ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3188/2012

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut

următoarele:

Prin Decizia nr. 431/A din 11 noiembrie 2010,

Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a admis apelul declarat de reclamanta

R.R. împotriva Sentinței civile nr. 839 din 31 martie 2010 pronunțată de

Tribunalul Timiș. A schimbat în parte sentința în sensul că a admis acțiunea

civilă și a dispus restituirea în natură către reclamantă a suprafeței de 250

mp înscrisă în CF nr. X Timișoara. A propus măsuri reparatorii în echivalent

pentru cota de 1/1 din apartamentele A-B-C-D-E demolate, conform Titlului VII

din Legea nr. 274/2005. A menținut în rest dispozițiile sentinței.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a reținut că reclamanta a formulat inițial o cerere de

restituire în natură și acordarea de despăgubiri bănești pentru cota de 3/8 din

întregul imobil, ce i se cuvenea în calitate de moștenitoare legală a

defunctului ei tată, fost proprietar tabular, pentru ca ulterior, tot în cadrul

procedurii administrative a Legii nr. 10/2001, întrucât celelalte două

moștenitoare nu au solicitat restituirea, să-și completeze cererea inițială în

sensul de a-i fi restituită în natură întreaga suprafață de teren de 1.250 mp

liber și despăgubiri bănești pentru construcția demolată după expropriere.

În raport de

dispozițiile Deciziei nr. XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

excepția de prematuritate invocată de Primarul Municipiului Timișoara a fost

considerată neîntemeiată.

Față de dispozițiile

art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, nu a fost primită apărarea potrivit

căreia reclamanta a acționat în nume propriu, în calitate de coproprietară a

cotei de 3/8 din imobil, întrucât această calitate a dobândit-o tot în urma

dezbaterii succesiunii după defunctul său tată, fostul proprietar tabular al

imobilului expropriat, de la care s-a preluat în fapt imobilul deși era decedat

de aproximativ un an de zile. Reclamanta este îndreptățită la beneficiul

măsurilor reparatorii ale Legii nr. 10/2001 pentru întregul imobil ce a

aparținut defunctului ei tată.

Prin Încheierea nr. 1

din 3 martie 2011 a fost admisă cererea de îndreptare a erorii materiale și s-a

dispus restituirea în natură către reclamantă a suprafeței de 854 mp, conform

schiței plan întocmită de expertul A.C. A propus acordarea de măsuri

reparatorii în echivalent pentru suprafața de 396 mp ce nu se poate restitui în

natură. A menținut în rest dispozițiile Deciziei civile nr. 431/A din 11

noiembrie 2010.

S-a arătat că, față

de răspunsul la obiecțiuni al expertului A.C., suprafața de teren ce se poate

restitui în natură reclamantei este de 854 mp, iar nu de 1.250 mp cât i s-a

restituit în natură reclamantei.

Prin cererea

reclamantei nu se aduce atingere fondului litigiului și se tinde la acordarea

unei suprafețe de teren mai mică decât cea dispusă de instanță, fără vătămarea

drepturilor procesuale ale celorlalte părți.

2.1. Motive

Pârâtul Primarul

Municipiului Timișoara a declarat recurs împotriva Deciziei nr. 431/A din 11

noiembrie 2010, intervenții accesorii F.I. și F.C. au declarat recurs atât

împotriva Deciziei nr. 431/A din 11 noiembrie 2010, cât și împotriva Încheierii

nr. 1 din 3 martie 2011, iar intervenienta M.D. a declarat recurs împotriva

Deciziei nr. 431/A din 11 noiembrie 2010.

În recursul exercitat

de către Primarul Municipiului Timișoara s-a arătat că Primăria Municipiului

Timișoara nu are capacitate procesuală, față de dispozițiile art. 21 și art. 77

ale Legii nr. 215/2001.

Acțiunea a fost

prematur exercitată pentru că reclamanta nu a așteptat soluționarea

notificării.

Hotărârea instanței

de apel este nelegală pentru că nu s-a ținut cont de întinderea dreptului

solicitat de reclamantă și la care era îndreptățită, adică cota de 3/8 din

imobil, iar nu de 1/1 din imobil.

Instanța nu a luat în

considerare expertiza efectuată în cauză, nu a observat obiecțiunile formulate

de pârâtă care se referă la existența unei alte revendicări cu privire la

parcela solicitată de reclamantă. În mod nelegal instanța a acordat în

compensare un teren ce era deja revendicat în baza Legii nr. 10/2001.

Nici soluția

instanței de fond nu este legală și temeinică deoarece suprafața de teren de

474 mp propusă a fi restituită reclamantei nu poate fi identificată în actele

existente la dosarul cauzei sau în expertiză.

Criticând Decizia nr.

431/A din 11 noiembrie 2010, intervenienții F.I. și F.C. au arătat că instanța

de apel a făcut confuzii cu privire la drepturile reclamantei, aceasta neputând

obține mai mult decât ceea ce i-a dat prima instanță. Numai terenul de 474 mp

este liber în sens juridic.

M.D. a arătat că în

mod greșit i s-a restituit reclamantei în natură întreaga suprafață de 1.250 mp

pentru că aceasta nu este îndreptățită la această suprafață câtă vreme autoarea

recurentei a formulat notificare și ea are vocație la restituirea terenului de

190 mp aferent apartamentului nr. F.

Cât privește recursul

împotriva Încheierii nr. 1 din 3 martie 2011, intervenienții F.I. și F.C. au

arătat că prin această încheiere s-a adus atingere fondului litigiului, astfel

încât cele pretins îndreptate nu se puteau face pe baza dispozițiilor art. 281

C. proc. civ.

2.2. Analiza

recursurilor

Recursurile împotriva

Deciziei nr. 431/A din 11 noiembrie 2010 sunt întemeiate în sensul celor ce

urmează:

Conform art. 3 alin.

(1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, sunt îndreptățite, în înțelesul prezentei

legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz,

prin echivalent persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării

în mod abuziv a acestora, iar potrivit art. 4 alin. (2) și (4), de prevederile

legii beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice

îndreptățite. De cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat

procedura prevăzută la cap. III profită ceilalți moștenitori ai persoanei

îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire.

Instanța de apel a

considerat că în speță sunt aplicabile prevederile art. 4 alin. (4) din Legea

nr. 10/2001.

Totuși, așa cum

însăși reclamanta recunoaște, dezbaterea succesorală de pe urma autorului său,

proprietar inițial al imobilului în litigiu, s-a finalizat prin emiterea

certificatului de moștenitor din 7 iunie 1973 prin care s-a constatat calitatea

de moștenitoare a lui R.E. - soție -, cu o cotă de 2/8 din masa succesorală,

R.R. și R.R.A., în calitate de fiice, fiecare cu câte o cotă de 3/8.

La 30 iulie 1973 a

fost înscris în CF nr. X dreptul de proprietate al reclamantei pentru cota de

3/8 din imobil.

Întrucât exproprierea

s-a produs ulterior acestui moment, respectiv la 4 februarie 1974, înseamnă că

preluarea s-a produs de la fiecare dintre moștenitoarele lui R.P., în cota

parte deținută de fiecare.

Prin urmare, în speță

nu se pune problema incidenței prevederilor art. 4 alin. (4) din Legea nr.

10/2001, ci a art. 3 alin. (1) lit. a). În aceste condiții, reclamanta nu putea

pretinde prin notificare decât cota de 3/8 din imobil, pentru diferență -

indiferent cui aparține cota de 5/8 - urmând a se proceda în sensul art. 4

alin. (1) din Legea nr. 10/2001 conform cu care, în cazul în care restituirea

este cerută de mai multe persoane îndreptățite coproprietare ale bunului imobil

solicitat, dreptul de proprietate se constată sau se stabilește în cote-părți

ideale, potrivit dreptului comun.

Așadar, instanța de

apel a interpretat greșit prevederile art. 4 din Legea nr. 10/2001, astfel

încât criticile formulate sub acest aspect întrunesc cerințele art. 304 pct. 9

C. proc. civ. motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

recursurile vor fi admise și hotărârea dată în apel va fi modificată în sensul

că va fi respins apelul declarat de reclamantă.

Nu este însă

întemeiată critica privitoare la lipsa de capacitate procesuală a primăriei.

Astfel, Primăria nu

este un subiect de drept de sine stătător ci este, conform art. 77 din Legea

nr. 215/2001 a administrației publice locale, o structură funcțională cu

activitate permanentă, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local și

dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale colectivității

locale.

Primarul, potrivit

aceluiași text, face parte din această structură funcțională care aduce la

îndeplinire actele administrative emise de primar, ca autoritate executivă. În

aceste condiții, prezența primăriei într-un litigiu în care, conform art. 21

alin. (4) din Legea nr. 10/2001, primarul emite dispoziție motivată de

restituire în natură sau prin echivalent către persoana îndreptățită a

imobilelor deținute de unitățile administrativ-teritoriale nu este eronată, și

nu au fost încălcate prevederile art. 67 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 în ce

privește reprezentarea în justiție a unității administrativ-teritoriale.

Nu este întemeiată

nici critica având ca obiect prematuritatea introducerii acțiunii, câtă vreme

primarul nu a soluționat notificarea formulată de reclamantă în termenul de 60

de zile prevăzut de art. 25 din Legea nr. 10/2001. În aceste condiții,

instanțele de fond au aplicat în mod corespunzător Decizia nr. XX/2007 emisă de

Înalta Curte de Casație și Justiție, secții unite.

În fine, nu este

întemeiată critica privitoare la imposibilitatea identificării suprafeței de

teren ce a fost dată în natură reclamantei prin hotărârea primei instanțe.

Astfel, prin răspunsul la obiecțiuni expertul a arătat că suprafața de 190 mp

teren aferent apartamentului nr. F/G, solicitat de C.E., este separat de

terenul propus spre restituire reclamantei. Cât privește identificarea fizică a

terenului acordat reclamantei - o problemă ce privește netemeinicia hotărârii,

de neanalizat în recurs față de limitările impuse de art. 304 C. proc. civ.

Recurenta M.D. nu a

semnat recursul, deși a fost citată cu această mențiune. Prin urmare, în

condițiile art. 302

1

alin. (1) lit. d) C. proc. civ. Înalta Curte va

constata nulitatea acestui recurs.

Împotriva Încheierii

nr. 1 din 3 martie 2011 dată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, au

declarat recurs numai intervenienții accesorii F.I. și F.C. Drept urmare, față

de prevederile art. 56 C. proc. civ., recursul va fi respins ca neavenit.

Totuși, consecință a faptului că hotărârea a cărei îndreptare a fost făcută

prin această încheiere a fost modificată, și față de caracterul subsidiar al

încheierii față de hotărâre, dedus din obiectul său, încheierea nu va mai

produce efecte juridice, chiar dacă nu a fost reformată în mod expres.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de pârâtul Primarul Municipiului Timișoara și de intervenienții F.I.

și F.C. împotriva Deciziei nr. 431 A din 11 noiembrie 2010 a Curții de Apel

Timișoara, secția civilă.

Modifică în parte

decizia recurată în sensul că respinge apelul declarat de reclamantă împotriva

Sentinței civile nr. 839 din 31 martie 2010 a Tribunalului Timiș, secția

civilă.

Menține celelalte

dispoziții ale deciziei cu privire la respingerea apelului pârâtului.

Anulează recursul

declarat de intervenienta M.D. împotriva Deciziei nr. 431 A din 11 noiembrie

2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Respinge, ca

neavenit, recursul declarat de intervenienții F.I. și F.C. împotriva Încheierii

nr. 1 din 3 martie 2011 dată de Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 mai 2012.

Procesat de GGC - AS