ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1246/2019
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1246/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Asupra recursului de față;
Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:
I. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu sub nr. x/2016, la data de 12.08.2016, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., a solicitat ca, prin hotărârea care se va pronunța în cauză, să se dispună următoarele:
să se constate ca abuzive clauzele din Contractul de Furnizare a Energiei Electrice la Consumatori Casnici nr. 2122-002359 din data de 17 mai 2001 încheiat de pârâtă, după cum urmează:
- art. 6 lit. c), potrivit căruia "să factureze consumatorului energia electrică furnizată cu tariful standard ales de acesta dintre tarifele în vigoare"
- art. 7 lit. b), potrivit căruia "să aleagă dintre tarifele legale în vigoare, tariful pentru decontarea energiei electrice consumate"
- art. 7 lit. c), potrivit căruia, "să achite integral și la termen contravaloarea energiei electrice consumate; 1. La casieria "Magheru prin sistemul de autocitire"
- art. 11 lit. b), potrivit căruia, "întreruperea furnizării energiei electrice, cu un preaviz de trei zile lucrătoare, după cea de a 30-a zi calendaristică de perceperea penalităților;"
- art. 11 lit. c), potrivit căruia, "rezilierea contractului și desființarea racordului sau branșamentului de alimentare la 15 zile calendaristice de la data întreruperii, în cazul în care consumatorul nu a achitat integral consumul de energie și penalitățile datorate furnizorului"
să se constate nulitatea absolută a clauzelor respective, ca o consecință a caracterului abuziv al clauzelor enumerate anterior;
facturarea abuzivă pentru produse și/sau prestații de care nu a beneficiat și nu beneficiază și care nu îi aduc nici un beneficiu, dar este obligat prin facturare să achit aceste sume de bani pentru produse al căror termen nici nu îl înțelege și nici nu este explicitat prin contract, factură sau vreo anexă la contract și de care nu beneficiez, cum sunt: certificate verzi, cogenerare, rezervare abonament, taxe radio-TV;
obligarea pârâtei la rambursarea către subsemnatul a sumelor plătite nedatorat în temeiul clauzelor abuzive, constatate nule, sume actualizate și indexate conform reglementărilor legale și aplicarea de dobânzi penalizatoare conform O.G. nr. 13/2011, de la data încasării din 17 mai 2001 până la data restituirii efective.
eliminarea din contactul încheiat între părți a clauzele constatate abuzive.
II. Prin Sentința civilă nr. 1142 din 23.02.2018 pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu în Dosarul nr. x/2016 s-a admis, în parte, cererea formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A.
S-a constatat că sunt abuzive clauzele prevăzute în contract la art. 6 lit. c) și art. 7 lit. c) cu privire la locul de plată și, în consecință, s-au constatat nule aceste clauze, cu privire la cele constatate.
S-a respins cererea privind constatarea nulității clauzelor prevăzute la art. 7 lit. b), art. 11 lit. b) și art. 11 lit. c).
A fost obligată pârâta la restituirea către reclamant a sumelor plătite în plus, în cuantum de 16.286,72, plus dobânda legală aferentă calculată de la data reținerii până la data plății efective.
A fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 2900 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat și onorariu de expert.
III. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta S.C. B. S.A., prin care a solicitat admiterea apelului, modificarea sentinței în sensul respingerii, în tot a cererii formulate de A. împotriva societății pârâte.
Prin Decizia civilă nr. 22 din 5 februarie 2019, Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, a admis apelul declarat de apelanta pârâtă B. S.A. împotriva Sentinței civile nr. 1142 din 23.02.2018 pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu în Dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimatul reclamant A.
A schimbat sentința în sensul că a respins acțiunea.
Obligă intimatul reclamant la 460 RON cheltuieli de judecată, reprezentând taxa timbru către apelanta pârâtă.
IV. Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate. A solicitat admiterea recursului, respingerea apelului formulat de pârâta S.C. B. S.A. și menținerea Sentinței civile nr. 1142 din 23.02.2018 pronunțate de Judecătoria Târgu Jiu în Dosarul nr. x/2016, ca temeinică și legală.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 8 mai 2019, sub nr. x/2016.
V. Examinând cu prioritate, în temeiul art. 132 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ., excepția necompetenței materiale în soluționarea recursului declarat în cauză, invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele:
Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate de tribunal, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 193/2000.
Potrivit art. 96 pct. 3 C. proc. civ., "curțile de apel judecă: ca instanțe de recurs, în cazurile anume prevăzute de lege", iar potrivit art. 97 pct. 1 din același act normativ, "Înalta Curte de Casație și Justiție judecă: recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".
Prin Decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018, publicată în M. Of. nr. 965/14.11.2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 și art. 483 din C. proc. civ., competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, publicate în M. Of. nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curților de apel.
Având în vedere că deciziile pronunțate în interesul legii au caracter obligatoriu pentru instanțele judecătorești de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., rezultă că dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin Decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018, se impune a fi respectată, începând cu data publicării în Monitorul Oficial, 14 noiembrie 2018.
Pornind de la aceste considerații, instanța supremă constată că obiectul prezentului recurs îl reprezintă Decizia civilă nr. 22 din 5 februarie 2019, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă.
Fiind atacată o hotărâre pronunțată de către tribunal, în apel, rezultă că recursul declarat împotriva acestei hotărâri este de competența materială a curții de apel, ca instanță imediat superioară tribunalului.
Având în vedere că instanța imediat superioară Tribunalului Gorj este Curtea de Apel Craiova, rezultă că soluționarea recursului declarat în prezenta cauză este de competența materială a celei din urmă menționate instanțe.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 132 alin. (1) și (3) raportat la art. 96 pct. 3 și art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția necompetenței sale materiale și va declina competența de soluționare a recursului în favoarea Curții de Apel Craiova.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, privind soluționarea recursului declarat de recurentul-reclamant A. împotriva Deciziei nr. 22/2019 din 05 februarie 2019, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă în Dosarul nr. x/2016.
Trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel Craiova.
Fără nicio cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iunie 2019.
Procesat de GGC - NN