pârâții funcționari fiscali chemați în judecată, omitand să ia notă că acțiunea principală a reclamantei - anularea Deciziei nr. 430/24.06.2010, la care pârâții au fost autori sau coautori prin faptul că au întocmit-o sau avizat-o - a fost, de fapt, anulată, astfel încât, nu noi am căzut în pretenții privitor la acțiunea principala, ci tocmai autoritatea fiscală emitentă și pârâții funcționari, ca autori ai actului nelegal anulat.

După o prezentare pe larg a situației de fapt, prin motivele de recurs formulate, se arată că prin Decizia de impunere nr. x/24.06.2010, emisă în baza Raportului de inspecție fiscală nr. x/22.06.2010, organele de inspecție fiscală din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a Județului Timiș, au stabilit în sarcina contestatoarei diferențe de TVA, impozit pe profit și accesorii în sumă totală de 41.950.874 RON.

Verificarea fiscală a cuprins perioada 16.08.2004-30.06.2009 în ceea ce privește impozitul pe profit și perioada 16.08.2004-30.07.2009 în ceea ce privește TVA.

Urmare verificării documentelor financiar contabile ale S.C. A. S.R.L. și consultării informațiilor de pe site-urile ANAF și MFP, au fost identificați furnizorii care prezentau un comportament fiscal inadecvat, respectiv au efectuat livrări de cereale fără a depune la organul fiscal teritorial declarații privind obligațiile de plată la bugetul de stat. De asemenea, a existat suspiciunea că acești furnizori au achiziționat cereale de la persoane fizice, iar pentru comercializarea cerealelor s-au întocmit facturi fiscale care nu au fost înregistrate în evidența contabilă a acestor societăți, sau furnizori de tip fantomă.

În vederea finalizării inspecției fiscale, organul de inspecție fiscală a solicitat efectuarea de controale încrucișate la mai mulți furnizori cu care societatea contestatoare a avut relații comerciale (care au constat în tranzacționarea cerealelor) si, în acest sens, au fost solicitate informații de la direcțiile finanțelor publice județene sau de la reprezentanți ai Gărzii Financiare din localitățile de domiciliu ale furnizorilor.

De asemenea, Garda Financiară, secția Călărași, prin adresa nr. x/03.12.2009 a comunicat că societatea a fost verificată pentru perioada 01.01-30.09.2008, perioada în care nu a efectuat tranzacții cu S.C. A. S.R.L..

Totuși, urmare verificărilor s-a constatat că în perioada verificată societatea a efectuat achiziții intracomunitare din Ungaria urmate de vânzare la intern și livrare intracomunitară către Ungaria fără ca mărfurile să părăsească efectiv teritoriul Ungariei, documentele de transport întocmite fiind fictive.

Totodată, Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Timiș, prin adresa nr. x/12.10.2009 a solicitat Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale -Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Timiș informații referitoare la deținerea și perioada de valabilitate a autorizațiilor de depozit eliberate conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 12/2006. Cu privire la documentele puse la dispoziție de S.C. A. S.R.L. s-au constatat următoarele:

- societatea nu a putut pune la dispoziție avize de însoțire a mărfurilor emise de furnizori în condițiile în care aprovizionările depășeau cu mult capacitatea unui mijloc de transport. Din explicațiile date de reprezentantul legal al societății a rezultat faptul că furnizorii nu întocmeau avizele de însoțire deoarece marfa preluată de la aceștia nu era transportată și înregistrată în gestiunea S.C. A. S.R.L. ci direct la beneficiarii finali;

- unele facturi emise de furnizori, documente care au stat la baza înregistrării taxei pe valoarea adăugată deductibilă, nu conțin toate elementele prevăzute de normele legale în vigoare respectiv locul de expediere a bunurilor, numerele avizelor de însoțire a mărfii în cazurile în care cantitatea înscrisă în factura este mai mare decât capacitatea mijlocului de transport, datele de identificare ale persoanelor care au efectuat livrarea, data livrării;

- unele facturi emise de furnizori conțin elemente eronate sau incomplete de identificare a beneficiarului (adresa, cod de identificare fiscală) sau a furnizorului (cod de identificare atribuit ulterior emiterii facturii, adresă);

- avizele de expediție nu conțin toate elementele minime obligatorii;

- au fost identificate situații în care deși în factură era înscris un număr de aviz de însoțire a mărfii, în urma verificării documentelor furnizorilor au fost identificate mai multe avize având același număr, dar și situații în care din însumarea cantităților înscrise în avize a rezultat fie o cantitate mai mică, fie o cantitate mai mare decât cea înscrisă în facturi;

- nu s-a putut stabili o corelație între avizele de însoțire a mărfurilor emise de S.C. A. S.R.L. și cantitățile de cereale înscrise în facturile de achiziție, dar nici o corelație cu facturile de transport emise de către diverși prestatori de servicii de transport.

Față de constatările organului de inspecție fiscală, societatea susține că nu datorează obligațiile stabilite de organele de inspecție fiscală deoarece acestea au fost determinate în mod nelegal și nereal, din actul de control nu rezultă modul de valorificare a rezultatelor controalelor încrucișate.

Documentele care au stat la baza înregistrării TVA deductibilă nu conțin toate elementele prevăzute de normele legale în vigoare, respectiv locul de expediere a bunurilor, numerele avizelor de însoțire a mărfii în cazurile în care cantitatea înscrisă în factură este mai mare decât capacitatea mijlocului de transport, datele de identificare ale persoanelor care au efectuat livrarea, data livrării, documentele prezentate nu au specificat locul de încărcare, astfel că nu a putut fi stabilită proveniența mărfii, producători agricoli și spațiile de depozitare autorizate pentru aceste mărfuri.

Mai mult, toate cele 24 societăți furnizoare nu funcționează la sediul declarat, nu au depus situații financiare sau declarații obligatorii, ceea ce presupune că, operațiunile consemnate în facturile emise de acești furnizori sunt considerate fără documente legale de proveniență.

Din punct de vedere fiscal, nu este suficientă prezentarea facturilor de achiziție de bunuri emise de diverși furnizori completate cu datele obligatorii prevăzute de legiuitor (aspect de formă), ci trebuie demonstrată realitatea operațiunilor înscrise în aceste facturi (aspect de fond).

Avizul de însoțire a mărfii pe timpul transportului este documentul ce trebuie anexat la factura fiscală în condițiile în care transportul materialelor achiziționate este condiționat de capacitatea mijloacelor de transport auto.

Ca urmare, avizul de însoțire a mărfii este documentul care justifică cantitatea de marfă achiziționată înscriă în facturile fiscale și cantitatea ce intră în magazia, depozitul, respectiv gestiunea societății cumpărătoare.

Se reține că, societatea nu a prezentat avizele de însoțire a mărfii care trebuiau să conțină înscris numărul de înmatriculare al mijlocului de transport auto, ruta parcursă și locul de încărcare - descărcare, și nu sunt prezentate facturi privind transportul mărfii, foi de parcurs, etc.

Față de cele prezentate mai sus, rezultă că susținerile reclamatei nu pot fi avute în vedere în soluționarea prezentei cauze, societatea neavând dreptul la deductibilitatea cheltuielilor cu achiziția de cereale în sumă de 9.907.373 RON și nici drept de deducere a TVA în sumă de 11.891.514 RON.

Majorările/dobânzile de întârziere în sumă de 20.141.430 RON și penalitățile de întârziere în suma de 10.557 RON reprezintă accesorii aferente diferenței de TVA și impozit pe profit potrivit prevederilor art. 119 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată.

În ceea ce privește suma de 106.534 RON, reprezentând impozit pe profit aferent lunii iulie 2009, contestată ulterior cu adresa înregistrată la Agenția Națională de Administrare Fiscală - Registratura generală sub nr. x/04.08.2010 și la Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor sub nr. x/04.08.2010, se arată că acest impozit pe profit nu a fost stabilit ca obligație de plată suplimentară prin Decizia de impunere nr. x/24.06.2010 contestată precum și faptul că, nu a fost respectat termenul de depunere a contestației reglementat de art. 207 alin. (1) și alin. (4) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În susținerea recursurilor sunt redate texte de lege incidente pricinii precum și practică judiciară.

Reclamanții S.C. A. S.R.L. și B. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului formulat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș în nume propriu și în reprezentarea Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Timișoara ca inadmisibil pentru nemotivare, iar în subsidiar, ca nefondat.

Intimații C., D. și E. au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția nulității recursului formulat de reclamanții S.C. A. S.R.L. și B..

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenți, a apărărilor expuse în întâmpinările depuse la dosar, Înalta Curte apreciază că excepția inadmisibilității este întemeiată, excepția nulității este neîntemeiată, iar recursurile sunt nefondate.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere următoarele considerente.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității recursului, invocată de instanță din oficiu

Înalta Curte are în vedere faptul că folosirea căilor de atac reprezintă o facultate recunoscută de lege părților aflate în proces.

Această regulă constituie o formă de manifestare a propriei disponibilități.

Potrivit dispozițiilor art. 458 C. proc. civ., este instituită regula potrivit căreia căile de atac pot fi exercitate numai de părțile aflate în proces, deoarece cadrul procesual se stabilește în fața primei instanțe, iar judecata în căile de atac nu se poate desfășura decât în limitele aceluiași cadru procesual.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că, în fața instanței de fond, calitatea de reclamant a avut-o S.C. A. S.R.L., prin reprezentant legal, administrator special B..

Chiar dacă reclamanta și-a precizat acțiunea și a înțeles să introducă în cauză în calitate de reclamant pe numitul B., Înalta Curte constată că acesta nu are interes în formularea căii de atac, neexistând o identitate între persoana reclamantului și cel care este titularul dreptului afirmat, destinatarul deciziei de impunere, în cauza de față, fiind S.C. A. S.R.L., în sarcina acesteia fiind stabilită obligația de a achita sume suplimentare cu titlu de impozit pe profit și TVA și accesoriile aferente.

Prin urmare, B. nu putea exercita recurs în nume propriu în cauza de față.

Astfel fiind, Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității recursului formulat de B. în nume propriu și pe cale de consecință va respinge recursul, ca inadmisibil.

În ceea ce privește excepția nulității recursului formulat de S.C. A. S.R.L. și B.

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată prin întâmpinare de către intimații C., D. și E., Înalta Curte apreciază că aceasta este neîntemeiată, având în vedere faptul că, prin cererea de recurs, recurenții-reclamanți au formulat critici care se circumscriu motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că nu se poate reține lipsa motivelor în sensul prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

În ceea ce privește fondul recursurilor

Cu toate că au fost formulate motive de recurs distincte, Înalta Curte le va analiza și răspunde prin argumente și considerente comune.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată nr. x/24.06.2010 emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș, s-au stabilit în sarcina reclamantei, obligații fiscale în cuantum total de 41.950.874 RON, constând în impozit pe profit -9.907.373 RON, TVA -11.891.514 RON, precum și accesorii aferente acestor sume.

Împotriva acestei decizii de impunere, reclamanta a formulat contestație administrativă, iar prin decizia nr. 4103/558/03.12.2015 Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara a respins contestația formulată.

Autoritățile pârâte au reținut că reclamanta nu a făcut dovada realității tranzacțiilor efectuate - înscrise în facturile emise de furnizori cu un comportament fiscal inadecvat - și nici proveniența bunurilor înscrise în aceste facturi, lipsind contracte de vânzare-cumpărare, documente de transport, foi de parcurs, CMR-uri și facturile emise nu conțin locul de încărcare și descărcare a mărfii nefiind completate cu informațiile obligatorii.

Reclamanta a solicitat valorificarea autorității de lucru judecat a sentințelor penale nr. 410/PI/04.06.2014 și nr. 700/PI/19.11.2014 ale Tribunalului Timiș - prin care s-au respins plângerile formulate de ANAF împotriva soluțiilor dispuse de procuror asupra aspectelor reținute de inspectorii fiscali, apreciind că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 28 C. proc. pen.

După cum se poate observa, instanțele penale au înlăturat, ca nedovedite, toate prezumțiile de fraudă ce au stat la baza plângerii penale formulate împotriva societății A. S.R.L. de către organele fiscale și care au fost avut în vedere și pentru determinarea obligațiilor fiscale suplimentare cu titlu de TVA și impozit pe profit.

Având în vedere că realitatea operațiunilor comerciale desfășurate de reclamantă a fost stabilită cu putere de lucru judecat, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a reținut că pretinsul caracter incomplet al documentelor de achiziție nu este de natură să atragă nedeductibilitatea TVA și nici a cheltuielilor ce stau la baza determinării impozitului pe profit, de vreme ce înseși operațiunile la care se referă acestea trebuie considerate ca fiind dovedite.

De asemenea, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod temeinic și legal a apreciat că nu se poate stabili o legătură directă de cauzalitate între prejudiciul pretins de reclamantă și actul administrativ-fiscal contestat, respingând capătul de cerere referitor la diferența de profit.

Înalta Curte are în vedere faptul că pentru a se putea antrena răspunderea solidară a funcționarilor publici trebuie îndeplinite în mod obligatoriu următoarele condiții:

- existența faptei ilicite - încălcarea de către funcționarii publici, cu vinovăție, a îndatoririlor de serviciu;

- existența prejudiciului și întinderea lui;

- existența culpei funcționarului public, culpă care în cazul de față trebuie să îmbrace forma culpei grave sau să fim în prezența unei neglijențe grave;

- existența raportului de cauzalitate între faptă și prejudiciu.

Înalta Curte, în acord cu cele reținute de instanța de fond, apreciază că toate condițiile necesare pentru antrenarea răspunderii, nu au fost dovedite în cauză.

Nu există elemente probatorii care să ateste că reclamanta și-a redus cifra de afaceri și, implicit, profitul, ca urmare a măsurilor de executare silită și măsurilor asigurătorii întreprinse de pârâtă.

Insolvența a fost declanșată la cererea reclamantei înseși, iar nu la solicitarea autorității pârâte, iar de la data deschiderii procedurii de insolvență, societatea s-a aflat sub protecția legii și în afara oricăror executări silite, inclusiv a celor inițiate de creditorul fiscal.

De asemenea, instanța de control judiciar apreciază că nu s-a dovedit că autoritatea pârâtă și agenții acesteia au acționat cu vinovăție, în condițiile în care la data inspecției fiscale, existau toate aparențele că societatea A. S.R.L. a declarat achiziții fictive de cereale, astfel că cererile de rambursare TVA nu au la bază operațiuni economice reale.

În ceea ce privește motivul de recurs privind acordarea cheltuielilor de judecată

Potrivit legii, cheltuielile de judecată vor fi suportate în final de partea din vina căreia s-a promovat acțiunea. Principiul enunțat este consacrat, în mod expres, în art. 453 C. proc. civ. care dispune:

"(1) Partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată."

Înalta Curte constată că instanța de fond a respectat principiul de drept potrivit căruia legalitatea sentinței implică respectarea întocmai a dispozițiilor procesuale și justa aplicare a legii materiale cu ocazia judecării pricinii respective.

Natura juridică a cheltuielilor de judecată este aceea de despăgubire acordată părții care a câștigat procesul pentru prejudiciul cauzat de culpa procesuală a părții care a căzut în pretenții.

Cheltuielile de judecată pornesc de la principiul independenței procesuale a fiecărei părți. Astfel, se poate vorbi și de o altă natură juridică a cheltuielilor de judecată, și anume aceea de sancțiune, menirea lor fiind înlăturarea procesivității excesive a unor justițiabili.

Art. 453 C. proc. civ., fără a menționa în terminis, induce o prezumție de culpă procesuală în sarcina celui care, prin atitudinea sa, a determinat pornirea procesului de către partea adversă și implicit efectuarea unor cheltuieli de judecată.

Din punct de vedere al formei de manifestare, culpa procesuală presupune fie înregistrarea pe rolul instanței a unei cereri, acțiune ce se dovedește a fi neîntemeiată, fie susținerea unor apărări neîntemeiate care echivalează cu zădărnicirea încercării reclamatului de a obține solicitările formulate în cererea de chemare în judecată.

Pe lângă principiul culpei procesuale, există și alte principii care se impun a fi respectate pentru a fi posibilă acordarea cheltuielilor de judecată.

În general, partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câștigătoare. Din acest punct de vedere este irelevantă buna-credință a părții care a pierdut procesul.

Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, cu privire la rambursarea cheltuielilor de judecată, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care cheltuielile solicitate sunt dovedite și constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute, în limita unui cuantum rezonabil.

Prima instanță a respectat criteriile de acordare a cheltuielilor de judecată stabilite de dispozițiile legale, doctrină și jurisprudență, atunci când a reținut culpa procesuală a reclamantei în ceea ce privește introducerea acțiunii în contradictoriu cu pârâții C., D. și E..

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate, iar instanța de fond a în mod corect a dispus acordarea cheltuielilor de judecată.

De asemenea, Înalta Curte constată că și celelalte critici formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect, legal, starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurențilori sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul B., în nume propriu, ca inadmisibil, iar recursurile declarate de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator special B., și pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș în nume propriu și în reprezentarea Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Timișoara, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția inadmisibilității recursului formulat de B., invocată de instanță, din oficiu.

Respinge recursul declarat de reclamantul B., în nume propriu, împotriva sentinței nr. 48/2017 din 2 februarie 2017 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Respinge excepția nulității recursului formulat de S.C. A. S.R.L., invocată de intimații C., D., E..

Respinge recursurile declarate de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator special B., pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș în nume propriu și în reprezentarea Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Timișoara, împotriva sentinței nr. 48/2017 din 02 februarie 2017 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 septembrie 2019.