ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Deliberând
asupra plângerii de față,
În
baza lucrărilor din dosar, constată următoarele;
La
09 octombrie 2012, și, respective, 15 octombrie 2012, numiții B.R. și D.Z. au
formulat câte o plângere penală prin care au solicitat a se efectua cercetări,
sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246, art. 290 și art. 291 C.
pen., față de T.A.l., procuror în cadrul Direcției de Investigare a
Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial
Caras Severin, și sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246, art.
264 și art. 266 C. pen., față de V.C., procuror în cadrul Direcției de
Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul
Teritorial Caras Severin, precum și față de magistrații judecători: S.G., M.N.,
P.A. - de la Tribunalul Caraș-Severin, O.T. de la Tribunalul Covasna, M.F. și M.D.
- de la Curtea de Apel Brașov, fapte săvârșite cu ocazia instrumentării și
soluționării dosarului penal nr. 193/D/P/2005 al Direcției de Investigare a
Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial
Caras Severin, dosar în care Petenții au fost trimiși în judecată și condamnați
în fond, pentru comiterea unor infracțiuni de contrabandă.
În
cuprinsul plângerii, numiții B.R. și D.Z. au arătat că au fost reținuți în mod
abuziv de către V.C., iar instanțele de judecată au dat o interpretare greșită
probelor administrate.
Prin
Ordonanței nr. 895/P/2012 din 5 decembrie 2012 a Parchetului de pe lângă înalta
Curte de Casație și Justiție - Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, în
temeiul art. 228 alin. (6), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a
dispus neînceperea urmăririi penale față de intimații T.A.l., V.C., S.G., M.N.,
P.A., O.T., M.F. și M.D., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art.
246, art. 264, art. 266, art. 290 și art. 291 C. pen.
Prin
aceeași ordonanță s-a dispus, în temeiul art. 38, art. 42 alin. (1), raportat
la art. 45 alin. (1), art. 30 lit. a) art. 209 alin. (4), raportat la art. 28
1
pct. 1 lit. b) C. proc. pen., disjungerea cauzei privind celelalte
persoane indicate de petenți în plângerea formulată și declinarea competenței
de soluționare a acesteia în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel
Timișoara, în vederea continuării cercetărilor.
Pentru
a adopta această soluție, procurorul de caz a reținut că petenții critică acte
de cercetare penală, contestă veridicitatea unor înscrisuri aflate la dosarul
cauzei, invocă argumente în sensul dovedirii caracterului nelegal al sentinței
penale prin care s-a dispus condamnarea lor pentru comiterea unor infracțiuni
de contrabandă, toate acestea fiind circumscrise, prin natura lor, motivelor ce
țin de căile de atac reglementate în Codul de procedură penală.
Analizând actele efectuate în prezenta cauză, procurorul a
constatat că nu au rezultat indicii privind existența vreunui astfel de act de
conduită, contrar atribuțiilor de serviciu, săvârșit de magistrații procurori
și judecători T.A.l., V.C., S.G., M.N., P.A., O.T., M.F. și M.D. S-a argumentat
că, criticile persoanelor; vătămate se referă la legalitatea și temeinicia
soluțiilor pronunțate - or, simplul fapt că aceste critici sunt formulate prin
intermediul unei plângeri penale nu este de natură a schimba atribuțiile
organului de urmărire penală, transformându-l într-un organ de control.
Împotriva
sus arătatei ordonanțe petentul B.R. a formulat plângere, care a fost respinsă
ca neîntemeiată prin Rezoluția nr. 85/11/2/2013 din 21 ianuarie 2013 a
Procurorului Șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul
Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție.
S-a
reținut că modul în care magistrații administrează și interpretează probele
ține de tactica anchetei, în procesul de formare a convingerii că au aflat
adevărul în cauza dedusă soluționării, fiind relevant întreg ansamblul probator
care a condus la soluția de condamnare și că în absența dovezilor actul emis de
către magistrați în exercitarea atribuțiilor de serviciu nu poate constitui în
sine un abuz, în sensul legii penale.
Împotriva
sus-arătatelor rezoluții petentul B.R., în termen legal, a formulat plângerea
de față.
La
termenul de judecată din 29 mai 2013, deși a fost legal citat, petentul nu s-a
prezentat pentru a-și susține plângerea.
În
motivarea scrisă a plângerii petentul a afirmat că soluțiile pronunțate sunt
nelegale și netemeinice și că i s-a adus o gravă încălcare a drepturilor sale,
iar abuzurile comise de procurori și judecători reies din rechizitoriu, din
cercetarea judecătorească, din înscrisurile aflate la dosar, din declarațiile
martorilor și ale inculpaților, solicitând admiterea plângerii, desființarea
ordonanței atacate și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii
urmăririi penale față de intimați.
Analizând plângerea formulată, potrivit motivelor invocate de
petent, actelor și lucrărilor de la dosar, înalta Curte constată că aceasta
este nefondată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Într-adevăr,
prin dispozițiile art. 278
1
alin. (1) C. proc. pen., legiuitorul a
prevăzut că, după respingerea plângerii făcute conform art. 275 - 278,
împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau ordonanței ori, după
caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire sau de încetare a
urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte
persoane ale căror interese legitime sunt vătămate, pot face plângere în termen
de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare,
potrivit art. 277 și art. 278, la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii,
competența să judece cauza în primă instanță.
Din
actele existente la dosar, și care constituie acte premergătoare începerii
urmăririi penale, nu a rezultat existența unor acte sau fapte săvârșite de
către intimați cărora să le poată fi conferită semnificația juridică a
infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art. 246 C.
pen.), favorizarea infractorului (art. 264 C. pen.), arestarea nelegală și
cercetarea abuzivă ( art. 266 C. pen. ) fals în înscrisuri sub semnătură
privată (art. 290 C. pen. ) și uz de fals (art. 291 C. pen.).
Or,
pentru a se putea începe urmărirea penală este necesară îndeplinirea a două
condiții: prima constă în existența acelui minim de date care să permită
organului de urmărire penală să considere că s-a săvârșit în mod cert o
infracțiune, iar cea de-a doua condiție este înscrisă în art. 228 C. proc. pen.
și constă în inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a
acțiunii penale prevăzute de art. 10 C. proc. pen.
În
cauză, actele premergătoare începerii urmăririi penale efectuate de procuror nu
au confirmat acuzațiile din plângerile penale formulate de petenți, nefiind
relevate indicii în sensul că persoanele reclamate de aceștia ar fi săvârșit
vreo faptă de natură penală.
Soluțiile
dispuse de procurori sau adoptate de judecători pot fi nelegale sau netemeinice
însă, pentru reformarea lor, sunt prevăzute căi de atac specifice.
Cu alte cuvinte, legiuitorul a prevăzut că părțile au dreptul
să exercite căile de atac, tocmai pentru ca, în cazul unor greșeli, acestea să
poată fi îndreptate, ceea ce exclude, de plano, posibilitatea ca adoptarea unei
soluții să poată fi considerată, prin ea însăși, o infracțiune.
Dacă
s-ar admite ca împotriva magistraților care au adoptat o soluție sau au dat o
hotărâre judecătorească să se poată face plângeri penale ar însemna că s-ar
institui noi căi de atac, neprevăzute de lege, ceea ce este inadmisibil.
Împrejurarea
că petentul este nemulțumit de soluțiile adoptate nu poate conduce la concluzia
întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunilor pe care aceasta Ie-a
indicat în plângerea sa. Dacă s-ar admite ca împotriva magistraților care au
adoptat o soluție sau au dat o hotărâre judecătorească să se poată face
plângeri penale ar însemna că s-ar institui noi căi de atac, neprevăzute de
lege, ceea ce este inadmisibil.
Soluționând cauza în care petentul a fost parte și adoptând
soluții care - întâmplător - l-au nemulțumit, intimații nu a făcut altceva
decât să îndeplinească activități și acte date în competența lor prin lege, să
dispună soluții potrivit convingerii lor obiective și nepărtinitoare, motivate prin
prisma dispozițiilor legale aplicabile în cauză, apreciind complet și just
probele administrate, motiv pentru care în sarcina lor nu se poate reține
săvârșirea vreunei fapte penale.
Prin
urmare, în conformitate cu dispozițiile art. 278
1
alin. (8) lit. a) C.
proc. pen., plângerea formulată de petentul B.R.
împotriva Ordonanței nr. 895/P/2012 din 5 decembrie 2012 a Parchetului
de
pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de Urmărire Penală și
Criminalistică se va respinge ca nefondată, cu consecința menținerii, ca fiind
legală și temeinică, a soluției adoptate de procuror.
În
baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiționarul va fi obligat la plata
cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 200 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Respinge, ca
nefondată, plângerea
formulată de petentul B.
R.
împotriva Ordonanței nr. 895/P/2012 din 5 decembrie 2012 a Parchetului de pe
lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de Urmărire Penală și
Criminalistică.
Menține
ordonanța atacată.
Obligă petentul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de
cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 29 mai 2013.