ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3067/2019

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, sub nr. x/2019, petentul Biroul Executorului Judecătoresc A., la cererea creditorului B., a solicitat încuviințarea executării silite împotriva debitorului Administrația Fondului pentru Mediu, în baza titlului executoriu reprezentat de Sentința nr. 1089 din 18 aprilie 2018 pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. x/2018, rămasă definitivă prin Decizia nr. 2946 din 12 septembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în cadrul aceluiași dosar.

2.1. Prin Încheierea din data de 18 ianuarie 2019, Judecătoria Sectorului 6 București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cererii formulate de petentul Biroul Executorului Judecătoresc A. privind pe creditorul B. și pe debitoarea Administrația Fondului pentru Mediu, în favoarea Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ.

În considerentele încheierii de dezînvestire s-a reținut că titlul executoriu pentru care s-a solicitat încuviințarea executării silite este reprezentat de Sentința nr. 1089 din 18 aprilie 2018 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția contencios administrativ, în Dosarul nr. x/2018, rămasă definitivă ca urmare a respingerii recursului prin Decizia nr. 2946 din 12 septembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, hotărâri pronunțate în materia contenciosului administrativ prin care s-a dispus anularea unor acte administrative.

Potrivit art. 2 lit. ț) coroborat cu art. 25 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanța de executare în materia contenciosului administrativ este instanța care a soluționat fondul litigiului de contencios administrativ.

În speță, fondul litigiului a fost soluționat de Tribunalul Dolj, secția contencios administrativ, instanță căreia îi revine competența de soluționare a cauzei.

2.2. Prin Sentința nr. 379 din 7 martie 2019, Tribunalul Dolj, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București; a constatat ivit un conflict negativ de competență și a înaintat cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Tribunalul Dolj a reținut, din analiza textelor art. 24 și 25 din Legea nr. 554/2004, că executarea silită în maniera specifică domeniului contenciosului administrativ este necesară, în primul rând, în cazul hotărârii de obligare a autorității publice la rezolvarea cererii, indiferent dacă ea dublează hotărârea de anulare a actului sau nu.

Sancțiunea prevăzută la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 reprezintă un mijloc de constrângere a pârâtului (autoritatea publică) să execute obligația de "a face" stabilită prin hotărârea judecătorească și reprezintă un mijloc indirect de executare a obligației de a încheia, înlocui, modifica actul administrativ, respectiv de a elibera conform dispozițiilor hotărârii judecătorești un act, adeverință, nefiind necesară în acest caz apelarea la prevederile dreptului comun în materie de executare silită.

În speță, reclamantul nu a înțeles să uzeze de procedura prevăzută de dispozițiile art. 24 și 25 din Legea nr. 554/2004, în maniera specifică domeniului contenciosului administrativ, pentru a atrage competența instanței care a soluționat fondul litigiului de contencios administrativ, sentința fiind pusă în executare prin procedura de drept comun antamată în C. proc. civ., nefăcând obiectul dispozițiilor art. 24 - 25 din Legea contenciosului administrativ

Înalta Curte constată că a fost învestită cu soluționarea unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ. dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competență privește norma de drept aplicabilă situației deduse judecății, din perspectiva competenței materiale de soluționare a cauzei.

În cauză, în baza titlului executoriu reprezentat de Sentința nr. 1089 din 18 aprilie 2018 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția contencios administrativ, în Dosarul nr. x/2018, definitivă, petentul Biroul Executorului Judecătoresc A., la cererea creditorului B., a solicitat Judecătoriei Sectorului 6 București încuviințarea executării silite împotriva debitoarei Administrația Fondului pentru Mediu, pentru realizarea obligației instituite în sarcina autorității publice, de a analiza fondul cererii de finanțare nerambursabilă nr. x", cuprinsă în dispozitivul hotărârii.

Cererea este întemeiată în drept pe dispozițiile art. 666 alin. (1) din C. proc. civ., republicat.

În conformitate cu prevederile art. 24 și art. 25 din Legea nr. 554/2004, instanța de contencios administrativ este instanță de executare numai în privința cererilor formulate de creditor în vederea aplicării sancțiunilor prevăzute la art. 24 alin. (3) - (4) (amendă pentru conducătorul instituției, penalități de întârziere, despăgubiri), neavând posibilitatea legală să dispună alte măsuri, în speță să soluționeze cereri de învestire/încuviințare executare silită, dispozițiile cu caracter special fiind de strictă interpretare.

În speță, deși titlul executoriu ce stă la baza cererii de încuviințare a executării silite este reprezentat de o hotărâre judecătorească pronunțată în materia contenciosului administrativ și cuprinde o obligație care se încadrează în prevederile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, creditorul B. nu a înțeles să uzeze de procedura specială de executare instituită de dispozițiile art. 24 și 25 din Legea nr. 554/2004, pentru a atrage competența instanței de executare care a soluționat fondul litigiului de contencios administrativ, hotărârea judecătorească fiind pusă în executare prin procedura de drept comun reglementată de C. proc. civ.

Pe cale de consecință, devin incidente dispozițiile de drept comun, instanța de executare fiind cea prevăzută în art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, respectiv judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Conform alin. (3) al art. 651 din C. proc. civ., republicat "Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe".

În cauză, sediul debitoarei Administrația Fondului pentru Mediu se află în circumscripția Judecătoriei Sector 6 București, instanță căreia îi revine competența de soluționare a cererii de încuviințare silită, în temeiul art. 651 alin. (1) și (3) din C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind petentul Biroul de Executor Judecătoresc A. în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 05 iunie 2019.

GGC - CP