ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1850/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 1 martie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. a formulat o cerere în anulare, întemeiată pe art. 1 alin. (5), 67 și 76 alin. (2) din Constituție, împotriva hotărârii Camerei Deputaților din 14.06.2010 de desemnare a domnului B. ca judecător al Curții Constituționale, precum și o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 5 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, care contravine prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României.

Prin sentința civilă nr. 4125 pronunțată la data de 3 noiembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins ca inadmisibile atât cererea de sesizare a Curții Constituționale, cât și cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Camera Deputaților.

Împotriva sentinței civile nr. 4125 pronunțată la 3 noiembrie 2017 de către Curtea de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2017, în ceea ce privește soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată, a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului, cu consecința sesizării Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate astfel cum a fost invocată și argumentată în fața instanței de fond.

Recurentul-reclamant arată că instanța a interpretat greșit prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, când a reținut că nu există o legătură a excepției de neconstituționalitate cu soluționarea cauzei. În opinia recurentului, articolul de lege contestat ca fiind neconstituțional are legătură cu soluționarea cauzei, impunându-se ca instanța să admită cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată, întrucât art. 5 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 contravine art. 76 alin. (2) din Constituția României.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata Camera Deputaților a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, susținând că reclamantul nu a probat îndeplinirea cerinței legale constând în existența unei legături a excepției invocate cu soluționarea cauzei și, prin urmare, apreciind că în mod corect a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale, ca inadmisibilă.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Examinând legalitatea sentinței atacate, în ceea ce privește modul de soluționare a cererii de sesizare a Curții Constituționale, prin prisma criticilor formulate de recurent și a prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru argumentele expuse în continuare.

Înalta Curte constată că, circumscris motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant critică hotărârea pentru greșita aplicare a prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, iar criticile formulate sunt neîntemeiate.

În conformitate cu prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată, cu modificările și completările ulterioare, "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia".

Examinând cererea de sesizare a instanței de contencios constituțional, instanța de fond a constatat că nu sunt îndeplinite cerințele legale obligatorii pentru a se dispune sesizarea Curții Constituționale, prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, respectiv textul de lege atacat pe calea excepției de neconstituționalitate nu are legătură cu soluționarea cererii principale care are ca obiect anularea hotărârii Camerei Deputaților de numire a unui judecător la Curtea Constituțională.

Excepția de neconstituționalitate este mijlocul procedural pus la dispoziția oricărei părți dintr-un proces pendinte de a susține, în fața Curții Constituționale, vătămarea drepturilor sale, prin incidența, în cauza sa, a unui text de lege considerat a fi neconstituțional.

Dispozițiile invocate ca fiind neconstituționale, respectiv art. 5 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, prevăd următoarele:

"(4) Fiecare Cameră a Parlamentului numește, cu votul majorității membrilor săi, la propunerea Biroului permanent și pe baza recomandării Comisiei juridice, în calitate de judecător, persoana care a întrunit numărul cel mai mare de voturi."

Obiectul demersului judiciar al recurentului îl reprezintă anularea Hotărârii Camerei Deputaților nr. 15 din 15 iunie 2010 pentru numirea unui judecător la Curtea Constituțională, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 394/15.06.2010.

Cât privește condiția existenței unei legături între dispozițiile legale ce formează obiectul excepției de neconstituționalitate și soluționarea cauzei în care a fost invocată, Înalta Curte reține că în mod corect a reținut instanța de fond că aceasta nu este îndeplinită în speță, având în vedere că cererea principală a fost respinsă, ca inadmisibilă, în vreme ce, excepția de neconstituțională invocată are legătură cu fondul cauzei.

Astfel, sub aspectul condiției relevanței excepției, care impune ca norma criticată să aibă incidență în soluționarea cauzei respective, dispozițiile art. 5 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, vizează procedura parlamentară de numire a judecătorilor Curții Constituționale a României și nu au relevanță asupra naturii juridice a Hotărârii Camerei Deputaților nr. 15/15.06.2010 pentru numirea unui judecător la Curtea Constituțională, prin prisma căreia a fost analizată admisibilitatea acțiunii. Astfel, instanța de fond a reținut că hotărârea Camerei Deputaților nu are caracterul unui act administrativ, astfel cum acesta este definit prin art. 2 alin. (1) lit. c din Legea nr. 554/2004, motiv pentru care a respins acțiunea, ca inadmisibilă.

"Legătura cu soluționarea cauzei" privește incidența dispoziției legale a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată în privința soluției ce se va pronunța în procesul pendinte. Altfel spus, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal. Or, în speță, raportat la soluția de inadmisibilitate a cererii, Decizia Curții Constituționale nu ar fi produs efecte concrete asupra soluției date cererii principale.

Pe de altă parte, legalitatea hotărârii pronunțată de prima instanță asupra cererii principale face obiectul celuilalt recurs declarat de reclamant. O eventuală soluție favorabilă recurentului-reclamant în recursul menționat, ar avea drept consecință trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în cadrul rejudecării, reclamantul ar putea reitera excepția de neconstituționalitate invocată.

Înalta Curte constată, astfel, că în privința modalității de soluționare a cererii de sesizare a Curții Constituționale sentința recurată este temeinică și legală și că, în mod judicios, prima instanță a considerat că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 nu îndeplinește condițiile de admisibilitate a prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată.

Pentru considerentele expuse, găsind nefondate criticile din recurs subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din același Cod, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 4125 din 3 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 mai 2018.