ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2288/2012

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

La data de 23 noiembrie 2011, petentul N.(S.)D. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei penale nr. 741 din 04 aprilie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I-a penală, în dosarul nr. 14165/4/2006.

În motivarea contestației, se arată că aceasta se întemeiază pe dispozițiile art. 386 lit. d) C. proc. pen., întrucât pentru aceeași stare de fapt, împotriva sa s-au pronunțat două hotărâri judecătorești definitivă pentru aceeași faptă: una de condamnare la 7 ani închisoare, respectiv decizia penală nr. 741/2011 a Curții de Apel București și alta prin care s-a confirmat soluția de neîncepere a urmăririi penale, respectiv decizia penală nr. 1057 din 27 septembrie 2010 a Curții de Apel Craiova.

A mai susținut petentul contestator că, aceeași situație de fapt a fost examinată în proceduri judiciare distincte, desfășurate de diferite structuri din cadrul Ministerului Public, doar că s-au dat faptelor încadrări juridice diferite și s-au pronunțat soluții de neîncepere a urmăririi penale, soldate cu deciziile penale nr. 1057/2010, 683/2009, 292/2010 și 671/2009, pronunțate de Curtea de Apel Craiova.

Totodată, s-a mai susținut că acuzația care a stat la baza condamnării sale prin decizia penală nr. 741/R/2011 a Curții de Apel București privește interpretările date tranzacției de compensare nr. 22 și 23 din 10 ianuarie 2001, ori asupra acestei tranzacții s-a pronunțat o instanță de judecată prin sentința civilă nr. 6684/2001 a Tribunalului București, hotărâre care are putere de lucru judecat potrivit dispozițiilor art. 44 alin. (3) C. proc. pen.

Prin decizia penală nr. 381 din 22 februarie 2012, Curtea de Apel București, secția

I

penală, a admis contestația în anulare formulată de contestatorul condamnat N.(S.)D. împotriva deciziei penale nr. 741 din 4 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția

I

penală.

A desființat, în parte, decizia penală nr. 741 din 04 aprilie 2011, referitor la contestatorul N.(S.)D. cu privire la care există autoritate de lucru judecat.

A desființat, în parte, în ceea ce îl privește pe același contestator și sentința penală nr. 1240 din 15 iunie 2010, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, precum și decizia penală nr. 802 din 16 decembrie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția a Il-a penală.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. j) C. proc. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva conte statorului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 26 cu referire la art. 246 combinat cu art. 248

1

cu aplicarea art. 41 alin. (2) raportat la art. 258 alin. (1) C. pen.

A anulat mandatul de executare a pedepsei emis pe numele contestatorului.

A dispus punerea de îndată în libertate, dacă acesta nu este arestat în altă cauză.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs partea civilă B.I.R. prin lichidator judiciar RVA I.S. SPRL, invocând nelegalitatea acesteia, considerând că judecarea contestației în anulare s-a făcut fără a exista certitudinea unor hotărâri judecătorești definitive în condițiile legii, cerință prevăzută în art. 386 lit. d) C. proc. pen.

Înalta Curte constată că recursul declarat de partea civilă B.I.R., prin lichidator judiciar RVA I.S. S.P.R.L., împotriva deciziei penale nr. 381 din 22 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția

I

penală, privind pe contestatorul N.(S.)D., este inadmisibil.

Prin dispozițiile art. 129 din Constituția României a fost statuat principiul potrivit căruia părțile interesate pot apela la protecția judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită imparțial de către instanțele competente, în cadrul procesului penal.

În raport de principiul statuat prin textul menționat, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii.

Mai mult, potrivit dispozițiilor cuprinse în Codul de procedură penală, legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procedurale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual penale, aceleași pentru subiecții de drept aflați în situații identice.

Totodată, aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri formulate sau a unei căi de atac, în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.

Legea procesual penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul justiției, pronunțarea de hotărâri judecătorești care să corespundă legii și adevărului și care să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale părților din proces.

Din dispozițiile Codului de procedură penală rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, una privește existența unei hotărâri, determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

Potrivit dispozițiilor art. 392 C. proc. pen., deciziile pronunțate în contestație în anulare de o instanță de recurs sunt definitive, legea neprevăzând posibilitatea atacării acestora cu vreuna din căile ordinare de atac (apel sau recurs) ori cu o nouă cale extraordinară de atac a contestației în anulare.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de partea civilă B.I.R. prin lichidator judiciar RVA I.S. S.P.R.L. împotriva deciziei penale nr. 381 din 22 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția

I

penală, privind pe contestatorul N.(S.)D.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta parte civilă va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se include și onorariul pentru apărătorul din oficiu conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de partea civilă B.I.R. prin lichidator judiciar RVA I.S. S.P.R.L. împotriva deciziei penale nr. 381 din 22 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția

I

penală, privind pe contestatorul N.(S.)D.

Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimat, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27 iunie 2012.