ÎCCJ 09.04.2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1081/2012

ПОСТАНОВЛЕНИЕ
09.04.2012
ПАЛАТА
penal
Цитировать это дело
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1081/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului

penal de față, în baza actelor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 94 din 20 septembrie

2011 pronunțată de Tribunalul Cluj, secția penală în Dosarul nr. 7440/117/2011,

în temeiul art. 403 alin. (3) C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă,

cererea de revizuire formulată de condamnatul B.E.F. împotriva Sentinței penale

nr. 594 din 21 noiembrie 2002 a Tribunalului Cluj, secția penală.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin Sentința penală

nr. 594 din 21 noiembrie 2002 a Tribunalului Cluj, secția penală, rămasă

definitivă prin Decizia penală nr. 3006 din 24 iunie 2003 a Curții Supreme de

Justiție, s-a dispus condamnarea inculpatului B.E.F. la pedeapsa rezultantă de

19 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b), c) și d) C. pen. pentru

o perioadă de 5 ani, pentru săvârșirea mai multor infracțiuni concurente,

printre care și cea de tâlhărie calificată urmată de moartea victimei, prev. de

art. 211 alin. (1) alin. (2) lit. d) și e) și alin. (3) C. pen.

După rămânerea

definitivă a sentinței de condamnare, condamnatul B.E.F. a formulat mai multe

cereri de revizuire, invocând de fiecare dată același temei de fapt, respectiv

faptul că nu este vinovat de comiterea infracțiunilor pentru care a fost

condamnat.

Aceste cereri au fost

soluționate de Tribunalul Cluj prin Sentințele penale nr. 117 din 6 martie

2007, nr. 257 din 11 iunie 2009, nr. 201 din 24 mai 2011 și nr. 25 din 8 martie

2011.

Constatând că și în

argumentarea cererii cu care a fost învestită, condamnatul B.E.F. a invocat

exact aceleași motive, temeiuri și apărări ca și în cererile anterioare, prima

instanță a apreciat cererea ca fiind inadmisibilă, în lumina Deciziei nr.

XXXVI/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite, pronunțată în

recurs în interesul legii.

În același sens a

reținut că, chiar dacă ipotetic ar trebui analizată presupusa nevinovăție a

condamnatului în privința comiterii infracțiunii de tâlhărie calificată urmată

de moartea victimei, pentru care a fost judecat și condamnat definitiv, prin

prisma afirmațiilor lui conform cărora nu a săvârșit respectiva faptă penală,

nu s-ar putea reține în cauză condiția "caracterului de noutate" și

"necunoașterea de către instanța de judecată" a faptelor și împrejurărilor

invocate în dovedirea acestor afirmații, având în vedere că pe tot parcursul

desfășurării cercetării judecătorești a fondului cauzei, în toate gradele de

jurisdicție, au fost în mod expres și amănunțit relatate aspectele respective,

sub diferite forme și nuanțări, dar cu toate acestea, prin coroborarea probelor

din dosar în integralitatea lor, s-a putut forma convingerea organelor

judiciare în sensul existenței vinovăției inculpatului B.E.F.

În aceste condiții,

pentru argumentele prezentate, în temeiul art. 403 alin. (3) C. proc. pen.,

prima instanță a respins, ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de

condamnatul B.E.F.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, a formulat apel revizuentul B.E.F., solicitând

admiterea căii de atac, desființarea sentinței atacate, iar în rejudecare,

admiterea în principiu a cererii de revizuire pentru motivele redate în

cuprinsul încheierii din data de 30 noiembrie 2011.

Prin Decizia penală

nr. 220/A/2011 din 7 decembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de

minori a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuent, reținându-se

că instanța de fond a apreciat în mod corect că cererea de revizuire este

inadmisibilă în raport de cererile anterioare formulate de condamnat care s-au

întemeiat pe aceleași motive și au avut același obiect.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, a declarat recurs condamnatul B.E.F.

Recurentul revizuent

nu și-a motivat calea de atac, la termenul de dezbateri din 9 aprilie 2012,

apărătorul desemnat din oficiu să-i acorde asistență juridică solicitând

admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate, iar în rejudecare, admiterea

cererii de revizuire formulată de condamnat, ca urmare a descoperirii unor

probe și indicii noi cu privire la fapta pentru care a fost condamnat.

Examinând hotărârile

atacate prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul nu

este fondat pentru următoarele considerente:

Potrivit disp. art.

393 și art. 394 C. proc. pen., pot face obiectul revizuirii hotărârile penale

ramase definitive, revizuirea putând fi ceruta numai în următoarele cazuri: a)

s-au descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanța

la soluționarea cauzei; b) un martor, un expert sau un interpret a săvârșit

infracțiunea de mărturie mincinoasa în cauza a cărei revizuire se cere; c) un

înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost

declarat fals; d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana

care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu

aceeași cauză penală; e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești

definitive nu se pot concilia.

În argumentarea

cererii de revizuire ce face obiectul cauzei pendinte, revizuentul B.E.F. a

invocat nevinovăția sa în săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost

condamnat prin Sentința penală nr. 594 din 21 noiembrie 2002 a Tribunalului

Cluj, secția penală, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 3006 din 24

iunie 2003 a Curții Supreme de Justiție.

Același motiv a fost

invocat anterior de condamnat și în argumentarea cererilor de revizuire

similare care au format obiectul dosarelor Tribunalului Cluj, secția penală cu

nr. 728/117/2007, soluționat prin Sentința penală nr. 117 din 6 martie 2007,

nr. 2888/117/2009 care a fost soluționat prin Sentința penală nr. 257 din 11

iunie 2009, nr. 198/117/2007 care a fost soluționat prin Sentința penală nr.

201 din 24 mai 2010 și nr. 1158/117/2011 care a fost soluționat prin Sentința

penală nr. 25 din 8 martie 2011.

Dat fiind faptul că

în motivarea cererii de revizuire care face obiectul cauzei pendinte,

revizuentul a invocat aceleași motive, temeiuri și apărări ca cele invocate

anterior în dosarele sus-menționate, Înalta Curte constată că aceasta este

inadmisibilă, soluțiile primei instanțe și a instanței de apel fiind temeinice

și legale.

De altfel, în acest

sens a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite care,

prin Decizia nr. XXXVI (36) din 14 decembrie 2009, publicată în M. Of., Partea

I nr. 414 din 22 iunie 2010, dată în recurs în interesul legii, a stabilit că

"sunt inadmisibile cererile repetate de revizuire și, respectiv, de

contestație la executare, dacă există identitate de persoane, de temei legal,

de motive și apărări invocate în soluționarea acestora.".

În consecință, pentru

considerentele prezentate, Înalta Curte, în temeiul art. 385 pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul B.E.F.

împotriva Deciziei penale nr. 220/A/2011 din 7 decembrie 2011 a Curții de Apel

Cluj, secția penală și de minori.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de revizuentul B.E.F. împotriva Deciziei penale nr.

220/A/2011 din 7 decembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de

minori.

Obligă recurentul

revizuent la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat

din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 9 aprilie 2012.

Procesat de GGC - LM

§ Похожие дела

Сгруппированы по семантическому сходству

5 дел
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4251/2012
161/2003 cu art. 41 alin. (2) C. pen., comisă în perioada aprilie-mai 2009. În baza art. 85 C. pen. s-a dispus anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 99
ÎCCJ 2003-06-24
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3006/2003
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 594 din 21 noiembrie 2002, Tribunalul Cluj a condamnat pe inculpatul B.E.F. astfel: - pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (1
ÎCCJ 2012-01-23
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 174/2012
Asupra recursului penal de față: Prin sentința penală nr. 88 din 03 martie 2011 a Tribunalului Giurgiu, în temeiul dispozițiilor art. 403 alin. (3) C. proc. pen., s-a respins, în principiu cererea de revizuire formulată de condamnatul B.C.
ÎCCJ 2012-04-30
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1391/2012
întâmplate, solicită administrarea probei cu martorul B.F. Analizând actele dosarului, prima instanță a reținut că prin sentința penală nr. 190 din 10 martie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția I p enală în Dosarul nr. 30947/3/2
ÎCCJ 2012-06-20
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2175/2012
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 791 din 10 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în baza art. 403 C. proc. pen. au fost respinse ca inadm
Sursă