ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3325/2020

Ședința publică din data de 9 iulie 2020

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, la data de 18.10.2017, pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR)-Filiala Vâlcea a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor, anularea art. 32 pct. 7 teza I și pct. 8 din Ordinul nr. 927/2007 pentru aprobarea Regulamentului-cadru pentru efectuarea transportului public local și a Caietului de sarcini-cadru al serviciilor de transport public local.

1.2. Soluția primei instanțe

Prin sentința nr. 22 din 8 februarie 2018, Curtea de Apel Pitești a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați-Filiala Vâlcea a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate în sensul admiterii acțiunii introductive, astfel cum a fost formulată.

În susținerea recursului, recurenta-reclamantă a apreciat că hotărârea recurată este nelegală, întrucât în cazul transportului de persoane interjudețean, legiuitorul a stabilit prin H.G. nr. 69/2012 la art. 3 pct. 25 că răspunderea pentru transportarea persoanelor peste numărul de locuri din mijlocul de transport revine conducătorului auto, deși inițial răspunderea fusese stabilită pentru operatorul de transport.

O situație similară este și în cazul dispozițiilor art. 32 pct. 8 din Ordinul nr. 972/2007, deoarece nu persoana juridică (operatorul de transport) este cel care conduce mijocul de transport astfel încât să nu oprească urcarea sau coborârea pasagerilor în alte locuri decât cele prevăzute în graficul de circulație, ci conducătorul auto.

Amenda minimă pentru astfel de contravenție este de 10.000 RON, mulți dintre membrii săi fiind sancționați de mai multe ori, în mod nelegal, pentru această faptă, când, în realitate, conducătorul auto ar trebui să răspundă.

Intimatul-pârât Ministerul Transporturilor a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

4.1. Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepția nulității recursului, ridicată din oficiu, în condițiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ.

Instanța de control judiciar constată că recursul nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

4.2. Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispozițiile art. 489 C. proc. civ. se sancționează cu nulitatea nemotivarea recursului, înțeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menționat) dar și în situația în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la alin. (2) al articolului).

Înalta Curte are în vedere faptul că noțiunea de motivare a recursului trebuie înțeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac și continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres și limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele1-8 C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanței de control judiciar competente examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greșeli de apreciere a situației de fapt deduse judecății ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză, instanța de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual, într-una sau mai multe din ipotezele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligația de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluția instanței de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

3.3. Raportat cu cele reținute, Înalta Curte constată că, deși la nivel formal, recurenta-reclamantă a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., memoriul de exercitare a căii de atac nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor pentru reglementarea acestui motiv de casare.

Recurenta s-a limitat la a reitera aspectele prezentate în cuprinsul acțiunii introductive de instanță, referitoare la faptul că H.G. nr. 69/2012 stabilește răspunderea conducătorului auto, apreciind că situația este similară și în cazul dispozițiilor art. 32 pct. 8 din Ordinul nr. 972/2007, pentru că nu operatorul de transport conduce mijlocul de transport, fără, însă, a combate considerentele instanței de fond, care a avut în vedere, în esență, aplicabilitatea dispozițiilor legale în materie, Legea nr. 92/2007 și Normele de aplicare a acestui act normativ, aprobate prin Ordinul Ministrului Internelor nr. 353/2007, și incidența raporturilor juridice din domeniu, care se nasc între consiliul județean și operatorul de transport rutier de persoane, prestator al unui serviciu public.

Astfel, instanța de control judiciar constată că recurenta-reclamantă nu circumstanțiază în niciun mod critica sa, în sensul că hotărârea primei instanțe ar fi pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material aplicabile cauzei.

O atare critică ar fi presupus, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei și apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanța fondului încalcă sau reprezintă o greșită aplicare a acestor norme de drept material, aspecte ce nu se regăsesc, însă, în cuprinsul cererii de recurs, devenind aplicabile dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

3.4. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) și art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul formulat de Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România-Filiala Vâlcea împotriva sentinței nr. 22 din 8 februarie 2018 a Curții de Apel Pitești, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 iulie 2020.