ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3102/2019
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3102/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Asupra apelului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 30 iunie 2014, sub număr de dosar x/2014, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE, DIRECȚIA GENERALĂ ÎNVĂȚĂMÂNT SUPERIOR ȘI OFICIUL JURIDIC, UNIVERSITATEA BABEȘ-BOLYAI, ARHIVELE NAȚIONALE ALE ROMÂNIEI a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea Ministerului Educației Naționale, Direcția Națională de Învățământ Superior prin Oficiul Juridic să-și modifice Regulamentul de eliberare a actelor de studii în învățământul superior, respectiv art. 16, care nu este coroborat cu O.G. nr. 41/2003 privind schimbarea pe cale administrativă a numelui și art. 31 din același act normativ, care obligă Ministerul Administrației și Internelor sa elibereze duplicatul foii matricole, aspect pe care instituția menționată îl refuza ca nefiind de competența sa.
Hotărârea primei instanțe
Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 289 din 3 februarie 2017 a respins acțiunea modificată și precizată de reclamanta A., în raport cu pârâta Universitatea Babeș-Bolyai, pentru autoritate de lucru judecat; a respins acțiunea modificată și precizată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației, și Arhivele Naționale ale României, ca nefondată.
Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta A.
Analizând, cu prioritate, potrivit art. 248 C. proc. civ., regularitatea învestirii sale cu apelul formulat de A., Înalta Curte reține următoarele.
Art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, lege specială în materie, stabilește, derogând de la norma generală procedural civilă, pentru hotărârile judecătorești pronunțate în prima instanță calea de atac a recursului declarat în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii atacate.
Prin sentința ce face obiectul prezentei căi de atac, instanța de fond a consemnat, în cuprinsul dispozitivului, în mod corect, cu respectarea prevederilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, calea de atac a recursului ce poate fi exercitată în termenul legal de 15 zile de la comunicarea hotărârii.
Deși corect indicată în cuprinsul sentinței atacate, calea de atac legală a recursului, reclamanta a înțeles să declare apel în cauză.
Instanța de control judiciar reține, totodată, considerentele și dispozitivul Deciziei nr. 19 din 24 octombrie 2016 pronunțate în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, cu privire la o eventuală calificare a căii de atac în recurs, în temeiul prevederilor art. 22 alin. (4) și art. 152 C. proc. civ., conform cărora, "Judecătorul dă sau restabilește calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire. În acest caz, judecătorul este obligat să pună în discuția părților calificarea juridică exactă" și, respectiv, "Cererea de chemare în judecată sau pentru exercitarea unei căi de atac este valabil făcută chiar dacă poartă o denumire greșită.".
Raportat la considerentele și la dispozitivul deciziei menționate, Înalta Curte reține că recalificarea s-ar impune numai în măsura în care s-ar fi menționat eronat calea de atac în cuprinsul hotărârii atacate, ceea ce nu este cazul, în condițiile în care în hotărârea Curții de Apel București s-a menționat în mod legal că poate fi atacată cu recurs.
Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția lipsei capacității procesuale de folosință invocată din oficiu, Înalta Curte reține că este întemeiată.
Înalta Curte constată că dovada de îndeplinire a procedurii de citare pentru termenul de judecată din data de 6 iunie 2019 a fost restituită la dosar cu mențiunea destinatar decedat.
Potrivit dispozițiilor art. 29 din C. proc. civ. "acțiunea civilă este ansamblul mijloacelor procesuale prevăzute de lege pentru protecția dreptului subiectiv pretins de către una dintre părți sau a unei situații juridice, precum și pentru asigurarea apărării părților în proces".
Totodată, conform dispozițiilor art. 32 C. proc. civ. "Orice cerere poate fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia: a) are capacitate procesuală în condițiile legii (...)."
Așadar, una dintre condițiile exercitării acțiunii civile, este capacitatea procesuală, alături de condițiile privind calitatea procesuală, formularea unei pretenții și justificarea unui interes.
Or, capacitatea procesuală de folosință, care este determinată de însăși capacitatea civilă de folosință, este aptitudinea generală și abstractă a persoanei juridice/fizice de a avea drepturi și obligații de natură procesuală civilă, reprezentând astfel o reflectare în plan procesual a capacității civile de exercițiu.
Prin urmare, reținând că la data de judecării cauzei, reclamanta era decedată, Înalta Curte constată, în raport dispozițiile art. 56 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., că aceasta nu mai are capacitate procesuală de folosință, nemaiputând fi subiect de drepturi și obligații și, în consecință, subiect al raportului de drept dedus judecății.
Temeiul legal al soluției adoptate
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va anula apelul, pentru lipsa capacității procesuale de folosință.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează apelul formulat de A. împotriva Sentinței nr. 289 din 3 februarie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pentru lipsa capacității de folosință.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 iunie 2019.