ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3442/2012

Decizia nr. 3442/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinței civile nr. 12 din 16 martie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a fost stabilită competența de soluționare a cauzei privind pe Municipiul Timisoara, prin primar și pârâta SC A. SRL Timișoara, având ca obiect reziliere contract de concesiune, în favoarea Tribunalului Timiș.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că în soluționarea conflictului de competență cu care a fost sesizată, este relevantă natura juridică a terenului în litigiu și obiectul contractului de concesiune a cărui reziliere se cere.

S-a constatat că potrivit art. 2 din contactul de concesiune, terenul de 339,24 mp în discuție a fost concesionat de municipiu, prin consiliul local, reclamantei, contra plății unei redevențe, în vederea acoperirii intrărilor, a liftului și a W.C.-ului pentru persoane cu handicap, conform Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Timișoara din 29 ianuarie 2008, în contractul de concesiune și în hotărâre menționându-se că terenul respectiv este proprietatea Primăriei Municipiului Timișoara, fără a se preciza dacă este proprietate publică sau privată.

În ceea ce privește acest aspect, instanța a observat că la poziția 2 din extrasul de carte funciară de la fila 40 dosar judecătorie, este notat litigiul dintre aceleași părți asupra Hotărârii Consiliului Local din 23 februarie 2010, prin care s-a dispus trecerea în domeniul public al Municipiului Timișoara a terenului situat în C.F., inclusiv a unui teren de 1.167 mp, teren aferent spațiului comercial în care își desfășoară activitatea reclamanta, care include și suprafața de 339,24 mp ce formează obiectul contractului de concesiune.

Cum Hotărârii Consiliului Local din 23 februarie 2010, prin care respectivul teren a fost trecut în domeniul public, este anterioară contractului de concesiune din cauză, rezultă că o serie de terenuri din C.F. Timișoara și străzile aferente, au fost declarate bunuri de uz sau de interes public local, în vederea efectuării unor investiții, in conformitate cu Legea nr. 213/1998, neexistând date că, până în prezent, acest act normativ cu caracter local a fost modificat sau anulat prin una din modalitățile prevăzute de lege.

Au fost reținute prevederile pct. III din Lista anexa la Legea nr. 213/1998, potrivit cărora fac parte din domeniul public al municipiilor străzile si piețele publice, terenul în litigiu aflându-se într-o piață publică, rezultând astfel că a fost vândut doar spațiul cu altă destinație aferent întregului teren de 1.167 mp, spațiu care, anterior vânzării, făcea parte din domeniul privat al municipiului, conform Hotărârii Consiliului Local din 2008, în timp ce terenul aferent a rămas în proprietatea Statului.

În atare context instanța a calificat contractul ca fiind de concesiune a unui bun proprietate publică, prin care autoritatea publică locală, în calitate de concedent, transmite concesionarului dreptul și obligația de exploatare a unui bun proprietate publică contra unei redevențe, conform art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 54/2006, reținând totodată că actul normativ stipulează la art. 66 alin. (1) și (2), că litigiile privind executarea sau încetarea unui asemenea contract, se soluționează potrivit prevederilor Legii nr. 554/2004, acțiunea fiind de competența secției de contencios administrativ a tribunalului în a cărui jurisdicție se află sediul concedentului.

Împotriva acesteia hotărâri a declarat recurs SC A. SRL, criticând soluția pronunțată prin prisma motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că instanța, în cadrul operațiunii de stabilire a regimului juridic al bunului ce face obiectul concesiunii, nu a observat prevederile Hotărârii Consiliului Local din 29 ianuarie 2008 și Dispozițiile Deciziei civile nr. 830 din 10 octombrie 2007 a Curții de Apel Timișoara, acte în baza cărora s-a încheiat contractul de concesiune în discuție și din care rezultă cu claritate regimul de proprietate privată al bunului.

A susținut recurenta că, în speță, Consiliul Local Timișoara a fost obligat să încheie contractul de concesiune ca urmare a pronunțării deciziei menționate de către Curtea de Apel Timișoara, fiind astfel adoptată Hotărârea Consiliului Local din 29 ianuarie 2008, prin care s-a aprobat concesiunea fără licitație publică a unei suprafețe de teren de 339,24 mp, din analiza hotărârii judecătorești rezultând cu evidență regimul juridic al bunului.

S-a mai arătat că prin decizia pronunțată instanța a reținut că solicitarea de concesionare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 15 lit. e) din Legea nr. 50/1991, prevederi ce vizează terenurile aparținând domeniului privat al statului sau al unităților administrativ, ceea ce s-a solicitat și respectiv concesionat fără licitație publică, fiind un bun proprietate privată a Municipiului Timișoara.

În sprijinul celor susținute, recurenta a mai arătat că numai un bun proprietate privată ar fi putut fi concesionat fără licitație publică, Legea nr. 50/1991 neprevăzând concesionarea fără licitație publică a bunurilor aparținând domeniului public.

Totodată, în opinia recurentei și adoptarea Hotărârii Consiliului Local din 23 februarie 2010 vădește faptul că imobilul concesionat face parte din domeniul privat al Municipiului Timișoara, această hotărâre fiind, contrar celor reținute de prima instanță, ulterioară contractului de concesiune.

Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurentul - reclamant și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

În speță, terenul în suprafață de 339,24 mp cu datele de identificare prevăzute la art. 1 din contractul încheiat, a fost concesionat reclamantei de municipiu, prin consiliul local, conform Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Timișoara din 29 ianuarie 2008.

După cum în mod corect a constatat și instanța fondului, în cuprinsul înscrisurilor depuse la dosarul cauzei se menționează că terenul în discuție este proprietatea Statului Român, fără a se preciza însă dacă acesta este proprietate publică sau privată, referirea relativă la domeniul privat vizând exclusiv spațiul cu altă destinație decât aceea de locuință ce a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare din 27 iunie 2008 încheiat între Municipiul Timișoara și SC A. SRL.

Din această

perspectivă, se constată că potrivit pct. III din Lista Anexă a Legii nr. 213/1998, cu completările și modificările ulterioare, din domeniul public al municipiilor fac parte și străzile și piețele publice, terenul în discuție situându-se într-o piață publică, în speță Piața Huniade.

În atare context în mod corect prima instanță a calificat contratul de concesiune încheiat ca fiind de concesiune a unui bun proprietate publică.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 54/2006, contractul de concesiune de bunuri proprietate publică este acel contract încheiat în formă scrisă prin care o autoritate publică, denumită concedent, transmite, pe o perioadă determinată, unei persoane, denumite concesionar, care acționează pe riscul și răspunderea sa, dreptul și obligația de exploatare a unui bun proprietate publică, în schimbul unei redevențe.

În acord cu dispozițiile art.

66

din același act normativ, s

oluționarea litigiilor apărute în legătură cu atribuirea, încheierea, executarea, modificarea și încetarea contractului de concesiune, precum și a celor privind acordarea de despăgubiri se realizează potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ

nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, soluționarea acțiunii în justiție fiind de competența secției de contencios administrativ a tribunalului în a cărui jurisdicție se află sediul concedentului.

Aspectele relevate de recurentă privitoare la Decizia nr. 830 din 10 octombrie 2007 a Curții de Apel Timișoara nu pot fi reținute, întrucât

nu există identitate între problema soluționata irevocabil prin decizie și problema dedusa judecății în prezenta cauză, aspectele analizate și constatate de curtea de apel, fundament al soluției pronunțate, vizând îndeplinirea condițiilor impuse de art. 15 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, respectiv existența acordului proprietarului pentru concesiune și dovedirea de către reclamantă a necesității extinderii lucrărilor.

Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat potrivit art. 20 din Legea nr. 554/2004, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC A. SRL împotriva sentinței civile nr. 12 din 16 martie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 septembrie 2012.