ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2373/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 23 martie

2010, reclamantul Ș.G. a solicitat Tribunalului Ialomița anularea Deciziei de

impunere nr. 11 din 7 ianuarie 2010 și a Deciziei nr. 6 din 24 februarie 2010

emise în soluționarea contestației, prin care s-a stabilit obligația de plată a

sumei de 10.175 RON reprezentând contribuție de asigurări de sănătate pentru

perioada 2004 - 2005.

Cauza a fost

soluționată în primă instanță prin Sentința civilă nr. 241 din 26 ianuarie 2011

prin care s-a respins acțiunea.

În faza recursului

promovat de reclamant, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a dispus prin încheierea din 24 noiembrie 2011

sesizarea aceleiași instanțe cu soluționarea în fond a excepției de

nelegalitate a dispozițiilor art. 6 alin. (3), art. 7 alin. (1) lit. a) și art.

16 alin. (1) din Normele metodologice aprobate prin Ordinul C.N.A.S. nr.

221/2005, hotărând totodată, suspendarea judecării recursului.

Prin Sentința civilă

nr. 317 din 18 ianuarie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a respins excepția de nelegalitate invocată

de reclamant ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că dispozițiile a căror nelegalitate s-a

invocat corespund prevederilor O.U.G. nr. 150/2002, astfel cum au fost

modificate prin O.U.G. nr. 107/2005, potrivit cărora pensionarii beneficiază de

asigurare fără plata contribuției numai pentru veniturile obținute din pensii,

nu și pentru cele de altă natură, respectiv pentru veniturile provenite din

profesii libere sau pentru care persoana este autorizată să desfășoare

activități independente.

Împotriva sentinței a

declarat recurs reclamantul Ș.G., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Astfel, reclamantul a

învederat că instanța de fond a procedat în mod greșit, neluând în examinare și

petitul din cererea completatoare, depusă cu ocazia dezbaterilor.

De asemenea,

reclamantul a arătat că la nivelul anului 2005, nu a avut calitatea de

asigurat, în lipsa unui contract încheiat cu Casa de Asigurări de Sănătate

Ialomița și nici nu a beneficiat de pachetul de bază pentru servicii medicale.

S-a mai precizat că

Ordinul nr. 221/2005 are caracter retroactiv și adaugă la lege, astfel încât

nu-i pot fi opozabile dispozițiile actului administrativ a căror nelegalitate

s-a invocat pe cale de excepție.

Analizând actele și

lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304

și 304

1

C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat,

urmând a fi respins ca atare.

Astfel, instanța de

contencios administrativ, sesizată cu soluționarea unei excepții de

nelegalitate a unui act administrativ unilateral trebuie să se pronunțe pe

fondul excepției puse în discuție în fața instanței învestite cu fondul cauzei,

căreia îi revine în exclusivitate competența de a cerceta legătura existentă

între litigiul de fond și actul administrativ contestat în procedura prevăzută

de art. 4 din Legea nr. 554/2004.

În consecință,

instanța care s-a pronunțat în fond asupra excepției de nelegalitate în

prezenta cauză a procedat corect, exercitând controlul de legalitate în

limitele în care a fost învestită prin încheierea din 24 noiembrie 2011,

neavând competența de a se autoînvesti conform cererii completatoare depuse de reclamant

prin concluziile scrise.

Referitor la

susținerea reclamantului privind nelegalitatea dispozițiilor Ordinului nr.

221/2005, instanța de fond a reținut în mod justificat că acestea corespund

prevederilor art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 150/2002, astfel cum au fost

modificate prin O.U.G. nr. 107/2005, în executarea cărora a fost emis actul

administrativ contestat.

De menționat că

reclamantul nu critică textul normei metodologice în raport de o anumită

dispoziție legală căreia să-i fie contrară, ci invocă principiul

neretroactivității actului normativ. Acest aspect nu poate constitui motiv de

nelegalitate a ordinului, ca act administrativ cu caracter normativ, revenind

exclusiv instanței învestite cu fondul cauzei competența de a realiza

interpretarea prevederilor respective și aplicarea lor în raport cu

circumstanțele litigiului dedus judecății.

În raport de cele

expuse mai sus, Curtea va respinge recursul declarat de reclamant ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamantul Ș.G. împotriva Sentinței nr. 317 din 27 ianuarie 2012 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 16 mai 2012.

Procesat de GGC - GV