ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1870/2010

Asupra recursului de

față :

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele :

Contestatoarea

SC E. SA prin

contestația la executare înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția

a V-a comercială, în contradictoriu cu A.V.A.S. București a solicitat anularea

somației nr. 15212 din 15 mai 2009 și repunerea părților în situația

anterioară, în cazul în care A.V.A.S. va trece la executarea solită a creanței

până la soluționarea contestației.

Curtea de Apel

București, secția a

V-a comercială, prin sentința comercială nr. 114 din 13 octombrie 2009 a

respins excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită invocată de

contestatoare și a admis în parte contestația la executare și în consecință a

anulat somația nr. 15212 din 15 mai 2009 emisă de A.V.A.S. și a respins capătul

de cerere privind repunerea părților în situația anterioară

.

Pentru a pronunța

această sentință Curtea de Apel din perspectiva prescripției constatând că

obligațiile fiscale restante au fost preluate în cadrul terenului de

prescripție, iar somația nr. 15212 din 15 mai 2002 a fost emisă cu respectarea

termenului de prescripție de 7 ani prevăzut de O.U.G. nr. 51/1998 a respins

excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită.

Pe fondul cauzei

instanța a apreciat că lipsa de cooperare între A.N.A.F. și A.V.A.S. referitor

la emiterea ordinului comun privind acordarea înlesnirilor și eșalonărilor la

plată, nu poate fi imputată contestatoarei, aceasta neavând nici o culpă în

ceea ce privește întârzierea în emiterea certificatelor fiscale de către

organele administrației publice abilitate în acest sens.

Cât privește capătul

de cerere privind repunerea părților în situația anterioară s-a apreciat că

aceasta trebuie respinsă deoarece nu s-a făcut dovada executării silite

împotriva contestatoarei.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs

A.V.A.S. București întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.

9 C. proc. civ.

În argumentarea

acestui motiv de nelegalitate recurenta a susținut că instanța s-a aflat în

eroare în ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 137/2002

și interpretarea înscrisului reprezentat de Ordinul comun nr. 42 din 27 iulie

2004 atunci când consideră că A.V.A.S. și Ministerul Finanțelor au emis

împreună „…un ordin comun privind acordarea de înlesniri la plat obligațiilor

bugetare datorate și neachitate de contestatoare”, când de fapt prin ordinul

menționat nu au fost acordate înlesniri la plata obligațiilor bugetare ci,,amânări

la plata în vederea scutirii”… în conformitate cu obligațiile asumate de A.V.A.S.

prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 65 din 24 decembrie 2003.

Totodată susține

recurenta creanța deținută de A.V.A.S. este certă, lichidă și exigibilă

întrucât existența ei rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei,

cuantumul acesteia este determinat prin actul de creanță și aceasta este

scadentă încă din anul 2001, astfel că nu pot fi aplicare dispozițiile art. 379

alin. (2) C. proc. civ.

În consecință, față

de criticile formulate a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii

recurate și respingerea contestației la executare.

Prin întâmpinarea

depusă la dosar intimata SC E. SA București răspunzând criticilor recurentei a

solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recursul este

nefondat.

Motivul prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea este lipsită de

temei legal sau a fost dată cu aplicarea greșită a legii.

Prin prisma acestui

motiv recurenta a pus în discuție greșita aplicare a dispozițiilor art. 18 din Legea

nr. 137/2002 și interpretarea eronată a Ordinului comun nr. 42 din 27 iulie

2004.

Potrivit

dispozițiilor art. 18 alin. (9) din Legea nr. 137/2002 „în termen de 30 de zile

lucrătoare de la data solicitării instituției publice implicate, ministerele și

autoritățile administrației publice centrale sau locale creditoare vor emite certificate

de obligații bugetare prin care se atestă cuantumul sumelor care fac obiectul

înlesnirilor la plată”.

Analizând decizia

recurată prin prisma criticilor privind aplicarea dispozițiilor art. 18 din

Legea nr. 137/2002 se constată că instanța de fond a făcut o judicioasă analiză

și corectă aplicare a dispozițiilor mai sus menționate întrucât creanța ce se

dorește a fi executată de A.V.A.S. face obiectul înlesnirilor la plata creanțelor

bugetare către F.N.U.A.S.S.

În executarea contractului

de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 65 din 24 decembrie 2003 a operat

transmiterea dreptului de proprietate asupra acțiunilor emise de SC E. SA.

În aplicarea Legii nr.

137/2002 prin evocatul contract, în clauza înscrisă la art. 10 au fost

prevăzute înlesniri ale SC E. SA de la plata obligațiilor bugetare, sens în

care urma să se emită ordinul comun semnat atât de instituția bugetară cât și

de A.V.A.S.

Ceea ce prezintă

relevantă în cauză este faptul că demersurile instituțiilor administrației

publice materializate în certificatul de obligații bugetare și în intenția de

emitere a ordinului comun nu pot fi interpretate în sensul conferirii unui

caracter cert creanței ce formează obiectul contestației la executare, aspect

corect reținut de instanța de fond.

Așa fiind, somația

are ca obiect o creanță cu caracter incert, împrejurare de natură a face

improprie aplicarea în cauză a art. 18 din Legea nr. 137/2002.

În considerarea celor

ce preced, Înalta Curte, constatând legalitatea sentinței recurate sub aspectul

criticilor formulate, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., va

respinge ca nefondat recursul A.V.A.S.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de

A.V.A.S. București împotriva sentinței comerciale nr. 114 din 13 octombrie 2009

a Curții de Apel București, secția a V-a comercială,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 mai 2010.